December 28, 2010

Sfântul Grigorie de Nyssa: „Despre Rugăciunea Domnească” (6)

În continuare la Sfântul Grigorie de Nyssa: „Despre Rugăciunea Domnească” (5) (va apărea în revista "Sinapsa").

Sufletul cărui om e „curat de pată”?, întreabă sfântul Grigorie. Cine nu are rănile îngâmfării, „mâna păcătoasă”, piciorul alergând spre păcat, moleşeala provenită de la ochiul „ieşit din rânduială”, întinarea produsă de auzul „neţinut în frâu” sau de atracţia gustului, inima împinsă spre „mişcări deşarte”? (p. 448). De aceea, este îndreptăţită cererea de iertare a păcatelor, cu încredinţarea că Dumnezeu este iubitor de oameni sau conştiinţa că „împărtăşirea milei e lucru bun” şi, de asemeni, cu întărirea prin fapte a judecăţii „ce o are despre ceea ce este bun” (p. 449). Cu alte cuvinte, cel ce cere iertarea se cuvine să ierte el însuşi, cel ce cere milostenie se cade să o ofere la rândul său, cel ce doreşte să nu primească sentinţa de osândă trebuie să nu osândească el însuşi pe aproapele său în nici un fel, cel ce imploră ştergerea de către Dumnezeu a datoriilor trebuie să ierte şi el pe datornicii săi (Idem). Pe de o parte, împărtăşirea în comun a naturii umane face ca răul făcut aproapelui să fie, în fond, un rău pe care mi-l fac mie însumi, pe de alta, faptul că omul e creat după chipul lui Dumnezeu face ca răul făcut aproapelui să fie şi o necinstire adusă icoanei vii a lui Dumnezeu. Avem nevoie, în fapt, de a menţine în noi vie o sensibilitate în care comunică şi se întrepătrund relaţia cu Dumnezeu şi relaţia cu aproapele. Sfântul Grigorie aminteşte aici pilda scripturală cu datornicul nemilostiv, în care cel căruia i se iertase o datorie de 10 000 de talanţi, după eliberarea sa, pentru o sumă infinit mai mică ce i se datora, îl asuprea cu cruzime pe aproapele său. Înţelegem de aici diferenţa uriaşă între ceea ce datorăm noi lui Dumnezeu, întreaga noastră viaţă şi iertarea nenumăratelor greşeli pe care le-am săvârşit, şi tot ce ne-ar putea datora aproapele, pe care – după o atât de mare milostivire a lui Dumnezeu faţă de noi – suntem datori să îl iertăm.

Părintele Sofian Boghiu - Introducere în Rugăciunea inimii


Youtube link.


Youtube link.

December 24, 2010

Humans and Animals in the Kingdom

A most interesting article posted on the Orthodox Research Institute's website:
Humans and Animals in the Kingdom - by Robert Flanagan
Originally appeared on Jacob's Well, Newspaper of the Diocese of New York and New Jersey Orthodox Church in America, Spring/Summer 1997.
Man is not a being isolated from the rest of creation; by his very nature he is bound up with the whole of the universe... In his way to union with God, man in no way leaves creatures aside, but gathers together in his love the whole cosmos disordered by sin, that it may be transfigured by grace.
St. Maximus the Confessor, as quoted in the Orthodoxy and Animals page.

December 22, 2010

NANA (May 2, 2002 - December 22, 2010)

Our most kind, most loving, and most loyal dog, and to us the best ever, the one and only NANA the Sheltie, died today, December 22 at 6am, due to lymphoma.

NANA - September 19, 2010

NANA - December 13, 2010

NANA - December 18, 2010

A dog is better than I am, for he has love and does not judge.
-Abba Xanthias

November 11, 2010

Anni-Lorei Mainka - Burgundia (ed. Brumar, lansare de carte la Gaudeamus, 20 Noiembrie)

Anunţ al poetei Anni-Lorei Mainka:

Târgul de carte „Gaudeamus” - Bucureşti
"Burgundia" - autoare anni-lorei mainka
20 noiembrie 2010 // după ora 15:00
Editura Brumar – editor Robert Şerban

Burgundia este gustul târziu al mierii sau magiunului între două felii de pâine neagră, este oftatul vântului din amintirile noastre...

Burgundia nu este departe, ea este cărarea din noi, apa din fântâna viselor noastre.

Burgundia a fost oaspetele fericit al editurii Brumar din Timişoara.

Robert Şerban şi Florin Caragiu vor fi alături de cititorii de poezie şi pentru câteva momente Burgundia va fi populată de noi toţi într-o sâmbătă de toamnă.

Pe 20.11 este ziua poetului Paul Celan – lui şi fiicei mele le este dedicată Burgundia.

"Duse-s vremurile când Dinicu Golescu se hurduca cu diligenţa până în Apus, unde se minuna de ordine, bunăstare şi eficienţă. În sfârşit, sunt şi români care au scăpat de o asemenea viziune naivă şi visează la fericirile lăsate într-o patrie aşa cum e ea, dar a lor. Anni-Lorei Mainka nu vede Burgundia cu ochii vreunui persan din neamul lui Montesquieu. Ea priveşte cu ochii singurătăţii, ai înstrăinării. Cu foarte multă nostalgie pe alocuri, sec şi direct alteori, ceea ce are efect comic. Nicio comoară a Nibelungilor nu-i înseninează ziua. Sau comoara este inteligenţa care înregistrează cu detaşare amuzată stingerea, descompunerea, risipirea. Faţă de Jurnalul pe bilete de autobuz, mustind de amintiri şi păţanii româneşti-balcanice, Burgundia este o carte elegantă şi tristă. Pe ascuns tristă, din fericire. Căci numai când ai toate motivele să fii fericit îţi poţi permite să fii trist pe faţă. Or, europeanul adevărat n-are timp de tristeţe. Singur cu facturile lui." (Felix Nicolau)

Sursa: http://www.agonia.ro/index.php/article/13960693/Lansare_

***

„Burgundia”, nume cu pretenţios şi vast răsunet în timp, să cheme prin rezonanţa sa – uşor ambiguă, de altfel – nostalgia vechiului burg, trezită în miezul existenţei Mega-metropolisului?... Nivelul de profunzime al textului pare a confirma concluziile celui mai de seamă estetician contemporan al peisajului, care a fost Rosario Assunto. În Burgundia bunăstării fără breşă oamenii nu mai vor să cunoască bucuria şi durerea, ci numai confortul „constând în a avea, şi în a arunca şi a înlocui ceea ce au”. „Poleiala” şi „plombele” sunt, în viziunea poetei metafore majore pentru „surogatul” de existenţă. Materializarea, cantitativizarea şi mecanizarea vieţii care se vestesc în civilizaţia contemporană constituie, aşa cum spunea şi Berdiaev, „un proces de dezincarnare”. Maşinalizarea vieţii „distruge formele plastice ale cărnii istoriei, substituie elementului organic un element mecanic. În acest sens, pielea constituie o imagine de tipul temei obsedante, pe care o vedem frecventată de Anni-Lorei Mainka în universul poemelor sale. Lumile se ascund sub piele. Atingerile pot avea sau nu un ecou în suflet. Pielea se poate acoperi cu solzii orbirii spirituale şi în acest caz poate deveni o platoşă insensibilă închisă comunicării. Furnicarul cromatic şi miniaturizările dinamice (literele „cât furnicile” îşi au micul muşuroi în scrisorile din buzunar) ţin şi ele de procedeele unei dermatologii poetice sui-generis care, sub lupa unui consult încordat, îşi propune să deceleze poate ultima urmă de viaţă care mai pulsează în omul „epidermic până la a nu mai fi”. (Florin Caragiu)

