February 23, 2011

two arguments for substantial dualism


Alvin Plantinga - Against Materialism (or 'two arguments for substantial dualism')
California Polytechnic State University, San Luis Obispo 2004
http://www.youtube.com/watch?v=LLzZv5MwjiE
PDF version of the talk - here

music and computation

Gottfried Wilhelm Leibniz's view on music ('the hidden arithmetical exercise of a mind unconscious that is calculating') has (at least) two straightforward interpretations. The first one is essentially reductionist (a 'fallacy of the misplaced concreteness' according to Alfred North Whitehead) and tends to suggest that music is nothing but computation (albeit in the background/unconscious, in a less obvious way). The second interpretation of the music-calculating connection runs somehow in the opposite direction, and tends to suggest that there is more to computation than meets the eye, an ethereal/ineffable/musical/higher-order quality. At this point, one might try to revisit the spirit of some traditional Gödelian themes...
Image source: http://en.wikipedia.org/wiki/File:FortranCardPROJ039.agr.jpg

February 22, 2011

The Music of Dimitrie Cantemir (1673 - 1723) played by the "Anton Pann" band


Peşrev in makam Rast - http://www.youtube.com/watch?v=0GnaZlO73x8
Peşrev in makam Buselik - http://www.youtube.com/watch?v=dqVP-uzL9Zs
Credite: Concertul "Talmaciri musicesti" al formatiei Vocal-Instrumentale de Muzica Veche Anton Pann, organizat de Radio Romania Muzical si Radio Romania Bucuresti. 16.11.2010.Sala Mihail Jora a Radiodifuziunii Romane. Culegere: Dimitrie Cantemir. Aranjament orchestral: Constantin Raileanu
Anton Pann band on YT - http://www.youtube.com/user/antonpannband 
Dimitrie Cantemir - http://en.wikipedia.org/wiki/Dimitrie_Cantemir
Eventim entry - here.

February 20, 2011

Gheorghe Popescu - poeme de tinereţe dintr-un caiet manuscris (1958-1968)



Un grupaj de poeme de Gheorghe Popescu, publicate pe 19 Februarie pe blogul Părintele Ghelasie Gheorghe de la Frăsinei.



Fotografie realizată de Elena Popa






Toamna

Frunze moarte pe pământul umed
Se lasă!...
Tu le calci, le zdrobeşti
La fiecare pas.
Prin crengile uscate
Rar mai trece vreun zbor...
Tu calci pe frunzele galbene, rupte,
Calci pe visurile tale
Ce mor...

1958, Râmnicu-Vâlcea

February 17, 2011

Hubert Dreyfus' criticism of AI

Dreyfus's critique of artificial intelligence (AI) concerns what he considers to be the four primary assumptions of AI research. The first two assumptions he criticizes are what he calls the "biological" and "psychological" assumptions. The biological assumption is that the brain is analogous to computer hardware and the mind is analogous to computer software. The psychological assumption is that the mind works by performing discrete computations (in the form of algorithmic rules) on discrete representations or symbols.

Dreyfus claims that the plausibility of the psychological assumption rests on two others: the epistemological and ontological assumptions. The epistemological assumption is that all activity (either by animate or inanimate objects) can be formalised (mathematically) in the form of predictive rules or laws. The ontological assumption is that reality consists entirely of a set of mutually independent, atomic (indivisible) facts. It's because of the epistemological assumption that workers in the field argue that intelligence is the same as formal rule-following, and it's because of the ontological one that they argue that human knowledge consists entirely of internal representations of reality.

On the basis of these two assumptions, workers in the field claim that cognition is the manipulation of internal symbols by internal rules, and that, therefore, human behaviour is, to a large extent, context free (see contextualism). Therefore a truly scientific psychology is possible, which will detail the 'internal' rules of the human mind, in the same way the laws of physics detail the 'external' laws of the physical world. But it is this key assumption that Dreyfus denies. In other words, he argues that we cannot now (and never will) be able to understand our own behavior in the same way as we understand objects in, for example, physics or chemistry: that is, by considering ourselves as things whose behaviour can be predicted via 'objective', context free scientific laws. According to Dreyfus, a context free psychology is a contradiction in terms.

