October 31, 2010

Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre viaţa lui Moise" (II)

Partea a II-a a articolului lui Florin Caragiu - Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre viaţa lui Moise" - ce va apărea în Revista Sinapsa (sursa):

Sfântul Grigorie urmăreşte în continuare modul desfăşurării ospăţului pascal. Israeliţilor li se spune să fie încălţaţi, cu mijlocul încins de un brâu şi cu un toiag în mână spre a se apăra de fiare. Carnea e preparată simplu şi „la un foc aprins în pripă, cu ce se găseşte la îndemână”, „oasele sunt bine curăţate de carne, dar nesfărâmate, pentru a se mânca măduva din ele”, iar resturile urmează „să se ardă în foc” (p. 97).
Înţelesul mai înalt al literei ne învaţă „să ne socotim în viaţa de faţă ca trecători”, şi să ne asigurăm cu „încălţăminte tare”, altfel spus cu „viaţa înfrânată şi aspră, care striveşte şi frânge tăria spinilor şi împiedică pătrunderea păcatului în suflet” (p. 98). „Gândul neprihănit” strânge ca un brâu haina, ultima semnificând „lărgimea desfătării cu cele ce le dorim în viaţa aceasta”, iar toiagul e „cuvântul nădejdii”, prin care „ne sprijinim oboseala sufletului” şi „ne apărăm de fiarele ce urlă la noi” (pp. 98-99).
Mâncarea scoasă din foc şi pusă înainte e „credinţa fierbinte şi înfocată pe care o primim fără şovăială”. Şi mâncând „cât ne e la îndemână”, lăsăm „ceea ce se ascunde în înţelesuri mai vârtoase şi mai greu de sfărâmat şi de înfăţişat în cuvinte” şi punem aceste „rămăşiţe” nesfărâmate pe foc, „ca să se lămurească înţelesul chipurilor acestora” (p. 99).
Cu alte cuvinte, ni se cere să primim „fără adaos şi fără silă” înţelesurile dumnezeieşti ce ne sunt la îndemână, spre a ne păstra vigoarea pe calea duhovnicească; iar „înţelesurile ce ne rămân ascunse”, precum „întrebările despre fiinţa lui Dumnezeu, despre ce era înainte de creaţie, despre ce este dincolo de cele arătate, care este trebuinţa celor ce se întâmplă şi multe altele de acest fel” să nu le iscodim cu gândul, ci să le lăsăm cercetării Duhului (I Cor. 2, 10) (ibid.). Sfântul Grigorie aduce în sprijin şi cuvântul Scripturii: „Nu cerceta cele mai tari ca tine” (Ecl. 3, 22), tâlcuind că nu se cade a „sfărâma oasele Cuvântului, fiindcă nu-ţi folosesc cele ascunse” (p. 100).
Cei ce „se lasă călăuziţi de Cuvântul” sunt eliberaţi de tirania patimilor. Porunca de a lua la plecare bogăţia Egiptului este privită după „înţelesul mai înalt al întâmplării, care e mai potrivit decât cel literal”; prin aceasta, explică sfântul Grigorie, „Cuvântul porunceşte celor ce aleg viaţa în libertate prin virtute să-şi dobândească şi bogăţia culturii cu care se împodobesc cei străini de credinţă” (p. 101). Astfel, „morala şi filosofia naturală, geometria şi astronomia, logica şi toate câte se studiază de către cei din afara Bisericii” se cer aduse ca un „dar Bisericii lui Dumnezeu, cum a făcut marele Vasilie”, spre a împodobi „templul tainelor dumnezeieşti cu bogăţia adunată de raţiune” (pp. 101-102).

October 28, 2010

Dialog despre “sentic”

Convorbire consemnată de Alexandru-Valentin Crăciun
Text apărut în revista “Ramuri”, nr. 9 (1131), Septembrie 2010, p. 13.

Alexandru-Valentin Crăciun: Am în faţă volumul de poezie „Sentic”, semnat de Florin Caragiu şi, pentru ultima secţiune, în format de jam session, şi de autorul Carmen Caragiu-Lasswell, filolog, eseist şi traducător. Sunteţi în acest moment interlocutorii mei, dar n-am să vă adresez întrebări despre poezia pe care aţi scris-o. Ce mă interesează este să avem o discuţie pe scurt despre ce înseamnă, de fapt, sentic, o noţiune necunoscută publicului larg de la noi. A fost creată de dr. Manfred Clynes şi, din câte ştiu, a putut fi folosită de acesta şi în scopul de a numi o metodă de psihoterapie aparte, legată de o teorie a ciclurilor emoţionale, sentic cycles, din muzica clasică. Există aici o legătură cu artterapia, cu meloterapia sau cu psihodrama, dar mai ales, vă întreb, cu ce deosebiri? Aşadar, de ce „sentic”?