November 9, 2010

Spicuiri - 8/11/2010: Jean-Claude Larchet

Jean-Claude Larchet 
Păcatul originar în teologia Sfântului Maxim Mărturisitorul
Interviu realizat în Studioul Radio Trinitas Iași
link către video

October 24, 2010

aparenţe (un poem din volumul “catacombe. aici totul e viu” - de Florin Caragiu)

aparenţe 
de Florin Caragiu
în: “catacombe. aici totul e viu”, ed. Vinea, 2008, p. 74
(foto: Diana Popescu; sursa online - catacombe2008)

suntem bordaţi de aparenţe sudate
pe frica de întâlnire
pământul de sub picioare e din ce în ce mai puţin
şi totuşi în el încap multe voci
de o intimitate rezistentă la sisteme

am pierdut multă lumină
în acest naufragiu dictat de o sfărâmare a lucrurilor
care nu se învaţă ci doar se primesc
când dragostea lui Iisus
ne trage spre limburi de viaţă

fiecare cucerire are preţul unei temniţe
în care ne încuiem bolnavi de dorinţa
ca uşile să se deschidă singure

unii se bulucesc spre ieşirea pictată pe zid
şi nu mai văd nimic
în afara desenelor de traforaj
rămase pe trupuri după lecţia de supravieţuire

October 23, 2010

möbius arch (poem by Florin Caragiu, English translation: Simona Sumanaru)

I wrap myself in the möbius arch
from inside out incessantly,
the diamond drill bit carves sounds into the flesh,
your footsteps take off.

No armor fits me,
today at the supermarket the salesman whispered to me:
it’s because there is a sword thrust into your chest!

I laughed at first, didn’t believe him,
dropped the bags of dreams on the floor:
it can’t be, I shouted, it can’t be,
I’ve been that way since forever!

Yes, he smiled, and pointed to the slightly protuberant
gilded knob
here is why caresses hurt
and everything I touched with my heart bled.

Your hands were flickering into the night,
cauterizing the tear.

(poem published in the volume "catacombe. aici totul e viu" ("catacombs. everything is alive here"), Vinea Publishing House, Bucharest, 2008, p. 57. English translation: Simona Sumanaru.)
Online source: iconicrenaissance

October 21, 2010

Christian Neacşu (Franţa): "Părintele Ghelasie"

fotografie realizată de Christian Neacşu, Frăsinei, 1992
Părintele GHELASIE

Ultima oară l-am văzut, sau mai bine zis ne-am văzut, într-o zi de octombrie a anului 2001, de Sfântul Dumitru... când cred că mi-a ridicat o mare povară de pe suflet, m-a liniştit şi m-a luminat cu sfatul său. Astfel, am evitat să înţeleg greşit lucruri pe care alţii mi le sădiseră în suflet mai degrabă cu habotnicie şi care mă puteau conduce la pieire.
Prima oară când l-am cunoscut pe Părintele Ghelasie, pe atunci fratele Gheorghiţă, a fost pe 24 mai 1984, la Frăsinei.
Între aceste două coordonate temporale s-au petrecut multe şi minunate întâmplări. Una din aceste întâmplări o voi spune, pentru că este absolut necesar. E un fel de clarificare şi nu o justificare, este mai degrabă o analiză nepărtinitoare şi obiectivă, ponderată si fără nuanţe extremiste. De ce aceasta?
De curând am citit, dintr-o tainică întâmplare, o analiză exterioară sau mai degrabă interpretarea unor Părinţi în vârstă, care, deşi imbunătăţiţi, au interpretat spusele unora ca presupuse fapte, ca pe un ceva viu sau real care s-ar fi petrecut cândva.
Este vorba de coperta uneia dintre primele cărţi ale părintelui Ghelasie, ISIHASM - Dialog în Absolut, apărută la inceputul anilor '90. Copertă care a stârnit comentarii incredibile…
Se cuvine să precizez că am avut ocazia sau bucuria sufletească să particip intr-un anume fel la naşterea unora din ideile pe care părintele le-a aşternut pe hârtie mai târziu... Deci i-am cunoscut destul de bine obiceiurile şi felul de a fi, filosofia personală şi profundă, Credinţa ce-l anima fără tăgadă, credinţa nestrămutată, străbună şi creştin-ortodoxă. Şi nicidecum altceva sau rătăciri „la modă”, pe care unii au inventat că le-ar fi adoptat. Este nedrept şi neadevărat ce-au spus.
În acest sens, vă descriu un episod, trăit pe viu, despre naşterea unei coperţi de carte, de care am pomenit mai devreme, al cărei unic autor sunt.

October 1, 2010

Spicuiri: Jean-Claude Larchet


The theology of illness (by Jean-Claude Larchet, St. Vladimir's Seminary Press - 2002) - with a foreword by Fr. John Breck
About Jean-Claude Larchet (from the blog ORA ET LABORA)
Saint Silouane de l'Athos (interview - in French - with Jean-Claude Larchet)

Saint Silouane de l'Athos
Uploaded by dumokse. - News videos from around the world.
In Romanian:

September 7, 2010

August 26, 2010

Florin Caragiu and Mihai Caragiu: "Elements of Iconic Anthropology at Fr. Ghelasie Gheorghe and Fr. Dumitru Stăniloae")

Current Landmarks in the Dialogue between Science and Religion [1]

Fresco painting (detail) by Fr. Ilie (Dantes) Bobăianu
English translation: Alice Butnar

Paper published in the volume Ierom. Ghelasie Gheorghe, „Medicina Isihastă” („The Hesychast Medicine”), Platytera Publishing House, 2007, pp. 271-301)
Previously online on English Corner/ Iconic Renaissance


A. Introduction
B. Elements of Triadology
C. Elements of Iconic Anthropology
D. Remarks
E. Iconic Anthropology versus Naturalist Scientific Theories on the Nature of Mind and the Problem of Consciousness
F. Several conclusions
G. The arrow of time
H. Natural law and spiritual freedom in the conception of Fr. Dumitru Stăniloae

Abstract: We consider Iconic Anthropology as a proper place for an integrative approach to theology and science. The triadological and iconological perspective emphasized in the works of Fr. Ghelasie Gheorghe and Fr. Dumitru Stăniloae is highly relevant for the Christian orthodox tradition. We apply it to indicate the insufficiency of some outstanding naturalist theories regarding the nature of mind and the problem of consciousness. In the same light we discuss the long debated problem of human freedom and natural law. The Christian gnoseology presents a double methodology in a unitary view, avoiding the temptation of a reductive monistic or dualist approach. To explain the level of integral movements of the soul in its undivided simplicity the discursive character of thinking does not suffice. The area of science is that of created energies and decomposable levels of reality. Science cannot give direct evidence on the soul itself, a realm which is beyond its domain of competence. Theology has as principal goal man's salvation in communion with God and its efforts have a holistic and liturgical, Eucharistic finality. But science is inseparable from theology as soul is inseparable from its movements and their partial reflections in the realm of multiple energies.

