January 31, 2011

La steaua lui Eminescu...

La steaua lui Eminescu...

Un articol de Florin Caragiu
Publicat în revista "Ramuri", Ianuarie 2011

Aşa-numitul neo-antropocentrism (un pan-freudism, motivat, întâi de toate, prin statistica numărului de adeziuni), după cum remarca părintele Savatie Baştovoi, în cartea de dialoguri intitulată „Ortodoxia pentru postmodernişti”, face parte dintr-o pletoră de noţiuni produse de post-modernism. (În funcţie de cine sau ce stă în spatele lor, în general aşa-numitele produse umane pot fi de multiple feluri: inspirate de sus, create cu imaginaţie şi cu prestigiul cuvântului, concepute cu mintea, socotite cu măsura aritmeticii, meşterite cu unealta sau – de ce nu?... – aruncate cu jetul primei porniri...; şi, de aici, câte combinaţii posibile, în câte grade de calitate corespunzătoare!...)
Ca orice noţiune inventată sau „reinventată”, şi neo-antropocentrismul la care am făcut referire nu se cere, musai, să fie „crezut pe cuvânt”. La urma urmei, e un simplu comentariu cultural. („Dumnezeu a murit” e din Nietzsche, care Nietzsche a luat ideea din Luther, care Luther, fiind prizonier afectiv al Vinerii Mari, a citit că în Evanghelie scrie... şi cercul acesta se mai poate lărgi, înainte de a se închide, cu tot ce nu zice azi ştiinţa despre ce nu poate decât să tacă, cum zice Wittgenstein, la rândul lui.)
Să nu-i dăm mai multă crezare decât merită unui simplu cuvânt. Acest fapt e, mai ales, valabil, atunci când, precum în cazul amintit, avem de-a face cu o noţiune de tip „jet”, ce „aruncă” până departe, ca dintr-o sepie (ferea!) şi care insistă să dea tonul comentariului, ba încă al tuturor comentariilor! Păi, vorba lui Caragiale, nenicule, aşa făcând, ne-am întors la moft, cu soft cu tot!...
Şi ce ni se spune, la o adică? „Toată metafizica şi filosofia nu sunt decât moft, poezie, iar esenţa fiinţării noastre, uite-o – sexualitatea şi mizeria, iar noi vă vom spune adevăru, despre care până acum s-a tăcut” („Ortodoxia pentru postmodernişti”, p. 32). Minciuna apare, avertizează părintele Andrei Kuraev, „atunci când o sferă începe să se lăţească pe contul celorlalte, pe contul celor vecine, şi mai ales pe contul celor situate mai sus. Ce înseamnă o tumoare canceroasă? Ea creşte, creşte, creşte. Începe să crească şi să le strâmtoreze pe celelalte, să le omoare, şi atunci întregul organ e ca şi cum s-ar transforma în acea celulă. Organul devine inapt” (Idem, p. 33).
La urma urmei, ce înseamnă „Dumnezeu a murit” (totuna cu „sufletul a murit”), pentru unii postmodernişti? Avem de-a face, în cele mai multe cazuri, cu o teză culturală şi chiar subculturală. Nu ţine de realitate, ci de mentalitate, va să zică de raportul omului cu realitatea. În cazul celor mai mulţi, acest raport ia forma nerăbdării violente de a se realiza carnal acum-şi-aici. Tot ce impedimentează respectivul traseu e declarat ca lipsit de sens. Ne aflăm, iată, în plin cult al pragmatismului materialist. Adevărul e declarat sinonim cu utilul, adesea căutat în cea mai mediocră, dacă nu mârşavă, ipostază a sa. Nu de puţine ori avem prilejul să constatăm că relativizarea valorilor, atacul fără precedent la adresa valorilor tradiţionale, discreditarea bunului simţ comun, au ca scop nedeclarat nu toleranţa, ci mai degrabă inocularea sugestiei oculte că omul „minimal” reprezintă totul şi că totul se opreşte aici.
Din această perspectivă, şi „Eminescu a murit”, pentru că poezia a murit. Omul practic, mai nou omul-computer, nu are timp de Eminescu, îl consideră demodat, plictisitor cu idealismul lui interminabil. A murit sărac şi nebun, asta-i sentinţa de fond. Separându-l pe omul Eminescu de poetul Eminescu, refuzându-i un suflet trupului, aici s-a ajuns. La a-l declara un mărunt printre alţii, la a-i număra cu un fel de satisfacţie scăderile omeneşti, la a-i ignora geniul.

