October 30, 2009

Primul Colocviu Naţional dedicat Părintelui Ghelasie (Bucureşti, ASE, 29 Octombrie 2009)

În data de joi, 29 Octombrie 2009, începând cu ora 10 a avut loc în Aula Magna, Academia de Studii Economice din Bucureşti, Piaţa Romană, nr. 6, Ciclul de conferinţe: 20 de ani de la Căderea Cortinei de Fier, Colocviul Naţional: „Spiritualitatea Creştină în Spaţiul Noii Europe. Personalitatea Părintelui Ghelasie Gheorghe” (Ediţia I). Manifestarea a fost organizată de Conf. univ. dr. Liviu Bogdan Vlad, Biblioteca Centrală şi Centrul de Documentare Europeană, având ca partener Editura Platytera din Bucureşti.

Evenimentul a fost deschis de Protos. Varsanufie de la Mânăstirea Pătrunsa, printr-o scurtă rugăciune şi binecuvântare a întâlnirii, în acelaşi timp cu o pomenire în rugăciune a Părintelui Teofil Pârâianu, mare duhovnic român, care în zorii aceleiaşi zile a trecut la Domnul.

Invitat special a fost Prof. Dr. Ion Gh. Roşca, Rector al Academiei de Studii Economice, care a ţinut un discurs de întâmpinare. Cuvântul de deschidere a aparţinut Conf. dr. Liviu Bogdan Vlad. Conf. dr. Iulian Costache a vorbit în continuare despre Părintele Ghelasie şi tradiţia în modernitatea Noii Europe. A fost apoi prezentat un film de scurt metraj realizat de clasa de la UNATC a regizoarei Elisabeta Bostan. După aceasta, au luat cuvântul, în ordine, în prima parte a Colocviului: Protos. Varsanufie (stareţul Μânăstirii Pătrunsa), Monahul Valerian (ucenicul de chilie al Pr. Ghelasie), Ierom. Neofit Linte, Protos. Hristofor Bucur (stareţul mânăstirii „Sf. Ioan Botezătorul” din Poiana Braşov), Ştefan Popescu (fratele Părintelui Ghelasie), Florin Caragiu (directorul editurii Platytera din Bucureşti).

A urmat, în holul Bibliotecii Centrale, vernisajul expoziţiei de pictură dedicate Părintelui Ghelasie Gheorghe, expoziţie realizată de artistul plastic George Alexandrescu.

Ilinca Sandu, de la TVR Cultural, a intervievat, în pauza întâlnirii, pe Părintele Stareţ Varsanufie, Monahul Valerian, Liviu Bogdan Vlad, Florin Caragiu şi George Alexandrescu, reportajul cuprinzând interviurile şi imagini cu expoziţia fiind difuzat la ediţiile Jurnalului Cultural de la TVR Cultural din 29.10 2009 (ora 19) şi 30. 10. 2009 (orele 1, 7 si 12).

În partea a doua a Colocviului Naţional, tot în Aula Magna, au luat cuvântul Pr. Costin Butnar, Prof. Ioan Bruss, Prof. Natalia Diaconescu, Alexandru Tulai, Ioan Gheorghian, Alexandru Valentin Crăciun şi Alexandru Bogdan Duca.

A urmat lansarea volumului "Trăirea Mistică a Liturghiei", de Ierom. Ghelasie Gheorghe, lucrare prezentată de către directorul editurii Platytera, Florin Caragiu.

În final, participanţii au vizionat secvenţe dintr-un interviu luat de Răzvan Bucuroiu Părintelui Ghelasie, chiar în incinta Sfintei Mânăstiri Frăsinei.

În continuare, participanţii au vizitat Biblioteca Centrală a ASE şi paraclisul din incinta instituţiei, unde s-a săvârşit o rugăciune de mulţumire.

October 26, 2009

Monastery Coffee

- to the memory of Dimitri Egorov (1869-1931)
October 26, 2009 - St. Demetrius of Thessaloniki

by Mihai Caragiu

Tiny surface waves emerge
in the cup of dark monastery coffee.
A great and bitter saga,
fourteen billion years in coffee-cup time,
a time convoluted with our fall, bearing the smell of skin cloth.