A. Introduction

At the turn of the twentieth century a Romanian Father has brought to light one of the most important synthesis of patristic theology, with prolifically generative implications as regards the dialogue between science and religion [2]. Hieromonk Ghelasie of Frăsinei (1944 2003) is a prominent representative and exponent of the Carpathian hesychast tradition.
The sheer scope and coherence of his mystical theological vision, the richness of associations and the accuracy of his comparative approaches to other lines of thought – traditional and modern, philosophical and scientific – are utterly impressive. His writings are indeed a promising panorama of the living Christian tradition in the present day world.
Fr. Ghelasie acknowledges the restraints that inevitably occur in the dialogue of science with religion on both sides: theologians and scientists. The first party is “afflicted by the fear of science which desacralizes the mystery”, while the latter “are afraid of and associate religion to mystification” [3].
Knowledge is presented from a Christian dialogical perspective, as an integral knowledge which allows the two distinct modes of knowledge to retain their specificity. Creation has an iconic and dialogic background on the divine support and in the orientation towards the participation at the divine mystery.

August 24, 2010

Grigore Leșe - Nu-i lumină nicări

Nu-i lumină nicări (bis)
Or murit tăţi oamenii (bis)
Numai la mândruţa me (bis)
Arde lampa ca şi-o ste
C-o gândit c-oi me la ie
Ş-atâta m-oi duce în noapte (bis)
Până m-oi tâlni cu moartea (bis)
Să mă puie-n copârşeu (bis)
La un loc cu Dumnezău (bis)
Copârşeu cu scânduri ude (bis)
Unde moartea nu pătrunde
Nici dragostea nu răspunde
Nu-i lumină nicări (bis)...
Să mă puie-n copârşeu
La un loc cu Dumneză 
Copârşeu cu scânduri late
Unde moartea nu străbate
Copârşeu cu scânduri ude
Unde moartea nu pătrunde.

July 26, 2010

Amazing Grace - Willie Nelson


YT link

Jambalaya (on the Bayou)

Released on July 19, 1952, Jambalaya (On the Bayou) in outstanding interpretations, due to Hank Williams Sr. (credited as author) and Emmylou Harris. In the picture above: the entrance to the Hank Williams memorial in the Oakwood Cemetery in Montgomery, AL

Hank Williams Sr.:



Emmylou Harris:

July 21, 2010

July 20, 2010

Maria Yudina playing Beethoven's Sonata No. 29


Maria Yudina "openly opposed the Communist regime, resulting in her being banned from teaching or performing on stage on several occasions. She can also be considered one of the great Christian thinkers of Russia in the twentieth century (among her friends was the philosopher Pavel Florensky)"
Here, she plays Ludwig Van Beethoven's Piano Sonata No. 29 in B flat major, Op. 106 (Hammerklavier) - part 4/4

July 14, 2010

Imagini de la pomenirea de 7 ani a Cuviosului Ghelasie de la Frăsinei

La blogul Parintele Ghelasie de la Frasinei se găsesc imagini de la pomenirea de 7 ani a Cuviosului Ghelasie (Sfânta Mânăstire Frăsinei, 2 Iulie 2010). Iată aici câteva dintre fotografii (pentru mai mult, vizitaţi grupajul complet realizat de Eugen Serea).




July 8, 2010

Recenzie la: Sfântul Grigorie de Nyssa, „Despre Fericiri” (ed. I.B.M. al B.O.R., 2009)

Foto: Mihai Apostolescu

Introducere

Cu prilejul anului omagial al Sfinţilor Capadocieni, a apărut în 2009 – an omagial al Părinţilor Capadocieni – la ed. I.B.M. al B.O.R., volumul „Despre Fericiri”, de Sfântul Grigorie de Nyssa (traducere din limba greacă veche şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae). Sfântul Grigorie vorbeşte întru început despre fericire, ca despre „cuprinsul” inefabil al „tuturor celor ce se înţeleg prin numirea de bine” (p. 10). Pentru a indica cele înţelese în mod inexprimabil despre Dumnezeu, „indefinitul” Lui, arată părintele Stăniloae, „folosim de obicei cuvintele poeziei, îmbinându-le într-un fel care să treacă peste hotarele înţelesurilor lor”, „felul în care se poate împăca înţelesul cu indefinitul, sau cum putem înţelege ceea ce depăşeşte limitele definite ale înţelesului” fiind o „taină” (p. 12, n. 11). Sfântul Grigorie pune în lumină fericirea „celui ce a fost făcut părtaş la Cel care poartă numele fericirii adevărate (prin fiinţă)” (p. 12). Ca „apanaj al persoanei”, tâlcuieşte părintele Stăniloae, „fericirea constă în a fi, prin calitatea de chip al lui Dumnezeu, o fiinţă niciodată terminată, ca una ce participă la infinitatea lui Dumnezeu” (p. 12, n. 12).

„Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte, şi aşezându-se, ucenicii Lui au venit la El. Şi deschizându-şi gura, îi învăţa zicând: Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.”

Sfântul Grigorie distinge două bogăţii, „una vrednică de năzuit şi una vrednică de osândit”, şi două sărăcii, „una vrednică de lepădat şi una care ne fericeşte”. Plecând de aici, sărăcia cu duhul, cea care fericeşte, este a celui ce „sărăceşte cu voia de cele cugetate ca rele şi nu adună în vistieriile lui nimic din giuvaerurile diavoleşti, ci arde cu duhul şi prin aceasta îşi adună sărăcia de păcate” (p. 14). Sărăcia cu duhul este identificată cu „smerita cugetare de bunăvoie”, prin care omul îmbracă chipul (smereniei) lui Dumnezeu, căci dacă Dumnezeu e neajuns prin fire, „smerenia Lui”, a Celui ce „a sărăcit pentru noi, ca noi să ne îmbogăţim din sărăcia Lui” (2, Cor. 8, 9) este „înrudită şi potrivită nouă” (p. 15). Este suficient să avem în vedere cele două margini ale vieţii pentru a ne da seama, arată sfântul Grigorie, de faptul că omul nu e stăpân pe viaţa sa şi a opri alunecarea în patima mândriei, cea care ne împiedică de la aflarea primei fericiri.

„Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul”

Înfăţişând fericirile ca pe o scară duhovnicească, sfântul Grigorie de Nyssa arată că după dobândirea nădejdii cerurilor, Hristos ne călăuzeşte spre „pământul celor vii, în care nu a intrat moartea” (p. 26), „cugetat mai presus de ceruri” (p. 27), în care intrăm prin „blândeţe”. Ea opreşte rapida „alunecare spre păcat” şi „aplecare a firii spre rău” (p. 29), „liniştea în acestea” fiind „mărturie a mişcării spre cele de sus” (p. 30). Blândeţea înseamnă „a nu fi luat, ca un torent ce se rostogoleşte în vale, de pornirea patimii”, ci de „a se împotrivi bărbăteşte acestei mişcări” şi a se strânge în sine prin raţiune, „reţinând ca un frâu pornirile”, nelăsând „sufletul să fie dus în neorânduială” (p. 32). Părintele Stăniloae explică faptul că „raţiunea adevărată a noastră ţine seama de raţiunea unitară a fiinţei noastre şi nu lasă raţiunile parţiale să se destrame” (p. 32, n. 33). Cei blânzi vor moşteni „pământul ceresc, în Hristos Iisus” (p. 34).

The Brothers Karamazov (1958) - with Romanian subtitles


The final sequence in the movie The Brothers Karamazov (1958), with Romanian subtitles.
For more, go here.

June 14, 2010

Maxwell's "A Student's Evening Hymn" (fragment)

"Teach me so Thy works to read
That my faith,—new strength accruing,—
May from world to world proceed,
Wisdom's fruitful search pursuing;
Till, thy truth my mind imbuing,
I proclaim the Eternal Creed,
Oft the glorious theme renewing
God our Lord is God indeed."

James Clerk Maxwell (13 June 1831 – 5 November 1879): A Student's Evening Hymn (April 25, 1853) - IX (source).

