September 18, 2013

Impotriva canicidului - Carmen Caragiu - "cind animalul a cunoscut ce-i credinciosia"...

Scenele vazute la adaposturile cu ciini capturati sunt cutremuratoare. Sunt scene cu dublu click in sufletul nostru, de unde sunt activate senzatii indescriptibile,cu ecouri mitologice,preistorice, care par ca vor sa razbune situatia actuala, cu impuscaturi de ecouri ce trimit imagini abisale despre fratietatea primara dintre om si ciine, in momentul cind animalul a cunoscut ce-i credinciosia , iar omul vinator a cunoscut ce-i prietenia cu fiara.Am vazut acolo, la adaposturi, ochi omenesti inveliti in blana de ciine, l-am vazut pe Enkidu parasit de iubitul sau prieten Ghilgames,am vazut un celebru mit al prieteniei dintre om si animal scris de-a-ndoaselea, erau acolo si priviri absente,care nu se mai puteau ridica sa fixeze alte priviri, suflete care se loveau de fier si latrau la gratiile de fier. De aceea consider ca trebuie insistat pe aceasta tema de o importanta nevralgica pentru om,e vorba de co-evolutia omului si a animalului in ordine sufleteasca,e vorba de domesticire,de imprietenirea cu alte specii. Este aceasta o posibilitate de crestere impreuna care ia adesea infatisari de necrezut,ce suna fantastic. A se vedea,in acest sens, clipul de rasunet Prietenie adevarata intre om si leu. Un mare etolog roman, pentru care am o pretuire fara cuvinte, Mihail Cociu, cel care a studiat intens psihologia animalelor, a aratat ca instinctul comandat de creier seamana cu uitarea subita,aducind cu sine comutarea brusca a semnificatiei unui lucru. La rindul sau, Konrad Lorenz, parintele etologiei,care inseamna studiul comportamentului la animale.,afirma ca instinctele au un parlament al lor,in care cind unul,cind celalalt detine suprematia."Mirosul singelui este un stimul-semnal foarte important pentru animalul carnivor si el poate comuta imediat impulsurile nervoase de pe circuitul comportamentului de joc pe cel al comportamentului de prada.Si dintr-o data omul isi pierde in mintea animalului semnificatia de partener de joaca,devenind o posibila prada."Citat inchis din Cociu. In acest moment, oameni buni,animalul nu ne mai VEDE. Viteza de reactie fulminanta si automata este la animalul salbatic o necesitate vitala dura si tragica, d.p.d.v. uman, ceruta de lupta pentru supravietuire,cind de rapiditatea si caracterul automat al unui gest depind salvarea vietii si capacitatea de hranire, IN CONDITII LIMITA. Daca n-ar UITA rapid,daca ar STI ca ucide,daca s-ar apuca sa delibereze,atunci bietul animal ar pierde timp si si-ar pierde viata.Acesta-i paradoxul tragic al foamei,descris de Labis in Moartea caprioarei,acesta-i paradoxul rautatii irationale,cel care te face sa plingi,daca ii patrunzi motivatiile contradictorii.Ciinele gonit se apara de pierderea iubirii recazind in irationalitate,in aparenta 'rautate' a UITARII. Tot astfel,in psihiatrie se considera ca AMNEZIA e o solutie psihica de APARARE la limita.Acolo,in adaposturi,ciinii se inraiesc,multi au priviri absente,ce deviaza straniu de la axa de legatura directa OCHI-OCHI. Totusi,omul exista in univers. El e menit sa se ridice prin constiinta deasupra instinctului. El trebuie sa manifeste acea iubire care sa-l faca PREZENT in sufletele vietuitoarelor,suflete triste in care locuieste mai mult ABSENTA, decit prezenta.Dar interesant mai ales este faptul ca in conditii de liniste,cind nevoile primare au fost satisfacute,animalul se arata foarte interesat de stimulul uman,de incurajarile inteligentei TREZE, e receptiv pe o curba crescatoare la chemarile dragostei neconditionate.Ciinele,insa,si-a insusit aceasta facultate de a iubi dincolo de asteptari.Credinciosia lui e proverbiala.Totul trimite la un mit faimos,care intrupeaza cu maxima stralucire dramatica semnificatia prieteniei dintre om si animalul umanizat. Este vorba de mitul lui Ghilgames si al lui Enkidu,considerat de multi comentatori ca fiind cea mai frumoasa si trista poveste de iubire din cite fost-au auzite.Credinciosia lui Enkidu,patrupedul cu blana si cu ochi de om,fata de Ghilgames,care ii va deplinge moartea cu o jale care depaseste in intensitate orice bocet uman,atinge corzile unei sensibilitati foarte complexe,chiar sau mai ales din perspectiva omului actual,cit a mai ramas din el om."Pe Enkidu,pe prietenulk meu, il pling, ca o bocitoare,pling amarnic;securea mea vinjoasa,sprijinul meu puternic, jungherul meu credincios,scutul meu de nadejde,mantaua mea de sarbatoare,mindrele mele podoabe...,fratele meu mai tinar...Ca unei mirese,iti acopar fata,ca un vultur ma tot rotesc deasupra-ti,ca o leoaica ai carei pui s-au prins in capcana,ma zbat crunt inainte si inapoi...De durere pentru prietenul meu ma infasor in zdrente si fug in pustie..."-din Plinsul lui Ghilgames, la moartea lui Enkidu.