July 30, 2011

The arrow with an "apophatic tip": St. Gregory the Theologian

In St. Gregory the Theologian's view on design, the perceived harmony/order of the world establishes an iconic resonance - in which the image of God within the human person, entangled with the harmonious iconicity of the Creation (represented by a beautifully elaborated lyre, suggesting the participative dimension) generates an immediate, instinctive feeling of spiritual clarity that transcends the dianoetic reasoning, and which might be construed as an arrow with an "apophatic tip":

"No one seeing a beautifully elaborated lyre with its harmonious, orderly arrangement, and hearing the lyre's music will fail to form a notion of its craftsman-player, to recur to him in thought though ignorant of him by sight. In this way the creative power, which moves and safeguards its objects, is clear to us, though it be not grasped by the understanding. Anyone who refuses to progress this far in following instinctive proofs must be wanting in judgment. But still, whatever we imagined or figured to ourselves or reason delineated is not the reality of God." (On God and Christ, Oration 28 sect 6, St. Vladimir's Seminary Press, p. 41; image source)

July 29, 2011

Grand Duchess Elizabeth Feodorovna


http://youtu.be/-CuxDWLfzQY
Grand Duchess Elizabeth Feodorovna of Russia / Princess Elisabeth of Hesse and by Rhine
"I was seized with horror. They were singing the prayer: 'Lord, save your people!'" (Ryabov - the Bolshevik assassin). See the document Murder of the Grand Duchess Elizabeth compiled by Archimandrite Nektarios Serfes.

July 28, 2011

Walt Whitman – Un copil a spus: Ce este iarba?

Walt Whitman – Un copil a spus: Ce este iarba?

(trad. din lb. engleză Florin Caragiu)

Un copil a spus: Ce este iarba?, aducându-mi-o cu mâinile pline;
Ce aş putea să răspund copilului?... Nu ştiu mai mult decât el ce este...

Presupun că trebuie să fie steagul dispoziţiei mele, ţesut dintr-un material verde, plin de nădejde.

Sau cred că e batista Domnului,
Un dar parfumat şi memento dinadins aruncat,
Purtând numele posesorului undeva prin colţuri, ca să putem vedea şi remarca şi să spunem: a Cui?

July 19, 2011

Rachmaninoff: an iconographic journey


http://youtu.be/6nslZmvphDs Bogoroditse Dyevo Raduisya
Rachmaninoff's Vespers, Op. 37, Movement No. 6 - Rejoice, O Virgin
Estonian Philharmonic Chamber Choir directed by Paul Hillier

July 15, 2011

The contingent universe

Here, William Lane Craig sketches an argument from contingency. To show that the universe does not have a necessary existence in itself, the conceivability of worlds that are totally different is used.



In my opinion, the argument can be adapted straightforwardly to a multiverse setting - once we view the multiverse ensemble as a family of universes depending on a a finite (albeit large) number of "parameters", and as such, being "models" of a language dealing with finitely many physical categories - this makes the multiverse cosmology a "cosmology with parameters".

July 9, 2011

A night at the Garments Theater


Please find below the presentation included in the program distributed to the audience at the symphony played at the Garments Theater, right at the center of the Post-Lapsarian Lands.



So that people may remember. Without being Creation, the Big Bang points towards Creation. Uncomfortable with Big Bang, some are eager to adopt the theory of multiverse: indeed their philosophical position offers them only one choice - embrace extreme multiplicity - which is ironical. However, this multiplicity may be just as damaging to their agenda since it has the opposite effect: the play of Big Bangs becomes a recurrent-prayerful theme in a Symphony pointing towards Creation and the unfragmented Logos behind it. Now, again and again, listen and pray.


http://youtu.be/W2qW6fOtAMY
Beethoven - Symphony No. 5 in C Minor (1) 
Image source

July 5, 2011

Singing the map of a heart


http://youtu.be/SMZUhY-RPi0
Ana Moura - Mapa do Coração (Lyrics)
A hesychast view: a true "theory of everything" should be (in) the heart.

July 1, 2011

În deschisul privirii (Revista "Verso", Dosar "Dan Damaschin")

În clipa când Gretchen a văzut trandafirul şi-a amintit totul, iar uitarea în care a ţinut-o legată vraja rea s-a destrămat. Gretchen porneşte iar în căutarea lui Karl, pentru a-l salva din locul unde a fost închis. Acela e ţinutul zăpezii, închisoarea minţii glaciale, unde trandafirii sufletului nu înfloresc.
Acest scenariu, în care recunoaştem feeria parfumată pe care a creat-o Andersen scriind „Crăiasa zăpezii”, se aude cum e trezit la viaţă de răsunetul paşilor poetului, călător în intermundii. L-am numit pe Dan Damaschin. De ce „Crăiasa zăpezii”?... Motivul e simplu: pentru că de aici se vede trandafirul.
A fost apreciat ca un autentic poet al morţii. În tradiţia romantismului german, moartea e aducătoare de lumină. Din perspectiva morţii, lucrurile au şansa să capete cea mai vie claritate. Atunci abia ele sunt cuprinse în deschisul rilkeean al privirii.
Dan Damaschin reia marile simboluri naturale cu impact metafizic spontan, cum sunt: trandafirul, spinul, oul, gălbenuşul-flacără, clepsidra, auzul, neauzul, cântul, mila, ochiul fără pleoape, arcaşul, săgeata, umbra, oglinda, oglinda în care nu se piaptănă nimeni, părul întunecat, scânteia, aştrii...
Ce face el cu aceste puteri ale naturii care apasă întotdeauna misterios pe sufletul poetului, însetat de transcendenţă? Dan Damaschin le primeşte. Primeşte imaginea cu smerenia de a nu-şi reprima înfiorarea. Nu o consideră mai puţin puternică decât este sau are intenţia să fie ea, din prima clipă. Astfel, starea de spirit rămâne cea care conservă culoarea şi prospeţimea unei asemenea apariţii în câmpul poetic.
Totul arată atât de viu, încât începe să se audă, să devină muzică. Prin auz, lumea se purifică şi se transfigurează metafizic. Auzul măsoară intensivul, calitativul. Între auzul rigid, ca un „gât de lup ce nu se-nturnă” şi cel descătuşat lupta se dă între moarte şi viaţă. Orfismul poetului e evident în ceea ce priveşte regimul imaginii, impregnate de forţa care o face să răsune şi să consune.
Capacitatea de a primi fără rezerve marile simboluri cu care încă ne poate impresiona natura aminteşte de demersul poetic barbian, chiar dacă Damaschin nu scrie în manieră încifrată. Asemănarea constă în ceea ce critica numeşte uneori „deschiderea cu univocitate” a unui text poetic.
În această accepţie, cuvântul e considerat tainic şi indefinit din momentul apariţiei lui, ca o epifanie a denotaţiei. El poate comunica prin sine, fără ajutorul conotaţiei, înainte aşadar de a fi prelucrat într-un lanţ de multiple combinări şi purificări conotative. Denotaţia însăşi vine din origine, din lumea esenţelor. Perspectiva e aurorală; din start lumea apare cu înţelesuri restaurate şi inepuizabile, neatinse de uzura timpului.
Astfel, această poezie ne-a putut dărui din nou trandafirul.

Florin Caragiu
(text apărut în revista "Verso", Anul 6, Nr. 96, Mai 2011, "Dosar Dan Damaschin", p. 17