April 13, 2015

Recuperari: Carmen Caragiu (1965-2015) - reflectii, note si comentarii (1)

Incerc sa recuperez si sa redistribui comentarii, note si reflectii ale iubitei noastre surioare Carmen Caragiu, care a trait, la modul maximal, INTRU SI PRIN CUVINT - despre care la un moment dat spunea: "Cuvintul este singele nostru virtual atit de pretios,este farima din genialitatea atemporala cu care un suflet se poate incumeta sa traverseze valea plingerii, moartea insasi, asimilind-o unei Vieti mai vaste..."



Nota pe 23 Noiembrie 2013 -- "Reflectii si obiectii pe marginea textului ''Sunt o curva literara'',de Dan Stoica,postat in Club de lectura. E o postare care ridica mingea la fileu celor invatati sa isi puna intrebari. Din pacate nu putem sherui textul,se vede treaba ca este un club select,frecventat de personaje serioase,ce nu se lasa trase cu usurinta pe alta coala de facebook.Iata un semn bun,de incoruptibilitate.Domnule Dan Stoica,gresesc eu ,sau e adevarat ca sunteti dezamagit de faptul ca arta e folosita prea des in mod trivial,ca un mijloc de seductie erotica/?Daca-i asa,e extrem de regretabil,ceea ce transpare chiar din textul dvs. ,cind spuneti - desi a strins in brate sute (///?) de femei,orice barbat adevarat nu stie sa numere mai mult de una. Iata un calificativ cu greutate spirituala : ADEVARAT,o fiinta ADEVARATA. Care ar fi motivatiile ei /? Ma tot intreb. Pun in legatura meditatia asupra respectivei fiinte cu cea asupra cuvintelor,despre care va intrebati- Si cu cuvintele cum ramine //.///? Eros si arta. Ce le leaga,ce le desparte,aceasta-i intrebarea,una din marile intrebari. Pentru ca mai sunt si altele,la fel de importante -Ce-i adevarat in dragoste,care-i adevarul in arta...Ma bucura ca o concluzie a acestei scrieri cu titlu provocator a fost regasirea Cuvintului ca sursa a tuturor cuvintelor. Hristos,Iubirea universala,ca simbol nu-i strain de specificul exercitiului artistic. S-a zis despre arta in adevarul sau ca ea ar insemna un fel de repartizare uniforma a erosului pe intreaga suprafata a existentei,o intropatie generalizata. Cu cit reusesti sa simpatizezi facind abstractie de preferinte,cu atit,in calitate de artist,esti considerat mai select,capabil de viziune si sensibil la enigma.Asa spunea Borges. Ar trebui sa invatam sa ne adresam cu aceeasi capacitate de empatie tuturor,nu doar apropiatilor favorizati.E un aspect. Sunt,insa,artisti si artisti...Sunt si ceruri false,cum sugerati.Nu stiu in care text ati ridicat o problema la fel de incitanta - cea despre emotia simulata. Cuvintele pot minti,dar acesta-i doar un aspect al problemei. Celalalt tine de miracolul simularii,din care cresc cu putere realitatile virtuale,ca si cind forma isi produce fondul. Orice emotie autentica nu poate fi decit,macar un pic,simulata,adica creata,impinsa inainte de cuvintul care ne-o ia inainte,el fiind,intr-o clipa de inspiratie,mai rapid decit inertia,decit obisnuintele noastre timorate. Atunci,nu eu vorbesc,ci ""sunt vorbit"'.Cind te exprimi,devii mai puternic,chiar daca spui lucruri care te surprind pe tine insuti.In acea clipa,suntem noi insine ca si loviti de puterea cuvintului pe care l-am rostit,avem tendinta -in special,cei cu simt dramatic- sa ferim ochii,sa intoarcem brusc fata spre stinga.Regizorul Dan Stoica stie mai bine decit mine despre aceste lucruri. Cu cuvintul nu ne falim,nu ne mindrim,ci ne intrupam in el,prin el existam,ne facem vazuti si iubiti,ne lasam atinsi prin cuvint,mingiiem cu el,renastem prin el,nemurim prin el,cum spuneti undeva...Cuvintul e cea mai pura si spirituala materie,este chiar chipul dorintei,al zimbetului nostru adevarat. E chipul nostru posibil,nu doar actual si mai degraba aparent. Cu radacinile lui metafizice,cuvintul nu ne face mai artificiali,ci mai naturali in sens esential.NATURA SIMULATA,CONTRAFACUTA este tocmai cea care a rupt legatura cu biologia transfigurata a cuvintului. Bineinteles,cuvintele pot sa nu spuna nimic,pot sa fie moarte,caz in care nici macar n-ar trebui sa se numeasca cuvinte,ci doar copii palide ale lucrurilor moarte intre care ne miscam,'"corpuri delicte'' pe care stau intiparite urmele unei existente agresive ,fara sens,infiorator de banale,aceea pe care o duc 90 la suta din oameni,de cind se nasc pina la mormint. Dar cuvintul,din fericire, poate fi cel ce ne ajuta sa ne miscam altfel,sa inchidem ochii si sa ne trezim brusc ,fara complexe si chiar fara amintiri,intr-o alta lume,sa fim intocmai cu acel dirijor pasionat ce creeaza universuri vii doar din felul cum isi misca bagheta si din felul cum isi leagana prezenta,ca o miscare de ape ce scoate la lumina ,din adincuri,o realitate virtuala magnifica. Sa nu ne temem de cuvint. Sa inchidem ochii si sa-l urmam,pe valul cu creste al inspiratiei.....Pentru a fi,viata nu se cere reflectata,ci mai degraba creata,imaginata... In dragoste,te privesti in ochii celuilalt si esti altfel decit te vede restul lumii.Cuvintul este singele nostru virtual atit de pretios,este farima din genialitatea atemporala cu care un suflet se poate incumeta sa traverseze valea plingerii,moartea insasi,,asimilind-o unei Vieti mai vaste...Cuvintul creator nu imita viata,aceasta viata,ci merge inaintea ei. Viata inflamata de cuvint apuca pe alte cai decit pe cele batatorite. Romeo si Julieta au stat de vorba cam multisor unul cu celalalt,si tot nu le-a fost de ajuns... Cuvintele pot face dragoste uneori chiar mai bine sau mai presus decit pot face trupurile.Ce-ar fi dragostea fara declaratiile de dragoste///??...Ce-ar fi frumusetea fara oglinda Albei-ca -Zapada,o oglinda de cristal fermecat inaltata de muzica si de poezie...Multi afirma ca poezia este replica in oglinda a dragostei adevarate.Dar aici se cere o maxima gravitate,pentru a intelege ce se intimpla in realitate,pentru a nu desacraliza fenomenul. Ca si arta,erosul aduce cu sine in dar un fel de sfirsit al antagonismului existential,incetarea repulsiei cu finalitate conservatoare,prin disolutia reflexului de aparare la granita. Acea bariera a aversiunii reflexe prin amorsarea careia pielea reactioneaza involuntar la orice stimul exterior si strain este ridicata. Daca alegem sa fim seriosi pina la capat,nu putem sa nu recunoastem ca aici se petrece ceva exceptional,cu care nu te joci.Nu vorbim,simplu,de placere,ci de o placere abisala si infinita,eviscerata de orice reziduu catabolic,purificata de toata rezistenta psihologica a self-controlului. Printre cei care au analizat cu autenticitate fenomenul ""compulsiei fericite'' se numara la loc de cinste Julius Evola,elogiat de Plesu.Exista o semnificatie metafizica inclusa in placerea de o anumita natura,iar atunci cind devenim constienti de aceea,devenim constienti de paradigma de sens mai ampla din care ea face parte si,astfel,ajungem sa ne eliberam de ignoranta,de orbire,de patima lipsita de frumusete. Coborirea rigidei platose somato-musculare,valorizarea tipic-eminesciana a durerii si a ametelii,eliminarea reflexului existential de greata,imbatarea cu saliva,cu intimitatea celuilalt ,imblinzirea reflexelor sunt evenimente nu doar ale erosului,ci,in primul rind,as zice,trasaturi ce caracterizeaza biologia cuvintului poetic sau si miscarea madularelor muzicii,muzica,acest proces de disolutie sonora suferit de o minte robita determinismului. Tocmai pentru ca opozitia in sens tare self-non-self cunoaste o inmuiere,o dezirabila macerare,asa-numitii indragostiti pe viata si pe moarte isi permit sa schimbe intre ei vocabule noroioase,dar pe care le arunca intr-un soi de creuzet alchimic,ce secreta AUR. Scirba si repulsia dispar ca prin farmec.Aceste fiinte privilegiate de zei nu mai traiesc la ''distante rezonabile'' una de alta,ci ca intr-o deplina simbioza,impartasindu-se din unul si acelasi metabolism intim,chiar daca se gasesc separati si distantati in spatiu.In acelasi sens,Milan Kundera vorbea de un absolut al sentimentului nemarginit,in care se dizolva,ca intr-o solutie chimica,tot ce-i patat,murdar si strain. Daca indragostitii nu se feresc de atingerile intime,tot astfel,nici poetii nu se feresc de atingerea cuvintelor celor mai - aparent-"'rusinoase''. Exista o clipa de extrema dragalasenie a simtirii,cind gretos si dulce nu se mai opun unul altuia,cind ceva ne apare ca fiind,totodata,si gretos,si dulce,gretos de dulce,adica foarte dulce,cu zimbetul de rigoare...In context,sa nu uitam ca umorul insusi joaca rolul de catalizator alchimic. Aceasta iesire din opozitie,marcind eliberarea din menghina conflictelor interioare,o aduce cu sine in dar arta,prin magia cuvintului ei.Iesirea din opozitie se incarca acum cu majora semnificatie a depasirii instinctului de conservare,cel care ar fi vrut sa separe,ca intotdeauna,precaut si inflexibil,dulcele de acru. (Sa nu comit o impolitete,dar as zice ca ...medicii in speta ar trebui sa se simta derutati auzindu-ne punind astfel problema,pe noi,pacientii lor supusi,care am fost invatati sa ne purtam cuminte,sa trecem strada numai cind semaforul e pe verde si sa facem ochii mari cind e rosu.Sa amestecam rosul cu verdele nu e lucru sanatos,clar,nu ?...Cel mai des zicem ca dinsii si facem ca noi...,pina cind ajungem la doctor....) Dupa parerea mea,totusi,artistul ar trebui sa fie cel mai sanatos psihic dintre oameni.Cu conditia sa-si dea seama ca destinul sau are o semnificatie maxima si ca trebuie,ca atare,asumat la o mare anvergura spirituala. Aspiratia dvs.catre un crestinism genuin ,d-le Stoica, ar putea fi explicata si in acest sens...Sunteti un suflet nostalgic in sens creator,de aici si contrapunerea Yahve-Iisus...Artistul ideal nu e un libertin. Nu exista nici o legatura substantiala intre un desfrinat si un artist,un artist autentic,constient de mesajul lucrarii artei. Mai degraba,artistul ar trebui sa se asemene ascetilor. La o prelegere intitulata Arta si Eros,tinuta in fata unor studenti,alegerea mea a fost sa ma prezint imbracata in negru ,punind cu maxima seriozitate conditia -Cine ride,afara. In sala,se vorbea ca la inmormintare. Bineinteles,prima care a zimbit larg la sfirsit,datorita incordarii sustinute,eu am fost,fapt pentru care am fost invitata prompt afara... Muzica e cel mai puternic mod psihic de a suprima reflexul de respingere,datorita algolagniei sau trairii pozitive a durerii,care rascoleste si inspira imaginatia.Am fost intrebata,o intrebare importanta ,cerind lamuriri esentiale - Exista o legatura intre sadism si algolagnie ?/Pe fond,nici o legatura. Sadismul reprezinta o perversiune absolut condamnabila,algolagnia,un test spiritual,imaginar,subtil,neconstringator...Sau,cel mult,in mod inofensiv simulator de constringere... In muzica,devine sesizabil acest adevar cind se apasa insistent pe anumiti centri tonali,care fac parte din psiho-fiziologia noastra subtila.Atunci,ne simtim covirsiti ori e ca si cind suntem constrinsi dureros sa gustam dintr-o fericire mai inalta decit putem cuprinde...... Imaginatia afectiva creatoare se axeaza pe sugestii si pe semnificatii fecund-innoitoare,nu pe fapte morbide. Poetul MIRCEA IVANESCU este un maestru incontestabil in a dirija si doza metasentimentul rezultat din algolagnie,cea pe care EMINESCU insusi a cultivat-o indelung,intr-o atmosfera tipic eminesciana de farmec dureros,dureros de dulce. Renuntarea la activismul funciar al MIINII reprezinta o sugestie impresionanta intilnita la ambii poeti. In dragoste,miinile pot MURI. Nemaifiind nevoie,acum,in inefabila stare de plutire,de transmiterea fortei si nici de pirghiile lucrului manual,corpul transportat de un elan mai presus de el nu mai are practic nevoie de miinile sale. Mina erotizata devine ''plumb''...Este pasiva,magnetizata,ca si"'legata prin vraja"' ; altfel spus,ramine complet dezactivata. Cureaua de ceas insasi capata,prin urmare,brusc un iz sadic,pentru ca a "'legat strins'' aceasta "'mina moarta''...Erosul in momentele sale de gratie ne face partasi la o reala stare de beatitudine,contrara luptei pentru existenta si care nu are,sigur,ca mesaj profund si mistic procreatia si nici macar,ca scop ultim,acuplarea partenerilor.Figura mistica facuta vizibila aici este fringerea si predarea miinii,ca fringerea piinii...Simpla,naturala alcatuire a unui brat usor indoit din cot ajunge sa fie resimtita,aceasta,ca o traumatica flectare,o fringere dureroasa din incheietura,uneori,ca o fantasma a fracturii deschise,in convexitatea cotului. Sigur,nu-i o problema de interventie ortopedica,ci mai degraba una muzicala: cum punem pe note moartea Isoldei,cum asezam unghiul ascutit al disonantei,cum ne lasam tulburati de cromatisme...Muzica este eros in stare pura,gindeau anticii. In aceasta stare cu aspect dezarmant, cu efecte fantasmatice,un brat frumos si simplu flectat ajunge,asadar,sa para un adevarat membru frint,ca si cind purtatorul lui ar fi un ranit grav...Imaginea lui este o appogiatura,o disonanta...Ne amintim de Blaga,de "'cintaretii bolnavi''...Inca o data, imaginea mobilitatii membrelor nu mai compune ca altadata sugestia de activitate a lor voluntara ,ci,mai nou,a creat aceasta fantasma senzuala a dezarticularii ,acordata la o stare de spirit pasiv-activa,care gusta nu mai putin din Viata desi este parasita de otelirea si de brutalitatea vointei de a fi. Domnule Dan Stoica,va straduiti atit de mult sa ne impartasiti gindurile dvs.,mi-ati parut putin dezamagit,putin trist in ultimele texte postate,incit mi-am dorit sa va incurajez,sa reinviu in sufletul dvs.increderea in cuvint,in semnificatia artei pentru miezul insusi al vietii noastre. Personal,marturisesc ca scrierile dvs. mi-au de intarit curajul de a-l gindi pe Iisus liber,altfel.Dintre cunoscuti,mai exista cineva,Buciu Petre, care mi-a dat sugestii in acelasi sens. Pentru ca dialogam,trebuie sa jertfim din timpul nostru ca sa ne facem intelesi si ca sa celebram frumusetea prieteniilor sufletesti. Reiau o idee. S-a spus despre arta ca ea inseamna un fel de repartizare uniforma a afectivitatii pe intreaga suprafata a existentei. S-ar cuveni sa ne adresam cu aceeasi capacitate de empatie tuturor fiintelor,nu doar preferatilor in mod subiectiv. Orice chip este o sursa de viziune si enigma,afirmase Borges. Inca o data,ma bucur ca oconcluzie a textului dvs. a fost regasirea Cuvintului ca sursa a tuturor cuvintelor."