May 21, 2015

Carmen Elena Caragiu (1965-2015) - Sunetul frumos e un alt CORP al sufletului nostru

Comentariu al lui Carmen - 26 Octombrie 2013: "Redau aici comentariul d-nei Liliana Dumitrache, marea noastra soprana si profesor de canto, la o relativ recenta postare a mea despre deschiderea stagiunii Operei Nationale. Sa ascultam cuvintul profesionistului, care ne onoreaza ; 
''Stimata d-na Caragiu, ati ales o inregistrare elocventa. Eu am ascultat recent o inregistrare cu Aida. Am admirat din nou tehnica desavirsitaamarelui tenor. El a aplicat in cint tehnica vocala supranumita l affondo, o tehnica mai aparte,fundamentata din punct de vedere practic in China,o metoda cu o istorie alambicata, pe care personal o consider chiar amuzanta. Tita Ruffo, Luisa Tetrasini, Aureliano Pertile, Saliapin au sustinut-o. Aceasta tehnica a fost practicata si de Caruso, Mario del Monaco, Corelli, sub indrumarea profesorului Arturo Melocchi. El a fost unicul posesor italian al metodei. Celebritatea celor trei interpreti a si impus-o. Merita, cred, sa vorbim mai pe larg despre acest subiect. In aria Celleste Aida, Corelli reuseste sa interpreteze finalul in conformitate cu indicatiile din partitura verdiana - si bemol 2 in piano. Este un moment muzical de mare dificultate, de aceea, nu-l poate realiza oricine. Pe fb, am detaliat. Pe 17 octombrie, voi fi alaturi de dvs. si voi audia si eu E lucevan le stelle. Agreez ideea. Va multumesc pentru gindul bun si pentru invitatie.Sunt onorata.'' 
Noi suntem onorati,d-na profesor Liliana Dumitrache. Initierea in tainele vocalitatii e un pas urias inainte in procesul cultivarii sufletului.Cu VIBRATIA FRUMOASA incepe insasi viata. Derapajele entropiei, inerente chiar psihologiei noastre de moment, isi afla un antidot ideal in ascultarea muzicii, cea care face din infinita nuantare principiu de viata. Stiinta crescendo-ului si a diminuendo-ului poate fi extrapolata din muzica la viatanoastra practica. Mahler vorbeade legile sfinte ale dinamicii si ale ritmului interior. Se plingeade interpretii care atunci cind vad un crescendo, cinta imediat tare si grabesc ritmul, iar la un diminuendo trec in piano si incetinesc ritmul. In zadar,spunea MAHLER, cauti gradatiile, un mezzo-forte, forte, fortissimo sau piano, pianissimo, pianissisimo...Ei, in opera, Corelli a fost un maestru al acestor trairi de nuanta.Nu zic ca numai el. Dar el a excelat. A devenit un arhetip in arta lirica, pe care, dupa cum a afirmat, o vedea inseparabila de miscarea gestual-dramatica, de teatru. Sunetul frumos e un alt CORP al sufletului nostru, al fiintei noastre din launtru, astfel incit organicitatea, supletea, stralucirea, elasticitatea, dinamica armonica, musculatura lui interna, toate aceste caracteristici ale sunetului muzical alcatuiesc proiectia cea mai fidela a miscarii partii noastre launtrice, acordate la idealul formei nedecadente. Prin muzica,realitatea se REALIZEAZA. Realitatea nu este inca reala; realitatea se realizeaza prin expresivitate...Corelli a avut parte de favoarea unica de a se naste cu un chip pe masura muzicii si cu o voce pe masura chipului. A existat un acord sublim intre el si el insusi...Din momentul in care aceasta frumusete deplina a atins vederea si inima receptorului, din acel moment ea a fost impartasita si a devenit a tuturor. Corelli a vorbit adesea de unul din maestrii sai, tenorul Giacomo Lauri-Volpi. De la el a deprins lumina vibratiei sunetului,care-i o lumina, zice, din sunet, nu de dupa sunet. Un interviu cu Corelli pe acest subiect poate fi urmarit pe you tube-Corelli talks about Lauri-Volpi. [ http://www.youtube.com/watch?v=MeDI-PASTeU ; http://www.youtube.com/watch?v=oXZ3VjjkhkU ; http://www.youtube.com/watch?v=cmrPwN1WgnI ] Sper sa nu fi gresit.