Florin Caragiu: Violonistul Yehudi Menuhin, prietenul dr. Manfred Clynes, vorbea de minunea muzicii ce constă în aceea de a ne organiza sentimentele. Ei bine, sentic cycle desemnează o astfel de organizare. Sintagma trimite la ciclul emoţional clasic, prin care se exprimă sentimente variate, dar şi raporturi dintre acestea. Ciclul culminează în veneraţie, când un element transcendent tinde să devină prezent şi copleşitor pentru om. Indiferent de punctul de pornire, numai atunci când ne poartă prin întreg ciclul, cu năzuinţa climaxului sufletesc, muzica atinge o culme cu totul satisfăcătoare, aprecia Menuhin. De fapt, ideea de ciclu sentic fereşte această concepţie de interpretarea sa psihologistă. Conform principiului că partea reflectă întregul, funcţional în spaţiul artei, un sentiment – de regulă, unul negativ – poate fi evocat artistic cu condiţia ca el să poată fi depăşit psihologic o dată ce el a devenit un moment al acestei reprezentări cuprinzătoare. Una este să urăşti, altceva este să-ţi reprezinţi artistic ura, caz în care artistul însuşi nu e robit de acest sentiment, ce ia forma unei teribile fixaţii. Sentimentul trăit plenar ca sentic cycle e acel dat emoţional complex pe care îl degajă, de regulă, întâlnirea binevoitoare cu marea artă spiritualizată.

Carmen Caragiu-Lasswell: Avem de-a face în orice moment cu o trăire rotundă, polifonică, adesea simbolizată prin imaginea hologramei. În acest punct se mişcă o totalitate, se unesc istoria cu veşnicia, prin urmare şi datul izolat apare altfel în perspectiva consecinţelor şi conexiunilor lui ascunse, prezente, trecute şi viitoare, care acum se dezvăluie cu un fel de radicalitate. Muzica în genere a fost de altfel caracterizată ca o artă a tranziţiilor sufleteşti, sau ca o artă a curgerii. Raportul dintre tensiune şi relaxare, cum ar fi acela dintre modurile minor şi major, este totodată structurat ca o scară a valorilor. Există o atracţie a centrului tonal, asemănător unui centru gravitaţional, dar totodată şi o sinuozitate a liniilor de câmp, modulaţii care rătăcesc în căutarea originii şi trepte de stabilitate aparentă. Dramatismul lui „te caut acolo unde nu eşti” e implicat cu intensitate în tribulaţiile polifoniei, ale contrapunctului, ale modulaţiei, şi în genere în tot ce ţine de presiunea năzuinţelor ce urcă din subterana muzicii, ameninţând să răstoarne liniştea aparentă. Filosofia modulaţiei înseşi pare că se referă la această căutare deviată a absolutului (în sens creştin, aceasta ţine de destinul omului căzut), pe care o reliefează din plin arta tranziţiei modulatorii, prin imaginea continuităţii în discontinuitate. Totul se petrece parcă sub semnul unei parabole: cea a întoarcerii fiului risipitor.

October 26, 2010

Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre viaţa lui Moise" (I)