The old monk returns to the prayer corner
in front of the icon placed right in the middle of his heart
for a dialogue with a different kind of time,
liturgically-shaped,
bearing the sweetness of the Name.

October 20, 2009

Vocaţie eshatologică şi stabilitate

"Dialogul dintre teologie şi ştiinţă nu presupune acomodarea Revelaţiei la o anumită teorie ştiinţifică, nici alinierea misiunii Bisericii la exigenţe exclusiv sociale, ci valorificarea vocaţiei eshatologice a Tradiţiei ortodoxe. Asumarea şi mărturisirea acestei dimensiuni eshatologice pot constitui un răspuns de referinţă pentru omul secularizat al societăţii actuale" (Adrian Lemeni, in volumul omagial dedicat Pr. Prof. Dr. Acad. Dumitru Popescu la împlinirea vârstei de 80 de ani, Editura Univ. Aurel Vlaicu, Arad, 2009 - sursa).
Intr-adevar, consider ca un protocol de dialog valid (ca mediere intre teologia crestin ortodoxa si stiinta) ar trebui sa indeplineasca criteriul de stabilitate. Astfel, un protocol stabil de dialog intre teologia ortodoxa si stiinta nu incorporeaza in organizarea sa nevoia unei "continue acomodari/ajustari/resetari/redefiniri" a adevarului de credinta in relatie cu starea curenta a teoriei/paradigmei stiintifice, oferind in schimb, prin insasi ancorarea sa profund rezonanta in temeiurile calauzitoare ale adevarului revelat si ale antropologiei iconice, o perspectiva "uniform-lucratoare", "uniform-functionala" si "in-continuu-ziditor-marturisitoare" in raport cu ceea ce in mod simbolic am putea numi "intregul spatiu de moduli" (intreaga varietate de stari posibile ale experientei stiintifice a umanitatii) - un spatiu vazut in corelatie cu conditia post-lapsariana.

The Axiom of Choice

Three useful links dealing with the Axiom of Choice: The Axiom of Choice - Stanford Encyclopedia of Philosophy entry by John L. Bell, the University of Western Ontario; The Axiom of Choice (a short paper by Prof. John L. Bell) ; The Relative Consistency of the Axiom of Choice - Mechanized Using Isabelle/ZF by Lawrence C. Paulson, Computer Laboratory Univ. of Cambridge. An important result, in a categorical setting linked to intutionistic set theory, was obtained by Radu Diaconescu (Axiom of choice and complementation, Proc. Amer. Math. Soc. 51, 1975, 176-178): a topos satisfying the axiom of choice must be boolean (in short... the axiom of choice implies the law of the excluded middle).

The quest for a meaningful consistency

I consider that a valid protocol for the dialogue between eastern orthodox theology and science should be organized as a faith-grounded outreach towards the scientific corpus. Pursued carefully with metaphysical-philosophical tools grounded in the revealed truth assumed-through-faith, this outreach will search for ways of looking at the humanity's scientific enterprise that, in addition to being logically and philosophically sound, will resonate with the iconic orthodox christian anthropology and the body of revealed truth (the wealth of dogmatic tradition). In a sense, this might be called a quest for a "meaningful relative consistency", while the "resonance" (here the community of the faithful - "sobornost" - plays an important role) is the indicator for a successful mediation/outreach.

St. Symeon the Stylite

Parintele Ghelasie

Wooden icon of St. Symeon the Stylite (Simeon Stîlpnicul).
By hieromonk Ghelasie Gheorghe (1944-2003).
Source: http://ghelasiegheorghe.blogspot.com.
© Florin Caragiu (please email for permissions)
Florin Caragiu - Photobucket

La mormantul parintelui Ghelasie Gheorghe




















Imagine preluata de pe blogul Parintele Ghelasie de la Frasinei - © Florin Caragiu (pentru permisiunea de a reproduce materiale de pe acel blog, contactati administratorul).

