November 10, 2014

Florin Caragiu: Poezie și Sacru - Lucian Blaga

Sursa: florincaragiu.blogspot.com

Eugen Simion s-a referit la „serafismul” poeziei lui Lucian Blaga, la extraordinarul simţ al diafanului care o guvernează, creator de atmosferă. Incertitudinile acestei poezii nu indică atât o îndoială subiectivă, cât „o structură obiectivă a evenimentului însuşi, care se îndreaptă în două direcţii deodată, împărţind subiectul conform acestei direcţionări” (Gilles Deleuze, „Logique du sens”, 1973). 
Această poziţionare a spiritului este favorabilă poeziei pentru că ambiguitatea aici e menită să întreţină viziune şi enigma, să sporească complexitatea imaginii, neameninţând frumuseţea şi bogăţia ei. Spiritul e liber să-şi imagineze şi să creadă. Credinţa în mister e fundamentală în această poezie, dacă nu ţinem cont de motivaţia filosofică aproape tezistă care i s-a găsit, şi anume cenzura transcendentă. Dar nu neapărat trebuie să-l citim pe poetul Blaga prin filosoful Blaga. 
Comentând poezia lui Hölderlin, se întreba Heidegger: „Dar ceea ce este trainic mai poate fi oare ctitorit? Nu este el ceva care este prezent dintotdeauna? Nu! Tocmai ceea ce este trainic trebuie adus, împotriva şuvoiului vremii la o figură statornică”. Ideea lui Heidegger trimite la existenţa în deschis, în dezvăluire a fiinţei, care comportă o atitudine participativă din partea celui ce o primeşte, şi această lucrare de restaurare perpetuă tinde să fie înfăptuită în spaţiul unei arte religioase autentice.