În scrierea sa „Despre viaţa lui Moise” (sau „Despre desăvârşirea prin virtute”, ed. Sf. Gheorghe-Vechi, 1995, trad., stud. introd. şi comentariu de Pr. Prof. Ion Buga), Sfântul Grigorie de Nyssa oferă unul dintre cele mai importante modele de tâlcuire din perspectivă creştină a Vechiului Testament. Întâmplările semnificative surprinse de Scriptură în viaţa lui Moise sunt transpuse în mişcările vieţii duhovniceşti, autorul reliefând repere esenţiale ale antropologiei iconice.
„Moise s-a născut pe când legea tirană poruncea să fie nimicită partea bărbătească” (p. 59). Partea bărbătească, arată Sfântul Grigorie, este naşterea care nu provine din „rostogolirea firii” ci „din libera hotărâre” cea „tare şi încordată în virtute”, ca o modelare „prin raţiunea virtuţii” şi care, spre deosebire de simţirea trupească pătimaşă („modelată de raţiunea păcatului”), poate înfrunta şi învinge pe tiranul vrăjmaş (p. 60).
Dacă ultima îl predă pe cel ce se naşte gol şi fără ocrotire în valurile ucigătoare ale patimilor, părinţii fătului bărbătesc sunt „gândurile înţelepte şi ocrotitoare” (p. 61), care pe pruncul dat vieţii îl asigură într-un „coş” semnificând „educaţia alcătuită din diferite învăţături şi care îl ţine pe cel purtat de ea deasupra valurilor vieţii” (p. 62). Valurile însele îi leapădă pe malul statornic al râului, adică „în afara frământării vieţii” pe cei feriţi de „rătăcirile lumeşti”, plânsul copilului (ce a atras-o pe fiica lui Faraon) fiind „păzitorul sigur al celor ce se mântuiesc prin virtute” (ibid.).
Fiica Faraonului, „cea stearpă şi fără copii”, este privită ca „filosofia cea din afară (…) mereu în durerile naşterii”, a cărei înfiere şi ale cărei foloase nu trebuie totuşi respinse, urmând ca pruncul „să se întoarcă la maica sa după fire, de la al cărei lapte nu a fost oprit să fie hrănit de către împărăteasă”; cu alte cuvinte, „făcându-ne cultura trebuincioasă, să nu ne despărţim de laptele Bisericii, care ne hrăneşte” (p. 63).
În ce priveşte omorârea egipteanului care se lupta cu cel de un neam cu el, putem înţelege prin aceasta desfiinţarea părerilor potrivnice cuvântului credinţei, ajutând prin aceasta „virtuţii ca celei de un neam cu noi” (p. 64). Căci, observă sfântul Grigorie, „omul este la mijlocul unei lupte ce se dă între doi potrivnici, ca un fel de cunună. Şi de partea căruia va trece, pe acela îl va afla biruitor. El se află între slujirea la idoli şi dreapta credinţă, între desfrânare şi curăţire, nedreptate şi dreptate, mândrie şi smerenie, şi între toate cele ce se socotesc potrivnice, aşa cum erau în luptă egipteanul şi evreul” (ibid.).
Chiar dacă vieţuim împreună cu filosofia din afară, se cuvine a respinge pe cei ce „folosesc învăţătura în scopuri rele”, petrecând alături de cei ale căror mişcări sunt stăpânite de „voia Cuvântului îndrumător” (p. 65). Stăruind în „petrecerea liniştită şi nerăzboinică”, ni se va arăta Adevărul, „luminând cu razele sale vederile sufletului nostru”, precum lui Moise Dumnezeu în rugul aprins.
Astfel, remarcă sfântul Grigorie, învăţătura prin virtute ne e călăuză spre cunoaşterea Luminii ce „S-a pogorât la firea omenească” (p. 66). Prin apariţia sa într-un „mărăciniş pământesc” se arată faptul că strălucirea nu aparţine creaţiei (vreunui luminător ceresc), pe de alta se dezvăluie taina Sfintei Fecioare, care prin naşterea sa a strălucit lumina dumnezeirii. Aceasta din urmă „a păzit nestricat rugul aprins, neveştejindu-se frumuseţea fecioriei prin naştere” (pp. 66-67).

October 25, 2010

night asylum (poem by Florin Caragiu, English translation: Simona Sumanaru)

night asylum

poem by Florin Caragiu, published in the volume "catacombe. aici totul e viu" ("catacombs. everything is alive here"), Vinea Publishing House, Bucharest, 2008, p. 75. English translation: Simona Sumanaru.
photo: Titus Mureşan
online source: iconicrenaissance

I lost my heart –
my night asylum

life is a door notched with the knife
freshly emerged from the twilight palette

you stand on the threshold, your lips slightly pursed
not knowing what holds you back from entering or leaving

the street hangs from the window frame,
the pendulum clock that broke last night
utters a long-forgotten murmur

it runs, it struggles, always missing the path
to the shelter for wandering visions.

the heart is a blind man’s song
that the Lord passes by

October 24, 2010

aparenţe (un poem din volumul “catacombe. aici totul e viu” - de Florin Caragiu)

aparenţe 
de Florin Caragiu
în: “catacombe. aici totul e viu”, ed. Vinea, 2008, p. 74
(foto: Diana Popescu; sursa online - catacombe2008)

suntem bordaţi de aparenţe sudate
pe frica de întâlnire
pământul de sub picioare e din ce în ce mai puţin
şi totuşi în el încap multe voci
de o intimitate rezistentă la sisteme

am pierdut multă lumină
în acest naufragiu dictat de o sfărâmare a lucrurilor
care nu se învaţă ci doar se primesc
când dragostea lui Iisus
ne trage spre limburi de viaţă

fiecare cucerire are preţul unei temniţe
în care ne încuiem bolnavi de dorinţa
ca uşile să se deschidă singure

unii se bulucesc spre ieşirea pictată pe zid
şi nu mai văd nimic
în afara desenelor de traforaj
rămase pe trupuri după lecţia de supravieţuire

October 23, 2010

möbius arch (poem by Florin Caragiu, English translation: Simona Sumanaru)

I wrap myself in the möbius arch
from inside out incessantly,
the diamond drill bit carves sounds into the flesh,
your footsteps take off.

No armor fits me,
today at the supermarket the salesman whispered to me:
it’s because there is a sword thrust into your chest!