Mac Tutor biography and Wikipedia entry
Works by James Clerk Maxwell at the Internet Archive. Einstein viewed Maxwell's work as the "most profound and the most fruitful that physics has experienced since the time of Newton".
Maxwell Year 2006
James Clerk Maxwell: His Life and His Faith
James Clerk Maxwell and the Christian Proposition
More poems by James Clerk Maxwell

Rare clips of Husserl


June 11, 2010

Nicolai Vasilievich Bugaev (1837-1903)

Nicolai Vasilievich Bugaev (14 Sept 1837 - 11 June 1903) was one of the founders and leading members of the Moscow Mathematical Society (vice president from 1886,  president from 1891). He earned his doctoral degree in 1866 under Weierstrass and Kummer (see Bugaev's MGP entry). Dmitri Egorov earned his doctoral degree under Bugaev, in 1901. Pavel Florenskii studied mathematics with Bugaev at Moscow University (he entered the university in 1899). Bugaev played a central role in the creation and development of the Moscow school of functions of a real variable [1]. He considered mathematics to be grounded in the theory of functions, built a theory of discontinuous functions ("arithmology") and developed a system of analogies between functions appearing in elementary number theory and functions appearing in analysis.On a philosophical level, notable is Bugaev's move from  positivism to a personalistic metaphysics [2].



REFERENCES

[1] Demidov, S. - N. V. Bougaiev et la création de l'école de Moscou de la théorie des fonctions d'une variable réelle, Boethius Texte Abh. Gesch. Exakt. Wissensch., XII, Steiner, Wiesbaden, 1985.
[2] Shaposhnikov, V. A. - The philosophical views of N. V. Bugaev and Russian culture from the end of the nineteenth century to the beginning of the twentieth century, Istor.-Mat. Issled. (2) No. 7(42) (2002), 62-91, 366-367.
[3] Wikipedia entries for Nikolai Bugaev - in Russian and in English.

June 10, 2010

American musical treasures: Bill Monroe's "Uncle Pen"



From my grab bag of American musical treasures: Bill Monroe's "Uncle Pen". The song is about James Pendleton Vandiver (1869–1932), Bill Monroe's uncle. Monroe considered Vandiver as "the fellow that I learned how to play from". Click here for pictures of Pendleton Vandiver's gravestone in Rosine, Kentucky.
Late in the evenin' about sundown / High on the hill and above the town / Uncle Pen played the fiddle / Lord, how it would ring / You could hear it talk / You could hear it sing...

quadratic texture


To the memory of Harold Davenport (30 Oct 1907 - 9 June 1969). Pictured: quadratic residues and non-residues in a field with 6241 elements.

May 29, 2010

Repere patristice în dialogul dintre teologie şi ştiinţă. O recenzie de Monica Patriche.

Cotidianul Lumina - Duminica, 23 Mai 2010
O temă de mare actualitate: dialogul dintre teologie şi ştiinţă
dr. Monica PATRICHE

Astăzi, cuplul teologie-ştiinţă este în mod forţat destructurat şi focarul care ar trebui să adune în sine metodologii, idei percutante, motivaţii soteriologice, taină şi mister este deseori pierdut din vedere. Rămâne lumea lipsită de o perspectivă unitară, unde dialogul nu se structurează pe niveluri de realitate pentru a ajunge în zona evidenţelor, în care nu mai este nevoie de întrebări şi răspunsuri.

Felul în care teologia şi ştiinţa se afirmă reciproc ar fi mai important decât evidenţierea unui raport antitetic. Lumea - cină şi dar - este o provocare. Lucrarea Repere patristice în dialogul dintre teologie şi ştiinţă, publicată la Editura Basilica a Patriarhiei Române în 2009, coordonată de lect. dr. Adrian Lemeni, se încadrează în tematica de mare actualitate a raporturilor teologie-ştiinţă, fundamentând dialogul pe scrierile patristice.

Volumul colectiv este prefaţat de Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care evidenţiază actualitatea tematicii abordate, valorificarea reperelor patristice pe care este fundamentat dialogul dintre teologia ortodoxă şi ştiinţă, precum şi inadecvarea metodologiei transdisciplinare în acest dialog. Preafericitul Părinte Daniel aduce în discuţie necesitatea harului transfigurator; consideră că "reperele patristice în planul cunoaşterii afirmă cu putere că adevărata cunoştinţă este o vedere duhovnicească care presupune existenţa harului. Această experienţă nu anulează facultăţile naturale, ci le activează deplin şi le transfigurează".

Autorii operează cu distincţia importantă între teologia academică şi teologia ca trăire a relaţiei cu Dumnezeu, deoarece dialogul este posibil numai sub premisa teologiei empirice, altfel s-ar transforma în monolog intraştiinţific. Sunt puse în evidenţă limitele abordării exclusiv academice care funcţionează prin scheme conceptuale, alături de metodologia transdisciplinară, considerată de autori nepotrivită dialogului.

Cartea este structurată pe teme ce vizează: 1) Incognoscibilitatea, premisă a gnoseologiei patristice valorificate în contextul epistemologic al ştiinţei contemporane (capitol prezentat de Adrian Lemeni şi Ştefan Trăuşan-Matu); 2) Raţionalitatea creaţiei (temă dezvoltată de Dan Chiţoiu, preot Petre Comşa, Sorin Mihalache, Costea Munteanu); 3) Despre energii în termeni de creat şi necreat (autori pr. Răzvan Andrei Ionescu şi Florin Caragiu) şi ultimul capitol; 4) este dedicat antropologiei creştin-ortodoxe, intitulat Omul în perspectiva întâlnirii cruciforme dintre verticala transcendentului şi orizontala imanentului, este redactat de preotul Ioan Chirilă, părintele Ştefan Iloaie şi părintele Cristian Şonea.


Asumarea limitelor în plan gnoseologic nu anulează cunoaşterea

O idee centrală a capitolului despre incognoscibilitate este aceea că asumarea limitelor reprezintă o şansă pentru conturarea unui dialog între teologie şi ştiinţă. Adevărata cunoaştere presupune despătimirea, este un dar divin, o măsură a experienţei Duhului Sfânt. Asumarea limitei în plan gnoseologic este o deschidere spre profunzimi. Virtutea generată de asumarea incognoscibilităţii este smerenia.

Limitele ştiinţei se referă la complexitatea fenomenelor şi necesitatea presupunerilor simplificatoare, la incertitudinea ipotezelor, la dependenţa de limbajul matematic folosit, relaţia discursiv-intuitiv. Aspectele referitoare la incognoscibilitate au un rol pozitiv în recunoaşterea limitelor: "Asumarea limitelor în plan gnoseologic nu anulează cunoaşterea; dimpotrivă, reprezintă temelia înaintării şi desăvârşirii pe calea cunoaşterii. Cel ce pretinde posibilitatea unei cunoaşteri complete rămâne în amăgire şi autosuficienţă, fiind captiv al ignoranţei. Asumarea limitei, ca şansă în planul cunoaşterii, îl deschide pe subiectul cunoscător către profunzimea realităţii cunoscute şi către diferite forme de cunoaştere. Astfel, limita poate deveni deodată şansă şi interfaţă epistemologică în dialogul dintre cunoaşterea teologică şi cea ştiinţifică."

