June 28, 2011

Florin & Mihai Caragiu: "Matematică şi Poezie – Confluenţe"


Publicat în revista „Sinapsa”, Nr. 8/2011, pp. 65-75 (foto: Diana Popescu)

În gândirea grecească, pe lângă ordine şi cosmos, logosul a fost o altă noţiune, cu dublu statut, obiectiv şi subiectiv. Logosul există atât în om, cât şi în lucruri. Cosmosul şi ordinea lui se opun unui aşa-numit haos iniţial şi sunt inseparabile de ideea de inteligibilitate, de logos. Pitagora, cel dintâi, a numit cuprinderea tuturor lucrurilor kosmos, din pricina rânduielii ce domnea în cuprinsul lor. Cosmosul era universul ordonat, altfel spus, normat. O altă proprietate fundamentală a kosmosului pitagoreic, pe lângă caracterul lui ordonat, este aceea a caracterului finit. Grecii, s-a spus, se temeau de infinit. Ei asociau valoarea binelui cu finitul şi, implicit, cu cognoscibilul. Pentru ei, infinitul era ceva de ordin iraţional, dăunător eticii. De altfel, esenţa învăţăturii pitagoreice e conceptul de număr în explicarea lumii. (Desigur, pe acea vreme, conceptul de număr era foarte primitiv, legat de ilustrări practice, cu pietricele sau din puncte.) Pitagora e ultimul punct nodal al sistemului încă nedivizat al imaginii lumii mitice, în centrul învăţăturilor sale aflându-se, într-un tot unitar, muzica, matematica, astronomia şi ritul. Există o mistică a numerelor pitagoreice care şi-a atins apogeul în şcoala neopitagoreicilor, în aşa-numitele teologii aritmetice ş. a. Se stabileau corelaţii între numere şi alte concepte matematice, numere şi muzică, numere şi morală, numere şi corpul uman, numere şi elementele universului.
E interesant de urmărit întâlnirea dintre poezie şi matematică în acest punct de convergenţă generală care este mitul, unde funcţiile spiritului nu sunt încă diferenţiate în discipline autonome, şi unde gnoseologicul şi ontologicul, cunoaşterea şi existenţa se suprapun. De altfel, suprapunerea dintre existenţă şi cunoaştere este o temă fundamentală a gândirii antice, şi care, de altfel, a cunoscut revalorificări interesante în modernitate. Parmenide afirma, de exemplu, că „acelaşi lucru este a cunoaşte şi a fi”. Cu alte cuvinte, există o identitate de natură între intelect şi restul existenţei, care face posibilă cunoaşterea. Ajungem, astfel, la ideea importantă de reflexivitate a gândirii, la ceea ce s-a numit, în legătură cu gândirea greacă şi nu numai, critica gândirii, cunoaşterea cunoaşterii.
În dialogul „Timaios”, Platon se referea la cele cinci poliedre regulate, spunând că sunt figuri cosmice la intersecţia dintre raţional şi iraţional, şi corespund treptelor universului său. Teoria lui Platon corespunde în mare măsură principiului economiei, în sensul folosirii unui număr minim de elemente pentru redarea diversităţii fenomenelor naturii, ca şi dezideratelor raţiunii, regularităţii şi ordinii de care e pătrunsă gândirea greacă. Existenţa ascultă de acelaşi logos ca şi intelectul [1].

June 22, 2011

Seară de Poezie la Braşov

Vineri, 24 iunie 2011, orele 18,00
la Muzeul „Casa Mureşenilor” Braşov (Piaţa Sfatului nr. 25)

Fundaţia Culturală „Arania” Braşov
prin Grupul de litere-sunete-şi-culori CAII VERZI DE PE PEREŢI
vă invită la o întâlnire cu poetul bucureştean Florin Caragiu.

Se va lansa cel mai recent volum de versuri al acestuia:
„Sentic” (Editura Vinea, 2009).

Invitaţi:
Prof. univ. dr. Pr. Ovidiu Moceanu
Lector univ. dr. Virgil Borcan
Violoncelistul Sebastian Vârtosu
la debut, poeta Diana-Laura Nohit