January 30, 2011

Sfântul Grigorie de Nazianz (Teologul), „Cele 5 Cuvântări Teologice” (II)

Sfântul Grigorie de Nazianz (Teologul), „Cele 5 Cuvântări Teologice” (II)

de Florin Caragiu 
(va apărea în revista "Sinapsa")

Cea de-a doua cuvântare a sfântului Grigorie, „Despre teologie”, începe printr-o reamintire, pe scurt, a condiţiilor necesare vorbirii despre Dumnezeu: modul, timpul şi măsura cuvenite acestui act, precum şi calitatea receptorilor, „pe cât e cu putinţă curaţi”, având „linişte înlăuntru de învârtirile exterioare”, ca un „pământ înnoit pentru Dumnezeu”, spre a nu „semăna între spini” cuvântul. Lucrarea are, ni se spune, o dimensiune iconic-revelată, atâta vreme cât „ne pecetluim şi pecetluim (pe alţii) cu chipul de om prin Scriptură”, în fruntea cuvintelor stând Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, cu bunăvoinţa, ajutorul şi inspiraţia divină, prin minunata (paradoxala) luminare „cea una, distinctă în chip unitar, unită în chip distinct” (p. 21).
Urcuşul duhovnicesc este nelipsit de râvnă, pentru nădejde, şi de teamă, pentru slăbiciunea proprie. Apropierea de împărtăşirea tainelor, pe treptele purificării, contemplării şi unirii cu Dumnezeu, se face „după măsura curăţirii”. Se cade să se ţină departe de muntele vederii lui Dumnezeu cei ce au inima „rea, crudă, şi cu totul neprimitoare a contemplaţiei şi teologiei”. „Cuvintele adevărate sunt pietre tari” şi table înscrise pe amândouă feţele, pentru partea văzută şi ascunsă a Legii. Partea văzută se descoperă celor ce sunt la începutul curăţirii, prin „cuvintele simple ale evlaviei”, iar cea tainică, în norul cunoştinţei negrăite a lui Dumnezeu (pp. 22-23).
Sfântul Grigorie Teologul descrie propria experienţă a întâlnirii cu Dumnezeu după asemănarea celei trăite de proorocul Moise. O descrie ca pe un urcuş pe munte şi o străbatere a norului spre lăuntrul celor de taină, printr-o întoarcere şi adunare în sine, pe cât este cu putinţă, şi o privire dindărătul pietrei – ce semnifică pe Cuvântul Întrupat pentru noi – a „spatelui lui Dumnezeu”, altfel spus, a „însuşirilor de după El” sau slavei Sale ce „ajunge până la noi” (p. 23).

January 28, 2011

Mariana Borloveanu: "Marele rol al monahului Valerian: pustnicia" (text preluat din cotidianul "Lumina")

Reportaj realizat de Mariana Borloveanu.
Sursa: Cotidianul Lumina, Reportaj, Miercuri, 26 Ianuarie 2011.

Luminile scenei s-au stins, Lumina lui Dumnezeu s-a aprins întru veşnicie:

Marele rol al monahului Valerian: pustnicia

Bucuria întâlnirii cu monahul Valerian a fost ca un vis frumos, din care îmi doream să păstrez clipa, spre a v-o dărui tuturor.

M-am trezit dintr-odată într-o gură de Rai, cu un miros de smirnă şi brad împrospătat de frageda zăpadă, care şterge toate relele lumii şi îţi arată cât de înălţătoare este Calea spre Dumnezeu. O veşnicie a Tainei, a Căinţei, a Împăcării, a Rugăciunii, aşa cum spune monahul Valerian: "Am ales pustnicia pentru a-mi plânge păcatele!"

Acolo, în creierul munţilor, într-o chilie modestă, fără curent electric, departe de lume, monahul se roagă la lumina zilei sau la lumina lumânărilor, desăvârşindu-şi rugăciunea la Sfânta Liturghie, în zilele de sărbătoare. Respectând voinţa sa de pustnic, n-am să vă redau întocmai dialogul pe care l-am avut, dar am să vă conturez o lume a purităţii, a înţelepciunii trăite la rang de smerenie, în care Dumnezeu ne mângâie pe toţi, picurând lumină din candela dragostei creştine.