I laughed at first, didn’t believe him,
dropped the bags of dreams on the floor:
it can’t be, I shouted, it can’t be,
I’ve been that way since forever!

Yes, he smiled, and pointed to the slightly protuberant
gilded knob
here is why caresses hurt
and everything I touched with my heart bled.

Your hands were flickering into the night,
cauterizing the tear.

(poem published in the volume "catacombe. aici totul e viu" ("catacombs. everything is alive here"), Vinea Publishing House, Bucharest, 2008, p. 57. English translation: Simona Sumanaru.)
Online source: iconicrenaissance

October 22, 2010

earth and water (jam session Florin Caragiu and Dana Banu, English translation: Simona Sumanaru)

photo: Elena Popa
online source: iconicrenaissance

every morning I look for the earth
I write about the tenderness of light and then go silent
one gesture closer to the sun
we toss about the never-awaited coming
one line farther away from the edge of the world
today we shall not speak about the semi-darkness
lonely as we are, smiling at the transparencies
time is the sparkle in which I read your restlessness
the game creates this surprising trajectory we escape from
by testing the worry detached from our garments
when the clearness of the presence loses every stable spot
in the dance of the moment of fear and beauty
we will recognize each other by the state of throwing ourselves
upon the rock whiter than the halos of dreams
we draw every footstep in the mirror
the free bird of the unknown takes us traveling to the sky
the waters will open up when we eventually get
closer to ourselves

to the west the trees are in bloom

(poem published in the volume "catacombe. aici totul e viu" ("catacombs. everything is alive here"), Vinea Publishing House, Bucharest, 2008, p. 61. English translation: Simona Sumanaru.)

October 21, 2010

Christian Neacşu (Franţa): "Părintele Ghelasie"

fotografie realizată de Christian Neacşu, Frăsinei, 1992
Părintele GHELASIE

Ultima oară l-am văzut, sau mai bine zis ne-am văzut, într-o zi de octombrie a anului 2001, de Sfântul Dumitru... când cred că mi-a ridicat o mare povară de pe suflet, m-a liniştit şi m-a luminat cu sfatul său. Astfel, am evitat să înţeleg greşit lucruri pe care alţii mi le sădiseră în suflet mai degrabă cu habotnicie şi care mă puteau conduce la pieire.
Prima oară când l-am cunoscut pe Părintele Ghelasie, pe atunci fratele Gheorghiţă, a fost pe 24 mai 1984, la Frăsinei.
Între aceste două coordonate temporale s-au petrecut multe şi minunate întâmplări. Una din aceste întâmplări o voi spune, pentru că este absolut necesar. E un fel de clarificare şi nu o justificare, este mai degrabă o analiză nepărtinitoare şi obiectivă, ponderată si fără nuanţe extremiste. De ce aceasta?
De curând am citit, dintr-o tainică întâmplare, o analiză exterioară sau mai degrabă interpretarea unor Părinţi în vârstă, care, deşi imbunătăţiţi, au interpretat spusele unora ca presupuse fapte, ca pe un ceva viu sau real care s-ar fi petrecut cândva.
Este vorba de coperta uneia dintre primele cărţi ale părintelui Ghelasie, ISIHASM - Dialog în Absolut, apărută la inceputul anilor '90. Copertă care a stârnit comentarii incredibile…
Se cuvine să precizez că am avut ocazia sau bucuria sufletească să particip intr-un anume fel la naşterea unora din ideile pe care părintele le-a aşternut pe hârtie mai târziu... Deci i-am cunoscut destul de bine obiceiurile şi felul de a fi, filosofia personală şi profundă, Credinţa ce-l anima fără tăgadă, credinţa nestrămutată, străbună şi creştin-ortodoxă. Şi nicidecum altceva sau rătăciri „la modă”, pe care unii au inventat că le-ar fi adoptat. Este nedrept şi neadevărat ce-au spus.
În acest sens, vă descriu un episod, trăit pe viu, despre naşterea unei coperţi de carte, de care am pomenit mai devreme, al cărei unic autor sunt.

October 19, 2010

Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre suflet şi înviere" (II)

„Sânul lui Avraam” închipuie „starea fericită a sufletului”, asemeni unui „port fără valuri”. Celor ce nu primesc chipul virtuţii, „pierderea plăcerilor avute li se va părea o flacără ce le pârjoleşte sufletul, care tânjeşte, spre propria alinare, după o picătură din marea bunătăţilor ce înconjoară pe sfinţi, dar nici pe aceea n-o va primi” (p. 54). Lumea subpământească indică o „stare nevăzută şi nematerială în care, precum ne învaţă Scriptura, sufletul trăieşte mai departe” (p. 55). Dacă Lazăr, care s-a lipsit de grija pământească, se desprinde cu totul de cele din lumea aceasta, cugetul bogatului „chiar şi după moarte rămâne lipit ca un clei” de cele „ale cărnii şi sângelui”, fără să se poată desprinde de „înrâurirea patimilor” (pp. 55-56).