Într-o Europă care se doreşte a fi o societate a cunoaşterii (cunoaştere legată în principal de tehnologia informatică şi de comunicare), este foarte important dialogul dintre teologie şi ştiinţă, pe tema gnoseologiei. O enumerare a limitelor ştiinţei ne oferă posibilitatea de a înţelege că lumea este departe de a fi cunoscută şi explicată. Avem, în primul rând, misterul, cantitatea de lucruri inexplicate. Apoi complexitatea explicaţiilor ştiinţifice şi fundamentul nesigur, adică ipotezele sau presupunerile pe care este clădit edificiul ştiinţific. Utilizarea limbajului matematic presupune o analiză a fundamentelor matematicii, a solidităţii lor. Şi aici existenţa paradoxurilor pune mari semne de întrebare. Autorii identifică o altă limită a ştiinţei, a cincea, ca fiind problema relaţiei discursiv-intuitiv, dianoia şi nous.

Ştiinţa contemporană a dezvoltat o ştiinţă a cogniţiei, care datorează foarte mult apariţiei inteligenţei artificiale, integrând cercetări multidisciplinare, filosofice, psihologice, antropologice, lingvistice, neurofiziologice. Sunt analizate noţiunea de cunoaştere din perspectiva aceasta şi incognoscibilitatea în inteligenţa artificială.

Dumnezeu poate fi cunoscut din făpturile sensibile şi inteligibile

Reflecţia patristică are în vedere raţionalitatea creaţiei. Aceasta este tema celui de-al doilea capitol. Viaţa duhovnicească presupune o întrebuinţare a puterii raţiunii, lumea dezvăluindu-se ca o cină, despătimirea favorizând hrănirea spirituală a minţii. Abordarea sistematică presupune viziunea patristică, dar şi pe cea ştiinţifică cu scopul vizat de a putea contura un dialog. Termenul de Logos este cercetat cronologic, accesibilitatea Logosului dumnezeiesc depinzând de măsura revelaţiei. Suportul filocalic al acestui studiu este lărgit la maximum. Sunt citaţi Sfinţii Maxim Mărturisitorul, Calist Patriarhul, Grigorie Palama, Cuviosul Nichita Stithatul: "În înţelegerea Sfântului Maxim Mărturisitorul, raţiunile (logoi) nu definesc numai esenţa (ousia), ci şi aducerea la existenţă (genesis), iar acest fapt dezvăluie evaluarea pozitivă a lumii diversificate a făpturilor. În cele nevăzute ale lui Dumnezeu, Sfântul Maxim vede raţiunile lucrurilor întocmite dinainte de veacuri de Dumnezeu, precum însuşi a ştiut, raţiuni pe care sfinţii bărbaţi au obiceiul să le denumească şi bune voiri. Acestea, fiind nevăzute, se văd prin înţelegere din făpturi. Un alt exemplu este Patriarhul Calist. Dumnezeu, fără să fie văzut în Sine şi fără să fie împărtăşit, în alt înţeles se vede şi în alt sens se cuprinde Cel necuprins. Domnul, în parte, e absent, în parte, e de faţă. E absent pentru privirea faţă către faţă; e de faţă pentru privirea în oglindă şi ghicitură. Sfântul Grigorie Palama explică faptul că Dumnezeu, nefiind nici văzut, nici material, El poate fi cunoscut doar din făpturile sensibile şi inteligibile. Căci cunoştinţele fiind cunoştinţe ale făpturilor şi oprindu-se la marginea făpturilor, din acestea, îi arată ele pe Dumnezeu."

Virtutea este mereu în prim-plan. Dacă primul capitol se încheia cu fraza: "Dincolo de efortul omului, înţelepciunea autentică este un dar de sus, descoperit (pogorât de la Părintele luminilor) celor cu viaţa curată trăită în Duhul Sfânt", capitolul al doilea subliniază importanţa lumii ca şcoală pentru virtuţi. Este citat în acest sens Sfântul Vasile cel Mare: "lumea aceasta n-a fost gândită în zadar, nici în deşert, ci pentru un scop folositor şi pentru marea trebuinţă pe care o aduce celor ce există pe pământ, dacă lumea este într-adevăr o şcoală a sufletelor înzestrate cu raţiune şi un loc unde se poate învăţa cunoaşterea lui Dumnezeu".

Existenţa harului condiţionează contemplaţia naturală, pătrunderea raţionalităţii creaţiei are nevoie de curăţia minţii. Altfel, contemplaţia naturii poate deveni izvor de necredinţă.

Ştiinţele exercită ochiul sufletului pentru a putea discerne lucrurile

Dacă ne punem cumva întrebări în legătură cu conceptul de energie, asumat atât de teologie, cât şi de ştiinţe, capitolul redactat de părintele Răzvan Ionescu şi de Florin Caragiu ne iese în întâmpinare. Distincţia cu care autorii operează în principal este cea dintre Dumnezeu Cel necreat şi lumea creată. Disputa dintre Sfântul Grigorie Palama şi Varlaam de Calibria pune în lumină multe aspecte importante ale gnozei creştine. Este subliniată poziţia Sfântului Palama faţă de ştiinţă: Sfântul nu opreşte pe nimeni dintre cei care nu şi-au ales viaţa monahală să se îndeletnicească cu ştiinţele, dar atrage atenţia asupra nepotrivirii ca un creştin să aibă ataşament definitiv faţă de acestea: "Recunosc şi eu ş…ţ că e bine să te ocupi puţin cu studiul limbilor, cu retorica, cu istoria, cu tainele naturii, cu ştiinţa logicii, cu figurile geometrice, cu toate, bune şi rele. Şi aceasta nu numai pentru a le întrebuinţa la ceva, ci pentru că exercitează ochiul sufletului pentru a putea discerne lucrurile."

Autorii capitolului al treilea fac o analiză critică, de pe poziţii creştin-ortodoxe a logicii dinamice a contradictoriului, avansate de Ştefan Lupaşcu, care extinde modelul logicii oferite de realitatea microfizică la modelul unei logici universale aplicabile la orice nivel de experienţă. O logică nouă, care să evite insuficienţa principiilor logicii tradiţionale, s-a dovedit necesară, dar autorii acestui capitol privesc critic, din punct de vedere axiologic şi teleologic, modelul propus de Ştefan Lupaşcu. Astfel, "autorul acestui sistem de gândire a putut identifica finalitatea spirituală cu staticul, cu identicul, cu omogenul, adică viaţa cu moartea". Deoarece logica identităţii este logica subiectului, respingerea principiului identităţii presupune evitarea subiectului central, înlăturarea tainei şi a frumuseţii vieţii şi aşezarea morţii pe poziţii ontologice egale cu viaţa: "Această perenizare a morţii, ca unul dintre "subiecţii eterni" ai existenţei, decuplează ontologia celor trei materii de la legătura sa cu ontologia - şi, implicit, cu axiologia creştină. Moartea devine un sens egal, favorizat de existenţă ca şi viaţa. Moartea biologică îşi pierde, aici, caracterul de "rău necesar" în absenţa căruia nu e posibilă "recondiţionarea" vieţii muritoare. Rolul funcţional al morţii a fost cu desăvârşire ignorat."

Un punct în care teologia creştină şi teologia lui Ştefan Lupaşcu se intersectează este modalitatea de a privi ştiinţific fenomenul energetic ca "zonă de interferenţe, imprecis identificabilă şi posibil străbătută de curenţii conflictuali în condiţiile căderii sub moarte".

Pentru Ştefan Lupaşcu, "materia nu este decât o sistematizare energetică datorată unei anume rezistenţe". Rezistenţa "conferă reprezentării sensibile impresia de realitate fizică consistentă şi opacă numită de noi materie". Florin Caragiu şi părintele Răzvan Andrei Ionescu consideră că, din punct de vedere al teologiei creştine, termenul de "rezistenţă" poate descrie energia creată "în măsura în care energiile corporalităţii vii cunosc entropia şi starea de uniformizare prin moarte".