October 12, 2009

Dialogic

"For Bakhtin, all language - indeed, all thought - appeared dialogic. This means that everything anybody ever says always exists in response to things that have been said before and in anticipation of things that will be said in response. We never, in other words, speak in a vacuum. As a result, all language (and the ideas which language contains and communicates) is dynamic, relational and engaged in a process of endless redescriptions of the world" (also see Corporeal Worlds: Mikhail Bakhtin's Theology Discourse - by Alexandar Mihailovic, Northwestern University Press (1997) ; @ google books). On this blog we already mentioned the work done by Prof. Stefan Trausan-Matu on Bakhtin's dialogism, its connections with Orthodox Christianity (addressing them in the recent volume "Repere Patristice în dialogul dintre teologie şi ştiinţă") and relevance to the area of artificial intelligence (computer-supported collaborative problem solving, human-computer interaction, etc).

Ferdinand Eisenstein (1823 – 1852)

Ferdinand Eisenstein died of tuberculosis at the age of 29, on October 11, 1852. Carl Friedrich Gauss once said: "There have been only three epoch-making mathematicians: Archimedes, Newton, and Eisenstein"... Ph.D. Universität Berlin 1845 (advisor: Gustav Dirichlet).
Eisenstein's Mac Tutor Biography
The life of Gotthold Ferdinand Eisenstein - by M. Schmitz (Res. Lett. Inf. Math. Sci., 2004, Vol. 6, pp 1-13 - provides an English translation of the "Curriculum Vita" written by him when he was 20 years old)
Eisenstein series ; Eisenstein series in string theory ; (2002) E.S. bibliography.

October 11, 2009

Quo Vadis?

Some personal thoughts on the dialogue between orthodox theology and science in Romania.

It kind of goes without saying that the approach of an orthodox christian working at the interface between science and orthodox christian theology should be grounded in the wealth of dogmatic tradition and life of the Church. Not only in a scholarly sense (as understood in the academia) but through incorporating into one's work the "mind of the Fathers" with its Christ-centered anthropology.

Bracketing-out (explicitly or implicitly, and for whatever reasons) this dogmatic tradition - shouldn't be an option for the dialogue between eastern orthodoxy and science. One cannot introduce extraneous, theological-like hypotheses in such a dialogue without the risk of irremediably damaging it and transforming it in what could be, at best, a brand of philosophy in its own terms, with no significant relation with eastern orthodoxy.

This is the case of the type of transdisciplinary methodology promoted in Romania under the auspices of the 2007-2009 program "Romania as Laboratory for the Dialogue between Science and Religion" by some of its members, a methodology that apparently can be traced back to the vision advanced by the Romanian philosopher Stephane Lupasco, that incorporates metaphysical assumptions that are not consistent with the orthodox christian views. Under the terms of this methodology, the dialogue must be made consistent with a set of postulates hypothesizing the existence of a hierarchy of "levels of Reality" (where the transition between levels is governed by a "logic of included third") and "levels of perception", extending by a zone of "non-resistance" corresponding to the sacred (non-necessarily religious), where a religion involves a particular level of Reality, a level of perception, and also "pieces" of the zone of the sacred.

By relying on such pretty strong assumptions, of a quasi-theological nature, and extraneous to the eastern orthodoxy, the transdisciplinarity seems to defeat, in fact, its own purpose of constituting a valid methodology for the mediation between the eastern orthodox theology and science. The extra assumptions perturb the dialogue, resetting its terms and becoming a straitjacket - and this is regardless of whether transdisciplinarity - as defined in this context - has, or has not, merit as a sound philosophical approach (this may be discussed independently).

That is why the recent volume "Repere patristice în dialogul dintre teologie şi ştiinţă" ("Patristic landmarks in the Dialogue between theology and science") published by the Basilica Publishing House of the Romanian Patriarchy, 2009, edited by Adrian Lemeni, in which the 11 contributors, participants in the 2007-2009 program for the dialogue between orthodox theology and science, explicitly distanced themselves in a consistent introductory section, from the methodology and premises of transdiciplinarity understood as such, came not at all as a surprise. Still, it is an act of courage and academic integrity. While it may not be too hard to realize that some approaches do not work, it may be harder and it may take courage, in certain circumstances, to be able to stand up and spell it loud and clear. Courage for which all the contributors to the volume deserve to be praised.

