April 23, 2015

Recuperari: Carmen Caragiu (1965-2015) - "Variatiunile Diabelli de Beethoven"

Carmen Elena Caragiu - comentariu pe 6 August 2014:


Variatiunile Diabelli de Beethoven. Odata cu Beethoven, muzica ia o alta turnura. Incepe sa semene cu o suita de lovituri, incat iti simti plexul puternic atins si reactionezi reflex ca un arc ce se-nconvoaie brusc. Spiritul intra in conflict cu corpul. Pentru a exprima acest conflict dur la care iau parte deopotriva inefabile dureri metafizice si reflexe musculare si senzitive care necesita un control rapid al expresiei, tot atat de rapid pe cat de rapide au fost si ele, acele reflexe tisnite din abisul sistemului nervos, ideal ar fi ca pianistul sa fie si un fel de actor desavarsit, capabil sa exprime prin mimica, expresie faciala, gest si miscare ,mai ales aceea a mainilor sale si a degetelor sale pe clape,o experienta emotionala cu totul speciala. Puterea de expresie e rodul inteligentei,al intuitiei si al comenzii musculare infailibile. Cazul notoriu de reusita il reprezinta persoana pianistului polonez Piotr Andersvewski. Cea dintai initiere obligatorie in stiinta esteticii arata urmatoarele. Expresia biologica este finita.Expresia estetica este infinita. Din punct de vedere biologic si psihologic,moartea,de pilda,inseamna pierderea expresiei. Un mort nu are expresie,de aceea i seacopera fata. Tot asa,un cersetor mizerabil nu are expresie,de aceea ne ferim din calea lui,intoarcem dezgustati capul.Dar expresia estetica este infinita,ea include minusurile si plusurile, majorul si minorul, exaltarea si tragicul. Sa ne gandim numai ce diferenta ca de la cer la pamant exista in universul psihologiei noastre atunci cand ne referim, intr-un caz, la imaginea Julietei moarte, personaj literar, si, in cazul opus, la o cunostinta numita, sa spunem, Julieta, care a decedat in cartierul in care locuim. In primul caz, Julieta moarta e la fel de frumoasa ca si Julieta vie, aparatul de filmat o adora din toate unghiurile. In al doilea caz,e vorba de acea moarte care ne impune sa ne ferim vazul si toate celelalte simturi,pentru ca moartea a distrus expresia realitatii. Dimpotriva,asa cum spuneam,un fenomen enigmatic constand in expresivitatea continua si infinita caracterizeaza viziunea artistica. Iata-l pe Pianist.... Piotr A. interpreteaza admirabil moartea reintegrand-o in universul expresiei, atunci cand inchizand ochii,ca si cand s-ar pierde pe sine, isi lasa capul sa cada intr-o parte sau in piept. Muzica atunci se leagana ca o apa ce duce cu ea corpul Ofeliei... Numai in arta putem muri fara a muri,putem suferi intens atinsi fiind in acelasi timp de geniul voluptatii. Aceasta inefabila leganare a sufletului dizolva cu ea orice rezistenta psihologica,orice antagonism efectiv. Expresia ne elibereaza,pentru ca din arcul ei voltaic fac parte deopotriva abisul si inaltul,viata si moartea...Totul dobandeste semnificatie, adica e demn de a participa la eternitate.Realitatea nu e inca reala. Realitatea se realizeaza prin expresivitate. Nu realitatea in sine,ci realizarea realitatii e ceea ce conteaza pana la urma. Daca asa ar fi si in viata... Numai ca aici primeaza reprimarea si interdictia,ca un junghi ce ne tine pururi in spate. ,,Dansul e o rotire completa,de aceea ameteala lui ne vorbeste despre dragoste si despre moarte deopotriva'', arata o zicala sufita.