Capitolul trei este foarte dens, tratează aspecte ce ţin de contemplaţia naturală şi cunoaşterea ştiinţifică, de problema minunilor şi definiţiilor - problemă fundamentală a cunoaşterii. Este de admirat larga cultură teologică, dar şi ştiinţifică.


Omul este cununa creaţiei

Ultimul capitol, dedicat omului, chip al Sfintei Treimi, aduce în discuţie problema dialogului, a libertăţii şi responsabilităţii, evocă omul ca pe o fiinţă aflată în căutarea transcendenţei, a cărui taină nu poate fi explicată independent de Dumnezeu. Conştiinţa este întemeietoare de adevăr şi cale spre transcendent.

Valoarea omului constă în faptul că el este o cunună a creaţiei. Raţionalitatea, suveranitatea şi libertatea sunt caracteristici care definesc chipul lui Dumnezeu în om şi au fost dăruite cu scopul ca fiinţa umană să se apropie cât mai mult de creatorul ei: "Am primit raţionalitatea ca să-L putem cunoaşte pe Hristos, dorinţa ca să putem alerga spre El şi posedăm memoria ca să-l putem purta în noi, deoarece El a fost Arhetipul după care am fost creaţi." (Sfântul Nicolae Cabasila).

Chipul dumnezeiesc în om presupune libertatea: "căci dacă sila ar fi cea care ne-ar dirigui viaţa, atunci, de bună seamă, chipul din om nu ar mai fi dumnezeiesc, ci fals, înstrăinat şi fără asemănare cu originalul" (Sfântul Grigorie de Nyssa). Libertatea omului este ontologică.

Omul se bucură nu doar de libertate în Hristos, ci întruparea, chenoza şi jertfa mântuitorului sunt imbold de responsabilizare a persoanei umane. Creaţia, aproapele şi chiar omul însuşi solicită un răspuns la o chemare ce e mereu dincolo de timp.

Scopul pentru care a fost creat omul este îndumnezeirea, dar o condiţie esenţială este libertatea. În acest sens este citat Sfântul Maxim Mărturisitorul: "Taina mântuirii se lucrează numai în cei ce vor, nu şi în cei ce rămân sub stăpânirea care-i robeşte."

Un subcapitol interesant este cel dedicat conştiinţei morale. După ce sunt prezentate diferite accepţii ale termenului "conştiinţă", autorii afirmă că, "pentru Sfinţii Părinţi, conştiinţa este: veşmânt vrednic de nuntă dumnezeiască, acuzatorul din tine, făgăduinţa nemincinoasă a odihnei şi frânghia împletită din gânduri mustrătoare, o carte naturală, mărturie a cugetului, e pârâş, dar e sfântă, un învăţător sincer, iar cel ce ascultă de ea petrece fără greşeală".

În concluzie, încoronarea omului nu poate presupune decât viaţa îndumnezeită. A recunoaşte chipul lui Dumnezeu în om înseamnă a avea în vedere raţionalitatea, suveranitatea şi libertatea omului.

Lucrarea se remarcă printr-o mare complexitate, prin varietate tematică, coerenţă şi rigoare, aprofundare a scrierilor patristice, printr-o mare deschidere faţă de domeniul ştiinţific (de altfel câţiva dintre autori au o dublă specializare. În afară de teologie, Florin Caragiu şi diac. Sorin Mihalache sunt licenţiaţi în matematică, iar părintele Răzvan Andrei Ionescu şi Adrian Lemeni sunt absolvenţi de Politehnică). Cartea oferă repere pentru cei care sunt interesaţi de domeniul ştiinţific şi de cel teologic, sau de raportul dintre ele. Recomandând-o, Părintele Patriarh Daniel vorbeşte despre chemarea noastră, a celor de azi, la cultivarea cunoştinţei mântuitoare, urmând exemplul părinţilor ortodocşi. Preafericitul afirmă că "Sfinţii Părinţi, prin toate cele cugetate, s-au raportat la Hristos, relaţionând totul la El ca Logos Creator şi Pantocrator al întregii existenţe. Prin modul duhovnicesc şi eclesial de a fi, Sfinţii Părinţi au dobândit mintea lui Hristos. Spre acest mod de viaţă suntem chemaţi şi noi, cei de astăzi, cultivând astfel, cu discernământ, adevărata cunoştinţă dătătoare de viaţă veşnică."

Link catre sursă

An Evening with Leonhard Euler

Recently on Mathematical Trips: An Evening with Leonhard Euler şi Alain Connes: Fun with F1.

May 25, 2010

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "DIN TAINELE HARICE ale ISIHASMULUI" (fragment)

Încercăm astfel „câteva repere de Dicţionar Isihast”. Alfabetul este în „Origini”. CHIPUL, TRIFIINŢIALITATEA CHIPULUI şi PERSOANA, sunt cele Trei Începuturi, ca Logică şi Gramatică a Limbajului Creştin. Revelaţia Creştină vine cu „descoperirea CHIPULUI TREIMIC” al Lui Dumnezeu. De aici cele Trei Categorii de Limbaj Creştin:

1. CHIPUL, Deplină Fiinţialitate – Totalitate de Sine, permanentă, Indestructibilă, în deschidere nesfârşită de Sine;

2. TRIFIINŢIALITATEA CHIPULUI [1], ca Deplinătate UNUL deschis deja în Sine, în Potenţă dar nu Manifestat. CHIPUL Absolut este DUMNEZEU TATĂL, care este deja în Sine TATĂL – TRIFIINŢIALITATE, ca Potenţă de Purcederea Sf. Duh şi Naşterea Fiului. Aşa CHIPUL este ORIGINEA Originilor, este TATĂL, SPIRITUL DUMNEZEU ABSOLUT.
În Viziunea Creştină, SPIRITUL Absolut DUMNEZEU nu este „neantul divin”, ci « UN DUMNEZEIESC CHIP – TATĂL, nu este „necuprinsul fără formă”, ci Necuprinsul „SUPRAFORMĂ CHIP TATĂL”. CHIPUL este SUPRAFORMA – Deplinătatea şi a Formei şi a Conţinutului şi Dincolo de ele. SUPRAFORMA – CHIPUL are deja în Sine FORMA şi CONŢINUTUL, are pe SF. DUH şi pe FIUL şi aşa din CHIPUL TATĂL deja TRIFIINŢIALITATE POTENTĂ se Naşte TREIMEA de PERSOANE CHIP. De aici:

3. PERSOANA, ca CHIP TRIFIINŢIAL PROPRIU. Revelaţia TREIMII Creştine ne „readuce” Originile „tuturor Chipurilor” de Realitate, ne „rememorează” Limbajul Realităţilor. (Mai pe larg în manuscrisul „Memoriile unui Isihast”, vezi Triadele Chipului – Persoanei).

De aici „Limbajul” nostru Creştin, ca CHIP de Dumnezeu, CHIP de TREIME de PERSOANE, TATĂL, SF. DUH, FIUL. Chipul Creat este „după CHIPUL Lui Dumnezeu” (Fac. 1, 26). CHIPUL Lui Dumnezeu tradus în Creaţie este CHIPUL ALTAR + PREOŢIE. Chipul Creat este Chipul Biserică, Templul CHIPULUI Lui Dumnezeu.