Now what? On one hand, the eastern orthodox working at this interface has a wealth of dogmatic tradition and life of the Orthodox Church, with an extremely refined, Christ-centered theology, and a distinctive, iconic view on Creation and anthropology. On the other hand one has virtually free access to sophisticated data as it appears to us through the explorations ranging from particle physics to cosmology. Basically, it's time to go back to the mattresses: one has to find ways of looking at science which would illuminate and reveal the scientific quest as "surprisingly meaningful" from the point of view of the dogmatic tradition of the Church, so that through this revealing one would become more solidly grounded in the faith. Finding those ways would not be easy, and it may involve a certain philosophical-phenomenological positioning of the scientific enterprise that unveils a liturgical-like flavor (as pointed out by Alexei Nesteruk in his book "The Universe as Communion: Towards a Neo-Patristic Synthesis of Theology and Science" - London: T&T Clark, 2008).

October 10, 2009

October 5, 2009

Arsenie Praja the hermit and Petre the elder


A photograph from the monastery cell of Fr. Ghelasie Gheorghe (1944-2003).


© Florin Caragiu.
Original post on Parintele Ghelasie de la Frasinei blog.

Despre raţiune şi limitele ei în lumina gnoseologiei creştine

Pledând pentru un umanism teocentric, un umanism creştin prin excelenţă, Jacques Maritain remarcă: „Nu prin accident, ci printr-un efect strict necesar, înscris în natura lucrurilor, orice experienţă absolută a ateismului, dacă ea e condusă în mod conştient şi riguros, provoacă în cele din urmă o disoluţie psihică“. Jean Ladrière identifică limitele raţionalităţii ştiinţifice îngrădite de scientism în caracterul operatoriu şi cel local. Începând cu neopozitivismul s-a exercitat constant tendinţa de identificare a veridicităţii cu verificabilitatea, a adevărului cu mijlocul de verificare a lui. În filosofie, Gadamer a văzut izvorul hermeneuticii (ştiinţă a comprehensiunii, a înţelegerii) în „acea rezistenţă opusă, chiar în interiorul ştiinţei moderne, pretenţiei la universalitate a metodologiei ştiinţifice“. Filosoful se referă totodată la experienţa de adevăr care depăşeşte domeniul supus controlului metodologiei ştiinţifice. Există adevăruri care nu se lasă cunoscute şi verificate prin mijloacele metodice ale ştiinţei.

Gnoseologia creştin-ortodoxă se raportează la un corelat ontologic constituit de raţiunile dumnezeieşti prezente în creaţie. Acestea nu se confundă cu obiectul percepţiei imediate şi nici cu reţeaua de conexiuni fizice care impun formalizările din ştiinţă, obţinute din metoda izolării domeniului. Raţiunea dumnezeiască este, mai degrabă, o reţea infinită de rezonanţe în interiorul căreia se stabilesc şi legături ascunse sau nevăzute între diferitele zone şi straturi ale existenţei în totalitatea sa. Astfel, în spirit patristic, putem crede că numai o facultate de cunoaştere mai presus de raţiune ar fi aptă să integreze multitudinea cunoaşterilor parţiale într-o vedere de ansamblu care să fie o „icoană“ a Raţiunii dumnezeieşti. Perfecţionarea instrumentelor de cunoaştere nu e suficientă dacă nu se petrece simultan cu modificarea întregii paradigme gnoseologice prin schimbarea (metanoia) subiectului însuşi. Această transformare este dată de recuperarea condiţiei liturgice, după cum arată Alexei Nesteruk: „Conflictul dintre teologie şi ştiinţă poate fi depăşit dacă ambele sunt repuse într-o proprie legătură cu dimensiunea euharistică, înţeleasă în termeni cosmici ca ofrandă de creaţie către Dumnezeu, prin artă, ştiinţă şi tehnologie. Activitatea ştiinţifică poate fi văzută ca o lucrare liturgică cosmică“.

În acest sens, pledăm pentru întâlnirea dintre hermeneutica creştină şi ştiinţă, în sensul preconizat de Gadamer: „Hermeneutica descoperă în interiorul ştiinţei condiţiile adevărului prin reflecţia hermeneutică, condiţie ce nu se află din logica cercetării, ci îi precedă“.

