June 28, 2010

Florin Caragiu: "Contradicţie şi libertate" (revista "Ramuri", nr. 6/2010)

Referindu-se la experienţa estetică din perspectiva logicii dinamice a contradictoriului, pe care a inaugurat-o pe tărâm filosofic, Ştefan Lupaşcu a conceput experienţa artistică precum o „construcţie cuantică” (a se vedea Ştefan Lupaşcu, „La logique de l’art ou l’éxperience esthétique”, în: Logique et contradiction, Presses universitaires de France, Paris, 1947). „Cuantic” desemnează, în context, starea de coexistenţă antagonistă a unor orientări divergente, cum sunt viaţa şi moartea. Cine cunoaşte sistemul de gândire lupaşcian îşi poate aminti că una din noutăţile sale speculative, a cărei originalitate a remarcat-o Constantin Noica, o reprezintă desemnarea unui principiu major de existenţă cu termenul de „subiect”.

Astfel, viaţa, ca tendinţă de eterogenizare şi individualizare în sânul existenţei, este în sine un „subiect”, după cum moartea, în calitate de tendinţă opusă, către omogenizare şi uniformizare, este şi aceasta considerată tot un „subiect” ontologic, ambele, deşi contrare, având acelaşi drept de a fi în cetatea ontologiei generale. În această concepţie, devenirea, ca şi ideea de prevalenţă finală a vieţii asupra morţii (fundamentul oricărei axiologii) sunt negate, de vreme ce moartea se prezintă ca o tendinţă perenă ontologic, de tip „subiect”, având un sens egal favorizat de existenţă ca şi viaţa.

Pe lângă modul vieţii şi cel al morţii, Lupaşcu s-a referit la un al treilea mod de a fi al existenţei, care se regăseşte atât în sistematizările energetice de la nivelul fizicii cuantice, cât şi în sistemul psihic uman. „Cuanticul” nu reprezintă sinteza vieţii şi a morţii (imposibilă, după Lupaşcu), ci „mai curând lupta lor, conflictul de tip inhibitoriu între un antagonism şi o contradicţie ce se amplifică. Logica antagonismului, care nu poate cunoaşte devenirea şi regăsirea în identitate, această luptă neîmpăcată îşi află un model ideal de reprezentare în universul operei de artă, a afirmat Lupaşcu. Opera de artă este contradictorie tocmai „fiindcă se sustrage uneia sau alteia dintre devenirile care duc la noncontradicţie”. Coexistenţa incompatibilă a tezei şi a sintezei devine aici posibilă prin exacerbarea rupturii, printr-un paroxism al antagonismului.

După cum se poate observa, Lupaşcu a avut în vedere contradicţia de tip estetic, care este o realitate pregnant fenomenologică, căreia însă el i-a oferit o interpretare ontologică în sens „tare”. Ne întrebăm în ce măsură este îndreptăţit un astfel de demers, atât de direct şi de logicist?... Lupaşcu ţine cont de faptul că experienţa estetică atât de bulversantă răstoarnă – sau pare că răstoarnă – valorile utilitare, ce reprezintă reperele identicului, după filosoful citat. El aduce şi o dovadă „covârşitoare” în acest sens, punct de plecare al generalizărilor filosofice: ficţiunea artei este în esenţă dramatică şi tragică pentru că favorizează contemplarea durerii, găsind gust şi strălucire în crize, în tragedie. „În timp ce în viaţă se ocoleşte durerea, în artă ea este primită şi contemplată”, astfel încât, ne gândim, un compozitor precum Schubert ajunsese să spună, şi nu fără temei: „nu cunosc decât muzică tristă”.

„Algolagnia”, iată cum sună echivalentul noţional al aceluiaşi fenomen, transpus în universul erosului. În ceea ce ne priveşte, nu putem decât să semnalăm un neajuns major, constând în maniera de a interpreta denotativ, logicist, contradicţia de tip artistic. Apariţia imaginii contradictorii în artă nu e menită numaidecât să modifice extensiunea (identitatea) unui concept, ci mai degrabă determină intensiunea (calitatea) acestuia. Exprimarea prin contrariu subminează identitatea sau, din contră, o favorizează, fixând-o deziderativ şi calitativ?... Intuitiv, oricine poate realiza că „moartea fericită” a lui Tristan şi „chemarea nopţii” evocă nuntirea cu adevărata Viaţă, care este Lumină ascunsă în întuneric, într-un orizont în care orice antagonism steril dispare. Potenţarea expresivă a unui cuvânt poetic prin invocarea contrariului său pare mai degrabă menită să trezească la viaţă identitatea autentică după ce a trecut proba morţii.

În spaţiul dramei nu se ciocnesc doi subiecţi cu absolut aceeaşi valoare, caz în care predicatul ar avea el însuşi substanţa subiectului. De pildă, în romanul dr. Jekyll şi Mr. Hyde, axat pe tema antagonistă a dublului, valoarea de suspans artistic se întemeiază pe existenţa unui singur subiect, unic personal central, dominantă a calităţii, care este dr. Jekyll. Acesta trece prin tragedia dedublării (peripeţiile predicative ale subiectului). Mr. Hyde nu este un alt personaj central al romanului ci, asemenea predicatului în raport cu subiectul, el este ceea ce i se întâmplă doctorului Jekyll, acţiunea dramatică petrecută în raport cu el, reperul dominant. Dacă Mr. Hyde ar fi, la rândul său, subiect sau reper dominant, atunci orice tensiune artistică ar fi dezamorsată. Tensiunea artistică apare structurată, aşadar, asimetric, ca având o „miză”.