Dreyfus's arguments against this position are taken from the phenomenological and hermeneutical tradition (especially the work of Martin Heidegger). Heidegger argued that, contrary to the cognitivist views on which AI is based, our being is in fact highly context bound, which is why the two context-free assumptions are false. Dreyfus doesn't deny that we can choose to see human (or any) activity as being 'law governed', in the same way that we can choose to see reality as consisting of indivisible atomic facts...if we wish. But it is a huge leap from that to state that because we want to or can see things in this way that it is therefore an objective fact that they are the case. In fact, Dreyfus argues that they are not (necessarily) the case, and that, therefore, any research program that assumes they are will quickly run into profound theoretical and practical problems. Therefore the current efforts of workers in the field are doomed to failure.

Source: Hubert Dreyfus - Wikipedia - http://en.wikipedia.org/wiki/Hubert_Dreyfus

Hubert Dreyfus on Husserl and Heidegger
Section 1 - http://www.youtube.com/watch?v=aaGk6S1qhz0


Section 2 - http://www.youtube.com/watch?v=ylKnb6WtYqU
Section 3 - http://www.youtube.com/watch?v=LgUDaml7ZJY
Section 4 - http://www.youtube.com/watch?v=QzAqfzWJTq4
Section 5 - http://www.youtube.com/watch?v=VfsKTSM5Sns

February 15, 2011

mantia


mantia

(în: Florin Caragiu, “catacombe. aici totul e viu“, ed. Vinea, 2008, p. 32)


- foto: Diana Popescu -







moto:
V-am cântat din fluier şi n-aţi jucat;
v-am cântat de jale şi n-aţi plâns.
(Lc. 7, 32, Mt. 11, 17)

mi-ai cântat din fluier şi n-am jucat
am prădat teritorii cu dinţii strânşi fără să presimt
semnalul de plecare: 
              
o spaimă de lumină pulsând în trupul înţepenit
               glasul a ceea ce nu-mi aparţine
               şi cercul în care un lanţ de aur
               îmi strânge neliniştea

mi-ai cântat de jale şi n-am plâns
macerat în plăcerea încovoiată lunatic
până la osul orb din ruine:

o armată străpunsă în flancul stâng
sub rotirea oprită fulgerător
a chipurilor din jurul patului alb

mantia sub care o flacără îmi curăţă numele
rămâne pustiul în care singura cale
e sentimentul că sunt ţinut de mână

şi răsuflarea e cât dăruiesc mai departe

sequences


Seminar on sequences

The "phi-bonacci" sequence - an update

A "phi-bonacci" sequence and its consecutive quotients

The histogram represents the raw data of consecutive quotients for the first 500 nonzero terms of the new Euler-Fibonacci hybrid.
X(n) = phi(X(n-1) + X(n-2 )+ 1)
The highest bin around the golden ratio is intriguing...

February 11, 2011

Eugenia Ţarălungă – „De la probleme personale la porţile asfinţitului”

Eugenia Ţarălungă – „De la probleme personale la porţile asfinţitului”
(semnal cuprins în prezentările de carte apărute, sub titlul „De la probleme personale la porţile asfinţitului”, în revista „Viaţa Românească”, nr. 7-8/2010)