Început în Dicţionarul Limbajului Trăirii Mistice Isihaste sunt acestea: Limbajul Preoţiei – CHIP de Dumnezeu, şi Limbajul Bisericii – Chip de Creaţie. Trăirea Isihastă este astfel Dialogul Haric între CHIPUL Lui Dumnezeu ca Preoţie şi Chipul de Creaţie ca Biserică – Cântare (adusă, n. red.) Lui Dumnezeu.

Sursa: Ierom. Ghelasie Gheorghe: "DIN TAINELE HARICE ale ISIHASMULUI"  (articol publicat pe 1 Mai 2010 pe blogul Părintele Ghelasie Gheorghe de la Frăsinei)

Notă: [1] sau TREIMICITATEA CHIPULUI; în lucrarea sa „Mystagogia Icoanei”, Părintele Ghelasie precizează: „Esenţa-DUMNEZEIREA este SUPRAESENŢA TRIFIINŢIALĂ, fără să fie „trei fiinţe”, ci o Absolută FIINŢĂ cu Esenţă de Trifiinţialitate...

May 18, 2010

Carl Gustav Jung. Psihologie şi Religie. Arhetipuri.

Carl Gustav Jung. Psihologie şi Religie. Arhetipuri. (O perspectivă creştin-ortodoxă)
de Florin Caragiu şi Mihai Caragiu
Revista Sinapsa nr. IV, 41-75 (2009)

De pe situl de scribd al lui Florin Caragiu - întregul articol (Fullscreen URL -> aici):

Carl Gustav Jung. Psihologie şi Religie. Arhetipuri. (O perspectivă creştin-ortodoxă)

May 16, 2010

Florin Caragiu: "Cultura în lumina Tainei (Dilemele identităţii şi paradoxurile isihiei)"

Existenţa bisericească nu este lipsită de primejdiile adeseori negândit de fertile ale dilemelor. Cea mai izbitoare autoispitire este căutarea prin hăţişurile gândirii a propriei identităţi. Orice „înaintare” riscă să devină multiplicare a impasului atunci când nu presupune proximitatea intimă a unui chip călăuzitor şi chemător la dialog. Cuvântul împrimat de frumuseţea duhovnicească a Chipului de Părinte se face „trup” al unei comunicări-cuminecări aparte, descoperitoare a înseşi tainei identităţii.

În ce mod săvârşeşti dialogul interpersonal, cum comunici şi mai ales cum te comunici celuilalt, dacă nu ai conştiinţa chipului dinamic al propriei identităţi, dacă nu te-ai „împărtăşit” de Chipul de fiu al lui Dumnezeu, în specificul creştin, însuşi Chipul omului? Iar această comunicare nu devine ea, oare, odată împlinită, purtătoare în „inima” fiinţei a unei „prezenţe” cuvântătoare pe care nimeni nu o poate lua de la noi?

Transformarea societăţii presupune dialogul între identităţi, un dialog „în care se întâlnesc toate valorile, în care ele se regăsesc şi mai mult, se unesc, fără să se distrugă”, spunea Părintele Ghelasie. „Filiaţia duhovnicească” nu împiedică astfel „întâlnirea”, ci şi-o asumă în specificul propriu, într-o vedere faţă către faţă. De o importanţă aparte îmi pare la Sfinţia sa acordul fin, nuanţarea şi plasticizarea iconică la nivel comprehensiv a realităţii şi, în acelaşi timp, păstrarea contrastului viu, maximal al tensiunii ecclesiale eshatologice, ca resort intim al implicării ascetice, duhovniceşti.

Aceasta face din dilemele identităţii orizonturi de aşteptare, rememorare şi răspuns creativ faţă de iubirea Dumnezeiască şi omenească, în împletirea şi denecuprinsa lor taină.

Echilibrarea acestor două planuri, al înţelegerii şi al implicării, în specificul lor, degajează terenul minat al conflictualităţii resentimentare sau uniformităţii in-diferente şi dă tocmai cheia prezenţei „dospitoare” a teologiei în spaţiul culturii.

Cultura, remarcă Andrei Pleşu în „Minima Moralia”, „nu e un domeniu autonom”, „mai trebuie ceva dincolo de cultură, ceva care să o susţină şi care să ne susţină pe noi înşine odată cu ea”, „în problemele esenţiale, în momentele cheie ale vieţii”. Altfel, după cum conchide filosoful român, „cultura intră într-un proces de degenerescenţă, cu rezultate destul de grave”.

„Spărgând” multe aşteptări şi şabloane ale gândirii repliate într-o redută dialectică, într-un formalism aproape monologic şi într-o adresare uneori întoarsă într-un gest reflex, uşor împanicat, de la spontaneitatea realului, Părintele Ghelasie a dat discursului teologic o nouă turnură, o deschidere mistică, iconologică, ce îngăduie chiar imposibile altădată „convorbiri între contrarii”.

Dacă „autonomizată”, desprinsă agresiv de religie, cultura devine lipsită de „acel” suflu viu de Duh, este nu mai puţin adevărat că „redutele” unei ştiinţe teologice „autonomizate” faţă de cultură sunt tot mai fragile şi doar un spirit ecclesial apostolic, într-un dialog creator-dospitor cu lumea, spre împărtăşirea cuvântului-viaţă, poate fi o soluţie viabilă la criza de identitate ce răvăşeşte omul contemporan.

O deschidere mistică, dar şi dialogică, recuperatoare, paradoxal, „plineşte a lumii taină”, întinzând punţi ontologice, împrietenind limbaje, lărgind înţelegeri într-o mai cuprinzătoare vedere, operând nu numai strict dialectic, prin negări-excluderi, ci şi prin parcurgerea unor câmpuri de alternative apropieri şi distanţări, prin depăşiri nuanţatoare şi recuperatoare, într-o rară varietate şi bogăţie a reliefului unui limbaj integrator, deşi atent păstrător al peceţii identitare.

Trecând prin rigoarea ascultării pustniceşti, ca ucenic al lui Arsenie Praja Pustnicul din Cheile Râmeţului, Părintele Ghelasie a dat rodul, surprinzător pentru unii, al unei libertăţi ce poartă spre împlinire însăşi ascultarea ce a născut-o.

În această logică iconică, convieţuirea dilematică a „contrariilor” din ordinea lumii devine cu putinţă. Astfel, Părintele a trecut pustniceşte, în rugăciune, la 2 iulie 2003, „hotarul de taină” al morţii, cu o extraordinară discreţie şi o rară limpezime a minţii, parcă îmblânzind şi iconizând modul de neîmblânzit al morţii. Între aici şi dincolo ieşind la iveală familiaritatea unui chip iconic, pe care de altfel, Părintele Ghelasie îl trăia ca pe însăşi pecetea fiinţialităţii sale.

