Ce este o melodie superbă?

Orice candidat la statutul de melodie superbă trebuie sa aibă ceva fundamental trist şi posibil (dar nu necesar) rezolvabil în transcendent. Optimismul tâmp cu 'satisfacţie imediată' nu se califică.
Willie Nelson with Ray Charles - Seven Spanish Angels - http://youtu.be/x8A9Y1Dq_cQ

Horrors in plain sight. "This Is the End of Looking Away"

"What makes the Gosnell story unique is that it should distress anyone with its details, pro-choice or pro-life, regardless of religion or politics. But of course, people need to know about an evil before they can do anything about it." (Philadelphia’s archbishop, Charles J. Chaput, as cited in  "This Is the End of Looking Away"  by Kathryn Jean Lopez - National Review Online, April 28). On topic: "The truth about late-term abortion. / Abortion clinic employee caught on tape recommending killing infant" (by Kyle Smith - The New York Post, April 27)

Consumerism is self-destructing

"Comfort is the worst kind of slavery" (Seneca)


The Super Rope Solution - Animated Short from Auke de Vries on Vimeo.

Pr. Laurentiu Iacob - Troparul Floriilor - http://youtu.be/v_fLXs6-S9w

R. I. P. George Jones (September 12, 1931 – April 26, 2013)

http://youtu.be/q8EHXxYCIzs - George Jones - Loving You Could Never Be Better (1973)


http://youtu.be/XeKLwTIx3k0 - George Jones and Ray Charles - "I Didn't See A Thing" (1984)

Câinele cel bun - povestire din Pind

"Când am ajuns la şaptisprezece ani, am luat în primire turma de oi şi ceva capre eu singur la vreo opt sute de capete. Eram de fapt la turma asta doi ciobani care făceam la schimb, unul o zi, celălalt a doua zi. Erau pe munţii Pindului nişte păduri bătrâne de tot, din care nu ridicase nimeni un băţ de lemn, fiindcă erau departe de comună şi existau păduri mai apropiate din care oamenii cărau lemne pentru foc sau construcţii. În pădurile astea prin care umblam noi cu turmele erau multe animale sălbatice: urşi, lupi, porci mistreţi, cerbi, căprioare, râşi, vulpi, bande de hoţi, dar mai ales cete de lupi nenumărate. Aveam însă câini buni, deşi mai era şi câte unul mai prost pe lângă cei buni. Într-o vară, eu aveam un câine călare pe lup, iar tovarăşul meu avea un câine care toată noaptea lătra, dar lătra aiurea. Al meu însă lătra numai când vedea ceva pericol. Şi aşa într-o seară, noaptea pe la ora două, pe când dormeam şi noi şi oile, câinele tovarăşului meu lătra, iar al meu, nici pâs, dormea.ceva mai încolo, un pic mai departe de oi. Se trezeşte tovarăşul meu şi îmi spune: „Câinele tău nu face două parale! Ia uite al meu cum latră, nu doarme deloc şi al tău doarme mereu.” Atunci îi răspund eu: „Măi, Gheorghe, tu crezi că câinele tău păzeşte oile? Ăsta al meu le păzeşte!" Chiar pe când vorbeam erau orele două noaptea. Chiar în momentul acela se repede un lup în oi, înhaţă o oaie şi o ia în gură să o tragă mai încolo ca să o mănânce. Dar câinele meu se repede fuga, călare pe lup. Atunci lupul lasă oaia, iar câinele îl trânteşte şi iar îl trânteşte până la marginea pădurii. Abia acolo l-a scăpat pe lup. Dar câinele tovarăşului meu, noi strigam şi el fugea mai încolo. „Ei, dragă Gheorghe, te-ai convins acum cine păzeşte oile?” Atunci îmi spune tovarăşul meu: „Da, măi, Mitică, ai dreptate!” Deci noaptea câinele păzeşte oile, nu ciobanul. Dacă nu ai câine bun, ia lupul oaia şi pleacă cu ea liniştit."

Viaţa mea zbuciumată şi adevărată, de Dumitru Caragiu (1904-1983) - sursa

O privire adâncă asupra făptuirii...