Moderatori: Poeţii Adrian Munteanu şi Laurenţiu-Ciprian Tudor

Intrarea liberă

June 19, 2011

June 15, 2011

Gulaguri legale

Ce raţiune poate să separe viaţa şi persoana într-o aceeaşi fiinţă? Ce credinţă oarbă mânuie „raţiunea” încât să hotărască ea să taie firul unei alte vieţi? Din ce moment „are voie” copilul din pântece să fie om? Unde este dreptul lui la existenţă? Cine-l întreabă dacă preferă să trăiască, oricât de grea ar fi viaţa? Un lucru e cert pe lume: oamenii ucid prunci cu sânge rece. În spatele legii pare că poţi face orice fărădelege. Gulagul e-n floare şi argumentele sunt doar bulgări de pământ aruncaţi peste trupuri vii. Omul e o fiinţă ce nu se poate defini pe sine. Nu ai nici un drept să împarţi în două continuitatea vieţii unei fiinţe: o bucată de carne şi un om cu dreptul la viaţă. Omul e unul şi acelaşi. E mai monstrous ce se întâmplă decât toate lagărele de exeterminare ce au existat în istorie. Avortul e crimă! Să nu uităm că argumentele de a întrerupe viaţa sunt relative, bazate pe interpretări, pe când viaţa e un eveniment existenţial incontestabil. Interpretarea se poate dovedi falsă, acum sau în veşnicie, dar răul făcut nu mai poate fi reparat. Nimeni nu are dreptul să interpreteze pentru altul originea vieţii, tocmai fiindcă răul făcut de o interpretare relativă şi eventual falsă nu mai poate fi reparat! Viaţa trebuie luată ca atare, inviolabilă! Prezumţia vieţii umane ca persoană umană, ca unitate şi identitate indivizibilă a fiinţei, din primul moment, trebuie să primeze. Putem face un experiment mintal: în locul unui copil ce urmează să fie avortat considerăm un tânăr paralizat, ce nu poate raţiona şi comunica verbal cu exteriorul, dar care se va recupera complet exact în 9 luni. Cel care îl îngrijeşte are oare dreptul să îl omoare, pe motiv că i-e greu? Că nu are să-i ofere condiţii? Că e mama lui şi ea are dreptul ăsta? Indiferent de greutăţi, în cazul unuia ca acesta întreruperea vieţii e crimă. De ce la unul întreruperea vieţii e socotită crimă şi la altul nu? Voi nu aţi fost copii? V-ar fi plăcut să fiţi avortaţi? Nu e vorba de a osândi oameni, ci de a ataca un principiu care discriminează nepermis şi face să existe lagăre ale morţii sub acoperirea legii. Schimbarea poate veni prin atitudinea personală, opriţi acest gulag, fiecare după putere...

The visit of Queen Marie of Romania in the USA - 1926


http://youtu.be/u1OXYcbPIJs
The visit of Queen Marie of Romania in the USA - 1926

June 10, 2011

footprints in the sand...


http://youtu.be/J_AkJtOtjUc
Princess of Romania and Queen of Yugoslavia Maria (Mignon) and Princess Ileana of Romania
  • From Wikipedia - Maria of Yugoslavia (6 January 1900 – 22 June 1961): She was known as Mignon in the family to distinguish her from her mother. Her mother was Queen Marie of Romania, a daughter of Prince Alfred, Duke of Edinburgh, a son of Queen Victoria of the United Kingdom. Her maternal great-grandfather was Emperor Alexander II of Russia. Maria's father was King Ferdinand I of Romania. Through her paternal side she was also a great-granddaughter of Maria II of Portugal. ; Princess Ileana of Romania (5 January 1909 – 21 January 1991): On her tonsuring as a monastic, in 1967, Sister Ileana was given the name Mother Alexandra. She moved back to the United States and founded the Orthodox Monastery of the Transfiguration in Ellwood City, Pennsylvania, serving as abbess until her retirement in 1981.
  • Footprints in the sand poem (image source