Un drum ce mi-a părut o veşnicie

De ani de zile îmi tot imaginam cum va fi întâlnirea cu monahul Valerian şi dacă aceasta va fi, având în vedere faptul că până acum câţiva ani a trăit într-o mănăstire cu rânduială athonită?! Vestea mult-aşteptatei întâlniri am primit-o la ivirea zorilor, în vremea Acatistului, când un frate a venit şi mi-a spus că acolo, în munţi, urma să-l întâlnesc pe omul care se roagă neîncetat pentru noi şi pentru păcatele noastre. Era zăpadă, ceaţă şi frig, dimineaţă de iarnă, capricioasă. Am plecat pe întuneric şi nici prin minte nu-mi trecea că voi vedea un răsărit de soare cum n-am mai văzut niciodată. Drumul, în schimb, devenea din ce în ce mai periculos, pentru că sub zăpadă mai erau porţiuni cu gheaţă, pe care nu le puteam intui. Păşeam cu stângăcie, iar prăpastia de lângă poteca îngustă îmi dădea fiori. Dar mă rugam şi mergeam mai departe. Am avut norocul să am o călăuză care cunoştea foarte bine muntele şi care mi-a fost de mare ajutor. Multe lucruri interesante am aflat de la părintele Cosma, dar mai ales am început să văd cu alţi ochi vieţuirea în pustie şi nevoinţele pe care le trăiesc cei care aleg acest mod de viaţă. M-a impresionat, de asemenea, modul în care cunoştea fiecare rădăcină, fiecare lăstar, şi-am înţeles atunci că asta este hrana pustnicilor, că nu putem avea hrană duhovnicească atâta vreme cât nu ne putem îndepărta de hrana trupească.

January 27, 2011

Maternitatea de-a pururi

Maternitatea de-a pururi

(text apărut în ziarul "Lumina", Nr. 20 (1824), Anul VII, Miercuri, 26 Ianuarie 2011, rubrica "Omul şi Natura", p. 10).  foto: Diana Popescu