Sentic‚ de Florin Caragiu, Editura Vinea, 2009, 128 pagini

Al doilea volum de poeme al lui Florin Caragiu include grupajele: „anii rotunzi”, „un oraş autentic”, „întâlnirea”, „un punct dureros”, „sentic”. Referinţele critice le aparţin lui Paul Aretzu, Şerban Axinte, Felix Nicolau, Nicolae Tzone, Marin Mincu („Florin Caragiu se prezintă – în Sentic – ca un surprinzător poet postdouămiist. Deşi a frecventat Cenaclul Euridice, el s-a ferit să practice poetica minimalistă, propunând un tonus destins, fără derapajele visceralizante specifice generaţiei sale. Discursul acestui poet autentic se caracterizează printr-o sobră surdinizare stilistică, deşi nu lipsesc acele energii lingvistice dejective atribuite de obicei douămiismului canonic. În straturile de profunzime ale textului se notează o „transfuzie” mistică firească, fără să distoneze în acest context receptiv atât de heteroclit. Sunt convins că despre Florin Caragiu se va mai vorbi de acum înainte, aşa cum se cuvine”).

February 9, 2011

Valoarea creştină a simţului comun

Valoarea creştină a simţului comun
de Florin Caragiu
(Text publicat în "Lumina de Duminică", 6 Februarie 2011)

Prin exerciţiul raţiunii practice, omul are temei să se considere o fiinţă liberă, aprecia, la vremea sa, Immanuel Kant. Astfel văzut, sentimentul libertăţii este strâns legat de practică, de raportarea, prin voinţă şi contemplaţie, a acţiunii umane la un ideal. La rândul său, orice astfel de ideal presupune depăşirea raţiunii teoretice referitoare la lume, la această lume, din care transcendentul poate părea că absentează, şi în care tot ce există pare că se supune unui determinism strict. Practica, însă, întemeiată în liberul arbitru, deschide un orizont inedit fiinţei umane. Este orizontul posibilului şi al speranţei, acolo unde poate fi salvată libertatea şi unde se conturează acea reprezentare a lumii raportată la fenomene ce depăşesc cadrul îngust al necesităţii naturale.
Pentru a înţelege omul şi a-l defini, este relevant de observat cum se manifestă fiinţa sa practică dincolo de imperativul ideologiilor abstracte şi de cel al constrângerilor empirice. Care este reacţia spontană a omului în imediat contact cu viaţa. Ce valori ţâşnesc pe această cale de afirmare directă şi intempestivă a umanului? Nu-i deloc greu de observat că aceste valori universale, pe care experienţa le impune, au o rădăcină puternic înfiptă în chiar interacţiunea practică dintre om şi realitate, în ceea ce numim, de fapt, simţul comun. Prin felul cum reacţionează din miezul experienţei, omul îşi manifestă umanitatea sa adâncă şi îşi descoperă propria universalitate. De altfel, din perspectivă creştină, idealul stă la capătul unei căi de recuperare a firescului, a naturii originare.

February 6, 2011

singularitate

singularitate
Un poem de Florin Caragiu
Sentic”, ed. Vinea, 2009, p. 67
(foto: Diana Popescu)

tu ştii că m-am rupt în două, doar ca să prind la mijloc
glasul tău, pe care îl iau cu mine peste tot,
până când nu mai pot înainta. şi îmi aduc aminte
că iubirea nu lasă urme, nu distinge,
în spaţiul dintre viaţă şi moarte,
decât o fibrilaţie a memoriei aruncate peste străini
din capul pieptului.
de fiecare dată când vârfurile copacilor se şterg de nori
refuz să cred că eşti la o distanţă mai mare decât zece
la puterea minus treizeci şi trei.
când te-am întâlnit, am ştiut că drumul meu
pe linia cea mai scurtă către mine însumi
nu mai poate fi prelungit.
inima ta e o singularitate neeliminabilă,
în care Dumnezeu m-aşteaptă după fiecare sfâşiere
de pietre şi îmi curbează privirea cu o veste
nemaipomenită: „omul e nimic,
dar din nimic a creat Dumnezeu lumea[1].

Notă:
[1] după un cuvânt al Părintelui Ghelasie Gheorghe de la Frăsinei (n. a.).