Trebuie menţionat că Lupaşcu identifică transcenderea necontradictorie (ori, ori) cu „sensul utilitar, acţional şi ştiinţific” al procesului psihic, care nu e de ordin artistic. Aici include şi etica. Voinţa de identitate în raport cu lumea, ni se explică, ar fi o consecinţă a nevoii biologice de a se orienta şi a se autoapăra – condiţie primordială pentru ca sistemul biologic să existe. În acest scop, arată Lupaşcu, spiritul ca un radar simplifică imaginea lumii, elimină din economia atenţiei amănuntele neutilitare şi, ca atare, nesemnificative.

Utilitarul e prin excelenţă necontradictoriu, de vreme ce menirea lui stă în a trasa „un fel de configuraţie, topografia duşmanilor şi a strategiei lor”. Dimpotrivă, vedem că ficţiunea artistică se deschide în mod liber nedeterminării, invaziei elementelor eterogene. Prin aceasta, putem înţelege, oare, în consens cu Lupaşcu, că din armonia sufletului oricum purificat prin artă cu adevărat a muşcat disperarea morţii?... Sau mai degrabă ar trebui să vedem în aparenta dizolvare a reperelor de tip utilitar o deschidere către posibilitatea plutirii, o descătuşare din robia nevoilor şi o odihnă fericită a atenţiei care a depăşit, în sine, conflictul?...

Este contradicţia artistică o exacerbare de antagonisme sau, din contră, o netemere în faţa năvălirii imaginilor din miezul cărora a fost dezamorsat răul psihologic şi care acum tind să se supună legilor frumosului, ce încadrează ca într-o ramă a luminii conţinuturile evocate?... Nu rezoluţia psihologică a tensiunilor, ci un fel de rezoluţie armonico-melodică, practic posibilă în orice tonalitate, minoră sau majoră, manifestă noul raport calitativ cu existenţa. Numai depăşind moartea o putem privi şi contempla. Acesta pare a fi mesajul eshatologic al marii arte.

O hermeneutică adecvată artei va sesiza, după cum a arătat Gilbert Durand, că eufemismul este în centrul trăirii estetice, ceea ce poate fi interpretat din punct de vedere creştin ca un mod de afirmare neperseverativă a identităţii, susţinută de Har. Viaţa ca Dar este viaţa cea dinainte de viaţa ca luptă. Deşi în spaţiul dramei artistice contradicţiile şi antagonismele par a exploda, în deplină libertate, ele sunt aici – să nu uităm – „fapte de poveste”, posibil trăite ca atare la modul ideal de un subiect transcendental nepătimitor.

Subiectul contemplativ nu oscilează timic, ci trăieşte în mod neantagonist antagonismul. În acest sens, sfinţii părinţi au vorbit de taina simţirii înţelegătoare. În mod ideal, într-o perspectivă iconică asumată, arta ne rezervă o privire a veşniciei revărsată asupra istoriei.

(text apărut în revista "Ramuri", nr. 6/2010)

June 25, 2010

crossing (poem by Florin Caragiu, English translation: Simona Sumanaru)

when everything crumbles and falls into the open eye
to feel loved all around
without needing any proof

without having to strip bark
off the trees
to cover up the hole in your chest

as if the only thing you do is to

love your close one just the way he is,
disregarding the cut in your body and soul
that was put to sleep

under a layer of forgiveness
like the new skin that grows
beneath an old burn


(poem published in the volume "catacombe. aici totul e viu" ("catacombs. everything is alive here"), Vinea Publishing House, Bucharest, 2008, p. 8. English translation: Simona Sumanaru)
Previously posted on Florin's English Corner.

June 23, 2010

Divna Ljubojevic - Blagosloven jesi Gospode - Blessed be the Lord


YouTube link

Colocviul tinerilor scriitori - Alba-Iulia, 24-26 iunie 2010

Pe blogul dedicat evenimentului am, în calitate de participant, un mic text despre tema generală a întâlnirii, cea a debutului în literatură:

Debutul artistic înseamnă un „fiat lux”, o primă cristalizare a glasului artistic în „luminişul” conştiinţei publice. Dacă în chipul omului stă menirea de creator, debutul înseamnă o primă actualizare literară a acestei vocaţii. Debutul literar este o primă lume plămădită din cuvânt şi totodată un loc de întâlnire, o „casă memorială” a fiinţei. Poetul poate să-şi construiască mai departe opera în jurul acestui edificiu, îşi poate muta reşedinţa, revenind eventual temporar în ambianţa sa originară sau îl poate părăsi pentru totdeauna. Însă în conştiinţa publică memoria acestei apariţii originare va putea evoca peste ani chipul auroral al unei opere.