Grigorie ridică aici problema dorinţei, presupunând că după curăţire „când orice pornire necugetată se va fi stins, nu va mai exista în noi nici o dorinţă”, şi ca urmare „nici o năzuinţă spre bine” (p. 57). Macrina răspunde că, dacă „puterea de a cugeta şi darul deosebirii lucrurilor” sunt însuşiri sufleteşti ce ţin de asemănarea cu Dumnezeu, „sufletul eliberat din unirea cu patimile proprii animalelor (…) nu va fi împiedicat întru nimic să contemple Binele”, care „atrage la sine, prin însăşi firea sa, pe cel care-l caută” (ibid.). În condiţiile unirii sale cu Dumnezeu, „nu va mai fi nevoie de mişcările dorinţei care să ne conducă spre bine”, dorinţa fiind înlocuită de „desfătare”, de contemplarea frumuseţii dumnezeieşti, ce odihneşte şi în suflet ca într-o icoană (p. 58).

Învăţătoarea descrie mişcările sufleteşti de înaintare prin prospecţie şi de retragere prin rememorarea lucrărilor voinţei, lupta amintirii cu nădejdea în „războiul nevăzut dinlăuntru” (ibid.). „Pornirea pătimaşă a naturii” noastre este, după Macrina, „năzuinţa după ceea ce ne lipseşte” (p. 59). Însă prin creşterea în asemănarea cu Dumnezeu, care nici „nu tinde spre ceva care încă nu există în prezent” (ceea ce este propriu nădejdii), nici nu are nevoie „de lucrarea amintirii spre a şti tot ce există”, sufletul rămâne cu singură pornirea iubirii, „care prin firea ei este una cu binele; căci iubirea este legătura lăuntrică cu ceea ce iubeşti” (pp. 59-60).

October 16, 2010

Pădurea cu luminişurile ei. Note despre Rohia

Pădurea cu luminişurile ei. Note despre Rohia

de Florin Caragiu

Text apărut în cotidianul "Lumina", Marţi, 12 Octombrie, 2010

Drumul până la Lighet, livada Rohiei, acest "loc deschis şi paradisiac", cum îi apăruse lui Steinhardt însuşi, trece prin pădure. Traseul nu pare a fi deloc unul întâmplător. Este, dimpotrivă, "un traiect de plimbare, prilej de meditaţie şi putinţă de însingurare", la umbra fagilor, stejarilor, paltinilor şi brazilor maiestuoşi, obişnuia să spună sihastrul de la Rohia, cel ce s-a autodeclarat printre marii admiratori ai pădurii, spaţiu privilegiat şi un izvor nesecat de poveşti, un "sfetnic de taină" şi un prilej natural oferit omului de a se reîntoarce la rădăcina misterelor uitate. Steinhardt a remarcat faptul că "Ortega şi Heidegger ne vorbesc despre existenţa în pădure a unor locuri cu încărcătură fascinantă, aparte. Acelea sunt luminişurile" ("Primejdia mărturisirii"). Ele sunt asemuite de părintele de la Rohia cu nişte popasuri ale gândirii, cu străluminările ce aduc mintea pe calea conceperilor unor adevăruri sau intuiţii nebănuite până atunci.

"Pădurea", spune Ortega y Gasset, "se află întotdeauna ceva mai încolo decât locul unde suntem noi. Este o potecă pe care am putea s-o apucăm, este un izvor de la care ne ajunge un susur uşor învăluit în tăcere şi pe care l-am putea descoperi câţiva paşi mai încolo. Partea de pădure care se află în imediata noastră apropiere este doar un pretext pentru ca restul să fie ascuns şi depărtat" ("Meditaţii pentru don Quijote"). Sugestii esenţiale, cum ar fi presentimentul ieşirii într-un loc deschis, cu semnificaţia apropierii epifaniei, apoi trimiterea la existenţa unui raport complementar între partea catafatică şi cea apofatică a existenţei, sunt continuu prezente în limbajul-foşnet al pădurii ca şi în ideea de luminiş, în acelaşi timp clară şi enigmatică. În acest sens, Heidegger, la care face trimitere părintele Steinhardt, s-a putut referi la starea de "deschidere", de "luminare" sau de "scoatere din ascundere a fiinţei", idei inspirate de întâlnirea cu miracolul silvestru. "Pădurea", credea Steinhardt, "le însumează pe toate acestea şi încă multe altele, iar pădurea de la Rohia deţine aceleaşi însuşiri. Iar Lighetul sau livada ce altceva este decât luminişul?".