Dumnezeu se lasă descoperit în cartea Creaţiei Sale, unde-i putem citi cuvintele inefabile. Nu-i mai puţin adevărat că oglinzile pot fi înşelătoare şi că în apele lor tulburi pot deforma – prin jocul iluziei – adevărul chipurilor, până la a-l face greu de recunoscut. Totuşi, întunericului nu i-a fost dată puterea de a birui lumina.
Intenţia dumnezeiască referitoare la poziţia axiologică a omului în raport cu natura l-a menit pe acesta să fie o coroană a creaţiei. De aici decurge antropotropia existenţei, ca orientare spre om a naturii ce, „în suspine”, îşi aşteaptă propria sa „spiritualizare şi umanizare”, după cum, pe de altă parte, omului, ca fiinţă liturgică hristoforă, i-a fost hărăzit să crească în orizontul supranatural al îndumnezeirii.
Teologia părinţilor Bisericii este centrată pe Filantropia sau iubirea de oameni a Tatălui. Dumnezeu Tatăl este Atotţiitorul. „Paternitatea lui Dumnezeu determină esenţial raporturile Lui cu omul, copilul Lui”, iată cum a comentat acest adevăr Paul Evdokimov în cartea sa „Taina iubirii (Sfinţenia unirii conjugale în lumina tradiţiei ortodoxe)”. În sprijinul afirmaţiilor sale, el citează un vechi text liturgic cu conţinut dogmatic, în care se precizează maternitatea Fecioarei în lumina paternităţii divine: „Tu l-ai născut pe Fiul fără tată, pe Fiul mai înainte de toţi vecii născut de Tatăl fără mamă”. Aici, după cum se vede, apare o analogie net marcată: maternitatea Fecioarei reprezintă expresia umană a paternităţii divine. Concluzia vine de la sine, anume că, prin excelenţă, maternitatea reprezintă „categoria religioasă a vieţii umane”.
Astfel văzută în cel mai adânc înţeles al ei, noţiunea de maternitate se afirmă cu o sferă de cuprindere infinită. Fecioară sau soţie, orice femeie este mamă întru eternitate. Cu cuvintele lui lui Evdokimov, „ţelul ultim al vieţii creştine este de a face din orice fiinţă umană o mamă, predestinată naşterii «până ce Hristos va lua chip în noi»”. Naşterea aceasta mistică înseamnă, de fapt, „a-l zămisli pe Dumnezeu în sufletele sfâşiate”. De altfel, în creştinism, virtutea renunţării active e menită să împlinească purificarea de orice dorinţă pur biologică de posesiune.
Menirea omului este de a fi un cuprinzător crescând al existenţei. Dintre toate fiinţele pământului, numai omului îi e dat să gândească şi să vegheze asupra tuturor celorlalte existenţe, văzute sau nevăzute, fie că le-a întâlnit sau nu în calea sa. Orice atinge cu gândul, omul păstoreşte, poetizează şi înfiază, cum ar fi spus Constantin Noica.
Această nemărginită receptivitate, cu inima şi cu gândul, faţă de celălalt şi de lumea lui – care pot fi prezenţi sau absenţi, reali sau numai posibili – îl defineşte pe om ca fiinţă după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, „Bunul Păstor”. Iisus, văzându-şi mama şi lângă ea pe ucenicul pe care îl iubea, a spus mamei sale: „Femeie, iată fiul tău”. Avem aici cuvântul fundamental despre eterna maternitate, universală şi deplină, care este acea calitate esenţială a sufletului ce l-a determinat, bunăoară, pe sfântul apostol Pavel, să-şi exprime paternitatea duhovnicească folosind o imagine maternă: „Trec prin durerile facerii”.
După studii îndelungi şi minuţioase privind viaţa animalelor, savanţii admit că animalele însele – într-o formă, desigur, incipientă – cunosc sentimentul de compasiune. Aceasta se observă îndeosebi la specimenele mai inteligente. Ne sunt oferite exemple tulburătoare despre cimpanzei care manifestă dragoste chiar faţă de noii-născuţi ai altor specii, pe care uneori îi adoptă, aflăm istorisiri despre excepţionara solidaritate sufletească de care dau dovadă elefanţii sau delfinii, indiferent dacă protagoniştii acestor întâmplări se cunosc sau nu între ei, cazuri devenite legendă despre puii ce plâng, refuză hrana şi nu se despart de părintele ucis şi nici măcar de locul unde acesta a fost aflat mort.
Dintodeauna extrem de educative pentru tinerele generaţii, aceste trăsături umanizate prezente la animale vin în sprijinul ideii că există o unitate interioară logosică a creaţiei dumnezeieşti, care, deşi e structurată diferenţiat şi valoric ierarhizată, nu poate fi în sine rea sau sieşi contrară, prin niciunul din elementele ei, cuprinse într-un ansamblu viu şi armonios.

Florin Caragiu

Ramón Montoya - Soleares


Soleares en Mi, por Ramón Montoya (1880-1949)
http://www.youtube.com/watch?v=Fi2a_4KP264

being captured by the truth

The truth is a trap: you can not get it without it getting you; you cannot get the truth by capturing it, only by its capturing you. (Søren Kierkegaard)

This 'being captured by the truth' is echoed, in a sense, in mathematical research (and in science as well). It's as if a certain picture of the world (visible/physical or invisible/mathematical) progressively unfolds inside us, acquiring in the process a 'pointing beyond', iconic feature, that lifts ourselves.

Mariza - Rosa Branca


Mariza - Rosa Branca
http://www.youtube.com/watch?v=6Iapqgekl3I

January 24, 2011

Poezie, Fotografie, Muzică, la "Pariu pe Prietenie" - duminică 30 ianuarie 2011, ora 18:30 - Mojo Music Club


Sursa: Site-ul Bocancul Literar

Sfântul Grigorie de Nazianz (Teologul), „Cele 5 Cuvântări Teologice” (I)

Sfântul Grigorie de Nazianz (Teologul), „Cele 5 Cuvântări Teologice” (I)

de Florin Caragiu 
(va apărea în revista "Sinapsa")