Debutul în literatură şi în general în lumea artei dă seama de măsura şi de modul implicării vocaţionale a debutantului. Debutul artistic e firesc legat de vârsta „primelor iubiri”, s-ar spune, prin disponibilitatea proprie tinereţii în general de a fi cu inima, dar şi cu condiţia psiho-socială mai apropiată de copilăria fără griji decât maturitatea împovărată de responsabilităţi sociale şi profesionale, mai apropiată biologic aşadar de trăirea energică şi dezinteresată a unui ideal.

Puternic impulsionat de energia juvenilă, acest debut prezintă totuşi un risc: acela al unei combustii de talent rapidă şi fără urmări. Dacă inspiraţia rămâne cantonată în cadrul psiho-biologic care a favorizat-o, riscă să îmbătrânească o dată cu timpul şi astfel să nu poată atinge dimensiunea esenţială a tinereţii spirituale şi pe cea a devenirii calitative continue. Majoritatea debuturilor sunt de aceea, cum s-a spus, asemeni sutelor de catarge eminesciene, care promit dar nu confirmă.

Există, de altfel, debuturi timpurii şi debuturi târzii, meteori culminanţi care se sting rapid şi apusuri posibil mai luminoase decât răsăriturile. Arta nu este o meserie sau o profesie, ci mai degrabă un dar venit de sus; cui şi când i se dă şi mai ales cum poate fi păstrat şi înmulţit acest dar e greu de prezis.

June 20, 2010

Hieromonk Ghelasie: "Psalm for the LOVE of GOD" (Translation: Alice Butnar)

GOD I would like to show
My LOVE for YOU
Yet everything breaks
In PROSTRATION!

All things can be said,
Only LOVE must be SHUT UP,
LOVE must be HIDDEN,
So nobody knows of it,
LOVE – THE MYSTERY PROSTERNATION
LOVE – THE DIVINE ICON.

The SINGING OF LOVE
Is the only SONG,
LOVE that you CALL FOR,
LOVE that you WAIT FOR,
LOVE that you cannot forget,
LOVE that cannot die,
LOVE that cannot be killed,
LOVE that WEEPS in itself,
LOVE, THE CROSS OF ETERNITY!

(published in the volume "Avva Ghelasie, Cuvântătorul de Dumnezeu" ("Abba Ghelasie, the Theologian"), Platytera Publishing House, Bucharest, 2005, p. 19. Translation from Romanian: Alice Butnar. Copyright: Platytera Publishing House.

The Romanian (Original) Version can be found here.
The German Version can be found here.

Nu-nj ti-arãdi featã njicã (Aromanian wedding song)

A great song song that our papu Dumitru Caragiu used to sing (albeit slightly different, perhaps more alert):

YouTube link.
Another interpretation can be found here (this is more alert towards the end).

June 19, 2010

windows (poem by Florin Caragiu, English translation: Simona Şumănaru)

I needed a death to be able to see
the thirst of the half-buried body
on the dark side of the moon

the thread-wide bridge over the cheeks
swings the song like a morning sleep
with eye-sockets carved into the shins

the arms are open windows
towards the blue where saints willingly forget
their garments torn up in thousands of pieces
with which we will tie up the vineyards

the lips sewn by the angel are quivering
under the wax teardrop


(poem published in the volume "catacombe. aici totul e viu" ("catacombs. everything is alive here"), Vinea Publishing House, Bucharest, 2008, p. 6. English translation: Simona Şumănaru)
Previously posted on Florin's English Corner.

June 17, 2010

Criticul literar şi poetul Şerban Axinte despre “catacombe. aici totul e viu”

Criticul literar şi poetul Şerban Axinte despre “catacombe. aici totul e viu”, la lansarea din cadrul Cenaclului “Virtualia” (Iaşi, decembrie, 2008).
SURSA: catacombe2008