October 15, 2010

Sfântul Grigorie de Nyssa, "Despre suflet şi înviere" (I)

În scrierea intitulată „Despre suflet şi înviere” (ed. Herald, 2003, trad. din lb. gr., note şi comentarii Pr. Grigore Teodorescu), sfântul Grigorie de Nyssa înfăţişează o discuţie purtată cu sora şi învăţătoarea sa, sfânta Macrina, în care se ridică problema existenţei sufletului şi cea a învierii trupurilor. La începutul acestei convorbiri, sfânta Macrina reia cuvântul apostolic: „Să nu vă întristaţi de cei ce au adormit, căci aşa fac doar cei ce n-au nădejde” (pp. 12-13). Grigorie întreabă cum poate fi aşa când „în fiecare există o pornire firească împotriva morţii”, strădaniile omeneşti vizând păstrarea vieţii (p. 13). La replica sorei sale că moartea poate să nu fie în sine ceva trist, cum pare celor cu o înţelegere mai slabă, Grigorie aduce înainte chipul schimbării celei mari pe care o aduce moartea, înaintea căreia, nefiind nimic pe care să se sprijinească, sufletul e „cuprins de tristeţe” (p. 14). Pe lângă cuvântul Scripturii, care îi apare asemeni unei porunci de a crede în existenţa sufletului, el caută un sprijin raţional cu privire la dăinurea veşnică a sufletului, la existenţa sa după „destrămarea trupului” (pp. 14-15). Macrina observă că din perspectivă păgână sufletul e o „înstrăinare de virtute” prin „pornirea spre plăcerea prezentă” şi „părăsirea nădejdii în viaţa veşnică” (p. 15).
Cei doi interlocutori convin ca Grigorie să ia asupra sa „apărarea doctrinei contrare [învăţăturii creştine]”, nu de dragul contrazicerii, ci spre „întărirea învăţăturii despre suflet, prin slăbirea şi înlăturarea obiecţiilor” (p. 16). La întrebarea unde se poate admite raţional a fi sufletul după destrămarea trupului, nefiind un loc în cele ale lumii „unde să ducă o viaţă potrivită firii sale”, imposibilitatea unei localizări conducând la inexistenţa sa, învăţătoarea răspunde prin faptul că însăşi Dumnezeirea pătrunde şi susţine tot ce există, fără a fi asemenea cu elementele în care pătrunde şi fără ca existenţa sa să înceteze o dată cu destrămarea lor (pp. 16-18). Cerându-se un argument pentru însăşi existenţa lui Dumnezeu, Creatorul lumii, Macrina invocă mai întâi Scriptura însăşi, pentru care „nebun este, după vorba proorocului, cel ce zice că nu există Dumnezeu” (Ps. 52, 2). Apoi înfăţişează argumentul iconomiei divine, cu alte cuvinte se întoarce spre creaţia care „Îl arată în chip desluşit pe Ziditor”, spre „armonia universului, minunile cerului şi ale pământului”, spre faptul că „elementele, deşi opuse prin firea lor, sunt toate unite printr-o tainică legătură întru împlinirea aceluiaşi scop” (p. 19). De aici, ochiul spiritual al sufletului „înţelege în chip lămurit că o putere dumnezeiască măiastră şi înţeleaptă se vădeşte în toate” şi „domneşte peste tot ce există, potrivind părţile universului şi desăvârşind întregul prin părţi” (p. 20). 

October 13, 2010

Părintele Răzvan Ionescu (Paris): "Vorbitor din trăire şi nu trăitor din vorbire: părintele scriitor duhovnicesc Ghelasie Gheorghe"

Invitat fiind la Cel de-al Doilea Colocviu Naţional dedicat părintelui Ghelasie de la Frăsinei, părintele Răzvan Ionescu nu a putut ajunge, însă ne-a trimis din Paris un text ce va fi prezentat în cadrul Colocviului. Îl postăm aici ca o avanpremieră la eveniment.

Introducere

Am ajuns să îl cunosc pe părintele Ghelasie Gheorghe întâi de toate prin rândurile unei cărţi care pica în mîinile mele într-un moment de răscruce pentru propria-mi existenţă. Mă refer la „Medicina isihastă”. Acolo, printre idei şi principii care se puteau agăţa întrucâtva de universul meu noţional hrănit la şcoala (cea atât de îndoielnică teologic) a literaturii „de spiritualitate” de după revoluţie, am simţit un cuvânt venind către mine cu prospeţimea aerului tare de munte. Lăuntric, simţeam seva care va opera în mine deschiderea către Cel ce avea să devină centrul existenţei mele, Hristos.