“Lucrurile nu sunt greau de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face.”
(Constantin Brâncuşi)

Nichita Stănescu - Sunt un om viu

http://youtu.be/bCXASDhRrJk

Credite: versurisubfloridetei.blogspot.com

Mary Black - Siúil A Rúin

http://youtu.be/hRaoAtOB5y8 - Mary Black - Siúil A Rúin ("go, my love")
Din comentarii:

"C'est le coeur qui chante. Merveilleuse musicienne que Mary Black. Bonheur et émotion !"

"But now my love has gone to France 
to try his fortune to advance 
If he e'er comes back 'tis but a chance 
Is go dté tú mo mhúirnín slán"...

Mary Black - The Dimming of the Day

http://youtu.be/P17wWpr2usk - Mary Black - The Dimming of the Day (a song by Richard Thompson)

Petre Ţuţea - statement, for Emil Cioran

Petre Ţuţea's "Declaration" to Emil Cioran, read by Alexandru Popescu (Prahovara) - http://youtu.be/bI8-er2bTqo

Educaţie şi credinţă - file de istorie buzoiană

Satul Sahateni, Judetul Saac, August 21, 1842: un atestat preotesc conferit de ieromonahul Metodie. 
Interesant: "Cele 4 lucrari de Aritmetica" - parte a pregatirii din scoala bisericeasca.
Imagine: Judeţele istorice ale Ţării Româneşti - pentru locaţia judeţului Săcuieni (sursa)

ATESTAT

Se face cunoscut printr-acesta ca Ioanu sin Popa Stefanu, candidat de preotie din sat Sahatenii, judetul Saac, a urmat scoala din bisearecii din sat si cea de la Sfanta Episcopie Buzaului si a invatat cele urmatoare: 1. a facut cuviincioasa deprindere la citire. 2. Scrisoare regulata, 3. Cele 4 lucrari de Aritmetica, 4. Catehismul ce coprinde in sine dogmele tainelor si poruncile religii noastre si alte cunostinte trebuitoare treptei preotesi./Si spre incredintare de acea urmare la invatatura si buna purtare i s-a dat acest inscris.

1842 Avgust 21 Buzau
(ss) Metodie ieromo(na)h.

DANIC Buc., Logofetia pricinilor bisericesti, ds. 247/1842,f.5

(Fotocopie in colectia Pr. Mihai Stanciu)

Sursa: Facebook - Sahateni Sahat

P. S. Județul Săcuieni (Saac) "a fost desființat la 1 ianuarie 1845 și împărțit între județele Prahova (cea mai mare parte) și Buzău (partea de est)". (vezi Wikipedia - Județul Săcuieni).

File de istorie: Discursul lui Corneliu Coposu la congresul Partidului Conservator din Marea Britanie

http://youtu.be/8FMhoRe2v5o
Also featured in the video: Margaret Thatcher, Doina Cornea, Mihai Gheorghiu, Paul Negrut.
October 11, 1990.

Apocalypse According to Cioran [Documentary, English Subs]

"Toată filosofia e fără răspuns. Față de ea, sfințenia este o știință exactă." 
(Emil Cioran)
Apocalypse According to Cioran - http://youtu.be/78y06QkpnC8
Un film de Gabriel Liicenu și Sorin Ilieșiu  (partea I)
Premiul pt. Scenariu, Uniunea Cineaștilor 1996. Premiul special al juriului, Mediafest 1996

Pateric Buzoian: Ieroschimonahul Ambrozie Rizea, nevoitor pe Dealul Istriţa

De zeci de ani, n-am ştiut nimic altceva - doar "pustnicul Ambrozie" şi chilia sa... cam atât. Până astăzi (da, sărbătoarea Sf. Mc. Sava de la Buzău!), când am descoperit o foarte interesantă fila de Pateric Buzoian - Din viaţa ieroschimonahului Ambrozie Rizea, nevoitor pe Culmea Şoimului/Dl. Istriţa/BZ.