A spus foarte bine Liviu Apetroaie, editura Vinea are probabil cel mai coerent program de promovare a poeziei în general, şi nu vorbesc acum de poezia tânără sau de poezia mai puţin tânără sau veşnic tânără, vorbesc despre poezie. Este o editură care cam din 1991 a publicat şi lansează fără întrerupere foarte multe nume, nume preluate ulterior de edituri poate mai mari, poate de edituri cu mai mare putere financiară, ca să zic aşa, dar aş vrea să-mi exprim un punct de vedere – şi-l voi exprima de fiecare dată când o să pot, indiferent dacă unii autori migrează de la editura Vinea spre alte edituri care îi pot eventual promova mult mai departe – trebuie să fie subliniat meritul acestei edituri care pur şi simplu „creează” poeţi. În ceea ce mă priveşte, îi sunt recunoscător domnului Nicolae Tzone, şi o spun aici absolut dezinteresat, că nu se află în sală şi nu mă aude şi nici nu o să audă vreodată că am spus aşa ceva, pentru că datorită lui m-am reîntors în poezie, după ce am decis să mă dedic în totalitate comentariului literaturii, criticii literare… Dar să trecem la scriitorul invitat în această seară, la Florin Caragiu şi volumul „catacombe. aici totul e viu”, titlul de pe copertă, sau din varianta lui de pagina 1 „catacombe. totul e viu aici”, nu ştiu exact care e varianta corectă, mie îmi place mai mult „catacombe. aici totul e viu”, deşi în interiorul cărţii am văzut varianta de pe pagina 1, „totul e viu aici”… n-a apucat să schimbe în interior… da, e mai percutant „aici totul e viu”. De fapt, titlul face foarte mult la o carte, foarte mulţi autori neglijează problema titlului, mizează foarte mult pe text şi găsesc că titlul este doar o formă simbolică, nu găsesc că titlul trebuie să-l transforme într-un cârlig de captare a atenţiei cititorului. Florin Caragiu, după părerea mea, reprezintă un paradox fericit, atât din punct de vedere al biografiei sale, cât şi al poeticii lui. Putem vorbi despre două tipuri de conjuncţie: de formaţie este atât matematician, cât şi teolog. Am auzit de matematicieni scriitori, celebrul caz al lui Ion Barbu. Colegul nostru, să-i spunem de generaţie, scriitorul român trăitor la Los Angeles Bogdan Suceavă a fost poet, dar a renunţat la poezie şi în prezent este unul dintre prozatorii importanţi ai acestei ţări, dar e matematician de formaţie şi scriitor. Despre teologi scriitori am auzit, au un anumit limbaj scriitoricesc, poetic, uşor recognoscibil. Dar de poeţi matematicieni şi teologi mai rar am auzit, eu personal nu mai cunosc un al doilea caz. Deci aceasta ar fi prima conjuncţie, de natură biografică. A doua ţine de text şi derivă cumva din prima. De la un teolog te-ai aştepta pe de o parte să vezi că cultivă o poezie religioasă. Mărturisesc că eu nu ştiu şi până acum nimeni nu m-a lămurit ce înseamnă, de fapt, poezia religioasă. Ca să cultivăm, aşa, o metaforă generală, spunem că poezia este o subspecie a religiei sau religia este o subspecie a limbajului sacru, care înseamnă şi poezie. Asta este, cel puţin, o părere a mea. Deci, spuneam că de la un teolog m-aş aştepta să cultive o poezie religioasă, din care religia, obsesia căutării lui Dumnezeu, sau a modului de poetizare în stil, să spunem… nu cunosc toţi termenii din canoanele religioase, dar o poezie în care să transpară această preocupare religioasă. Ei, în  bine, din poezia lui Florin Caragiu nu transpare, din punctul meu de vedere, decât acel Dumnezeu pe care-l căutăm cu toţii, în diferite forme. Matematicianul îl obligă pe autor la o concentrare a metaforei. N-aş spune chiar de tip barbian sau barbilian, dar este un gen de metaforă demonstrativă, dacă îmi permiteţi să inventez acum o nouă categorie de metafore. Adică nu se bazează în principal pe o anumită comparaţie, iese cumva din structura generală şi din definiţia larg cunoscută a metaforei. Este o metaforă care rezultă dintr-o demonstraţie, dintr-un şir de pulsiuni lirice care, într-un final, fie că e vorba de finalul unei strofe, fie că e vorba de finalul unui poem sau al unui ciclu de poezii, electrizează şi dă în final metafora. Spuneam, deci, că această conjuncţie dintre matematician şi teolog, care se găsesc şi se împlinesc şi se complinesc prin şi întru poezie este o formulă fericită. Poezia lui se pretează la multiple interpretări. Pornind de la titlu şi de la foarte multe secvenţe din această carte putem găsi strategii de interpretare dintre cele mai diverse. Am selectat, bineînţeles, câteva poeme. Dintr-un complex pe care îl am eu faţă de lectura în public nu voi da citire acestora, dar vreau doar să precizez, să dau titlurile unor astfel de poeme. De exemplu, din primul ciclu, retrăire, aş nominaliza poezia ferestre şi din ciclul catacombe poezia spovedanie, care are şi un moto celebru: „aici e îngropat un om care n-a putut să devină dumnezeu”. Bineînţeles că acest moto şi demonstrarea care urmează prin intermediul poemului corespund titlului cărţii, care este, bineînţeles, reluarea titlului unui poem din text, „catacombe. aici totul e viu”. Să ne întoarcem la sensul cuvântului catacombe. Deci, ce înseamnă catacombă? Din start ajungem în zona unui spaţiu închis, a unui spaţiu, cum ar veni, aproape ermetic, care presupune totuşi o ieşire, un spaţiu îngust şi lung. Vorbim o dată despre o zonă şi un sentiment al claustrării, care, totuşi, tinde către ceva, către o ieşire, vorbim, în acelaşi timp, despre un mormânt. Poezia se cultivă pe acest parcurs, pe parcursul ieşirii la lumină, pe parcursul în care trupul mort, trupul lipsit de viaţă devine viu o dată cu ieşirea din întuneric, ieşirea din criptă, o dată cu ajungerea şi reinventarea lui la lumină, prin ochii luminii. De altfel, la lectura cărţii găsim o adevărată poetică a acestei lumini, pornind chiar de la titlurile secţiunilor care, cele mai multe dintre ele, sunt variante ale cuvântului lumină, fie că vorbim despre cuvântul ca atare lumină, fie că vorbim despre ochi, care este într-o complinire cu ideea de lumină, cu ideea de imagine. Şi, bineînţeles, foarte multe altele: între noi s-a crăpat de ziuă – din start s-a crăpat de ziuă presupune lumina şi presupune o fantă. De altminteri, găsim şi un poem denumit fantă, găsim şi un poem numit fisuri, deci foarte multe dintre poeme creează sugestii prin care, să spunem, transcende ideea că ne aflăm într-un spaţiu închis, care are idealul de a se regândi pe parcurs ce înaintează, pe parcurs ce se renaşte în lumină. Am mai găsit un vers care m-a cam contrariat: „îl privesc pe Dumnezeu ca superfluu” – cam îndrăzneţ pentru un teolog. De fapt, mi se pare că această spovedanie este, probabil, cel mai bun şi cel mai convingător text din acest volum. El precede, prefaţează poemul care dă titlul cărţii, „catacombe. aici totul e viu”. Este o carte pe care o recomand cu toată convingerea şi fără nici un pic de complezenţă, este unul dintre cele mai bune debuturi din poezie pe care le-am văzut în ultimii doi ani, pentru că, întâmplător, chiar urmăresc debuturile din 2007 şi 2008. Cam atâta am avut de spus.

June 15, 2010

Amália Rodrigues - Canção do mar

Amália Rodrigues - Canção do mar

Amália Rodrigues - Estranha Forma de Vida

Amália Rodrigues - Estranha Forma de Vida

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "PRACTICA Isihastă. CHIPUL ICONIC de FIU"

Iisus Hristos binecuvântând, frescă de Alexandru Nicolau

1. Practica Isihastă este Chipul Vieţii Duhovniceşti Creştine.
2. Viaţa Duhovnicească înseamnă „Trăirea VIE a LEGĂTURII cu DUMNEZEU”, peste Viaţa proprie şi individuală.
3. Sunt mulţi care consideră pe DUMNEZEU doar ca pe „Ceva DIVIN” şi Spiritual, ce menţine şi dă Viaţă Făpturilor, ca o „LEGE” din adâncul tuturor, faţă de care trebuie să „răspunzi” cu „respectarea chipurilor Sfinte”, ca zisa Morală, ca forma obişnuită de RELIGIE-Legătura cu DIVINUL.
4. Mai sunt mulţi care nu se mulţumesc doar cu „Datoria Morală-Religioasă”, ci caută şi o „ÎNTÂLNIRE directă şi Personală” cu CHIPUL Lui DUMNEZEU, Cel de asemenea PERSONAL.
5. Această aspiraţie după ÎNTÂLNIREA cu DUMNEZEU şi Trăirea acestui „VIU DIVIN” este Viaţa duhovnicească Isihastă.
6. Din cauza păcatului, s-a pierdut în cea mai mare parte „Legătura” cu DUMNEZEU şi Sufletul „plânge şi boleşte” după „Reîntâlnirea” cu EL, de unde dorirea multora de a regăsi „Liniştea-Isihia”, pe care nimic altceva nu o aduce.
7. Sunt mulţi care devin tot mai conştienţi de singura „Salvare din iadul suferinţei”, ce este „REÎNTÂLNIREA cu DUMNEZEU”.
8. CHIPUL Lui DUMNEZEU este SACRUL-Sfinţenia absolută, care se transpune în CHIPUL IUBIRII şi IUBIREA în CHIPUL VIEŢII.
9. Suferinţa este „geamătul IUBIRII ce nu poate fi uitată”; iadul suferinţei este „coşmarul-nebunia fantomei IUBIRII ucise”, şi demonii au acest coşmar visându-se adesea că sunt Îngeri.
10. VIAŢA este CHIPUL IUBIRII Lui DUMNEZEU; moartea ce se adaugă prin păcat-rău nu este „dispariţie, ci suferinţă”, de unde căutarea tot mai mult a regăsirii CHIPULUI IUBIRII.
11. În sens Creştin, nu suferinţa se face „Conştiinţa Mântuirii”, ci „REMEMORAREA CHIPULUI IUBIRII” ce rămâne neatins de păcat.
12. Mântuirea nu este „ieşirea din suferinţă”, ci „RECÂŞTIGAREA” CHIPULUI DUMNEZEIESC de IUBIRE, care apoi va dizolva şi suferinţa.
13. Iată primul Pas al PRACTICII Isihaste Creştine. Regăsirea CHIPULUI Lui DUMNEZEU, ce este CHIPUL IUBIRII, care se Identifică prin CHIPUL DE FIU, CHIPUL ICONIC al IUBIRII.

June 14, 2010

Maxwell's "A Student's Evening Hymn" (fragment)

"Teach me so Thy works to read
That my faith,—new strength accruing,—
May from world to world proceed,
Wisdom's fruitful search pursuing;
Till, thy truth my mind imbuing,
I proclaim the Eternal Creed,
Oft the glorious theme renewing
God our Lord is God indeed."

