La Washington State University, unde am lucrat intre 1996 si 1999, am
avut doi masteranzi. Unul dintre acestia,
Ioan Sadoveanu (emigrant din
Romania) a obtinut titlul de M. Sc. in 1997, cu o lucrare despre
recurente liniare peste corpuri arbitrare. Era o persoana remarcabila,
si un matematician cu un deosebit talent, fiind un frecvent autor de
probleme publicate in periodicul “College Mathematics Journal”. Din
pacate, viata a fost adesea vitrega si nedreapta cu Ioan, experientele
negative cu oamenii conferindu-i o aura tragica, cu atat mai mult cu cat
avea un extraordinar simt moral, nedreptatile la care fusese supus de-a
lungul anilor afectandu-l profund. Nascut in 1950 (fiiind deci cu 13
ani mai in varsta decat mine) a fost profesor de liceu in Romania
inainte de ‘89. Acolo a indurat nenumarate abuzuri si matrapazlacuri de
la politrucii unei administratii inepte, si s-a decis sa fuga din tara. A
reusit sa ajunga in Franta dupa o aventura periculoasa pe tren care
l-ar fi putut costa viata. Din nefericire si in exilul din Franta a
indurat incredibile abuzuri si experiente negative (in plus era fie
ignorat, fie privit de sus de multi dintre “romanii ajunsi” de acolo),
asa ca a decis sa plece si din Franta, pentru a face matematica
(pasiunea vietii sale) in Statele Unite, valorificandu-si astfel
indiscutabilul talent. Insa suferintele precedente isi pusesera deja
pecetea, idea de “plecare” impreuna cu fumatul excesiv devenind de
atunci permanente ale vietii sale. Dupa o serie de peregrinari a ajuns
la Washington State University, unde l-am intalnit in 1996, cand am fost
angajat acolo. Am comunicat zilnic, ascultand practic viata sa, si am
discutat adesea probleme de matematica si cultura romaneasca (era un
mare admirator al “Romaniei eterne”). Eram buni prieteni, insa Ioan
considera ca ceilalti profesori nu erau suficient de intelegatori (cu
atat mai mult colegii studenti la masters sau la doctorat, in general
mult mai tineri). Tocmai de aceea am incercat sa il ajut cat am putut de
mult, si cat se poate de repede. I-am fost indrumator la masters,
proiectul final sustinadu-l intr-un mod stralucit. Ne-am bucurat atunci
amandoi, insa lucrul de care ma temeam mai mult s-a intamplat, iarasi:
Ioan a plecat, conducand un automobil vechi prin desertul din Sud-Vestul
Statelor Unite, catre alt orizont universitar. Pentru a disparea in
curand si de acolo… Ultimul contact a fost intr-o seara tarzie de Pasti,
dupa ce disparuse o vreme indelungata... mi-a lasat un mesaj pe
telefonul de acasa... suna cam asa:
“Domnule profesor, la telefon este Ioan Sadoveanu... truck driver. Vreau sa va urez: Hristos a Inviat!”
. Dupa care a inchis si a disparut iarasi. Am incercat sa il caut de-a
lungul anilor pe Internet insa probabil ca numai relativ recent
motoarele de cautare au devenit mai eficiente. Intr-o buna zi am
descoperit un necrolog telegrafic, care suna asa:
“Find Ioan Sadoveanu Death Records. November 16, 1950 - June 23, 2007. Age at Death: 56”.
In fiecare an, de Pasti, ma gandesc si la Ioan. Dumnezeu sa il odihneasca in pace.
Mihai Caragiu