November 5, 2013

Carmen Caragiu: să ne cunoastem adevăratele valori - fragmentarium Mircea Ivănescu

Carmen Caragiu pe Facebook:
Se apropie miezul noptii si un grup de literati, printre care ma numar si eu, am convenit sa lipim blazonul Mircea Ivănescu pe umarul sting al Vintoasei de Halloween. Poetul Mircea Ivanescu e un frecvent calator pe aceste tarimuri feerice si cetoase, colindate de zinele melancoliei, ca si de spiridusii kitschului. Rescriem in forma de proza poetica citeva (fragmente din) poeme de Mircea Ivanescu. ''Am cunoscut odata o fiinta, povesteste povestitorul, cu parul rasturnat atita de strins incit ii facea fata prea nemiscata. Ar fi fost chiar fara expresie, daca n-ar fi avut ochii mari-mari... Si usorul ei aer de uimire, sau poate de atentie neincrezatoare in ce-i spuneam eu, si aceasta limpezime prin care vroia sa rastoarne vorbele mele, ii faceau o viata reala alaturi, cind era in fata mea. Ne intilneam, uneori, numai seara; se aseza de cealalta parte a mesei, si-si misca miinile lent. Eu ii spuneam o multime de lucruri, si ea ma asculta serioasa. Tot ce-i spuneam capata pentru ea contururi de obiect, pe care trebuie sa-l ridici, atent, in miini, sa-l privesti cu grija. Imi raspundea cu vocea melodica,insa in alta cheie - ca un acompaniament al miinii stingi...; si vedeam,fara sa ma incred prea mult, cum ce spuneam eu capata un alt inteles. Intr-o seara si-a ridicat ochii spre mine. M-a privit deodata,atit de departe, casi cum m-ar fi aruncat la capatul rasturnat al unui ochean...(Mult mai tirziu am inteles ca atunci ar fi trebuit sa ma simt singur.) Am mai condus-o apoi citiva pasi, cred ca era o noapte cu ploaie - ii simteam bratul strain in mina mea cuprinzindu-l. Imi spuneam - vezi, asta inseamna, in fond, ca ea a fost tot timpul numai ea, si spre tine doar o deschidere , dar nu o revarsare... Si nu era asta. .. Mai tirziu altcineva, vorbindu-mi de ea, fara sa stie ca o cunoscusem, mi-a suris rau, spunindu-mi - e o MOARTA. Desigur, n-avea dreptate. Cind am plecat atunci mi-a intins insa o mina inerta" '(A plinge cu ochii altuia) Dupa unii, cel mai mare poet roman modern cu opera incheiata, Ivanescu scrie o literatura muzicala. E ''sec'' si totusi cu o calitate tonala exceptionala, insa nu un sentimental, increzator naiv in asteptari. ''Ne asezaram pe balustrada joasa, ea sprijinindu-se de stilpul rotund. Cu fata in lumina. (Am sa m-ascund in intuneric, aici, imi spuneam, am sa urc spre miinile ei.) Pe ascuns ii pindeam fata.Vorbeam rar si mereu cu raceala. Intr-un descintec amar de luna curtea cobora linga noi. Sus un bec ii tipa lumina pe obraz. Dupa un timp obosii. Dar eram singuri, si noaptea ii desena grele figuri pe fata ei departata. (Am sa las sa treaca,imi spuneam, timpul acesta uscat.) Si ea se ridica. O priveam inca. Exasperat."' (Nocturna) '" M-am aplecat mult catre ea peste cristalele impure ale paharelor arzind linistit, sa-i spun: ''Rochia ta (dar nu-i priveam fata, nu o vedeam), abia acum vad, ai o rochie violeta'" Acele dure ale alcoolului imi zgiriau fata, ca atunci cind mergi prin zapada, in soare.""Ai o rochie violeta,ii spuneam surprins,si e ca o flacara aderenta care te consuma. Pe brinci ma tirasc catre ea ''- as fi putut sa-i spun,dar minteam; vazusem de mult cum gulerul intunecat al rochiei ii urca spre git cu jocul lui de curcubeu degradat. Si mereu imi spuneam :Daca-i privesc fata acum,am sa inteleg - am s-o vad pentru intiia data cu adevarat. Si mi-am ridicat ochii spre fata ei nemiscata.'' (Conversatie mondena). La Ivanescu,a apleca ochii sau a-i ridica spre cineva e gestul suprem, patru octave. '"Sa-ti spui ca e cu putinta ca atunci cind iti ridici ochii,sa intri in viata adevarata''... Sa ne cunoastem adevaratele valori, care au intrat de mult in circuitul culturii occidentale, fiind tradus si in India, Japonia etc. Dar romanul,din pacate, il cunoaste mai putin.