James Clerk Maxwell (13 June 1831 – 5 November 1879): A Student's Evening Hymn (April 25, 1853) - IX (source).

Mac Tutor biography and Wikipedia entry
Works by James Clerk Maxwell at the Internet Archive. Einstein viewed Maxwell's work as the "most profound and the most fruitful that physics has experienced since the time of Newton".
Maxwell Year 2006
James Clerk Maxwell: His Life and His Faith
James Clerk Maxwell and the Christian Proposition
More poems by James Clerk Maxwell

Rare clips of Husserl


June 12, 2010

Ing. Cîrjeu-Gogan Aurelian: "Isihasmul sau Viaţa ca Taină"

Minunata înţelepciune populară ne sfătuieşte ca „despre morţi să vorbim numai de bine”. De altfel, despre Părintele Ghelasie nici nu se poate vorbi decât de bine.

Când eram mai tânăr, aveam obiceiul de a face în fiecare an, câteva vizite la Mânăstirea Frăsinei, în special în perioada Sfintelor Sărbători ale Paştelui. L-am cunoscut pe regretatul Ghelasie din vremea când era simplu călugăr la Mânăstirea Frăsinei.

Era perioada tiraniei comuniste, iar noi ne-am permis să discutăm, nu politică, ci probleme mistice, filozofice şi spirituale, precum şi să facem schimb de idei, de cărţi şi de diferite materiale ce nu puteau fi procurate în mod oficial, fapte care constituiau grave abateri în concepţia organelor represive comuniste.

Nu-mi voi permite să-i aduc laude sau osanale, deşi le-ar merita din numeroase puncte de vedere: al personalităţii sale, al trăirii isihaste, al extraordinarei calităţi de duhovnic, al strădaniilor depuse în aprofundarea cunoaşterii, al excelentelor calităţi de ascultător, înţelegător şi de minunat sfătuitor şi îndrumător, al contribuţiei adusă isihasmului şi medicinii isihaste, precum şi al darului de a scrie, cu uimitoare uşurinţă şi profundă inspiraţie.

Ceea ce scria Părintele Ghelasie sub inspiraţie divină era definitiv şi curgea ca apa curată şi continuă a unui izvor de munte, care nu are nevoie de nici o purificare, care trebuie sorbită şi asimilată aşa cum este, deşi unii o privesc cu suspiciune, deoarece deşi ea curge continuu şi liniştit, e nevoită a face mici salturi şi emite unele zgomote, datorită pietrelor pe care trebuie să le depăşească.

Din orice eveniment, din orice acţiune, din orice experienţă proprie sau efectuată şi trăită de alţi semeni, Părintele Ghelasie ştia să tragă învăţămintele necesare, să le aplice şi să le împărtăşească şi altora.

Despre isihasm, părintele Ghelasie afirmă că este drumul duhovnicesc spre împărăţia vieţii. Taina isihastă este aceea care asigură calea duhovnicească spre împărăţia vieţii, care se deschide prin porţile inimii. Este taina sau jăraticul prin care se poate descoperi „calul harismatic”, care este biruitorul minţii. Aşa cum jăraticul este format din lemn şi foc în plan fizic, în plan sufletesc el este învăţătura duhovnicească şi rugăciunea, sau mai clar, este cuvântul şi duhul, care sunt biruitorii minţii.

În ceea ce priveşte „medicina isihastă” citez următoarele: „Medicina Isihastă este o Taină a Vieţii. Cine nu consideră Viaţa Un Dar de Taină, cine nu Trăieşte Viaţa ca pe o Taină, care nu vede în Viaţă un Miracol, toţi aceştia vor desconsidera şi orice Relatare despre Sacrul Vieţii. Taina Vieţii este Sufletul, după cum Taina Sufletului este Dumnezeu. Doar un Corp cu Sufletul său este Viu. Şi doar un Suflet Unit cu Dumnezeu este un Suflet plin de Viaţă”.

Închei prin a-mi afirma convingerea că cei ce l-au cunoscut şi l-au iubit cu adevărat şi în mod dezinteresat pe Părintele Ghelasie nu trebuie să-l plângă, nici pentru că i-ar fi părăsit pe ei, nici pentru că el ar fi părăsit prematur această viaţă terestră efemeră, ci să fie convinşi că aceasta a fost voia lui Dumnezeu, că sufletul lui a fost rânduit într-un loc foarte luminos şi că în funcţie de gradul în care se învredniceşte fiecare, el continuă a veghea asupra lor şi, cu certitudine, când vor părăsi această viaţă pământească, îl vor putea reîntâlni.

(text apărut în postfaţa volumului Ierom. Ghelasie, "Medicina Isihastă", ed. Platytera, Bucureşti, 2009, pp. 331-333.)