Am descoperit ulterior pe părintele faţă către faţă ca om care se investea în a trăi. M-am lăsat purtat instinctiv de şuvoiul acelui savoir-vivre teologic pe care îl cultiva începând cu proprii ucenici. Activitatea de scris nu era decît o „prelungire” a sa către noi, fiii duhovniceşti pe care seminţele cultivate de el prin bătaia vântului de Sus ne adunau în jurul său pentru „clarificări”. Pe nesimţite intram astfel în atmosfera celui care Îl trăia pe Hristos cu simplitate, dar cu atâta convingere, încât îndoielilor şi ezitărilor noastre le opunea paşnic siguranţa de monolit a omului care se structurează trăindu-l pe Dumnezeu. La părintele mişcarea numărul unu era de „a fi”. A şti sau a vorbi veneau după aceea, ca efecte ale modului său de viaţă. Un părinte străluceşte şi luminează prin forţa convingerii în măsura în care trăieşte ce spune. Părintele trăia, şi trăind spunea şi scria. Îmi părea că ştie atât de multe, şi mai ales că a adâncit atâtea, încât în mintea mea aveam senzaţia că mă aflu în faţa unui munte de a cărui înălţimi nu mă voi putea apropia poate niciodată. Motiv pentru care mă străduiam măcar să parcurg la pas poteci mai din vale, dar care deschideau deopotrivă, pentru viitor, posibilităţi de creştere teologică. Fără pic de ifos sau pretenţie de erudiţie, părintele împărtăşea din înţelegerea lui, din trăirea lui, din viaţa lui, din experienţa lui... văzând învolburările interioare cu care deseori veneam la mănăstire căutându-l, părintele mă ajuta spre vindecare dedramatizând, simplificând şi dându-mi încredere.

Florin Caragiu: Despre "Mystagogia Icoanei" (ed. Platytera, 2009)

Reflecţia asupra iconicităţii este fundamentală în opera părintelui Ghelasie Gheorghe. Prima treaptă a practicii isihaste, afirmă autorul volumului „Mystagogia Icoanei” (ed. Platytera, 2009), este conştiinţa adresării către Dumnezeul Cel viu.

Originea icoanei creştine este descoperirea chipului lui Dumnezeu prin taina arătării lui Hristos, Cuvântul Care S-a făcut Trup. El se uneşte cu lumea creată, ca şi lumea să se poată uni cu el. Icoana se arată, în consens cu spiritul Sfintei Tradiţii, este mai mult decât simpla reprezentare a chipului. În Ortodoxie, icoana sfinţită comportă, după cum ştim, mai mult decât o valoare simbolică şi analogică. Icoana e un lăcaş al prezenţei.

Temeiul icoanei reliefat prin noţiunea de iconicitate este chipul dumnezeiesc ce se arată. Fiind dincolo de materia şi chipul reprezentat, Divinul ca iconic este totuşi prezent în acestea ca şi cum le-ar îmbrăca, ni se spune, într-o „suprareprezentare”. Suprareprezentarea sau supraforma sunt concepte modelate prin logica trinitară a limbajului, pe care părintele Ghelasie a promovat-o.

October 11, 2010

"Sacru şi Iconicitate", prezentare a volumului "Icoana - chipul sacrului", autor: Mirela Ienculescu (ed. Platytera, 2010)


Icoana - chipul sacrului
Autor: Mirela Ienculescu
Editura Platytera, 2010
Prezentare de Florin Caragiu 

Volumul „Icoana – chipul sacrului”, de Mirela Ienculescu, prezintă o serie de aspecte venind din câmpul istoriei şi filosofiei religiilor cu privire la importanţa dimensiunii sacrului şi fenomenologia manifestării lui în lumea modernă, distingând accepţia sa creştină, care îl plasează „între Dumnezeul care dă viaţă şi omul care răspunde iubirii lui” şi în care „Iisus le redă fiinţelor adevăratul lor chip”.

Autoarea urmăreşte modul în care este receptată ideea de sacru la gânditori precum Mircea Eliade, care a oferit un impresionant material documentar, în măsură să prezinte o arheologie a spiritului uman (Maurice Merleau-Ponty), date din care transpare drama istorică a ocultării si revelării icoanei chipului uman. Travaliul istoricului religiilor converge cu cel al artistului şi eseistului, toate aceste demersuri fiind evident călăuzite de ideea descoperirii sacrului.