On a related note - despre o "Zonă" străveche:
Adevăruri tulburătoare - Misterele din Munţii Buzăului - http://youtu.be/eRFgcfXwgdk

ordinea zilei

vântul a dat fereastra de perete,
fotografia prinsă de cadru a lunecat pe dușmea.
zâmbești de jos, dintre colțurile îndoite,
cu un aer înțelegător: peste tot auzi
zvonuri de mai rău și consolarea că omul,
săracul, se descurcă. până și firele
încurcate ale vieții spun că așa e.
și cu cât mai greu îți e, cu atât e mai sigur,
unul și altul, că o să răzbești,
de parcă ar ști că la capăt ești tu,
și ființele pe care le vezi o singură dată
sunt tot mai aproape de tine.

preț special

pari fericit 

dar un petic de cer te apasă

aureolat de o suferință difuză 

vin la tine

animale gata de tăiere 

și te privesc în ochi

atât

James Taylor - Fire and Rain, Live 1970

Din comentarii: "This is greatness. Just classic." - http://youtu.be/JOIo4lEpsPY

Neil Young - "Unknown Legend"

Superb - http://youtu.be/40YzTpxrdZQ

Demoniacul, între simbol şi realitate

Demoniacul, între simbol şi realitate

Capitol din articolul 
Florin Caragiu, “Întrupare și iconicitate”, în vol. colectiv „CHIPUL ICONIC. Crochiuri antropologice. Reflexii ale chipului teologico-mistic ghelasian”, vol. II, 2012, pp. 51-63

În parabola căderii îngerilor, părintele Ghelasie a pus în legătură motivaţia luciferismului cu respingerea Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Convorbirea dintre Luceafăr şi îngerul Gavriil, aşa cum a imaginat-o misticul de la Frăsinei, conţine o afirmaţie-cheie, făcută de Luceafăr: „Noi nu iubim pe Dumnezeu cu plecăciunea” [1]. Cea dintâi şi cea mai adâncă plecăciune a realizat-o Hristos, întrupându-Se. Mândria marchează o ruptură în raport cu însăşi taina Întrupării, taina chenozei divine. „Luceafăr” nu poate concepe coborârea Fiului Divin şi în chip de făptură. Întruparea, însă, argumentează îngerul Gavriil, semnifică depăşirea „hotarului transcendental” ce separă ca un gol metafizic Divinul de creaţie. „Prin El şi doar împreună cu El, cu Fiul, creaţia va putea fi părtaşă la cele dumnezeieşti, trecând de hotarele mărginirii” [2]. Fiind pecete de fiinţă, „chipul de Fiu este taina identităţii lumii” [3]. Luceafăr, însă, respinge această linie de argumentare pentru că el idolatrizează însuşi „golul metafizic”, separaţia dintre spirit şi materie, dintre gândirea pură şi mintea întrupată. Fantasma luciferică a libertăţii transcendentale absolute îl determină pe Luceafăr să vorbească despre o „împărăţie a marelui gol” [4]. Acest „mare gol” se prezintă a fi o oglindă a identităţii abstracte, ce se afirmă prin negarea întrupării, a dogmei celor două naturi în Hristos. Libertatea căutată de Lucifer, pe care el o identifică cu fiinţa, în cel mai valoros sens al cuvântului, reprezintă rezultatul unei operaţii de delimitare de tip gnosticist faţă de tot ce nu-i gândire pură, îngerească, „minte în sine”, necontaminată de amestecul cu pământul. Dar sacrul, susţine îngerul Gavriil, este opera Întrupării şi a Iubirii, care vin să împlinească şi să odihnească gândirea, nu să o distrugă. Viaţa se revarsă dintr-o dăruire absolută, astfel încât până când şi ultimul element creat, care-i aparent şi cel mai umil, nu va fi integrat în „Trupul lui Hristos”, în Liturghia cosmică a iubirii, nu va fi cu putinţă pace în creaţie. Luceafăr, însă, stă pironit în răzvrătirea lui. Omul menit să unească pământul cu cerul devine pricina invidiei luciferice. „Nu mă voi închina niciodată unui Dumnezeu-făptură. Pe altarul nostru îngeresc, El a pus pecetluită Cartea Vieţii, urmând, însă, ca pe altarul inimii omului această carte să fie deschisă şi să fie citită. De ce a ales graiul omenesc pentru citirea Cuvântului creator? Nu se cădea să fie graiul îngeresc? El Însuşi, Creatorul, va vorbi pe limba omului, cea care va cuprinde şi va strânge la sânul Cuvântului tot ce există. Dar nu se cădea ca limbajul spiritual al îngerilor să aibă el întâietatea?” [5]. Lucifer interpretează greşit smerenia ca pe o „înjosire”, o „înjosire a chipului spiritual” [6]. Prin natura sa spirituală, îngerul – gândeşte Luceafăr – e cel mai apropiat de natura divină, astfel încât devine de neînţeles mişcarea făcută de Dumnezeu, prin care Divinul „alege să se odihnească în chipul cel mai îndepărtat de El” [7], care este o făptură, omul. Apostazia luciferică marchează o cădere din iubire şi, totodată din „frumuseţea gândirii îngereşti” [8]. „Îngerii căzuţi au distrus tocmai chipul de înger” [9]. Îngerii cei pururi cântători sunt „primitorii Supraluminii divine, care vine de dincolo de Creaţie” [10]. Gândirea proprie de înger este ca o oglindire fidelă a Acesteia. În raport cu Divinul, experienţa îngerească are, aşadar, ceea ce Gadamer numea un caracter suportat, nu provocat. „Frumuseţea gândirii noastre de înger constă tocmai în puterea de a primi fără prefacere Supragândirea divină” [11]. Mintea îngerului nu operează cu principii, cu idei abstracte, ci cu întreguri spirituale, rod al vederii „de jur împrejur”, sintetice şi instantanee. Aşa cum îi apare îngerului, realitatea cea „covârşitoare” nu e construită sau „re-produsă” prin gândire, pornind de la parte la întreg, ci e primită prin vedere, ca o viziune directă. Această covârşire a gândirii sub puterea „vederii” face din înger o fiinţă pur receptivă, ascultătoare şi închinătoare. În interiorul său, îngerul tace, pentru că ascultă. „Îngerul este tăcere în interior şi cântare neîncetată în exterior” [12]. Orice gând al îngerului este „aşezat în gest de închinare” [13].

Dar îngerul apostat încetează să guste din bunătatea Domnului. De aceea, el începe să „guste”, cum spune părintele Ghelasie, din tristeţe şi din moarte. „Lucifer a inventat o lume fără Divin, lumea plăcerii şi durerii, ce se zbat în întunericul morţii, lumea care, gustând din sine, aşa ruptă de Dumnezeu cum este, descoperă goliciunea şi moartea” [14]. Părintele Ghelasie vorbeşte de o „antilume a întunericului”, dominată de ură şi de magie, cu semnificaţia de constrângere a acţiunii, de mişcare prin forţă a elementelor ce altădată erau puse în mişcare cu puterea neconstrângătoare a iubirii. Cedând ispitelor, devenim robi păcatului, cea mai puternică ispită, aşa cum au descris-o sfinţii părinţi, fiind lepădarea de smerenie, care în fond se traduce ca o lepădare de Întrupare. 

Chipul iconic în actualitate

Chipul iconic în actualitate
 - articol de Florin Caragiu -

Prefaţat de Î.P.S. Mitrop. Acad. Dr. Irineu Popa, volumul „Chipul iconic. Crochiuri antropologice / Reflexii ale chipului mistico-teologic ghelasian”, vol I., ed. Platytera, 2012, cuprinde o serie de studii ce au fost menite să lumineze mistica şi antropologia iconică a părintelui Ghelasie Gheorghe, demers realizat „de pe o poziţie interdisciplinară”, după cum a remarcat înainte-cuvântătorul acestui volum, cu intenţia de a scoate „în evidenţă întâlnirea dintre isihasm şi cultura actuală pentru întregul cunoaşterii umane” (p. 6). Temele dezbătute de autori sunt, pe rând, paternitatea şi filialitatea, fundamentele misticii creştine, semnificaţia iconică a chipului Maicii Domnului, natura creată şi taina umanizării ei posibile, aşa cum s-a prefigurat aceasta şi în temeiul unor observaţii ştiinţifice recente, locul conceptului de iconicitate în psihologie, moşul şi hotarul în antropologia juridică. După cum a precizat Daniel Lemeni, „această taină a filiaţiei divine, care aparţine patrimoniului teologiei creştine, va deveni paradigmatică în opera părintelui Ghelasie de la Frăsinei (p. 15). Iconicitatea ţine de revelaţia paternităţii absolute, pe care o aduce cu sine Fiul dumnezeiesc. În gestul închinării, mâinile şi tot trupul care-şi pleacă fruntea sunt pecetluite iconic, de aceea ele sunt înţelese ca nişte efigii supreme ale omului. Închinarea, însă, e mai presus de toate gest lăuntric, prin care mintea se coboară în inimă, întrucât cele văzute trebuie să se pătrundă de cele nevăzute, făcându-se receptaculul lor. Menirea întregii creaţii este de a oferi răspuns de mulţumire Creatorului. Cine răspunde astfel, departe de a-şi pierde identitatea, îşi regăseşte chipul dintru origini. În om, natura îşi caută chipul, aspirând spre umanizare, după cum omul tinde spre îndumnezeire. Dacă nu privim spre ceilalţi cu dragoste, nu ne putem oglindi, nu putem „fi”, în autenticul sens al cuvântului.