Volumul „Cele 5 Cuvântări Teologice” (Anastasia, 1993, trad., introd. şi note de prof. dr. acad. Dumitru Stăniloae) cuprinde cuvântări rostite de sfântul Grigorie de Nazianz, supranumit Teologul, între lunile iulie şi noiembrie ale anului 380, în capela Anastasia din Constantinopol.
Ele constituie şi un răspuns la învăţăturile heterodoxe ale lui Eunomie, pe care le combate alături de Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Grigorie de Nyssa. Întâia cuvântare teologică este, de altfel, intitulată "Vorbire începătoare despre eunomieni".
Dintru început, autorul îşi mărturiseşte deschis confruntarea cu cei „dibaci în cuvinte”, preocupaţi de „prisosinţa pretenţioasă de cuvinte”, cea lipsită de faptele credinţei şi depărtată de „calea evlaviei”, altfel spus de „vorbirile deşarte şi lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei mincinoase” (I Tim. 6, 20), precum şi de nefolositoarele „certuri de cuvinte” (p. 11). Răspunsul sfântului Grigorie aduce în cuvenita lumină însăşi taina dumnezeiască, ce riscă să fie ocultată de tot felul de discursuri care iau forma unor prestidigitaţii de cuvinte, lipsite de trăirea înţelegătoare a celor „mişcaţi în măruntaie de Tatăl” şi „cu simţirile sfâşiate”; celor ce „spionează” taina fără a primi Duhul ei, sfântul Grigorie le reproşează vorbirea „fără ştiinţă şi cu mândrie” (p. 12).

January 23, 2011

Maria Yudina plays Mozart Fantasia in D minor K397


Maria Yudina plays Mozart Fantasia in D minor K397
http://www.youtube.com/watch?v=ULmji3DMukQ

Pavel Florensky 1928-1937: exile, imprisonment, death

From the wikipedia's entry on Pavel Florensky
1928-1937: exile, imprisonment, death

In 1928, Florensky was exiled to Nizhny Novgorod. After the intercession of Ekaterina Peshkova (wife of Maxim Gorky), Florensky was allowed to return to Moscow. In 1933 he was arrested again and sentenced to ten years in the Labor Camps by the infamous Article 58 of Stalin's criminal code (clauses ten and eleven: "agitation against the Soviet system" and "publishing agitation materials against the Soviet system"). The published agitation materials were the monograph about the theory of relativity.

He served at the Baikal Amur Mainline camp, until 1934 when he was moved to Solovki, there he conducted research into producing iodine and agar out of the local seaweed. In 1937 he was transferred to Saint Petersburg (then known as Leningrad) where he was sentenced by an extrajudicial NKVD troika to execution. According to a legend he was sentenced for the refusal to disclose the location of the head of St. Sergii Radonezhsky that the communists wanted to destroy. The Saint's head was indeed saved and in 1946, the Troitse-Sergiyeva Lavra was opened again. The relics of St. Sergii became fashionable once more. The Saint's relics were returned to Lavra by Pavel Golubtsov, later known as archbishop Sergiy.

Official Soviet information stated that Florensky died December 8, 1943 somewhere in Siberia, but a study of the NKVD archives after the dissolution of the Soviet Union have shown that information to be false. Florensky was shot immediately after the NKVD troika session in December 1937. Most probably he was executed at the Rzhevsky Artillery Range, near Toksovo, which is located about twenty kilometers northeast of Saint Petersburg and was buried in a secret grave in Koirangakangas near Toksovo together with 30,000 others who were executed by NKVD at the same time

January 21, 2011

Spicuiri - 20/01/2011: Matematica si poezie...


Matematica si poezie, gandire si intuitie. Dualitatea fiintei umane (blogul Dr. Monica Patriche)
"Convingerea mea, inca din tinerete, a fost ca, in faza cea mai vie a cautarii intelectuale, nu exista nicio diferenta, decat nominala, intre miscarile interioare ale unui artist sau poet, si acelea ale unui savant..." (Paul Valéry)
Photo source.

January 10, 2011

Semnal Editorial: în curând, în librării, "Ordinea Trupului şi/în sfera juridică", de Linte Marius Dumitru (Platytera, colecţia "Sinapsa", 2011)

În pragul schimbărilor de paradigmă, în vremea semnalării unei noi revoluţii juridice ca impuls generator şi structurant al matricii Noii Ordini, cosmopolită, impersonală, a omului-număr, a supraomului de masă, a relaţiei fără chip, a subiectului-proces, Ordinea Trupului evidenţiază şi descoperă Chipul Iconic Hristic, deplin şi veşnic de substanţă şi sens, al demnităţii şi libertăţii Omului, oferind un argument mărturisitor, dinamic şi dialogic, prezervării autentic-plinitoare a identităţii persoanei ca temei şi vector recuperator al diversităţii reale. Schimbarea la Faţă care transpare din Ordinea Trupului exprimă resurse ce pot re-configura iconic conţinutul valorilor, articulate ca principii în/prin spaţiul formal şi procedural al sferei juridice.