June 11, 2010

Nicolai Vasilievich Bugaev (1837-1903)

Nicolai Vasilievich Bugaev (14 Sept 1837 - 11 June 1903) was one of the founders and leading members of the Moscow Mathematical Society (vice president from 1886,  president from 1891). He earned his doctoral degree in 1866 under Weierstrass and Kummer (see Bugaev's MGP entry). Dmitri Egorov earned his doctoral degree under Bugaev, in 1901. Pavel Florenskii studied mathematics with Bugaev at Moscow University (he entered the university in 1899). Bugaev played a central role in the creation and development of the Moscow school of functions of a real variable [1]. He considered mathematics to be grounded in the theory of functions, built a theory of discontinuous functions ("arithmology") and developed a system of analogies between functions appearing in elementary number theory and functions appearing in analysis.On a philosophical level, notable is Bugaev's move from  positivism to a personalistic metaphysics [2].



REFERENCES

[1] Demidov, S. - N. V. Bougaiev et la création de l'école de Moscou de la théorie des fonctions d'une variable réelle, Boethius Texte Abh. Gesch. Exakt. Wissensch., XII, Steiner, Wiesbaden, 1985.
[2] Shaposhnikov, V. A. - The philosophical views of N. V. Bugaev and Russian culture from the end of the nineteenth century to the beginning of the twentieth century, Istor.-Mat. Issled. (2) No. 7(42) (2002), 62-91, 366-367.
[3] Wikipedia entries for Nikolai Bugaev - in Russian and in English.

June 10, 2010

American musical treasures: Bill Monroe's "Uncle Pen"



From my grab bag of American musical treasures: Bill Monroe's "Uncle Pen". The song is about James Pendleton Vandiver (1869–1932), Bill Monroe's uncle. Monroe considered Vandiver as "the fellow that I learned how to play from". Click here for pictures of Pendleton Vandiver's gravestone in Rosine, Kentucky.
Late in the evenin' about sundown / High on the hill and above the town / Uncle Pen played the fiddle / Lord, how it would ring / You could hear it talk / You could hear it sing...

quadratic texture


To the memory of Harold Davenport (30 Oct 1907 - 9 June 1969). Pictured: quadratic residues and non-residues in a field with 6241 elements.

June 9, 2010

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "ASEMĂNAREA, Rod al CHIPULUI"

Un ANUME CUVÂNT al Tău
FIUL Lui DUMNEZEU,
Ne-a Creat pe Fiecare,
CHIP şi ASEMĂNARE.

CUVÂNTUL, CHIPUL Tău,
Se pecetluieşte pe Chipul Creat
Şi fiecare suntem
Între două Firi,
Între SUPRAFIREA CHIPULUI CREATOR
Şi Firea Creată,
Fără amestecare.

CHIP şi ASEMĂNARE.

Fiecare suntem ca un POM
De Fire proprie,
Dar cu Rădăcinile
În CHIPUL Lui DUMNEZEU
Şi RODUL POMULUI
Este această UNIFICARE
CHIP şi ASEMĂNARE.

Firea POMULUI se usucă
Fără CHIPUL Lui DUMNEZEU,
Şi doar deodată
Fără amestecare
Sunt Viaţă şi ROD,
CHIP şi ASEMĂNARE.


(text apărut în volumul Ierom. Ghelasie, "Isihasm", ed. Platytera, Bucureşti, 2007, p. 112).
Versiunea în limba germană poate fi accesată aici.
Apărut anterior pe blogul lui Florin Caragiu.

June 5, 2010

Lansări ale editurii Vinea la Târgul Naţional al Cărţii de Poezie (TNCP) - 5 iunie 2010

Ora 16.00 – Sala Oglinzilor – Editura Vinea

Florin Caragiu, Sentic;

Djamal Mahmoud, Albe@Reci, cu ilustraţii de Nicolae Macovei;

Eliza Macadan, În autoscop;

Carmelia Leonte, Fiul Sunetului / The Son of Sound, ediţie bilingvă, în română şi în engleză;

Carmen Dominte, tu cu viaţa ta pe bancheta din faţă. eu cu moartea mea pe bancheta din spate, ediţia a doua;

Nicolae Răzvan Mincu, K3 – Maşina de citit gînduri;

Participă: Florin Caragiu, Iulian Costache, Eliza Macadan, Nicolae Răzvan Mincu, Nicolae Macovei, Nicolae Tzone.

June 3, 2010

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "La Răscrucea HOTARELOR de TAINĂ"

DOAMNE, TU ai Creat
O Lume
Care să Te poată ÎNTÂLNI,
Să Te poată IUBI
Pe Tine, Cel Care din IUBIRE
Ai Făcut Lumea!

Dar Lumea
Stă Dincoace de Tine,
Că între Lume şi Tine
Este un HOTAR
Ce DEOSEBEŞTE Făptura
De CREATOR,
O Răscruce de TAINĂ
Unde ALTAR
De SFÂNTĂ ÎNCHINARE
Se Face,
Unde Tu Însuţi Vii
Şi CHEMI Lumea
Să Vină la Tine,
Să TREACĂ HOTARUL
Doar în PREFACEREA Ta,
ÎMBRĂCATĂ în HAINA
De TAINĂ.

Însuşi Cerul are un HOTAR
Peste care nu TRECE
Decât în TAINA
NUMELUI Tău,
Ce este DINCOLO
De tot Numele,
Dar care se „ŞOPTEŞTE“
În IUBIREA Ta,
Ce este TAINA
Însăşi a NUMELUI
Căruia Se ÎNCHINĂ
Şi Cântă în
Nespusă Slavă!