June 6, 2011

Raţiune şi instinct

Raţiune şi instinct

Mihai Caragiu
Publicat în ziarul "Lumina de Duminică", 5 Iunie 2011

Încercând a se preciza deosebirea (de ordin ontologic, nu doar biologic, spusese Blaga) între om şi animal, de cele mai multe ori opiniile, venind dintr­o multitudine de direcţii ale cercetării şi reflecţiei, converg spre a sintetiza imaginea omului după tiparul ei clasic, ca o fiinţă conştientă şi raţională, indiferent dacă implicaţiile acestei idei pot fi orientate teoretic într­un sens minimalist sau, dimpotrivă, maximalist. În cartea "Tous les chiens, tous les chats", Konrad Lorenz afirma: "Metodele noastre de studiu genetic, care pleacă în mod necesar de la nivelul inferior, ne permit să discernem cu claritate domeniul propriu al omului, desăvârşirea etică şi raţională, care n-a existat niciodată în lumea animală. Această desăvârşire se detaşează deasupra fondului comun de caractere şi capacităţi, pe care astăzi, încă, omul le împărtăşeşte cu animalele superioare".
În "Semnificaţia metafizică a culturii", Lucian Blaga arată că omul există "altfel" decât celelalte făpturi, care, împreună, reprezintă un singur tip ontologic, adică "există" în unul şi acelaşi fel: întru imediat şi pentru securitate. Omul, însă, constituie un alt tip ontologic, singular în univers, modul său de a exista fiind "întru mister şi revelare". Pentru împlinirea acestui destin cu mize în transcendenţă, în măsura în care devine conştientă de chemarea sa proprie, această fiinţă unică "e în stare să renunţe, câteodată, chiar până la sacrificiul de sine, la avantajele echilibrului şi la bucuriile securităţii".
Spre deosebire de om, credea Blaga, animalul îşi limitează ambianţa, fiind cu atât mai adaptat "pe orizontală", cu cât e mai specializat organic la acest cadru restrâns al vieţii sale, uşor de reperat în toate amănuntele sale. Adaptarea animală de acest tip funcţionează ca o lege prin care e ca şi când, de la un punct încolo, "mediul îşi creează fiinţa". Lumea omului se deschide însă în alt orizont, acela al fiinţei care îşi creează ea o "lume", actul creator uman fiind opusul adaptării orizontale. Creaţia vizează restaurarea imaginii lumii, umanizarea ei după un ideal al frumosului şi al binelui de sorginte transcendentă.
Dacă gândim, însă, omul şi animalul numai în termeni de opoziţie, în "alb şi negru", riscăm să abstractizăm în mod nepermis realitatea, eludând mesajul unic al experienţei de viaţă, prin care adevărul ni se poate da în concreteţea şi în evidenţa sa de netăgăduit. Animalul ca "opus" al omului e o imagine cât se poate de nereală "in vivo". Psihologic, schematizarea respectivă rezultă dintr-un transfer de însuşiri negative asupra "celuilalt", operaţie prin care omul îşi afirmă o identitate străină de dinamica dialogică a vieţii şi, chiar fără să-şi dea seama, părăseşte cadrul concepţiei creştine despre unitatea creaţiei, regăsibilă în comuniune şi în reciprocă dăruire. Că omul poate comunica efectiv şi iubitor cu o făptură necuvântătoare e o puternică evidenţă de viaţă. Creând animalul, desigur că intenţia lui Dumnezeu n-a fost să ofere un model negativ asupra a ceea nu trebuie să fie omul. Dumnezeu nu aduce la viaţă repere negative.
La orice nivel, scara ierarhiilor existenţiale din viziunea creştină se cere interpretată în sensul slujirii paradoxale, de sus în jos, astfel încât natura se cuprinde ea însăşi în raza de responsabilitate şi de dragoste a fiinţei umane, aspirând, în chip tainic, la o viaţă umanizată. "Animalele crescute în mijlocul oamenilor se umanizează ele însele într-o anumită măsură, capacităţile lor mentale se ascut şi dezvăluie aspecte nebănuite” (Mihai Cociu).
Cercetătorii au dovedit la unele animale superioare existenţa unei gândiri non-verbale, similare la nivel incipient cu schemele logice proprii gândirii non-verbale umane, aşa cum au fost ele relevate, de pildă, în studiile făcute de Jean Piaget referitoare la dezvoltarea mentală a copiilor. Astfel - până la un punct - animalul e capabil de învăţare, de a imita, şi mai ales de plăcerea de a imita gesturile umane (relaţia dintre formă şi fond fiind în acest caz, încă, o necunoscută inefabilă).
Fiind contrară materialismului, concepţia creştină, care aşază în centrul ei realitatea sufletului, n-o întemeiază pe aceasta cauzal în determinismul cerebral. Este adevărat că într-un univers strident deviat de la traiectoria Binelui, asistăm la un fel de inversare a raportului dintre corp şi suflet, astfel încât un număr limitat de funcţii cerebrale "par" a explica şi susţine viaţa. Aceste funcţii slujesc, în principal, organismului fizic şi adaptării lui agresive la mediu. În această stare de anormalitate generalizată diferenţa dintre om şi animal se estompează, iraţionalul devenind o manifestare generală a firii căzute, şi nu o caracteristică proprie doar animalului. De altfel, relaţia între ceea ce denumim îndeobşte raţionalitate şi acea instinctualitate pe care omul preferă să i-o atribuie exclusiv animalului e, văzută în profunzime, ca o relaţie de similaritate în ceea ce priveşte semnificaţia lor ultimă, ţinând deopotrivă de latura raţională şi de cea instinctuală. Scientismul, ca produs agresiv al raţiunii, a fost descris de unii filosofi (J. Ladrière) ca fiind marcat de caracterul său strict operatoriu şi local. Se exercită într-o lume gândită ca închisă între pereţii calculului şi nu priveşte dincolo de ea. "Operatoriu" şi "local" este însă şi instinctul, care nu priveşte dincolo de orizontul său imediat. În ambele cazuri se manifestă o orbire, fiind vorba de o eludare a informaţiei esenţiale, de natură spirituală. E adevărat, în cazul instinctului se poate vorbi de o orbire "necesară", menită să-i garanteze acestuia ascuţimea, rapiditatea de reacţie. Operaţionalitatea ia locul autenticei raţionalităţi, expresia conştiinţei integrate.
În cazul omului însă, lucrurile se complică. Plăsmuit de Dumnezeu ca o coroană a creaţiei, el a primit mult şi are de dat mult. Din păcate, îl vedem adesea îndepărtându-se constant din direcţia cugetării esenţiale, cum ar fi gândul la moarte, dăruit de Dumnezeu ca o posibilă sursă de metanoia.

June 1, 2011

The economy's organic... Keynes vs. Hayek


http://youtu.be/GTQnarzmTOc
Fight of the Century: Keynes vs. Hayek Round Two
Arguing against the top-down, central-plan approach, Hayek emphasizes the centrality of the person:
``The economy's us, we don't need a mechanic
Put away the wrenches, the economy's organic''
Click CC for closed caption!