December 28, 2009

Toate-n lume au săltat... Un frumos colind.


Din Raiul cel luminos
A plecat astăzi Hristos
Înconjurat pe îngeraşi
Ca să-şi cate lăcaş

Soare, lună, mii de stele,
Strălucesc mai cu putere
Toate-n lume au săltat
De Domnul când au aflat.

Numai omul păcătos
Le-a făcut toate pe dos
El uşa a încuiat,
Sălaş Domnului n-a dat.

Iara noi astăzi venim,
Oameni buni, să vă vestim
Că astăzi ni s-a născut
Domnul nost' pe-acest pământ.

Garments of skin and "the known universe"

An Orthodox Christian might try to look at the following movie (a sort of animation-as-a-poem intending to be a sketchy summary of the current state of scientific knowledge in the area of physical cosmology) in the light of Fr. Ghelasie Gheorghe's views on the distinction between the "Big Bang of the Creation" and the "Big Bang of the fall". That is, one may see it as a glimpse of the (phyiscal aspects of) garments of skin (or maybe garments of skin mode) clothing the post-lapsarian cosmos. It's the Incarnation of Christ that gives humanity the possibility to see/go beyond (as in "forward/eschatological") the garments through theosis. People keep asking "what was before the Big Bang" (although the term "beyond" seems to be the correct one). In a sense, Fr. Ghelasie's views provide a surprising answer: humanity - albeit in a pre-lapsarian universe (note that pre-lapsarian does not mean "perfect", nor "platonic").

"Now the Divine Being took upon Himself the seal of humanity, in order for humanity to be decorated by the seal of Divinity." (St. Isaac the Syrian on Nativity).

Christ is Born! Glorify Him!

C. S. Lewis: a Nativity poem

THE NATIVITY
by C. S. Lewis

Among the oxen (like an ox I’m slow)
I see a glory in the stable grow
Which, with the ox’s dullness might at length
Give me an ox’s strength.

Among the asses (stubborn I as they)
I see my Savior where I looked for hay;
So may my beast like folly learn at least
The patience of a beast.

Among the sheep (I like a sheep have strayed)
I watch the manger where my Lord is laid;
Oh that my baaing nature would win thence
Some woolly innocence!

(source)

December 16, 2009

Creație şi Chip

"Creația nu e preexistentă, nici nu are o natură divină, ci (are) o Origine divină în Chipul Fiului Omului, asumat în Ipostasul unic al Fiului lui Dumnezeu, adus, după cum am spus, ca dar de iubire Tatălui spre binecuvântare şi consfințit de iubirea Duhului Sfânt. Prin acest Chip poate să existe o realitate nouă, cu ființialitatea ei, cu răspunsul ei propriu, cu Chipul ei de filiație privit ca şi condiție de participare la taina Întrupării. Creația nu se poate nimici în veşnicie tocmai pentru că are pecetea acestui Suprachip Iconic al Fiului. Creația este întemeiată liturgic şi Liturghia este taina Creației. [...] Chipul Omului este Icoana Deplină, propriu‐zisă a Chipului Dumnezeiesc, dar şi celelalte forme de creație au loghii‐cuvintele divine‐pecețile lor iconice, care le dau ființialitatea, au logosul‐condiția de filiație prin care se pot împărtăşi de slava fiiilor lui Dumnezeu. Zisa contemplare naturală, ca şi prefacerea firii prin harul dumnezeiesc presupun capacitatea formelor de creație de a întrupa logosul dumnezeiesc, şi de a da un răspuns propriu, capacitate pe care eu o numesc iconicitate a creației, originea ei în Arhechipul Fiului şi întemeierea ei în taina Întrupării." (din CUVIOSUL GHELASIE ISIHASTUL - de Florin Caragiu, Editura Platytera - Colecția Isihasm, selecție din "Fragment din convorbirile cu un Ucenic teolog")

December 9, 2009

Părintele Ghelasie la sărbătoarea Sf. Ioachim şi Ana

"O, numai dacă ne gândim la sfinții, dumnezeieştii Părinți Ioachim şi Ana, la neîncetata stare a inimii lor înaintea lui Dumnezeu, la viața lor închinată lui Dumnezeu şi la adâncul smereniei, dar şi îndrăzneala iubirii celei înalte pe care le‐au arătat către Domnul, cum s-ar arăta ei mai prejos de chipul îngeresc al slujirii creştine, de chipul monahicesc al viețuirii cu Dumnezeu şi pentru Dumnezeu şi în iubirea lui Dumnezeu mai presus de toate. De aceea şi Domnul i‐a învrednicit să odrăslească pe însăşi Născătoarea de Dumnezeu şi Preacurata Fecioara Maria, nădejdea tuturor marginilor pământului" (Părintele Ghelasie Gheorghe, Despre preoție şi monahism - în Florin Caragiu, Cuviosul Ghelasie Isihastul, Editura Platytera, Bucureşti, 2004)

December 9 - Nikolai Luzin


Nikolai Nikolaevich Luzin Born on December 9, 1883 (Irkutsk, Russia), he is recognized among the founders of descriptive set theory. His Ph.D. is from Moscow State University (1915, "The Integral and Trigonometric Series", advisor Dimitri Egorov). The encounter with Pavel Florensky and his religious thought played an important role in helping Luzin overcome the personal crisis he went through in his early 20's. Later on, he led the research group known as Luzitania, together with Egorov. Some references: Math Genealogy Project, Mac Tutor biography. He suffered persecution, being considered an "enemy under the mask of a Soviet citizen". He died on January 28, 1950.



A glimpse in the gulag environment in the middle 20th century:

"A Soviet teacher must be guided by the principle of the Party spirit of science; he is obliged not only to be an unbeliever himself, but also to be an active propagandist of godlessness among others, to be the bearer of the ideas of militant proletarian atheism. Skillfully and calmly, tactfully and persistently, the Soviet teacher must expose and overcome religious prejudices in the course of his activity in school and out of school, day in and day out."
F. N. Oleschuk, formerly Secretary of the League of Militant Atheists, in Uchitelskaya Gazeta, 26 November 1949. 

Hindu-Arabic numerals - european debut

From Mathematical Trips.

November 27, 2009

Sinapsa IV/2009

A apărut numărul al IV-lea al revistei „Sinapsa.

Părintele Dumitru Stăniloae semnează, în primele pagini ale revistei, articolul cu titlul „Liturghia comunităţii şi jertfa interioară în viziunea filocalică”. Renumitul teolog român arată că „împărtăşirea de trupul şi sângele Domnului e împărtăşirea de realitatea eshatologică, nu numai întrucât e împărtăşirea de trupul care a depăşit corupţia şi moartea, de trupul de dincolo de moarte, ci şi întrucât în împărtăşirea acoperită şi nedeplină de aici, ni se dă asigurarea împărtăşirii descoperite şi depline din viaţa viitoare. Împărtăşindu-ne aici de trupul Domnului, trăim în trupul Lui primit forţa atragerii noastre spre împărtăşirea deplină si descoperită cu El în viaţa viitoare. În împărtăşirea euharistică trăim dinamica eshatologică a Euharistiei, trăim atracţia spre culmea împărtăşirii depline, exercitată din ea asupra noastră. Iar aceasta e nu numai atracţia spre împărtăşirea totală şi descoperită de trupul lui Hristos, ci şi spre desăvârşirea noastră duhovnicească şi spre viaţa în trupul înviat si incoruptibil. Căci Euharistia ne dă puterea să sporim în desăvârşire, să sporim nu numai datorită faptului că ne-am împărtăşit de trupul atotcurat al Domnului, ci şi pentru a ne face apţi, sau pentru a ne deschide unei împărtăşiri depline şi descoperite a Lui”.