May 12, 2010

Articolele din Sinapsa IV

  1. Liturghia comunităţii şi jertfa interioară în viziunea filocalică. (p. 5-13)  Autor: Pr. Dumitru Stăniloae
  2. Infarctul sufletesc. (p. 15-17) Autor: Dan Puric
  3. Spre un Angajament Teologic Ortodox-Răsăritean Radical în Dezbaterea Modernă Ştiinţă-Religie. (p. 19-36) Autor: Alexei Nesteruk (traducerea: Florin Caragiu) 
  4. Uitând că am învăţat să uităm. (p. 37-40) Autor: Dumitru Horia Ionescu
  5. Carl Gustav Jung. Psihologie şi Religie. Arhetipuri. (O perspectivă creştin-ortodoxă). (p. 41-75) Autori: Florin Caragiu şi Mihai Caragiu
  6. Omul care ne trebuia. (p. 77-87) Autor:Gheorghe Ceauşu
  7. Mistagogia Sf. Maxim Mărturisitorul / – spaţiu şi timp: exerciţii de lectură – / (p. 89-107) Autor: Alexandru Atanase Barna (p. 109-123) Autor: Pr. Neofit
  8. Diptic. (p.125) Autor: Seamus Heaney (traducerea: Ana Blandiana)
  9. Constantin Noica în arhiva Securităţii. (p. 127-161)
  10. Pot persoanele Treimii să fie numărate? / Răspunsul părinţilor capadocieni / (p.163-166) Autor: Ionuţ Mărăşoiu
  11. Libertatea fiilor. (p.167-176) Autor: Dan Popovici
  12. Problema înţelegerii limbajului. (p. 177-182) Autor: Ştefan Trăuşan-Matu
  13. Beethoven. Jurnal (ΙΙΙ). (p. 183-187) Autor: Carmen Caragiu-Lasswell
  14. Universalitate în sfera juridică. N. Rouland şi construcţia unei noi universalităţi. (p.189-207) Autor: Marius Dumitru
  15. MOŞ – PUSTNICUL din CARPAŢI. (p. 209-226) Autor: Pr. Ghelasie Gheorghe
  16. Portret al Părintelui Dumitru Stăniloae - de Horea Paştina (p. 229) 

May 10, 2010

Sinapsa IV - online

 
Toate articolele din Revista Sinapsa IV se află acum online!

Adevăr şi Simulare

Adevăr şi Simulare

Mihai Caragiu
Cotidianul "Lumina", Duminică, 9 Mai 2010

"Unul din principalele avantaje ale creierului pare să fie capacitatea lui de a mânui idei vagi, insuficient definite", spre deosebire de acţiunea maşinilor de calcul, care "sunt aproape incapabile să-şi programeze ideile în cazul ideilor neprecise" (N. Wiener, 1964). Încercări de a depăşi această "insuficienţă" a maşinii, menţionată de Wiener, au existat. La noi, notabilă a fost ideea avansată de Gr. Moisil, aceea de a construi un calculator "în baza trei", conceput astfel încât dialogul om-calculator să poată fi îmbogăţit prin includerea unor valori precum "îndoielnic" sau "problematic", intermediare între adevăr şi fals. Cu referire la logica multivalentă investigată la un nivel algebric de matematicianul român, Solomon Marcus a apreciat că originalitatea ei constă în faptul că "reţine din structura conceptelor vagi nu atât aspectul impreciziei, cât pe acela al nuanţării", deschizând posibil către o logică a judecăţilor de valoare.

Se cunoaşte raportarea viziunii matematice a lui Grigore Moisil la gândirea matematicianului L. A. Zadeh, descoperitorul conceptului de "mulţimi vagi", cel ce a impus o distincţie între "random-ness" (concepţia probabilistică a valorii logice) şi "fuzzy-ness" (concepţia nuanţată asupra acestei valori).

Entuziasmul de început care a marcat istoria ciberneticii şi a informaticii s-a temperat cu trecerea timpului, odată cu avansul luat de experiment. Astăzi, de pildă, este lipsită de suport credibil o afirmaţie precum cea făcută de Bruno Munari în 1938, când a lansat Manifestul maşinismului, el pretinzându-se a fi constructorul unei "maşini care produce artă", în mod instrumental şi artificial.

Gânditorul Petre Botezatu arăta că "de la judecată (fapt psihologic) ne-am ridicat la propoziţie (formaţie pur logică), de la aceasta la forma propoziţională şi de aici la formă (formal) în general". Astfel s-a ajuns la limbajul formalizat, cu pretenţii de metodologie universală, care este indiferent la valoarea de adevăr referenţial. D. Farcaş a sesizat în acest sens pericolul unui proces invers: în loc ca maşina să se apropie de om, "cei ce utilizează calculatorul încep să gândească precum maşina".

În arta permutaţională, să remarcăm faptul că hazardul este o condiţie sine qua non, procesului creator al artistului îi ia aici locul procesul de hazard. După cum s-a remarcat (d. ex. Ana M. Codrescu, "Maşina şi procesul de creaţie artistică"), "random-distribution (random hazard) joacă un rol de prim rang în arta ordinatorului". Permutaţia şi algoritmul sunt pentru maşina programată operaţii sau condiţii de operare, în procesul de simulare a unui act creator uman. "Suntem deci în situaţia când ordinatoarele, prin simulaţii şi metoda cibernetică a analogiilor, permit simularea, reproducerea, printr-un fel de "iteraţie a gândirii"" (Idem).

Când ordinatorul reconstituie o imagine pe baza unui program, el nu o creează, căci creaţia umană presupune existenţa unei psihologii, şi la acest nivel, a unei stringenţe motivaţionale de ordin psihic - opusă hazardului - care dirijează selecţia valorică. Mai mult decât atât, în orizont fenomenologic, receptorul de artă interacţionează prioritar cu "transcendenţa operei de artă" (ca semn obiectiv), cu universul psihic din spatele semnelor, care constituie fundalul uman sine qua non al existenţei acestora. Cum spunea filosoful Merleau-Ponty, figura umană implicită sau explicită este secretul prim şi ultim al oricărui act de expresie, originea şi finalitatea acesteia. Or, maşina de simulat artă ne propune un "semn" fără viaţă şi fără chip, fără rădăcini într-o geneză spirituală veritabilă şi, ca atare, existent în afara unui orizont de raportare în profunzime.

Emulii neocartezianismului maşinii tind, din contră, să reducă adevărul la o "ştiinţă a manipulării", la ceea ce poate fi reconstituit la ordinator, astfel încât se pretinde şi revizuirea scării valorilor - vechiul concept de "adevăr" devine, pentru ei, "gradul de similitudine" (Ab. Moles). Dacă adevărul trimite la om şi la ceea ce e originar, "gradul de similitudine", eludând cauza, se cantonează - prin procedeele de simulare - în exterioritatea efectului, ignorându-i filiaţia adâncă, temeiul motivaţional sigur.

Experimentarea prin arta permutaţională a esteticii aplicate e interesată să descopere reguli ştiinţifice, matematizabile, ale creaţiei, ignorând de regulă faptul că arta, ca act de creaţie, exprimă omul întreg şi inefabil, necuantificabil după nici o regulă strictă. Mai mult: contrar aparenţelor, rigoarea formei artistice e cel mai ades incompatibilă cu procedeele structurale de analiză care pornesc de la parte pentru a reconstitui întregul. Metoda reconstrucţiei e, din punct de vedere genetic, chiar contrară actului creaţiei, comparabil cu o geneză vie, impulsionată de intuiţia originară şi organică a întregului. În acest punct, darul artistic se întâlneşte cu misterul vieţii ca dar al lui Dumnezeu, originar şi ireproductibil prin manipulări tehnologice.

E de remarcat faptul că principiul pur operaţionalist (analitic în formă şi materialist în fond) "ceea ce construim este bazat pe ceea ce am descompus" în teologie şi în creaţia artistică autentică se răstoarnă, aici unde, dimpotrivă, "ceea ce poate fi construit este bazat mai ales pe ceea ce nu poate fi descompus". S-a spus, de ex., că producţiile pseudo-Brahms, similare cu falsele diamante, nu au nici o valoare.

Părintele Ghelasie a atins o problemă crucială a raportului între teologie şi ştiinţă, vizând posibilitatea sau imposibilitatea "de a reconstitui regresiv" cauza (Întregul) din artificiala punere în mişcare a efectului (însumarea părţilor). El arată că simpla mişcare a efectului nu poate genera cauza şi că nici o manipulare la nivel fizic nu poate ţine loc de Act creator.