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "CHIP şi ASEMĂNARE. Cântarea FIULUI lui DUMNEZEU"

Maica Domnului cu Pruncul Iisus, icoană zugrăvită de monahul Ilie (Dantes) Bobăianu


(DIN MEMORIILE ORIGINILOR)

O, PĂRINTE, CHIPUL Absolut
Cel ce eşti înainte de toate,
Cel NENĂSCUT
Şi în Sine NĂSCĂTOR,
Deplinul în Sine
Ţie Se cuvine
Prima Cinstire
Cu Închinăciune.

În Mine, FIUL Tău, Te Renaşti
Şi eşti PĂRINTE şi TATĂ.
În Mine FIUL Tău eşti Întreg
Şi Infinitul Tău Se Deschide
Într un Infinit ce Infinitul Cuprinde.

PĂRINTE, în Mine eşti
Absoluta IUBIRE
Ce Mă NAŞTE ca FIU,
IUBIRE fără oprire,

PĂRINTE absolut şi TATĂ,
În Mine, FIUL Tău, eşti – încă o dată –
Şi nimeni Adâncul Tău nu-l Cuprinde
Decât FIUL Tău care-L Deschide.

În Mine este toată Viaţa Ta
Şi Viaţa Mea este în Tine,
O, IUBIRE,
Tu eşti UNICUL CHIP-ICOANĂ
În Sine şi în Afară.

June 1, 2010

Ierom. Ghelasie Gheorghe: "Naşterea, PRIMA LITURGHIE a Vieţii proprii"

Sfântul Mucenic Victor, icoană zugrăvită în tempera de maica Andreea de la Sfânta Mânăstire Nera

 

1

Unirea unor Părinţi îmi zămisleşte Corpul,
Locaşul unde să se Sălăşluiască
Noul meu Suflet creat.

O, ce Taină este acest Corp,
Apă-Pământ, Carne şi Sânge,
Care mă Înrudeşte cu Lumea!...

În acest Corp se Pecetluieşte Chipul Părinţilor mei,
Cu Moştenirea Unui Neam întreg...

De asemenea mă Înrudesc cu Astrele de Sus,
Cu ultimul firicel şi cea mai mică Făptură.

Carnea este Taina în care se adună
Toată Lumea ca Memorie,
Şi Sângele tot o Taină
Prin care Curge Înrudirea a toate.

De aceea întâi mi se Zămisleşte Corpul,
După cum, DOAMNE,
Şi Tu ai făcut întâi Corpul Lui Adam.
Corpul, Pământ făcut Carne şi Apă făcută Sânge,
Este ADUNAREA întâi a Chipului Lumii,
Ca Sufletul pe care apoi Tu îl Creezi
Să aibă Faţa Făpturii.

Corpul este Pecetea Chipului de Creaţie
Şi prin acesta Tu Însuţi MĂSORI Lumea.

Părinţii mei îmi dau Chipul de Creaţie,
Dar nu-mi pot da Suflet
Şi Taina Fiinţei mele este UNIREA celor două Asemănări
De DUMNEZEU şi de Creaţie

2

Iată ZIUA Zămislirii mele,
Este Ziua LITURGHIEI mele de Naştere.

Zămislirea mea din Părinţi
Este PRESCUREA ce Urcă până SUS
Şi se duce la ALTARUL CERESC
Unde se Slujeşte LITURGHIA Sfinţilor.
Vin multe PRESCURI-Zămisliri
Şi fiecare Sfânt când Slujeşte ia câte Una...

Fiecare Sfânt vede ce Chip este în PRESCURĂ,
Ştiind că Alegând-o îl va ÎNFIA,
Luând asupră-şi şi RĂNILE „păcatelor“ lui...

PRESCUREA Zămislirii mele intră astfel
În BISERICA de SUS, Chipul MAICII DOMNULUI
Care PRIMEŞTE toate PRESCURILE…
EA este PRIMA ce vede Chipul PRESCURII
Cât este şi de păcătos…

O, MAICA DOMNULUI, Tu ai văzut Chipul meu
Şi iată ai început să plângi...
Ai văzut un noian de păcate de moştenire,
Şi pe cele ce eu le voi face în VIAŢA mea,
Dar Tu ai fost Prima care ai MÂNGÂIAT PRESCURA...
Ai SĂRUTAT-O apoi, devenind prin aceasta
CEREASCA MAMĂ a mea.

Tu, MAICA DOMNULUI, ai ales un Înger
Şi cu Ochii în Lacrimi l-ai rugat...
– Te rog, ia această PRESCURĂ,
Du-o la SLUJIRE şi fii PĂZITORUL ei...

Şi a dus Îngerul PRESCURA mea
La ALTARUL LITURGHISIRII
Unde Un Sfânt tocmai SLUJEA.
Acesta a luat-o în Mâini, a privit-o lung,
A vrut s-o refuze de câteva ori...
Dar o Lacrimă i-a căzut pe ea…

„O, Sfântule ce ai luat PRESCURA mea,
Tu m-ai primit ca Fiu al tău, de-a pururea“