February 27, 2014

Europarlamentarele intre exigenta pragmatica si traficul de incredere

Una din marile calitati ale modus-vivendi-ului nord-american este insistenta extrema prin care se cere oricarei initiative (economice, politice, sociale, stiintifice) care pretinde suport si incredere sa precizeze efectiv modul in care vor realiza obiectivele propuse (bineinteles, acestea trebuiesc formulate clar inainte de toate), si sa furnizeze un plan coerent si credibil in acest sens (care sa argumenteze plauzibil si documentat ca probabilitatea succesului in atingerea obiectivelor propuse este semnificativ mai mare decit cea a esecului). In absenta acestui plan credibil (chiar daca obiectivele formulate suna frumos, cel putin pentru categoria sociala dorita ca si clientela / “constituency” de respectiva initiativa), politicianul, intreprinzatorul-ul, activistul social, sau omul de stiinta in cauza au o credibilitate drastic limitata (si chiar mai rau, trezeste suspiciuni de trafic de incredere - pe romaneste, "smechereala"). Clar, aceasta exigenta deriva din pragmatism. Desi europenii se grabesc intotdeauna sa respinga pragmatismul (nu inseamna ca in unele cazuri "continentalii" nu au dreptate, macar in unele cazuri in care rejectia nu se face "automat"), in acest caz particular, rolul unei asemenea exigente pragmatice in garantarea increderii in variile initiative politice, sociale, economice, etc. este neindoielnic benefic, constructiv.

Revenind la politica romaneasca, desi politicienii sunt intotdeauna generosi cu cuvintele mari (nu numai la noi, ce-i drept), tocmai in materie de stabilire a credibilitatii printr-un plan coerent si credibil, dincolo de slogane, chiar si pentru clientii proprii, sunt "missing in action". Sa luam de exemplu cazul Capsali, candidat la europarlamentare, care isi propune candidatura sub un stindard conservator al familiei traditionale, dorind "sa reprezinte drepturile şi interesele familiei din România în Parlamentul European şi, totodată, în mediul public românesc".  Totul bine si frumos, insa chiar si obiectivul de "a reprezenta" este un termen care acopera o arie mult prea larga, variind de la (1) starea de bibelou (inert, dar la vedere publica) marcat cu o intrebare retorica cum ar fi "Te interesează viitorul copiilor tăi?"… la (2) conditia (tragica) a dirijorului de pe un "Titanic romanesc" conservator ce se scufunda in oceanul unor "valori straine", ostile celor autohtone, reusind macar sa conduca o interpretare superba unei minunate melodii traditionale… si in sfirsit la (3) o reprezentare care sa dea rezultate concrete - si in aceste rezultate ("roade") isi pune speranta clientela proiectata de candidat (publicul crestin ortodox), nu in primele doua (care, tehnic vorbind, sunt posibile, chiar usor de realizat – "failure is easy"). In al treilea caz, insa, numita clientela ar fi interesata totusi de acel plan credibil prin care sa se argumenteze ca modul (explicitat) de a proceda la Bruxelles, "in birlogul lupilor", va conduce mult mai probabil la atingerea obiectivelor propuse (rezultate concrete) decit la esec (sinonim, de facto, cu o figuratie pe bani europeni). In lipsa acestui plan, tinind in acelasi timp cont de marile sperante ce pot fi investite de suporteri, proiectul nu este altceva decit… vanare de vant si trafic de incredere.