January 7, 2011

Conceptul de energie în ştiinţe şi religie

Conceptul de energie în ştiinţe şi religie
de Monica Patriche
Cotidianul LUMINA, 19 Octombrie 2010
(reprodus cu permisunea autoarei)

Dacă ne punem cumva întrebări în legătură cu conceptul de energie, asumat atât de teologie, cât şi de ştiinţe, capitolul redactat de pr. Răzvan Ionescu şi de Florin Caragiu în lucrarea "Repere patristice în dialogul dintre teologie şi ştiinţe" (Editura Basilica 2009) ne iese în întâmpinare. Distincţia cu care autorii operează în principal este cea dintre Dumnezeu Cel necreat şi lumea creată. Energiile necreate şi dumnezeieşti sunt trăite de oameni îmbunătăţiţi duhovniceşte, fiind accesibile prin dar de Sus, în timp ce energiile naturale, create, sunt investigate în scopuri utilitare sau din raţiuni de cunoaştere ştiinţifică. Sfinţii sunt cei mai în măsură să vorbească despre întâlnirea cu Dumnezeul Cel necreat şi despre împărtăşirea din energiile Sale necreate. Ştiinţei îi revine cunoaşterea discursivă a realităţilor lumii acesteia şi a energiilor din ea. Metoda ei proprie presupune capacităţi naturale de cunoaştere.

Autorii fac o analiză critică, de pe poziţii creştin-ortodoxe a logicii dinamice a contradictoriului, avansate de Ştefan Lupaşcu, care extinde modelul logicii oferite de realitatea microfizică la modelul unei logici universale aplicabile la orice nivel de experienţă. O logică nouă, care să evite insuficienţa principiilor logicii tradiţionale s-a dovedit necesară, dar autorii acestui capitol privesc critic, din punct de vedere axiologic şi teleologic, modelul propus de Ştefan Lupaşcu. Astfel, "autorul acestui sistem de gândire a putut identifica finalitatea spirituală cu staticul, cu identicul, cu omogenul, adică viaţa cu moartea". Deoarece logica identităţii este logica subiectului, respingerea principiului identităţii presupune evitarea subiectului central, înlăturarea tainei şi a frumuseţii vieţii şi aşezarea morţii pe poziţii ontologice egale cu viaţa: "Această perenizare a morţii, ca unul dintre "subiecţii eterni" ai existenţei, decuplează ontologia celor trei materii de la legătura sa cu ontologia şi, implicit, cu axiologia creştină. Moartea devine un sens egal, favorizat de existenţă ca şi viaţa. Moartea biologică îşi pierde, aici, caracterul de "rău necesar" în absenţa căruia nu e posibilă "recondiţionarea" vieţii muritoare. Rolul funcţional al morţii a fost cu desăvârşire ignorat".

Un punct în care teologia creştină şi teologia lui Ştefan Lupaşcu se intersectează este modalitatea de a privi ştiinţific fenomenul energetic ca "zonă de interferenţe, imprecis identificabilă şi posibil străbătută de curenţii conflictuali în condiţiile căderii sub moarte."

Pentru Ştefan Lupaşcu, "materia nu este decât o sistematizare energetică datorată unei anume rezistenţe". Rezistenţa "conferă reprezentării sensibile impresia de realitate fizică consistentă şi opacă, numită de noi materie". Florin Caragiu şi părintele Răzvan Andrei Ionescu consideră că, din punctul de vedere al teologiei creştine, termenul de "rezistenţă" poate descrie energia creată "în măsura în care energiile corporalităţii vii cunosc entropia şi starea de uniformizare prin moarte".

Autorii concluzionează subliniind importanţa conceptului de energie-lucrare în afirmarea delimitării creat-necreat. Sinergia între omenesc şi energiile necreate dumnezeieşti este o condiţie a cunoaşterii lui Dumnezeu. Este deschisă astfel, prin har, calea comunicării, a dialogului. Comunicarea universală are în fluxul ei ca punte energiile. Condiţia liturgică a materiei, devenită în Creştinism materie a Euharistiei, implică un dialog universal.

Discursul este foarte dens, tratează aspecte ce ţin de contemplaţia naturală şi cunoaşterea ştiinţifică, de problema minunilor şi definiţiilor - problemă fundamentală a cunoaşterii. Este de admirat larga cultură teologică, dar şi ştiinţifică, precum şi potenţialul în dialogul ştiinţe-teologie, dialog deschis în ultimul timp, cu mari perspective.

January 4, 2011

Sfântul Grigorie de Nyssa: „Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieţii) şi despre nevoinţa cea adevărată” (3)

În continuare la  
Sfântul Grigorie de Nyssa: „Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieţii) şi despre nevoinţa cea adevărată” (2)
(va apărea în revista "Sinapsa")

Pentru cel ce doreşte dragostea lui Hristos şi priveşte la făgăduinţa de sus, postul şi privegherea şi orice lucrare a virtuţii nu hrănesc mândria, ci orice nevoinţă e neînsemnată în faţa Celui ce-l cheamă şi spre care râvneşte cu o atenţie neslăbită. Unul ca acesta adaugă „osteneli la osteneli şi virtuţi la virtuţi”, ajungând „cinstit în faţa lui Dumnezeu, prin fapte”, fără a socoti „în conştiinţă că s-a făcut pe sine vrednic de Dumnezeu”. Ιzbânda cea mai mare a înţelepciunii sau filosofiei este, după sfântul Grigorie, „ca fiind cineva mare prin fapte, să se smerească cu inima şi să nu se încreadă în vieţuirea sa, aruncând la pământ închipuirea de sine prin frica de Dumnezeu, ca să se bucure de făgăduinţă pe măsura în care s-a îndrăgit de ea prin credinţă, nu pe măsura în care a lucrat pentru ea ostenindu-se”. E nevoie de o mare credinţă şi nădejde – ni se spune – pentru a primi răsplata nu pe măsura ostenelilor, ci pe măsura dragostei lui Hristos, la temelia credinţei stând „sărăcia şi dragostea nemăsurată către Dumnezeu” (p. 470). În fapt, comentează părintele Stăniloae, „conştiinţa nemăsurată a sărăciei proprii e capabilă de iubirea nemăsurată a lui Dumnezeu, din care poate avea totul” (şi pe Care Îl iubeşte, astfel, mai presus de orice). „Şi amândouă sunt temelia credinţei” (p. 470, nota 32).

January 1, 2011

Sfântul Grigorie de Nyssa: „Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieţii) şi despre nevoinţa cea adevărată” (2)

În continuare la  
Sfântul Grigorie de Nyssa: „Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieţii) şi despre nevoinţa cea adevărată” (1)
(va apărea în revista "Sinapsa")

Cel purificat prin îndreptările Domnului – în faptele exterioare ale trupului şi mişcările interioare ale inimii (Ps. 23, 3) – scapă de ruşinea prihanei şi e dezbrăcat de necinstea răutăţii, suind în „muntele” vederii lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, adaugă sfântul Grigorie, este vorba despre „cel ce nici cu gândul, nici cu cunoştinţa, nici cu faptele nu şi-a întinat până la sfârşit sufletul, stăruind în patimi, şi cel ce prin fapte şi prin înţelesuri bune şi prin duhul stăpânitor şi-a zidit din nou inima stricată de răutate” (p. 461).
Cei ce vieţuiesc în feciorie sunt îndemnaţi „să se ţină cât mai departe de tot păcatul, atât de cel arătat cât şi de cel ascuns”, spre a se apropia netulburaţi de ţinta însoţirii sufletului cu Hristos, iar cei căsătoriţi să lucreze după asemănarea chipului cununiei – al unirii între Hristos şi Biserică –, făcându-se, după putere, „asemenea frumuseţii lui Hristos prin virtute”. Nu putem răspândi lumină celor din jur fără a fi luminaţi de lumina dumnezeiască, iar alergarea către Hristos e cu putinţă numai prin alungarea păcatului, „atât cel care se săvârşeşte la arătare prin fapte” („furtul şi răpirea, preacurvia şi lăcomia, curvia şi boala limbii şi tot neamul văzut al păcatelor”), cât şi „cel care, zăcând în chip ascuns în suflete şi mişcându-se fără să fie văzut de cei dinafară, roade pe om în chip amarnic cu dinţii cei mai ascuţiţi” („pizma, necredinţa, relele năravuri, viclenia, pofta celor necuvenite, ura, trufia, slava deşartă şi toată ciurda ascunsă a răutăţii”) (Idem).
„Mişcarea păcatului în suflet” e numită, deja, de Dumnezeu „lucrare”: „În inimă lucraţi nelegiuiri pe pământ” (Ps. 57, 2). Nu sunt bineplăcuţi Lui „cei ce caută să placă oamenilor”, sau cei ce, cu făţărnicie şi viclenie, „grăiesc pace cu vecinii lor, dar în inimile lor cele rele” (Ps. 27, 3), cerându-ni-se „să nu căutăm nici faima de la oameni şi să nu ne ruşinăm nici de necinstirile care vin de la ei” (p. 462).
Sfântul Grigorie accentuează importanţa arătării vieţii în ascuns înaintea Celui ce poate să dăruiască „slava cea nemuritoare”. A nu vâna slava de la oameni, a fugi de laudele lor şi a nu arăta faptele proprii în faţa acestora este semnul smereniei, a cărei lumină, chiar şi atunci când luminează înaintea oamenilor, deţine acea transparenţă care îi face pe oameni să vadă în faptele ei desluşit darul lui Dumnezeu şi să laude pe Tatăl ceresc (Mt. 5, 16) (Idem).

Sfântul Grigorie de Nyssa: „Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieţii) şi despre nevoinţa cea adevărată” (1)

Sfântul Grigorie de Nyssa: „Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieţii) şi despre nevoinţa cea adevărată” (1)
(va apărea în revista "Sinapsa")
 
Scrierea „Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieţii) şi despre nevoinţa cea adevărată” (în: Sfântul Grigorie de Nyssa, Scrieri, Partea I-a, Colecţia P.S.B. 29, trad. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae şi Pr. Ioan Buga, note Pr. Prof. D. Stăniloae, ed. I.B.M. al B.O.R., 1982) este adresată celor ce au primit cu vrednicie „cunoştinţa adevărului”, „leacul mântuitor al sufletului”, prin care „înşelăciunea care vrăjeşte pe om se destramă, iar mişcarea necuvenită a trupului se stinge”; e destinată celor ce şi-au îndreptat dragostea după „iubirea lui Dumnezeu cea către noi şi scopul pentru care ne-a zidit”, care pot fi contemplate de către un om despătimit ca „unite fiinţial şi firesc” cu firea noastră; se adresează, de asemeni, celor ce s-au adunat cu toată inima la un loc, ca să înfăptuiască „în comun prin fapte chipul de viaţă arătat de apostol” (Rom. 12, 2) (pp. 455-456).
Sfântul Grigorie răspunde, prin lucrarea sa, dorinţei acestora de a primi un „cuvânt călăuzitor şi îndreptător”, care să-i conducă „pe calea cea dreaptă a vieţii”, să le pună în lumină scopul vieţii, care este „voia cea bună şi bineplăcută şi desăvârşită a lui Dumnezeu”, precum şi „calea care duce la acest scop”, modul cuvenit al împreună-vieţuirii, modul îndreptării, de către întâistătători, a obştii ce se „îndeletniceşte cu adevărata filosofie”, ostenelile cuvenite pentru a urca spre „vârful cel mai înalt al virtuţii”, care învredniceşte sufletul de „primirea Duhului Sfânt” (p. 456).
„Dreptarul vieţii binecredincioase” este rezumat în „dreapta dogmă a credinţei, având dumnezeirea fericitei şi veşnicei Treimi neschimbată nicidecum în nimic, ci cugetată şi închinată într-o singură fiinţă, într-o singură slavă, în aceeaşi voinţă, în trei Ipostasuri”, potrivit mărturisirii date „faţă de mulţi martori prin Duhul care ne-a spălat pe noi în izvorul Tainei (Botezului)” (Idem). Sfântul Grigorie afirmă aici întrepătrunderea între dogma vie a credinţei şi viaţa binecredincioasă, inseparabilitatea lor.