În continuare, în articolul „Infarctul sufletesc”, Dan Puric povesteşte cu sensibilitate creştină despre o „anatomie a inimii triste la român”, despre „necazul fiinţial” generat de „depunerile de tristeţi” care au îngustat „aorta ce transportă sânge sufletesc la inimă”. El contrapune, în această parabolă, inimii-pompă artificiale a chirurgiei ideologice Inima din Cer, Atotiubitoare, prin al cărei har inima omului revine tainic la viaţă şi fiecare pas „devine o inimă”.

Cunoscutul cercetător în ştiinţă şi teologie de la Universitatea din Portsmouth, Alexei V. Nesteruk, autor al volumelor „Light from the East: Theology, Science and the Eastern Orthodox Tradition” (Fortress Press, 2003) şi „The Universe as Communion: Towards a Neo-Patristic Synthesis of Theology and Science” (London, T&T Clark, 2008), semnează articolul: „Spre un angajament teologic ortodox-răsăritean radical în dezbaterea modernă ştiinţă-religie” (trad. din lb. engl. Florin Caragiu). Pentru Nesteruk, „restabilirea personalismului pierdut în dialogul dintre teologie şi ştiinţă constituie numai o condiţie necesară ca acest dialog să fie îndreptăţit. Cum prezenţa persoanelor în spatele cunoaşterii ştiinţifice nu exclude posibilitatea întrebuinţării sale greşite, teologia intră în legătură cu ştiinţa la un nivel diferit, etic, aducând cunoaşterea sub călăuzirea înţelepciunii sădite în condiţia umană, însă împlinite în comunităţile euharistice. Dimensiunea eclezială a dialogului primeşte astfel specificarea sa suplimentară ca articulare a unei intentionalităţi liturghisitoare în cercetarea ştiinţifică, intenţionalitate care reaşază umanitatea în centrul acestui dialog”.

Urmează un eseu al lui Dumitru Horia Ionescu: „Uitând că am învăţat să uităm”, vorbind despre problema darului spiritualităţii creştine româneşti în Europa, în contextul atât de bulversant şi paradoxal de astăzi.

„Carl Gustav Jung. Psihologie şi Religie. Arhetipuri. O perspectivă creştin-ortodoxă” este titlul studiului semnat de Florin Caragiu şi Mihai Caragiu. Subcapitole: „Introducere”, „Analiza psihologică şi valoarea sufletului”, „Apriorismul schemelor arhetipale. Platonism. Kantianism. Iconicitate”, „Mijlocit şi Nemijlocit”, „Evoluţionismul concepţiei jungiene şi perspectiva creştină”, „Inconştientul şi evoluţia omului: de la animalitate sau din starea de cădere?”, , „Problema medierii şi antagonismului. Raţional şi iraţional”, „Simbol natural şi formă dogmatică”, „Energetismul concepţiei jungiene. Perspectiva antagonistă vs. perspectiva iconică”, „Alteritate şi libertate. Principiul cuaternităţii”, „Inconştient şi conştient. Personal şi colectiv. Personal şi impersonal. Identitate şi devenire”, „Problema remitologizării. Religia interioară şi Taina euharistică”, „Natural şi Supranatural. Atitudinea naturală şi condiţia iconică. Despre filiaţia creaţiei, revelaţie şi Biserică”, „Confesiune şi Dogmă. Valoarea Tainelor”, „Axiologie şi praxiologie. Etică şi estetică”, „Atitudinea teologică şi reducţia transcendentală, la Alexei Nesteruk”.

Gheorghe Ceauşu ne vorbeşte în continuare despre „Omul care ne trebuia”, recenzând volumul „Omul frumos” al maestrului Dan Puric.

„Mistagogia Sfântului Maxim Mărturisitorul. Spaţiu şi Timp: exerciţii de lectură” este titlul studiului semnat de Alexandru Barna, cu subcapitolele: „Pentru mântuirea noastră...”, „Unire şi diferenţă”, „Unitatea spaţiului şi a timpului”, „Spaţiul şi timpul liturgic”.

Urmează studiul „Dihotomii. Trihotomii. X-hotomii” semnat de Părintele Neofit, care prezintă „repere antropologice în dinamica tradiţiei”. Autorul ne vorbeşte despre „Chipul triadic al sufletului. Sufletul şi manifestările lui. Dihotomia antropologică”, precum şi despre Transconştient şi Subconştient, abordând într-o tratare comparativă diverse teorii privind structurile antropologice.

În continuare, avem prilejul să citim în traducerea Anei Blandiana, un poem de Seamus Heaney (poet irlandez laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1995) intitulat „Diptic”.

Dora Mezdrea ne pune din nou la dispoziţie o amplă şi detaliată privire în subteranele poliţiei politice comuniste, de data aceasta referitor la „Constantin Noica în arhiva Securităţii”.

„Pot persoanele Treimii să fie numărate? Răspunsul părinţilor capadocieni” este titlul articolului semnat de Ionuţ Mărăşoiu. Subcapitole: „Limite ale acestui eseu”, „Numărarea Persoanelor Treimii implică ierarhizarea lor?”, „Respingerea semnatică a argumentului numărării”, „Respingerea teologică a argumentului numărării”.

Despre „Libertatea fiilor” ne vorbeşte părintele Dan Popovici. El arată că „libertatea este urcuşul continuu spre Dumnezeu, originea infinită şi necondiţionată a spiritului uman. Libertatea este pe de o parte modul de realizare al naturii noastre, pe de alta, este în esenţa ei experienţă a infinitului. Aceasta pentru că natura umană este în acelaşi timp finită şi infinită. Este finitul deschis infinitului. Este finită când stă nemişcată în sine, şi este infinită în mişcarea ei spre Dumnezeu, prin libertate”.

Ştefan Trăuşan-Matu abordează din perspectiva inteligenţei artificiale şi totodată din perspectivă creştină raportul dintre ştiinţă şi religie, arătând că „problema limbajului natural, vorbit current de oameni, se dovedeşte esenţială în inteligenţa artificială”. Se pun în lumină limitele demersului ştiinţific în relaţie semnificativă cu caracterul dialogic al limbajului uman, a cărui origine şi a cărui taină supraraţională provin de la Cuvântul creator divin. Ca răspuns edificator în direcţia unei înţelegeri creştine, sunt amintite contribuţiile a doi gânditori din domeniile filosofiei limbajului şi respectiv teologiei mistice: Mihail Mihailovici Bahtin şi Părintele Ghelasie Gheorghe.

În continuare, avem prilejul de a urmări partea a III-a din incitantul serial cu privire la Jurnalul beethovenian semnat de Carmen Caragiu-Lasswell (cercetător, dr. estetică). Mulţumim pe această cale reprezentanţilor forului F.C.R.C. pentru permisiunea de a traduce în limba română fragmente consistente din Jurnalul filosofic al lui Beethoven.

Despre „Universalitate în sfera juridică. Norbert Rouland şi construcţia unei noi universalităţi” ne vorbeşte Marius Dumitru. Subcapitole: „Universalitate în sfera juridică”, „Norbert Rouland despre istoria şi geografia drepturilor omului şi despre construcţia unei noi universalităţi a drepturilor omului”, „În primul rând, care este locul lui Dumnezeu?”, „În al doilea rând, care este statutul rezervat dreptului minorităţilor?”, „Identificarea”, „Diferenţierea”, „Supunerea”, „Succinte constatări”.

În finalul revistei reproducem numărul 7/Decembrie, 1997, din Foaia de Practică Isihastă „Moş-Pustnicul din Carpaţi”, lucrare a Părintelui Ghelasie Gheorghe apărută în Colecţia Isihasm.

Ultima pagină a revistei este rezervată reproducerii unui Portret al Părintelui Dumitru Stăniloae, lucrare realizată de cunoscutul artist plastic Horea Paştina.

November 26, 2009

Un artist plastic despre Părintele Ghelasie

„L-am văzut de trei ori clar şi distinct pe Părintele Ghelasie, la mânăstirea Frăsinei. Prima oară vorbea unui grup, când un coleg mi-a spus despre el. Altă dată l-am urmărit la Sfânta Liturghie, prin uşile deschise ale altarului. Mi s-a părut fascinant felul cum slujea. A treia oară l-am abordat, întrebându-l o problemă care mă frământa demult, care implica şi sufletul şi trupul. Mi-a vorbit încet, foarte sigur, dar la un moment dat s-a oprit brusc şi a plecat. Am avut sentimentul că aceasta ţinea de o anumită nevoinţă a lui. Mi se părea o apariţie nelumească, străvezie, un om fără de vârstă, care impresiona prin seriozitatea şi deosebita atenţie cu care făcea fiecare pas, cu care săvârşea fiecare gest. În seara când am vorbit, mi-a dat trei cărţi să le citesc... Am simţit impulsul ca această expoziţie dedicată Părintelui Ghelasie să fie o redare în culori a chipului său atipic, a ceea ce oferea prezenţa sa: spirit şi materie, carne şi har şi gând, toate cuprinse într-un gest iconic care ştia să se bucure de copilăria sa şi de noutatea întâlnirii cu celălalt într-o maximă dăruire de sine şi purtare de grijă”. (George Alexandrescu, artist plastic, autorul expoziţiei de pictură din cadrul Colocviului Naţional dedicat Părintelui Ghelasie - ASE, 29 octombrie 2009)
Despre autor, artistul George Alexandrescu:

Liceul Tonitza, Bucureşti (1982-1986);
Academia de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, Secţia de Pictură Monumentală, Bucureşti (1993-1998);
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian”, Universitatea din Bucureşti (2001-2005);
Master de Psihosociologie (2005-2007);
A activat în calitate de coordonator artistic la Centrul Naţional de Cultură şi Valorificarea Artei Tradiţionale, Casa Scânteii, Bucureşti.
Expoziţii de pictură în Bucureşti, Braşov, Sighişoara, etc. Ultima dintre ele a avut loc la Palatul Voievodal, „Zilele Bucureştiului. Repere Medievale” (expoziţie de grup).

November 23, 2009

Fibonacci numbers and the "golden section"

Ruth Tatlow's article The Use and Abuse of Fibonacci Numbers and the Golden Section in Musicology Today (Understanding Bach, 1, 69-85, 2006) besides being very interesting in itself as a documented criticism of the "Golden numberism [that] has thoroughly infected musicology", incidentally provides useful references for those interested in the history of the representation of the EMR ("extreme and mean ratio" or "golden section") as the limit of the sequence of quotients Fn+1/Fn of consecutive Fibonacci numbers. One may wonder who noticed this first? Leonardo Pisano (c. 1170 – c. 1250, also known as Fibonacci)? Not even close! Read more on Mathematical Trips: Consecutive Fibonacci numbers and the division in extreme and mean ratio - some history.

November 12, 2009

Părinţii Avvei Ghelasie

Părintele Gheorghe I. Popescu, parohul bisericii din Şerbăneşti-Păţeşti şi presvitera Marcela (părinţii Avvei Ghelasie) - click pe titlul acestei postări pentru a vizita colecţia de fotografii aflată pe blogul Parintele Ghelasie de la Frasinei.

October 26, 2009

Monastery Coffee

- to the memory of Dimitri Egorov (1869-1931)
October 26, 2009 - St. Demetrius of Thessaloniki

by Mihai Caragiu

Tiny surface waves emerge
in the cup of dark monastery coffee.
A great and bitter saga,
fourteen billion years in coffee-cup time,
a time convoluted with our fall, bearing the smell of skin cloth.

The old monk returns to the prayer corner
in front of the icon placed right in the middle of his heart
for a dialogue with a different kind of time,
liturgically-shaped,
bearing the sweetness of the Name.

October 20, 2009

The Axiom of Choice

Three useful links dealing with the Axiom of Choice: The Axiom of Choice - Stanford Encyclopedia of Philosophy entry by John L. Bell, the University of Western Ontario; The Axiom of Choice (a short paper by Prof. John L. Bell) ; The Relative Consistency of the Axiom of Choice - Mechanized Using Isabelle/ZF by Lawrence C. Paulson, Computer Laboratory Univ. of Cambridge. An important result, in a categorical setting linked to intutionistic set theory, was obtained by Radu Diaconescu (Axiom of choice and complementation, Proc. Amer. Math. Soc. 51, 1975, 176-178): a topos satisfying the axiom of choice must be boolean (in short... the axiom of choice implies the law of the excluded middle).

La mormantul parintelui Ghelasie Gheorghe




















Imagine preluata de pe blogul Parintele Ghelasie de la Frasinei - © Florin Caragiu (pentru permisiunea de a reproduce materiale de pe acel blog, contactati administratorul).

October 12, 2009

Dialogic

"For Bakhtin, all language - indeed, all thought - appeared dialogic. This means that everything anybody ever says always exists in response to things that have been said before and in anticipation of things that will be said in response. We never, in other words, speak in a vacuum. As a result, all language (and the ideas which language contains and communicates) is dynamic, relational and engaged in a process of endless redescriptions of the world" (also see Corporeal Worlds: Mikhail Bakhtin's Theology Discourse - by Alexandar Mihailovic, Northwestern University Press (1997) ; @ google books). On this blog we already mentioned the work done by Prof. Stefan Trausan-Matu on Bakhtin's dialogism, its connections with Orthodox Christianity (addressing them in the recent volume "Repere Patristice în dialogul dintre teologie şi ştiinţă") and relevance to the area of artificial intelligence (computer-supported collaborative problem solving, human-computer interaction, etc).

Ferdinand Eisenstein (1823 – 1852)

Ferdinand Eisenstein died of tuberculosis at the age of 29, on October 11, 1852. Carl Friedrich Gauss once said: "There have been only three epoch-making mathematicians: Archimedes, Newton, and Eisenstein"... Ph.D. Universität Berlin 1845 (advisor: Gustav Dirichlet).
Eisenstein's Mac Tutor Biography
The life of Gotthold Ferdinand Eisenstein - by M. Schmitz (Res. Lett. Inf. Math. Sci., 2004, Vol. 6, pp 1-13 - provides an English translation of the "Curriculum Vita" written by him when he was 20 years old)
Eisenstein series ; Eisenstein series in string theory ; (2002) E.S. bibliography.

October 5, 2009

Arsenie Praja the hermit and Petre the elder


A photograph from the monastery cell of Fr. Ghelasie Gheorghe (1944-2003).


© Florin Caragiu.
Original post on Parintele Ghelasie de la Frasinei blog.

Dimitrie Pompeiu (1873-1954)

Dimitrie Pompeiu (October 4, 1873, Broscǎuţi, Botoşani – October 8, 1954, Bucharest) - orthodox christian, and one of the greatest Romanian mathematicians. He is remembered in the mathematical world for numerous contributions such as: the set distance [1] that he introduced in his 1905 Université de Paris dissertation published in the same year in the Annales de la faculté des sciences de Toulouse (a set distance was introduced in a slightly different form in 1914 by Hausdorff, who credited Pompeiu's definition though), his contributions in complex analysis, including the areolar derivative [2] and the seminal Cauchy-Pompeiu's formula (higher dimensional analogues of the Cauchy-Pompeiu formula are topics of current research, while the formula was used in the theory of functions of several complex variables by Dolbeault and Grothendieck [5]), and for the celebrated Pompeiu's Conjecture that he formulated in his 1929 C. R. Acad. Sci. Paris article [4], a conjecture not fuly proved yet. Still, elegant analogues of Pompeiu's Conjecture continue to be proved in other areas [6] - this is an indicator of the fertility of the idea.

REFERENCES

[1] T. Bârsan and D. Tiba. One hundred years since the introduction of the set distance by Dimitrie Pompeiu. Institute of Mathematics of the Romanian Academy.
[2] D. Pompeiu. Sur une classe de fonctions d'une variable complexe. Rendiconti del Circolo Matematico di Palermo, t. XXXIII, Ist sem. 1912, pp. 108-113.
[3] Pompeiu's biography from the The MacTutor History of Mathematics archive.
[4] D. Pompeiu. Sur certains systèmes d'équations linéaires et sur une propriété intégrale des fonctions de plusieurs variables, Comptes Rendus de l'Académie des Sciences Paris Série I. Mathématique, 188, 1138 –1139 (1929).
[5] R. Remmert. Theory of Complex Functions. Graduate Texts in Mathematics, Springer Verlag, 2nd Edition (1989).
[6] D. Zeilberger. Pompeiu's problem on Discrete Space. Proc. Natl. Acad. Sci. USA, Vol. 75 (8), 3555-3556 (1978).

September 28, 2009

Miami University Fall Conference 2009

"The Teaching of Undergraduate Mathematics"
September 25-26, 2009
Miami University Fall Conference, Oxford, OH.
Difference Quotient Revisited (a Classroom Supplement)
Fall Conference 2009 - Miami University

September 18, 2009

Tata

Tatal nostru, Caragiu Constantin Marcel (1932-1997) s-a nascut in comuna Sarsânlar, jud. Durostor (Bulgaria) - astazi satul Zafirovo (districtul Silistra, municipalitatea Glavinitsa) cu aproape 1000 de locuitori. Imagini din zona respectiva se pot gasi aici.

Tata
seismograf
de Florin Caragiu

atunci când în casă cineva ridica glasul
tata venea imediat şi ne ruga să nu ne mai certăm
degeaba îi explicam noi că aşa sunt disputele,
pasionante, înflăcărate, că nu pricepe nimic
înregistra tensiunile cu o precizie de seismograf

tata îndrăgea liniştea ca pe lumina ochilor
îi plăcea să ne facă daruri, ne înveselea,
îşi lua de la gură ca să avem noi cele de trebuinţă
era omul cel mai nebăgat în seamă din casă
deşi crea în jur armonie, căci tot ce făcea
era atât de firesc încât nu ieşea în evidenţă

trăia pentru ceilalţi, nu se plângea, nu citea scrieri sofisticate
nu se lupta pentru avansări la serviciu
ci muncea pentru noi, se bucura de reuşitele noastre
şi se mulţumea să facă bine celor din jur
vorbeam cu el la telefon şi mă întreba când vin acasă
cu o emoţie reţinută ca şi cum n-ar fi vrut să mă deranjeze

eu îi ziceam că am ceva important de făcut
şi amânam adesea... când mă vedea se bucura ca un copil
mă îmbrăţişa cu un surâs pe care îl simţeam
sfâşietor, de parcă m-ar fi văzut pentru ultima oară...
abia când a murit, am înţeles că trăia ceea ce zadarnic
mă chinuiam să înţeleg dintre vrafurile de cărţi

în ziua aceea lumea a intrat în eclipsă
am bântuit în pas alergător străzile de parcă i-aş fi purtat sufletul
ca pe un zmeu invizibil cu un fir de rugăciune
la o intersecţie am dat peste un tânăr orb care m-a întrebat de el
şi mi-a spus că tata are grijă întotdeauna să facă milostenie
nu doar cu bani ci şi cu un cuvânt bun

m-a întrebat ce e cu dânsul de nu a mai trecut
dar eu n-am găsit cuvinte să-i spun
m-am aşezat doar lângă cerşetor şi am tăcut până spre seară

Bernhard Riemann

Georg Friedrich Bernhard Riemann (September 17, 1826 – July 20, 1866) - one of the greatest mathematicians of all time.
Dedekind has a deeply touching account of Riemann's final moments, his passing away being marked by the words of Lord's prayer. Riemann's tombstone (see here and here) in Biganzolo (Italy) refers to Romans 8:28 ("And we know that all things work together for good to them that love God, to them who are the called according to his purpose"):
Here rests in God
Georg Friedrich Bernhard Riemann
Professor in Göttingen
born in Breselenz, September 17th, 1826
died in Selasca, Juli 20th, 1866
---
Those, who love God, all things
must serve to its best manner.

August 21, 2009

Gödel's incompleteness between use and abuse

  • A number of misinterpretations involving Gödel's incompleteness theorems are addressed in the article The Popular Impact of Gödel’s Incompleteness Theorem (Notices of the AMS, April 2006, p. 440) by the late Torkel Franzén (he passed away in 2006 due to cancer, at age 56), author of "Gödel's Theorem: An Incomplete Guide to its Use and Abuse" (Wellesley, MA: AK Peters, Ltd., 2005).
  • In the final part of his article "The nature and significance of Gödel’s incompleteness theorems" (Institute for Advanced Study, Princeton, Gödel Centenary Program, 2006), Solomon Feferman (from Stanford University, one of the world's leading logicians) questions the relevance of Gödel’s incompleteness in relation to the fundamental laws of physics and especially the "theories of everything" matters.

August 4, 2009

The good vector

The good vector

by Mihai Caragiu
August 3, 2009

A terrible shock changed the vector's direction
Missing the mark, it started to freeze.
The good glorious vector would certainly have vanished
If it weren't for the mercy of the word
Who clothed it, with great care
In garments of skin.

Thus the vector carried on, hidden-and-not-quite
There we found ourselves, experiencing the human condition
In a complex wrapped-around cosmological skin cloth.

But hearing the news of the kingdom, we started to climb
Through the mercy of the word, up the ladder of repentance
Moving on to the dressing chamber
Where we and the good vector will be clothed
In garments of light.

July 24, 2009

A historical glimpse on Hilbert's 10th problem

A trailer of a hour-long documentary on Hilbert's 10th problem, by George Csicsery, for which a review can be found here. Features, among others, Julia Robinson and Yuri Matijasevic (who apparently first met in person at a conference in Bucharest).


(source url)

July 20, 2009

Arseniy Tarkovsky's "Stalker" poem revisited

I read again - after many years - Arseniy Tarkovsky's poem:
Now summer has passed,
As if it had never been.
It is warm in the sun.
But this isn't enough.

All that might have been,
Like a five-cornered leaf
Fell right into my hands,
But this isn't enough.

Neither evil nor good
Had vanished in vain,
It all burnt with white light,
But this isn't enough.

Life took me under its wing,
Preserved and protected,
Indeed I have been lucky.
But this isn't enough.

Not a leaf had been scorched,
Not a branch broken off. . .
The day wiped clean as clear glass,
But this isn't enough.
Arseniy Tarkovsky was Andrei Tarkovsky's father; the poem is translated by Maria Pearse - see Andrei Tarkovski's nostalgia for the Light. In connection with Fr. Ghelasie's views cosmology, Creation and the fall discussed here, one might ask whether the poet's nostalgia is ultimately for the radiant glory of the uncorrupted Creation - clothed in garments of light - which would be, after all, a longing for Christ, a longing radiating from God's image in us, and echoing the baptismal chant... "Vouchsafe unto me the robe of light, O Thou who clothest Thyself with light as with a garment, Christ our God, plenteous in mercy"... With this in mind, it makes sense to see true poetry as reflecting a longing for the splendor of the word as the "restored word" - a word clothed in the garments of light - that is, clothed in Christ. The following passage from the Eastern Orthodox section of the "Gospel book" in Wikipedia might be revealing:
"Traditionally, the Orthodox will never cover the Gospel Book in leather—the skin of a dead animal—because the words of Christ are considered to be life-giving. Animal skins are also reminiscent of the Fall of Man, when God fashioned garments of skin for Adam and Eve after their disobedience (Genesis 3:21). The Apostle Paul speaks of Christ being the "New Adam" (I_Corinthians 15:22,47-49), and the Orthodox understand Christ as coming to clothe mankind in the original "garments of light" which Adam and Eve lost in Paradise. Traditionally, the Gospel is covered in gold, the earthly element which is best symbolizes the glory of Heaven."

July 13, 2009

Mistica iconica. Repere.

Mistica iconică. Repere. Autori: Pr. Neofit si Florin Caragiu (dialog purtat la Schitul „Piatra Scrisă” – ianuarie 2005). Revista Sinapsa Nr. 3, 33-56 (2008).

Problema Medierii. Geometrie Necomutativă. Consideraţii Teologice.

Problema Medierii. Geometrie Necomutativă. Consideraţii Teologice. Autori: Florin Caragiu şi Mihai Caragiu. Revista Sinapsa Nr. 3, 128-139 (2008).

July 8, 2009

Revista Sinapsa Nr.3 (2008) - online


Articolele din Numarul 3 al revistei Sinapsa se pot citi acum online la pagina revistei Sinapsa pe scribd.com








June 17, 2009

NUMIRE (NAMING)



"Omul are în Sine si Numirea Lumii si NUMIREA Lui DUMNEZEU; ambele NUMIRI trebuiesc PUSE ca DAR pe ALTAR.
" [Parintele Ghelasie Gheorghe (1944-2003), O suta de veresete despre isihasm, #23]


This consequence of man being created in the image of God - spelled out by Fr. Ghelasie,
Man has in himself both the Naming of the World as well as the NAMING of GOD; both NAMINGS should be OFFERED together as a GIFT on the ALTAR.
- resonates with Alexei Nesteruk's views on theology and science as expressed in his book "Light from the East" (science perceived as a "cosmic liturgy", with the Eucharist "understood in cosmic terms as the offering of creation back to God through art, science, and technology")...

Reflections in a cemetery

"Death in the true sense is separation from God, and 'the sting of death is sin' (I Cor. 15:56). Adam, who received the sting, became at the same time an exile from the tree of life, from paradise and from God (cf. Gen. 3); and this was necessarily followed by the body's death. Life, in the true sense, is He who said, 'I am the Life' (John 11:25), and who, having entered into death, led back to life him who had died." (St. Maximos the Confessor, Second Century on Love no. 93). In the pictures: Orthodox Christian Cemetery, Codlea, Romania and Archimandrite Ilie Cleopa's grave at Sihastria Monastery).











June 12, 2009

Poartă către cer - de vorbă cu teologul american John Downie

Poartă către cer
- î
ntre Babilon şi Cincizecime -

Florin Caragiu - interviu cu John Downie (sursa: poezie.ro - 25 Mai, 2007)

John Lincoln Downie s-a născut în Beaverfalls, Pennsylvania, în anul 1971. După studiile efectuate la Geneva College, în cadrul Facultăţii de Biologie şi Filosofie (1989-1992) şi o perioadă de intense căutări spirituale s-a convertit la Ortodoxie. A vieţuit în Sfântul Munte Athos la mânăstirea Cutlumuş vreme de doi ani (1999-2001). A venit apoi în România, unde a studiat la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Bucureşti (2001-2006), devenind masterand în Teologie Biblică în cadrul aceleiaşi Facultăţi din 2006. Lucrarea sa de licenţă a tratat despre „Raţiunile lucrurilor create potrivit Părintelui Dumitru Stăniloae”. Astăzi a avut amabilitatea să răspundă invitaţiei noastre de a purta o discuţie cu privire la Sărbătoarea Cincizecimii.

F. C.: Domnule John Downie, care este, în câteva cuvinte, importanţa sărbătorii Cincizecimii în înţelegerea ortodoxă?

J. D.: Dacă evreii au primit legea înscrisă în piatră la 50 de zile după Paşti, la 50 de zile după Învierea lui Hristos, Paştile nostru adevărat, am primit legea duhovnicească scrisă în inimile noastre. Odată cu Pogorârea Sfântului Duh este inaugurat Botezul creştin cu apă şi duh.

F. C.: Într-adevăr, Mântuitorul spune că naşterea din apă şi Duh oferă tocmai accesul la taina Împărăţiei lui Dumnezeu. În rugăciunea „Tatăl nostru” unii Părinţi au interpretat cuvintele „Vie împărăţia Ta precum în cer aşa şi pe pământ” chiar în acest sens al pogorârii Duhului Sfânt în inimile oamenilor. Sfinţii trăiesc această stare întru cunoştinţă ca pregustare a tainei eshatologice. Ce reprezintă pe scurt pentru Biserica Creştină acest eveniment şi care este legătura sa cu Învierea şi Înălţarea la cer a Domnului?

J. D.: După tradiţia creştină acesta este momentul întemeierii Bisericii. Pogorârea Duhului Sfânt este scopul şi rodul Învierii şi Înălţării pentru că prin Învierea lui Hristos firea umană asumată în Ipostasul Său a fost vindecată ontologic. Tocmai acest fapt a făcut posibilă sălăşluirea harului dumnezeiesc în plinătatea sa înăuntrul inimii. Altfel spus, îndumnezeirea omului prin părtăşia la Trupul lui Hristos în care sălăşluieşte plinătatea dumnezeirii. Duhul Sfânt s-a pogorât ca să fie scris Cuvântul lui Dumnezeu pe tablele de carne ale inimii. În Epistola a doua după Corinteni, Sfântul Apostol Pavel aseamănă pe creştini cu o „scrisoare a lui Hristos, slujită de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului Celui viu, nu pe table de piatră, ci pe tablele de carne ale inimii” (II Cor. 3, 2).

F. C.: Este vorba despre o scrisoare „cunoscută şi citită de toţi oamenii”, cu valoare aşadar de mărturie vie, vizibilă a tainei dumnezeieşti ce se lucrează în ei. De aici importanţa, relevanţa universală a vieţii creştine. Pogorârea Duhului Sfânt descoperă sensul tainei Întrupării. Dumnezeu s-a Întrupat pentru ca omul să se umple de harul Sfintei Treimi al cărui purtător e Duhul Sfânt. Am putea spune că Cincizecimea este o plinire a Întrupării, o întrupare duhovnicească în om a cuvântului şi voii lui Dumnezeu. Căderea a închis altarul de liturghisire a unirii omului cu Dumnezeu şi a aşternut, după cum spune Sf. Pavel, un văl pe inimă (II Cor., 3, 4). S-ar putea spune că Pogorârea Duhului Sfânt ca moment al întemeierii Bisericii aduce redeschiderea acestui altar în cei care se fac părtaşi Trupului lui Hristos?

J. D.: Într-adevăr. Legea lui Moise era aşezată în chivot în Sfânta Sfintelor. Cuvintele harului sunt acum aşezate în inima care devine altar al Duhului Sfânt. Ridicarea vălului de pe inimă cere întoarcerea omului către Dumnezeu. Desigur, pocăinţa sau metanoia nu reprezintă numai o schimbare de perspectivă, ci o înnoire a firii.

F. C.: Pogorârea Duhului Sfânt, se spune în Penticostar, aduce refacerea înţelegerii dintre oameni a cărei afectare prin păcat a fost evidenţiată de relatarea biblică asupra Turnului Babel. Care este înţelegerea creştină asupra unităţii în diversitate prilejuită de sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh? V-aş ruga să legaţi aceasta şi de faptul că Părinţii Bisericii au socotit acest moment şi ca pe o descoperire a Tainei Treimii.

J. D.: Părintele Dumitru Stăniloae spune că firea omenească întreagă este după chipul Sfintei Treimi, oamenii având în comun aceeaşi fire, o unitate care se actualizează şi se desăvârşeşte după modelul Treimii şi prin participare la viaţa Sa. Pogorârea Duhului Sfânt reface şi desăvârşeşte întru Hristos unitatea de fire cea după chipul Treimii, adică o unitate prin iubire, prin acordul voilor omeneşti în unire cu voia lui Dumnezeu. Tămăduirea omului de către Hristos are drept urmare directă vindecarea relaţiilor noastre întreolaltă. Toate neamurile sunt chemate să participe la comuniunea cu Sfânta Treime. Înţelegerea şi unirea dintre oameni în cel mai înalt chip este ceva suprafiresc, o minune. Este ceva extraordinar, real, nu este o simplă înţelegere a minţii, una convenţională, sau prin conexiuni parţiale la nivel intelectual, afectiv, volitiv, este o lucrare a Duhului care angajează întreaga noastră fiinţă şi conştiinţă. Babilon voia să însemne o poartă către cer, către Dumnezeu. Turnul lui Babel a reprezentat eforturile omeneşti eroice de a ajunge la îndumnezeire sau de înălţare la cer prin propriile puteri conjugate ale oamenilor.

F. C.: De ce a fost o asemenea străduinţă sortită eşecului?

J. D.: Adevărul este că oamenii nu se pot înţelege între ei fără harul Duhului Sfânt nici măcar pe plan lumesc. Aceasta pentru că raţiunea de a fi a omului e tocmai comuniunea cu Dumnezeu din care primeşte şi puterea comuniunii cu aproapele. Omul nu a putut să urce singur, prin eforturi autonome, la Dumnezeu, dar ceea ce este minunat este că Dumnezeu se poate coborî El la om. Ne îmbracă El însuşi „cu putere de sus” şi ne aduce în familia iubirii Treimice.

F. C.: Care este însemnătatea Cincizecimii pentru o adâncire a înţelegerii relaţiei dintre om şi Dumnezeu? Mă gândesc la aspectele depăşirii logicii „exterioriste” a legii, interiorităţii reciproce şi dinamicii transfigurării pe care le dezvăluie împărtăşirea dumnezeiască.

J. D.: Unirea cu Dumnezeu nu se poate realiza în afara dialogului, în afara rugăciunii şi comuniunii liturgice. Dumnezeu nu este o realitate distanţată, exterioară omului, şi nici una doar interioară lui, imanentă. Nu este o lege ce poate fi însuşită, folosită şi stăpânită de către om ci Dumnezeu necreat, Treime de Persoane a cărei icoană este în Hristos umanitatea. „El a strălucit în inimile noastre, ca să strălucească cunoştinţa slavei lui Dumnezeu, pe faţa lui Hristos” (II Cor. 4, 6). Îndumnezeirea omului presupune în chip nedespărţit dialogul şi comuniunea sa cu Dumnezeu şi transfigurarea sa, creşterea în asemănare cu Dumnezeu. Desăvârşirea omului nu poate fi concepută în raport cu un ansamblu de legi sau principii impersonale, în afara comuniunii cu Dumnezeu şi semenii.

F. C.: Lucrarea Duhului face să rodească, extinde în noi taina Întrupării lui Hristos. Pogorârea sa lucrează prefacerea darurilor euharistice, ne dăruieşte sfinţirea, înfierea, creşterea în asemănarea cu Hristos. Sărbătoarea Cincizecimii aduce, spun Părinţii, cunoaşterea tainelor prin care se revarsă în Biserică harul sfinţitor şi îndumnezeitor, descoperă esenţa liturgică a ontologiei omului şi creaţiei. Ne descoperă „Fiinţa ca euharistie”, cum spune Mitrop. Zizioulas. Duhul nostru devine prin lucrarea Sfântului Duh, spune Părintele Ghelasie, „potir de Liturghie”. Toată existenţa creată este o mare taină, dar tainele Bisericii prin care ni se revarsă din Trupul Înviat al lui Hristos plinătatea dumnezeirii au fost cunoscute odată cu Pogorârea Duhului Sfânt. Mai mult, Pogorârea Duhului Sfânt nu este un proces punctual, consumat istoric, ci un temei al înaintării nesfârşite în viaţa dumnezeiască sau epectazei despre care vorbea Sfântul Grigorie de Nyssa. Este temeiul unui proces cu deschidere eshatologică de împlinire a omului ca icoană vie a lui Dumnezeu: „Iar noi toţi, privind ca în oglindă, cu faţa descoperită, slava Domnului, ne prefacem în acelaşi chip din slavă în slavă, ca de la Duhul Domnului” (II Cor. 3, 18). Ce presupune din partea omului coborârea limbii de foc a Duhului peste fiinţa sa?

J. D.: Într-adevăr, taina Bisericii este o continuă coborâre a Duhului Sfânt. Pogorârea Duhului Sfânt nu este un proces încheiat ci unul continuu, manifestat în fiecare sărbătoare şi în Tainele dumnezeieşti ale Bisericii. Pogorârea Duhului Sfânt nu aduce omului o stare saturată, ci o înaintare, un dinamism infinit în taină şi descoperire. Este evenimentul care ne susţine într-o creştere eternă dacă ne deschidem iubirii Lui şi participăm la lucrarea Sa.

F. C.: Invocarea Sfântului Duh este un moment culminant al lucrării Bisericii şi al rugăciunii ce o prelungeşte în viaţa personală. M-aş opri în acest punct la binecunoscuta rugăciune către Sfântul Duh: „Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului Care pretutindenea eşti şi pe toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte între noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre”. Iată nu numai desăvârşirea dragostei dar şi efortul ascetic, procesul curăţirii noastre este urmare a invocării spre a veni şi sălăşluirii în noi a Duhului, apare ca lucrare tainică a Duhului. De aceea în creştinism efortul ascetic de purificare e nedespărţit de rădăcinile sale liturgice. Nu este un efort individualist, autonom, o simplă metodă de ameliorare şi îmbunătăţire individuală, ci e rod al Pogorârii Sfântului Duh, al participării libere după măsura proprie la lucrarea Sa în noi. Cum înţelegeţi cuvintele apostolului Pavel: „Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate” (II Cor. 3, 17)?

J. D.: Omul nu are o existenţă prin sine însuşi, fiind creat şi susţinut în existenţă de către Dumnezeu. De aceea libertatea sa este doar în Dumnezeu. Pe de altă parte, acolo unde harul aduce plinătatea iubirii nu mai există tendinţa de a încălca poruncile şi legile, nu mai există spre exemplu dorinţa de a fura, de a minţi, de a ucide... iar pentru iubire, fericire, mulţumire, sfinţenie nu sunt limite, e un câmp infinit de lucrare tocmai pentru că este o împreună-lucrare cu Dumnezeu. Pe când păcatul are mereu un capăt, e plafonat. Părintele Galeriu spunea că răul are un capăt, nu este infinit, deci limitează, îngustează libertatea pe când viaţa în Dumnezeu nu are limite rigide, e într-o continuă transfigurare, îşi poate desfăşura elanul spre infinit.

F. C.: O altă problematică pe care o putem aduce în atenţie legat de sărbătoarea Cincizecimii este cea a goliciunii şi hainelor de piele dăruite omului după cădere. După Sfinţii Părinţi, în urma căderii omul pierde harul îndumnezeirii, se trezeşte dezbrăcat de lumina dumnezeiască. Conştiinţa sa nu mai oglindeşte chipul divin iar creaţia devine rezistentă la lucrarea omului. Hainele de piele reprezintă condiţia vieţii spre moarte ce se poate transforma prin lucrarea Duhului în condiţie pascală de trecere de la moarte la viaţă. Diavolul ispiteşte pe om cu separarea, despărţirea de Dumnezeu în lucrarea sa. Duhul în schimb uneşte cele separate şi îmbracă pe om în haina de nuntă a harului. La Cincizecime iese în plină lumină menirea iconică a trupului aureolat de limbile de foc ale harului. Pogorârea Duhului Sfânt este pe undeva împlinirea dorinţei omului, exploatată de diavol, de a fi ca Dumnezeu, dar de data aceasta înseamnă a fi ca Dumnezeu împreună cu Dumnezeu.Ruptura dintre om şi lumea îngerească şi natură este vindecată prin lucrarea harului. Cum vedeţi reflectate acestea în dinamica relaţiei dintre Biserică şi lume, dintre credinţă şi cultură?

J. D.: Sensul vieţii creştine, după cum spune Sf. Serafim de Sarov, este dobândirea Duhului Sfânt. Sfântul Marcu Ascetul spune că înainte de Botez harul lucrează din afară, iar după Botez harul se sălăşluieşte înăuntrul omului, lucrează din centrul fiinţei noastre. Diavolul este astfel aruncat din grădina inimii. Tot la Botez omul primeşte un înger păzitor ceea ce exprimă un grad de intimitate sporit cu lumea îngerească. Scopul omului este să adune lumea şi să o ofere înapoi lui Dumnezeu pentru sălăşluirea Sfintei Treimi în toată creaţia. Angajate conştient în această mişcare de conlucrare cu Dumnezeu, toate activităţile omului vor purta pecetea darului Sfântului Duh. În aceste condiţii, cultura va căpăta la rândul ei acea putere de pătrundere şi dospire de taină a harului. Vedem aceasta în activitatea unor oameni de cultură creştini ca Pavel Florenski şi Luca al Crimeei, de pildă.

F. C.: Vă mulţumesc pentru deosebita amabilitate de a răspunde invitaţiei noastre.

J. D.: Şi eu vă mulţumesc.

June 7, 2009

The symbolism of the Cosmos in the Pentecost Icon

The theological elements mentioned in the OrthodoxWiki's entry on the Pentecost Icon are the Holy Spirit, Christ, The Apostles and Cosmos.

The symbolism of last element - the Cosmos - is described as follows: In yet another semicircle, at the bottom of the icon, is a symbolic figure of a king. He is in a dark place that represents the world enveloped by sin. This one person represents the whole world that had formerly been without the light of faith. He is bent over to show he was made old by the sin of Adam. Through the power of the Holy Spirit the Church brings light to the whole world by her teaching. Sometimes, the figure is shown coming out, into the light, having a cloth containing scrolls which represent the teaching of the Apostles.

In the picture: Icon of the Descent of the Holy Spirit on Apostles. Novgorod School, 15th/16th c.

For the Romanian OrthodoxWiki entry on the Pentecost Icon, click here. Also see Icoana Cincizecimii (article by Daniel Rousseau, in Romanian from crestinortodox.ro) - there, in connection with the "old king" iconographical representation of the Cosmos ("the whole visible world") a reference is made to Luke 1:79 "to give light to them that sit in darkness and in the shadow of death...". The "shadow of death" or the dark area around the old king is contrasted with the domain/light above representing the "new earth" - embraced by the divine fire - and towards which the old king aspires.

June 7 - The Pentecost 2009.

Garments of skin


Behold the flower

Painted by the brush

Of an unknown tree...


(pictured: the M104 "Sombrero" galaxy; credits go to NASA & ESA)

In reference to the Genesis, St. Gregory of Nyssa noted that the garments woven by God ought to be seen as a remedy, not a punishment, for the abuse of human freedom (cf. A Homily of Consolation Concerning Pulcheria).

May 13, 2009

Panagia Platytera


From OrthodoxWiki - Panagia Platytera (Greek: Πλατυτέρα; "wider" or "more spacious") is an icon of the Theotokos, facing the viewer directly, usually depicted full length with her hands in the "orans" position, and with the image of Christ as a child in front of her chest, also facing the viewer directly. Sometimes the image of Christ is contained within a medallion. Poetically, by containing the Creator of the Universe in her womb, Mary has become Platytera ton ouranon, which means: "More spacious than the heavens." This type is sometimes called the "Virgin of the Sign" or "Our Lady of the Sign," a reference to Isaiah 7:14: "Therefore the Lord himself shall give you a sign; Behold, a virgin shall conceive, and bear a son, and shall call his name Emmanuel." Such an image is often placed in the apse above the altar. Also see Our Lady of the Sign (Wikipedia).

The icon shown here: Great Panagia Platytera from the Saviour Monastery in Yaroslavl (source).

May 5, 2009

"Naming Infinity..." - out of press in March 2009

Naming Infinity: A True Story of Religious Mysticism and Mathematical Creativity - by Loren Graham and Jean-Michel Kantor (Publisher: Belknap Press; 1st edition, March 31, 2009).

A topical review (in romanian) - around the ideas in a 2006 paper of Graham and Kantor - in Sinapsa Nr. 1, 37-46, 2008 ("Infinit, numiri, descoperire – o perihoreză a cunoaşterii. O incursiune în istoria ştiinţei" by Florin Caragiu and Mihai Caragiu).

The new book brings into the open an important chapter in the History of Mathematics. In our view, though, the grounds of the creativity manifested in the Russian School of Mathematics around the beginning of the 20th century do not depend in an essential way on the unorthodox elements that emerged from the temptation of pushing Name worshiping to a metaphysical extreme. These is no need (even if it might be tempting in a (post-)modern secular environment experiencing a continuous thirst for spectacular/heretical) to overemphasize the controversy of Imiaslavie: in fact, an Eastern Orthodox theology of the naming, completely orthodox, hesychast, traditional, with solid Patristic and Scriptural grounds, is not at all opposed but is indeed truly favorable to such creativity outbursts of the human knowledge in synergy with God, both in the intelligible and the sensible realms. The "naming" experiences of the Russian Orthodox mathematicians in that period can be reformulated and understood easily in terms of such a fully orthodox theology, as reflected in the traditional liturgical proclamation of the Church: "And grant us with one mouth, and one heart, to glorify and hymn Thy most honorable and majestic name: of the Father, and of the Son, and of the Holy Spirit, now and ever, and unto the ages of ages".

April 22, 2009

Arrow of time - a metaphorical representation




In the light of Fr. Ghelasie Gheorghe's view on the fundamental distinction between the "Big Bang of the Creation" and the "Big Bang of the fall" (with the latter associated to the Big Bang of contemporary cosmology), the above progression of images is construed as a metaphorical representation of the arrow of post-lapsarian time, pertaining to the garments of skin mode of the Creation. The garments of skin in themselves represent a deep mystery, both concealing and revealing (through the nous, in repentance) - the uncorrupted Creation at the same time. The "arrow" points forward to an icon the Age to Come, when humanity and the Creation will be clothed in the garments of light.

For image sources and credits, see the links below:
____________________________________________________________________


This section of the blog consists of attempts to understand, explore and elaborate on the views of Fr. Ghelasie Gheorghe (1944-2003) on the distinction between the "big bang" of the Creation and the "big bang" of the fall (with the latter signaling the unfolding of the "garments" of the "post-lapsarian cosmos", and identifiable with the "big bang" limit singularity queried in contemporary physical cosmology). May this be a tribute to the blessed memory of Avva Ghelasie!




April 20, 2009

In memoria Părintelui Ghelasie Gheorghe (1944-2003) [1]

"How to position yourself, in stillness, between World and GOD - herein lies the Practice of Hesychasm" Fr. Ghelasie Gheorghe, "One Hundred Verses on Hesychasm", #10





In memoria Parintelui Ghelasie Gheorghe (1944-2003) de la Manastirea Frăsinei. Medicina Isihasta. Sursa: calinic92's Channel - YouTube

Hristos a înviat din morţi,

Cu moartea pre moarte călcând,
Şi celor din morminte
Viaţă dăruindu-le!

April 14, 2009

O zi de neuitat

La inceputul Saptamanii Mari:

O zi de neuitat
de Florin Caragiu
2009-04-13

După ce a intrat Hristos în Ierusalim, oamenii au rămas un timp în stradă, sporovăind despre cele întâmplate, cu un ochi la gărzile Templului şi la soldaţii romani ce se uitau la ei cu un aer bănuitor, după care s-au întors mulţumiţi la casele lor. Totul se terminase cu bine şi puteau să-şi continue treburile cu forţe proaspete.

Fusese o zi de neuitat, dar viaţa avea să curgă mai departe. Se întrebaseră cum ar putea să continue această poveste, dacă ar putea avea un sfârşit fericit, după un asemenea moment triumfal, şi nu ştiau să-şi răspundă. Inima lor era împărţită. Înclinau să vadă urmând ceva sumbru, mai ales că peste tot se vedeau adunându-se apărătorii prescripţiilor cu feţele lor mohorâte.

Împărăţia lui Dumnezeu părea că venise, o simţiseră cu toţii, dar trecuse prin mijlocul lor fără s-o poată apuca. În ziua Floriilor, oamenii cetăţii şi împrejurimilor se descătuşaseră cum n-o mai făcuseră niciodată, nici chiar în zilele de demult, pe când se spunea că Dumnezeu locuia în mijlocul poporului Său. Cel puţin în acele ore, se simţiseră iar poporul ales. Şi cumva încercaseră un sentiment cu totul nou, de care acum se îndoiau ca de realitatea unui vis.

Toată aura de teamă şi intangibilitate din jurul prescripţiilor pe care căpeteniile poporului le vegheau cu străşnicie să fie respectate fusese vreme de câteva ore uitată, pălise pur şi simplu în vreme ce omul acela fascinant care-şi spunea Fiul lui Dumnezeu era în preajmă.

Fiul lui Dumnezeu! Nimeni nu mai îndrăznise să se numească pe sine aşa, şi totuşi numele acesta atrăgea irezistibil, pentru că în adâncul sufletului fiecare tânjea să se simtă înfiat de Dumnezeu. Iisus însă îi şoca pe toţi, pentru că nu se purta ca un înfiat, ci ca un Fiu în toată puterea cuvântului. Căci puterea Lui nu venea din afară, ca la proorocii de demult, ci El Însuşi poruncea şi cuvântul lui se împlinea pe dată.

Lângă El joaca de-a binele şi răul şi vânătoarea de oameni încetau, pentru că te simţeai pur şi simplu bine, ai fi vrut ca acea clipă să se extindă infinit. În faţa lui nimeni nu simţea nevoia să se justifice sau să se ascundă, pentru că era limpede că te înţelegea mai bine decât o puteai face tu însuţi, şi în asta era negreşit ceva de substanţă dumnezeiască, pentru că nici îngerii nu ştiu gândul din inima omului.

Oamenii se simţiseră atunci liberi în alt fel decât libertatea asta ruptă în două care te ţine într-o perpetuă agonie. E drept că cei ce-l întâmpinaseră pe Iisus suferiseră şi un fel de apăsare, mai ales spre sfârşit, când Iisus se îndepărta şi au început să-i năpădească din nou grijile.

Starea aceea nelumească s-a pierdut încet după plecarea lui Hristos din mijlocul lor şi nu ştiau cum ar putea face s-o retrăiască. Mai ales că nu ştiau s-o potrivească la felul lor de viaţă, care li se părea, de ani şi ani, pe cât de nefericit, pe atât de bătut în reguli şi obişnuinţe, mai abitir ca un coşciug în cuie. În ciuda stării de graţie, nu întrezăreau sau nu aveau curajul să creadă într-o posibilă schimbare în viaţa lor.

A doua zi avea să-i năpădească, mai ales din cauza fricii omniprezente, şi un uşor sentiment de vinovăţie, pentru a-i fi sfidat prin exuberanţa lor pe mai marii poporului. Dar în ceasurile acelea când întinseseră covor din haine şi ramuri de finic pentru intrarea lui Iisus în cetate, se simţiseră cu adevărat răzbunaţi pentru tot dispreţul, siguranţa afişată şi făţărnicia conducătorilor cetăţii, pentru răceala lor calculată şi inflexibilă, inspiratoare de groază, pe care o răspândeau înaintea oamenilor simpli.

Dumnezeu e bun şi milostiv şi iubitor şi nu un obiect al groazei, înţeleseseră ei fără putinţă de tăgadă. Îi văzuseră pe farisei şi cărturari, pe saduchei şi arhierei descumpăniţi, incapabili să simtă bucuria aceea care invadase mulţimea şi făcuse din ea un singur trup, o singură voce şi o singură inimă.

Ceva cu siguranţă însemnat le lipsea acestor făcători şi desfăcători de lege, dacă nu au simţit prezenţa lui Dumnezeu. Şi totuşi, chiar şi lor, celor ce trăiseră din plin bucuria aceea, le lipsea ceva important, pentru că încet-încet ziua care tocmai trecea se transforma în basm, şi ei începeau să-şi recapete mişcările rigide, şovăitoare şi temătoare, grimasele şi prefăcătoria ce păreau un mijloc de supravieţuire într-o lume în care Dumnezeu se ascundea în spatele legii, iar legea se multiplica la infinit în prescripţii făcute de oameni.

La căderea nopţii, pe când ierusalimitenii se adânceau în visele lor întretăiate de o lumină roşiatică-subţire, Hristos, care nici de această dată nu a putut fi prins de gărzile Templului, se ruga în afara zidurilor cetăţii pentru cei ce aveau să-l trădeze, să-i ceară răstignirea şi să-l batjocorească în timpul Pătimirilor Sale, ale căror zori începuseră.

March 28, 2009

REVISTA SINAPSA Nr. 2 (2008) - online



Articolele din Numerele 1 si 2 al revistei Sinapsa se pot citi acum online: pagina revistei Sinapsa pe scribd.com









A exista pentru a învia!
Interviu cu Dan Puric realizat de Olga Dăescu. Revista Sinapsa Nr. 2, 5-18 (2008).

Raţiune. Credinţă. Împreună lucrare.
Autor: Costea Munteanu. Revista Sinapsa Nr. 2, 19-34 (2008).

Consideraţii despre Adevăr.
Autor: Pr. John Ocana, Sunnyvale, California (Traducere: Adrian Radu). Revista Sinapsa Nr. 2, 35-36 (2008).

Coborârea în adânc...
Autor: Marius Ciulică. Revista Sinapsa Nr. 2, 37-42 (2008).

Minte şi conştiinţă: teorii curente. Antropologia iconică.
Autori: Florin Caragiu si Mihai Caragiu. Revista Sinapsa Nr. 2, 43-73 (2008).

Ofranda.
Autor: Monica Rohan. Revista Sinapsa Nr. 2, 75 (2008).

Frescele din strada Venerei.
Autor: Mihai Sârbulescu. Revista Sinapsa Nr. 2, 77-79 (2008).

Sfinţenie şi Vederea lui Dumnezeu.
Autor: Pr. Andrew Louth. Traducere: Florin Caragiu. Revista Sinapsa Nr. 2, 81-94 (2008).

Rorty: La ce bun adevărul?
Autor: Ciprian Voicilă. Revista Sinapsa Nr. 2, 95-98 (2008).

Prozopoeme.
Autor: Monica Rohan. Revista Sinapsa Nr. 2, 99 (2008).

Despre prejudecăţi.
Autor: Gheorghe Ceauşu. Revista Sinapsa Nr. 2, 101-116 (2008).

Culori.
Autor: Horea Paştina. Revista Sinapsa Nr. 2, 118-119 (2008).

Eutanasia-Recente evoluţii legale.
Autor: Corinna Deskelkamps-Hayes. Revista Sinapsa Nr. 2, 120-127 (2008).

Insemne dintr-o galerie.
Autor: Marie-Jeanne Jutea Bădescu. Revista Sinapsa Nr. 2, 128-129 (2008).

Beethoven – Jurnal inedit.
Autor: Carmen Caragiu Laswell. Revista Sinapsa Nr. 2, 130-141 (2008).

Euharisticul.
Autor: Dan Popovici. Revista Sinapsa Nr. 2, 142-151 (2008).

Nae Ionescu şi discipolii săi în dosarele securităţii.
Autor: Dora Mezdrea. Revista Sinapsa Nr. 2, 152-164 (2008).

Dăruirea.
Autor: Monica Rohan. Revista Sinapsa Nr. 2, 166 (2008).

Identitate. Poliidentitate. Criza identităţilor.
Autor: Marius Dumitru. Revista Sinapsa Nr. 2, 168-193 (2008).

O Sută de VERSETE despre Isihasm.
Autor: Pr. Ghelasie Gheorghe. Revista Sinapsa Nr. 2, 194-198 (2008).

Constantin Flondor: Autoportret. Desen, 1996.
Revista Sinapsa Nr. 2, 200 (2008).