Potrivit părintelui George Metallinos, nimic nu exclude coexistenţa credinţei şi ştiinţei în condiţia în care nici credinţa nu este o metafizică scolasticizată imaginară, şi nici ştiinţa nu îşi falsifică caracterul pozitiv prin adoptarea unei dimensiuni metafizice. Cum smerenia este una dintre cele mai mari virtuţi duhovniceşti, este firesc să ne întrebăm dacă nu cumva în lumea ştiinţelor asistăm la emergenţa unor paradigme smeritoare (care, printre altele, temperează triumfalismul „iluminist“).

Există o serie de dezvoltări care conferă un anumit sens smeritor-apofatic ştiinţelor fizice. Să ne gândim la mecanica cuantică, în speţă principiul de nedeterminare sau, mai nou, la întreaga arie de cercetare dezvoltată în jurul ideilor de non-localitatate, „entanglement“, inegalităţile lui Bell, stările Greenberger-Horne-Zeilinger (inducând un „holism“ la nivel cuantic) etc. Einstein însuşi, de pe poziţia determinismului clasic, e intrigat de această „cenzură transcendentală“ constituită din „ciudăţenii“ nedeterminist-probabilistice, de faptul că nu putem decât asocia probabilităţi variilor rezultate posibile ale experimentelor cuantice, şi protestează: „Dumnezeu nu joacă zaruri!“. La care Bohr răspunde: „Nu-i poţi spune lui Dumnezeu ce să facă!“. Iată un act de smerenie! Astăzi interpretarea Bohr a mecanicii cuantice este, de facto, paradigma interpretativă fundamentală în acest domeniu ştiinţific.

În lumea matematicii, formalismul radical al lui Hilbert, a cărui intenţie era o axiomatizare completă a matematicii, a căpătat o ajustare smeritoare în teorema de incompletitudine a lui Gödel. „Prima teoremă“ a lui Gödel afirmă, în esenţă, că în orice sistem matematic consistent, recursiv axiomatizabil şi suficient de complex ca să încorporeze numerele întregi, există propoziţii corect formulate care sunt adevărate, care însă nu pot fi demonstrate formal în cadrul sistemului. A doua teoremă a lui Gödel vizează imposibilitatea demonstrării consistenţei unui asemenea sistem în cadrul formalismului propriu. Limita structurală este inerentă gândirii formale.

În 1970, Yuri Matijasevic a rezolvat „problema numărul 10“ a lui Hilbert, care, pe scurt, cerea o procedură în stare să rezolve ecuaţiile în numere întregi într-un număr finit de paşi. Matijasevic a demonstrat că un algoritm universal aplicabil tuturor acestor ecuaţii nu există! Există astăzi o abundenţă de rezultate de non-decidabilitate, non-definabilitate etc., în matematică.

La începutul secolului al XX-lea, matematicieni de marcă din Şcoala Rusă, precum Dimitri Egorov (preşedinte al Societăţii de Matematică moscovite, alungat şi întemniţat pe motivul de a fi reacţionar şi om al Bisericii), şi Nikolai Luzin (o figură importantă în analiza matematică şi teoria descriptivă a mulţimilor, şi el denunţat ca „duşman“ de regimul sovietic), au împletit creativ lucrarea matematică cu o reflecţie mistică isihastă - cu rezultate foarte importante în direcţia fundamentării Matematicilor moderne.

Un demers de temperare a triumfalismului scientist îl constituie, de asemeni, cel iniţiat de savantul M. P. Schützenberger (1920-1996). El a adus critici solide, fundamentate matematic, clişeelor neo-darwiniste (vezi articolul „Inteligenţă artificială, neo-darwinism şi principiul antropic“).

Există, de fapt, o reală posibilitate ca „dezvoltări smeritoare“ (practic, „teoreme de incompletitudine“ specifice domeniului respectiv) să apară în orice arie ştiintifică, mai devreme sau mai târziu. Nu vom privi aceste „dezvoltări smeritoare“ cu o satisfacţie vanitoasă, ca pe nişte „lovituri“ umilitoare/minimalizatoare aplicate ştiinţelor, ci cu o smerită bucurie lăuntrică de neexprimat prin cuvinte, căci suntem martori ai Lucrării lui Dumnezeu, chiar şi pe cele mai „ocolite“ căi. Astfel, aceste „teoreme de incompletitudine“ constituie creşteri, şi nu diminuări sau minimalizări, pentru respectivele ştiinţe.