Omul, la hotarul dintre lumi

Antropologia iconică vede în om „hotarul între două lumi”, într-o „regăsire vie şi faţă de Dumnezeu şi faţă de lume” (idem). Hotarul, se spune, reprezintă totodată un legământ şi o făgăduinţă. Acest hotar-legământ nu înseamnă, propriu-zis, o „îngrădire-oprire”, ci face posibilă tocmai deschiderea sau „trecerea de taină” în acea „întâlnire crucificată şi înviată”, care restituie lumii viaţa şi omului calea îndumnezeirii. Prin hotar, prin faptul că se poate opri, omul înaintează în dragoste şi în taină, biruind moartea prin înviere şi egoismul prin comuniune. Semnul crucii, asumat cu gestul închinării, atinge deopotrivă corpul şi sufletul, supraunite într-o existenţă care e indicată sub numirea de trup, trupul persoanei în integralitatea ei. Dar acest trup face, la rândul lui, parte dintr-o unitate mai amplă şi mai profundă, care este Trupul lui Hristos, Trupul lumii şi al veşniciei. Liturghia îşi dezvăluie în acest punct o semnificaţie ontologică maximă, ritualul fiind mişcarea recursului perpetuu la origine, antrenând cunoaşterea şi trăirea într-o circula­ri­tate antientropică, prin care cunoaşterile parţiale tind spre unifi­care, iar universul reprezentării tinde să atingă iconicitatea, euharistia formei. Liturghia uneşte esteticul cu eticul într-o supra­trăire mistică, de asemeni compatibilizează simţirea cu gândirea.
După cădere ştim că simţirea se comportă, de regulă, ca şi cum ar fi oarbă, criteriul simţirii fiind, adesea, simţirea însăşi, mai precis, plăcerea pe care fiinţa o resimte făcând un lucru sau altul. Pe acest traseu absorbant, discernământul sucombă, mintea se complace în a ignora cauzele şi consecinţele unui act.
Tragedia căderii a modificat troposul lumii, deturnând sensul plăcerii, pentru că – aşa cum a fost proiectată originar – plăcerea prin sine are un sens, un sens legat de adevăr, însă, aplicată fals, ea devine o făgăduinţă falsă, o semnalizare în gol, un „idol”. În „Cântarea Cântărilor” ni se restituie sensul simţirii prin reorientarea fericirii spre adevăr, reunind forma cu substanţa. Omul, cu menirea sa de „hotar”, e următor al lui Hristos, purtând crucea păcatelor şi moştenirilor, înaintând împotriva vântului. Acum putem înţelege mai bine menirea omului în cos­mos. Părintele Ghelasie s-a referit în mod sistematic la existenţa unui limbaj al sufletului, alcătuit din „cuvinte” care transcend ideile discursive. Cuvintele „se văd” pentru că ele au parte de realitate, pe când ideile sunt gândite şi sunt supuse îndoielii. Cuvintele sunt pecetluite de bună mireasmă, de aromatele Duhului purtător de prezenţă. Faptul că omul este „mai presus de creaţie”, un „stăpânitor”, aceasta implică, afirmă autorul isihast, natura sa de slujitor al întregii existenţe, responsabilitatea lui majoră faţă de cosmosul „care creşte sau se distruge prin om. Omul este bucuria sau iadul cosmosului” („Pe urme antropologice”, p. 23).

Matematică şi Taina credinţei - interviu cu părintele Ieremia de la Putna

"Matematica şi viaţa în Hristos pot părea multora fără nici o legătură una cu alta. Pentru părintele Ieremia de la Putna, cu un doctorat în matematică dat în SUA, la Berkeley, această lipsă de legătură este doar aparentă."...
„Ca să creezi, trebuie să rămâi în modestie“ - interviu de Augustin Păunoiu, Cotidianul LUMINA, 31 Martie 2012