April 23, 2014

Tudor Arghezi - misterul prezentei cainelui in viata noastra...

“M-a turburat intotdeauna, ca unul din mistere, putinta ca e cainele prezent in viata noastra. Fara om si fara caine, cainele si omul ar fi niste pribegi. Pentru moralul omului, prietenul lui de la use si din odaie e o mangaiere, un sprijin, un aliat. Zadarnic asteptati dintre semenii perversi, uneltitori, veninosi, tradatori. Cainele este permanent cu tine, langa tine, pana la moarte, singurul tovaras care moare odata cu tine, culcat pe mormantul tau. Te uiti in ochii lui: te intelege si tu nu cauti sa-l intelegi. Inima lui ti-e daruita fara conditii si peste imprejurari: cainele-i o prelungire a fiintei tale sufletesti, si tu il chinuiesti, il bati, il prinzi cu latul si-l ucizi. Primarii…ii starpesc cu otrava, stapanii ii gonesc, se ridica impozite pe caini, oamenii stiintifici si docenti vor sa-ti ia catelul din brate si cainele din lant ca sa te ocroteasca de o prostie din capul lor sterp. S-a nascocit, pentru flatarea simtului de conservare a omului de prisos, primejdia turbarii, principiul municipal, aproape dogma de Stat. De ce e cainele impur chiar pentru Charles Baudelaire, unul din cei mai impuri dintre oameni? Nu pute omul? Nu-i pute gura, stomacul, intestinul? Picioarele nu-i put? Si ce constiinta poate fi mai spurcata decat a omului, degradat si infect cu atat mai mult cu cat se-nalta mai sus, ministru, presedinte, barbat de Stat, potentat si javra, si cu cat isi stropeste starvul imbaiat, cu parfumele filosofilor si vaporii distilati ai violetei… Da laba-ncoa, Grivei, voiniceste : laba ta ma cinsteste.” 
(TUDOR ARGHEZI. Sursa - citat; imagine)