Ziarul LUMINA
Duminică, 04 Octombrie 2009
Invitatul săptămânii:
Despre raţiune şi limitele ei în lumina gnoseologiei creştine
prof. Mihai CARAGIU

Dimitrie Pompeiu (1873-1954)

Dimitrie Pompeiu (October 4, 1873, Broscǎuţi, Botoşani – October 8, 1954, Bucharest) - orthodox christian, and one of the greatest Romanian mathematicians. He is remembered in the mathematical world for numerous contributions such as: the set distance [1] that he introduced in his 1905 Université de Paris dissertation published in the same year in the Annales de la faculté des sciences de Toulouse (a set distance was introduced in a slightly different form in 1914 by Hausdorff, who credited Pompeiu's definition though), his contributions in complex analysis, including the areolar derivative [2] and the seminal Cauchy-Pompeiu's formula (higher dimensional analogues of the Cauchy-Pompeiu formula are topics of current research, while the formula was used in the theory of functions of several complex variables by Dolbeault and Grothendieck [5]), and for the celebrated Pompeiu's Conjecture that he formulated in his 1929 C. R. Acad. Sci. Paris article [4], a conjecture not fuly proved yet. Still, elegant analogues of Pompeiu's Conjecture continue to be proved in other areas [6] - this is an indicator of the fertility of the idea.

REFERENCES

[1] T. Bârsan and D. Tiba. One hundred years since the introduction of the set distance by Dimitrie Pompeiu. Institute of Mathematics of the Romanian Academy.
[2] D. Pompeiu. Sur une classe de fonctions d'une variable complexe. Rendiconti del Circolo Matematico di Palermo, t. XXXIII, Ist sem. 1912, pp. 108-113.
[3] Pompeiu's biography from the The MacTutor History of Mathematics archive.
[4] D. Pompeiu. Sur certains systèmes d'équations linéaires et sur une propriété intégrale des fonctions de plusieurs variables, Comptes Rendus de l'Académie des Sciences Paris Série I. Mathématique, 188, 1138 –1139 (1929).
[5] R. Remmert. Theory of Complex Functions. Graduate Texts in Mathematics, Springer Verlag, 2nd Edition (1989).
[6] D. Zeilberger. Pompeiu's problem on Discrete Space. Proc. Natl. Acad. Sci. USA, Vol. 75 (8), 3555-3556 (1978).

October 1, 2009

Semnal editorial: Trăirea mistică a Liturghiei

În rândul recentelor apariţii la Editura Platytera se numără volumul „Trăirea mistică a Liturghiei“, scris de părintele Ghelasie Gheorghe. Volumul se prezintă structurat în trei secţiuni: prima constituie o privire generală asupra ritualului liturgic creştin, a doua cuprinde un amplu comentariu liturgic, iar a treia are în centru problematica ecleziologică, cu implicaţii istorice şi eshatologice.

În contextul unor tendinţe de izolare a trăirii religioase în domeniul privatului, părintele Ghelasie pune în lumină incompletitudinea, insuficienţa unei pretinse „religii interioare“, arătând că „fără Liturghie, sămânţa vieţii se usucă şi nu mai simţi în tine puterea veşniciei“, iar conştiinţa liturgică „este adevărata conştiinţă care stă la baza tuturor stărilor de conştiinţă“. Nevoinţa lăuntrică despre care vorbesc Sfinţii Părinţi nu reprezintă însăşi împlinirea, ci este o pregătire, „o trăire de duh cu dor dumnezeiesc pentru împărtăşirea cu Euharistia“, căci „prefacerea euharistică a Trupului înveşnicirii nu o poate face decât Biserica“.