October 8, 2010

Al Doilea Colocviu Naţional dedicat părintelui Ghelasie

De pe blogul lui Florin (fotografie realizată de Ioan-Mircea Popovici, Sf. M-re Frăsinei, 1995) - detalii despre un eveniment ce a avut loc astăzi, 7 Octombrie:
_______________________________________________

Al Doilea Colocviu Naţional dedicat părintelui Ghelasie - Comunicat de presă, Program

Academia de Studii Economice, sub auspiciile Centrului de Documentare Europeană din cadrul Bibliotecii Centrale organizează, în data de 7 octombrie 2010, orele 900-1800, în Aula Magna a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Colocviul naţional dedicat Părintelui Ghelasie Gheorghe.
Evenimentul se află la a doua ediţie şi se înscrie în seria conferinţelor Solidaritatea intelectuală şi culturală între generaţii, una din priorităţile de comunicare ale Comisiei Europene în anul 2010.
Sesiunea ştiinţifică din anul precedent s-a bucurat de un real succes în rândul participanţilor, fapt ce a reprezentat un impuls în continuarea organizării colocviului. Printre specialiştii invitaţi în cadrul conferinţei de anul acesta, se vor număra profesori şi cercetători din numeroase domenii de cunoaştere, dintre care amintim: filosofie, teologie, matematică, geografie, fizică, arte plastice.
În cadrul colocviului vor fi susţinute prelegeri, care vor sublinia importanţa personalităţii ştiinţifice a Părintelui Ghelasie Gheorghe. Cu această ocazie se va lansa cartea sa Mystagogia Icoanei, apărută recent la Editura Platytera. De asemenea vor avea loc microrecitaluri de poezie şi se va prezenta un fragment inedit din creaţia lirică a Părintelui Ghelasie.

Manifestarea va avea loc în Aula Magna a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, joi, 7 octombrie 2010, orele 9.00-18.00 (Piaţa Romană, nr. 6, Clădirea Ion Angelescu). Înscrierea participanţilor se va face între orele 9.00-9.30 la intrarea în Aula Magna.

October 6, 2010

Părintele Dumitru Stăniloae, despre fondul revelat şi haina istorică, în lumina teologiei actului

Tratând problema relaţiei dintre fondul neschimbat al Revelaţiei şi haina istorică a limbajului exprimării ei, Părintele Stăniloae remarcă faptul că „dumnezeirea lui Hristos şi actele Lui mântuitoare nu pot fi considerate o haină formală a timpului în care s-a scris Noul Testament” [1]. Altfel spus, Dumnezeu ca Treime de Persoane deofiinţă şi actele-lucrările Sale ca limbaj ontologic ţin de chipul neschimbat al Revelaţiei, chip imprimat sau fixat succesiv în limbajul conceptual şi imagistic propriu contextului istoric.
Modul redării istorice a acestui chip respectă principiul iconic-canonic al asemănării şi acordului deplin cu erminiile sfinte anterioare ce fac cunoscută descoperirea dumnezeiască. Formele de redare istorice exprimă caracterul participativ al asimilării conţinutului revelat, răspunsul omenesc personal faţă de actele mântuitoare şi chipul slavei dumnezeieşti. Acest caracter participativ este indicat de Părintele Stăniloae atunci când arată că formele redării istorice „au suferit o transfigurare în modul cum au fost combinate pentru a exprima un conţinut mai presus de conţinuturile naturale” [2]. Erminia fundamentală a acestei imprimări o constituie, după Părintele Stăniloae, „tipologia apostolică” [3] redată în limbajul Scriptural şi patristic.

O lai munte

Manekas Giorgos - O lai munte

October 5, 2010

O scrisoare a d-nei Prof. Georgiana-Mihaela Gabor

foto: Diana Popescu

L-am descoperit pe părintele Ghelasie în mai multe trepte, abia in urmă cu trei ani. Mai întâi am ascultat o emisiune radiofonică în care era invitat domnul Dan Papuc să vorbească despre personalitatea părintelui. Felul domniei sale de a relata, cât şi viaţa în sine a părintelui m-au impresionat (faptul că acesta îşi avea chilie într-un butoi lângă stupină, de exemplu). Mi-am spus atunci cu indignare: a existat aşa ceva şi eu n-am aflat? Nu ştiu de ce mi l-am imaginat ca pe un părinte în vârstă, cu plete albe, un fel de Serafim de Sarov. Apoi, în urmă cu doi ani, la o emisiune Universul Credinţei, l-am descoperit pe părintele în imagini. Nu vă pot spune ce impresie mi-a produs întreaga fiinţă a părintelui, precum şi cuvintele şi inteligenţa sa. Apoi, la foarte scurt timp, l-am căutat pe părintele pe internet, unde am găsit o comoară de nepreţuit. Vorbele părintelui păstrate, ca într-o cutie cu perle, în imagini şi înregistrări audio. Foarte repede am făcut rost de toate cărţile publicate ale părintelui sau despre el. Astfel a devenit un fel de duhovnic al meu.

October 1, 2010

Spicuiri: Jean-Claude Larchet


The theology of illness (by Jean-Claude Larchet, St. Vladimir's Seminary Press - 2002) - with a foreword by Fr. John Breck
About Jean-Claude Larchet (from the blog ORA ET LABORA)
Saint Silouane de l'Athos (interview - in French - with Jean-Claude Larchet)

Saint Silouane de l'Athos
Uploaded by dumokse. - News videos from around the world.
In Romanian: