April 19, 2015

Recuperari: Carmen Caragiu (1965-2015) - "Muzica integreaza imaginar drama mortii, gasindu-i loc pe scara infinit de variata a expresiilor iconice"...

Carmen Caragiu - comentariu datat 20 Aprilie 2014:

"La o recenta masa rotunda,avind ca subiect al dezbaterii negativul in arta,la care am participat si eu,s-a ridicat aceasta problema incitanta - de ce artistul prefera intotdeauna exprimarea prin contrariu si de ce marea arta e reticenta fata de happy-end. De ce tragicul nerezolvat e atit de muzical,de ce chipul Julietei moarte e atit de frumos,incit aparatul de filmat incremeneste asupra lui,din unghiurile cele mai favorabile ...De ce ultima scena din Tosca,cu un Mario Cavaradossi care nu se mai scoala -sugerindu-se subliminal ca moartea lui nu este decit o infinita aminare a unui gest asteptat,aminare pe care muzica cu virtuti de temporizare inefabila o induce-,de ce aceasta scena ne face fericiti din punct de vedere artistic ////?...De ce psihologia artistica merge in contrasens cu asteptarile din psihologia vietii de zi cu zi? Nu ne dam,poate,bine seama,dar acestea sunt intrebari fundamentale pentru orientarea spirituala a vietii noastre. Benjamin Libet de la Univ.California a introdus un concept interesant ,anume the Conscious Mental Field- CMF. ''A chief quality or attribute of CMF would be that of unitary,unified subjective experience. The CMF would not be in any category of known physical fields such as electromagnetic,gravitational etc.The CMF would be in a phenomenologically independent category ; it is not describable in terms of any externally observable physical events or any known physical theory as presently constitued.In the same sense as for all subjective events,the CMF would be detectable only in terms of subjective experience,accesible only to the individual who has the experience.'' Aceasta experienta subiectiva are ,insa,insusiri extrem de stranii,in masura in care ea poate face abstractie de sine.Atunci,traim cu impresia 100% reductionista ca lumea pe care o vedem exista chiar asa cum e vazuta independent de observator.Noi nici nu existam.Exista doar lumea corpurilor exterioare. Cum spunea Aristotel,universul perceptiilor fizice ramase neinterpretate,netransfigurate de o constiinta mai adinca,mai subtil selectiva este opera intelectului pasiv sau patimitor.Simturile sunt apasate si lovite de stimuli exteriori ce se imprima in procesele primare de receptare. Insa intelectul activ sau creator proceseaza altfel imaginea.El nu mai e un sac de box,ci o pelicula sensibila extrem de fina,capabila de developari uimitoare. In arta,CMF-ul isi atinge punctul culminativ de experienta subiectiva unitara si maxim de nuantata.Spuneam intr-o postare anterioara ca inteleptii antici vedeau in muzica o imitare a miscarilor sufletului,a indivizibilelor. Scara muzicala face loc logicii intervalului muzical,care este intr-adevar o logica afectiva multimodala,avind ca operatie esentiala modulatia opusa gindirii binare ,mai bine zis,judecatii logico- afective de tip exclusivist si antagonist. Rezolutia armonico-melodica a tensiunilor e posibila numai intrucit a integrat majorul si minorul deopotriva. CMF-ul de tip estetic a putut fi denumit un cimp integrator ireversibil de imagine iconica. Ce este o imagine iconica ///? Este un CHIP - icoana,de la eikon,chip- modulat dupa logica tonala,care difera radical de logica binara,cea care poseda doar doua trepte,doi poli ce se resping, respectiv moartea si viata,aceste ginduri obsesive ce produc in noi manii si depresii,schisme nevindecabile.Muzica integreaza imaginar drama mortii,gasindu-i loc pe scara infinit de variata a expresiilor iconice.Nu-i complicat de inteles. Avem la indemina exemple familiare tuturor.Spuneam ca scara tonala opereaza prin alt mod de integrare si valorizare a imaginii decit simtirea antagonist-duala. Moartea Julietei...Filmul se opreste sarutind aceasta imagine a ADORMITEI,dupa care nu mai exista nimic de ordin naturalist,cum ar fi,grija bolnavicioasa ca aici exista un cadavru care se descompune. In acelasi sens,Thomas Mann a vorbit de miracolul muzicii,care cu ochii inchisi paseste inainte peste o prapastie de moarte ca si cind aceasta nu exista,ca moarte,cu intelesul ei odios,acela de triumf al Nimicului. Punctele de suspensie artistica blocheaza o interpretare afectiva devastatoare,cum e cea materialista, cu gust rau,fad,marcat de stricaciune insuportabila. Gilbert Durand a vorbit,la rindul sau,de puterea divina,mintuitoare a EUFEMISMULUI in arta. Acesta cu forta lui de a umbri,de a voala intelesurile e picatura din mirul varsat al Duhului Sfint.Triumful eufemismului,al expresiei voalate sau al procedurii voalante,consfinteste triumful neintrerupt al Chipului asupra mortii. Sa ne gindim la Radames si Aida,asa cum a facut-o Th.Mann,sau la Romeo si Julieta...Chipurile indragostitilor morti nu sunt date niciodata mortii,in arta,ci aceleiasi desfatari care imbratiseaza orice alta imagine in esenta muzicala,modulatorie.Tonalul tine in viata orice imagine,orice chip,orice stare,redindu-i in mod tainic viata. Mortii ii spunem adormire,trecere,iar Georg Trackl spune despre baiatul mort ca se plimba pe colina.In arta,chipul este functie continua,iar ambiguitatea este asemeni lichidului amniotic in care fatul pluteste,fara sa fie vatamat de miscari. Viata sfintilor a fost eufemistica ea insasi.Sufletele lor pluteau,eliberate de miscarile aversiunii.Orice cadere cu inima pe scara muzicii,tot asa,e compensata,nu decompensata.Moartea insasi se lasa vazuta ca o intimplare grava prin care trece un chip,nu ca o iesire din chip.In arta,chipul este functie continua,numai miscarea expresiei devine mereu alta.Tosca. Mario Cavaradossi mort.Ideea de moarte e o alta miscare pe scara uleioasa a expresiilor. Sa fim atenti la ochiul aparatului de filmat,cum se apropie aproape cu senzualitate ,prin intrari delicate de unghiuri si perspective,de dulceata ultimelor imagini din Tosca,imagini ale mortilor intinsi pe jos,cu capul cazut intr-o parte,ca si cind acesta ar fi un gest de VOINTA ESTETICA. O asemenea apropiere de ''moarte'' nu e posibila in viata comandata de criterii extraestetice. Pentru cine a urmarit Turandot,opera film, ii va fi mai usor sa inteleaga ce rol imens are functia de amortizare,de temporizare exercitata de muzica,prin care sunt oprite miscarile iuti de reactie avintate sa judece actiunea dupa criterii straine actului de decantare artistica. Cind despre Turandot se spune ''ea nu exista,ea este moarta'' aici nu avem de-a face cu un tert exclus,ci cu ceva asemanator intunecarii impresionante a timbrului muzical,un fel de "'darkness '' ce-ti stringe pieptul. Muzica se dezvolta in chip nepatimitor,cu temporizari inefabile ce nu-si au locul in viata obisnuita. E ca si cind cineva brusc isi pierde memoria si incepe de la zero.Nu mai poate fi vorba de refulari,de continuturi reprimate ce revin in forta. Departe suntem de asa ceva.Leganarea a luat locul unidirectionalitatii specifice psihologiei scindate ,agresate de sirul neintrerupt al gindurilor.Un comentator a spus despre Turandot ca se lasa citita precum un scenariu crestin,al biruintei jertfei si dragostei asupra razbunarii si mortii,Calaf iesind victorios prin spirit de daruire din lupta cu Principesa Mortii."'Piara toata lumea,eu o vreau pe Turandot'' emana un sens mistic,acela ca Hristos a venit pentru a mintui lumea de moarte si intuneric,nu pentru a le indeparta temporar.Din ''cerul ei tragic"',Turandot a fost facuta sa coboare,iar reusita in acest sens ii apartine deopotriva muzicii,rezonanta cu aceasta adevarata cintare a cintarilor pucciniana. Si nu e vorba de nici un sentimentalism la mijloc."