Raportându-se la o lume care cunoaşte tendinţa marcantă spre devalorizarea cultului religios, năzuinţa fundamentală a cărţii este întemeierea conceptului de liturghie într-o amplă metafizică şi o fenomenologie nutrite de trăirea mistică a Liturghiei. Această trăire constituie miezul antropologiei iconice la care cu insistenţă se referă autorul lucrării. Admiţând că se poate vorbi de o mistică autentic creştină, condiţia ei de posibilitate sine qua non este dată de actul revelării de Sine a lui Dumnezeu.

Liturghia porneşte de la acea posibilitate care i s-a oferit omului de a se întâlni faţă în faţă cu Dumnezeu Întrupat. Ritualul desfăşoară această taină în procesul de actualizare a „chipurilor liturgice“, dintre care prefacerea euharistică reprezintă momentul culminativ. Distincţia şi cuprinderea reciprocă dintre fiinţă şi energii este o judecată necesar prealabilă înţelegerii ritualului ca Act, ca o succesiune de „chipuri liturgice“ ce reclamă o participare comunională la această prezenţă efectivă. Întinderea pe o durată considerabilă de timp a ritualului aduce cu sine această sugestie de desfăşurare a unui veritabil act comunional în toată amploarea sa. Însuşi modul verbal de a se adresa ucenicilor, când Domnul Iisus le-a spus acestora neuitatele cuvinte: „Luaţi, mâncaţi...“, trădează o chemare îndoit articulată, o dată în sensul de implicare cu întreaga fiinţă pe întreaga durată a unui gest (luaţi), apoi în vederea săvârşirii actului (mâncaţi).

Părintele Ghelasie însuşi pledează pentru o valorizare liturgică a gestului. Actul dublat de un dialog real, şi nu ca un simplu consum, iată cum se cere înţeles ritualul creştin. Spre deosebire de acest mod liturgic de a înţelege raportarea la realitatea divină, există, afirmă părintele Ghelasie, şi alt tip de practici religioase, autointitulate mistice, însă care pot fi, mai degrabă, asimilate unei modalităţi de operare magică. În acest context, se urmăreşte depistarea unor mecanisme secrete în natură (cu substrat ocult), prin care pot fi manipulate energii fizice sau/şi mentale.

Trebuie semnalat faptul că în filosofia creştină contemporană, şi ne referim la spaţiul catolic, au existat demersuri - nu multe la număr, ce-i drept - ce şi-au propus să reorienteze mai vechi sau mai noi viziuni filosofice în funcţie de noţiunea centrală de liturghie. „Fenomenologia liturgicului“ gândită de Jean Yves Lacoste reprezintă un exemplu reuşit de acest fel. Lacoste apreciază că noţiunea de liturgic e pregătită să desemneze, pe lângă ideea de cult religios, şi un mod de a fi specific al omului în lume, descris din perspectiva unei antropologii chenotice (precizăm că în viziunea părintelui Ghelasie, accentuată în sens creştin ortodox, antropologia chenotică este numai unul dintre modurile fenomenologice pe care le poate îmbrăca o antropologie iconică).

Prin cuvântul „liturghie“, afirmă Lacoste, se poate lua distanţă în raport cu raţiunile şi dispozitivele conceptuale ale filosofiei religiei, astfel încât liturghie nu înseamnă nici religia sentimentului pur, ca la Schleiermacher, nici „sacrul inerent lumii şi pământului“ (acel „păgânism ontologic“ la care făcuse referire Heidegger).

Opunând Liturghia relaţiei cu „zeii pământului“, Lacoste subscrie aici aceleiaşi viziuni, prezente la părintele Ghelasie, care opune mistica fiinţei-şi-energiilor (Liturghia, sau actul de părtăşie a omului cu Dumnezeul revelat) unei practici de tip magic, axată pe iluzoriul control al energiilor cu substrat necunoscut.

Ampla dezbatere asupra semnificaţiilor Liturghiei, înţeleasă în sensul cel mai larg posibil al cuvântului, face din acest volum semnat de părintele Ghelasie Gheorghe prilejul unei lecturi dense şi incitante şi, totodată, oferă ocazia de a ne redescoperi pe noi înşine într-o relaţie cu Absolutul, cu Dumnezeul revelat în Iisus Hristos.

Florin CARAGIU
Semnal editorial: Trăirea mistică a Liturghiei
Ziarul Lumina
Joi, 01 Octombrie 2009