May 5, 2015

Recuperari Carmen Caragiu (1965-2015) - despre fratietatea primara dintre om si ciine

Carmen Caragiu (1965-2015) - despre fratietatea primara dintre om si ciine
18 Septembrie 2013
Note consemnate de Carmen Grigore.

Scenele vazute la adaposturile cu ciini capturati sunt cutremuratoare.Sunt scene cu dublu click in sufletul nostru,de unde sunt activate senzatii indescriptibile,cu ecouri mitologice,preistorice,care par ca vor sa razbune situatia actuala,cu impuscaturi de ecouri ce trimit imagini abisale despre fratietatea primara dintre om si ciine,in momentul cind animalul a cunoscut ce-i credinciosia ,iar omul vinator a cunoscut ce-i prietenia cu fiara.Am vazut acolo,la adaposturi,ochi omenesti inveliti in blana de ciine,l-am vazut pe Enkidu parasit de iubitul sau prieten Ghilgames,am vazut un celebru mit al prieteniei dintre om si animal scris de-a-ndoaselea,erau acolo si priviri absente,care nu se mai puteau ridica sa fixeze alte priviri,suflete care se loveau de fier si latrau la gratiile de fier.De aceea consider ca trebuie insistat pe aceasta tema de o importanta nevralgica pentru om,e vorba de co-evolutia omului si a animalului in ordine sufleteasca,e vorba de domesticire,de imprietenirea cu alte specii.Este aceasta o posibilitate de crestere impreuna care ia adesea infatisari de necrezut,ce suna fantastic.A se vedea,in acest sens,clipul de rasunet Prietenie adevarata intre om si leu.Un mare etolog roman,pentru care am o pretuire fara cuvinte,Mihail Cociu,cel care a studiat intens psihologia animalelor,a aratat ca instinctul comandat de creier seamana cu uitarea subita,aducind cu sine comutarea brusca a semnificatiei unui lucru.La rindul sau,Konrad Lorenz,parintele etologiei,care inseamna studiul comportamentului la animale.,afirma ca instinctele au un parlament al lor,in care cind unul,cind celalalt detine suprematia."Mirosul singelui este un stimul-semnal foarte important pentru animalul carnivor si el poate comuta imediat impulsurile nervoase de pe circuitul comportamentului de joc pe cel al comportamentului de prada.Si dintr-o data omul isi pierde in mintea animalului semnificatia de partener de joaca,devenind o posibila prada."Citat inchis din Cociu.In acest moment,oameni buni,animalul nu ne maiVEDE.Viteza de reactie fulminanta si automata este la animalul salbatic o necesitate vitala dura si tragica,d.p.d.v. uman,ceruta de lupta pentru supravietuire,cind de rapiditatea si caracterul automat al unui gest depind salvarea vietii si capacitatea de hranire,IN CONDITII LIMITA.Daca n-ar UITA rapid,daca ar STI ca ucide,daca s-ar apuca sa delibereze,atunci bietul animal ar pierde timp si si-ar pierde viata.Acesta-i paradoxul tragic al foamei,descris de Labis in Moartea caprioarei,acesta-i paradoxul rautatii irationale,cel care te face sa plingi,daca ii patrunzi motivatiile contradictorii.Ciinele gonit se apara de pierderea iubirii recazind in irationalitate,in aparenta 'rautate' a UITARII.Tot astfel,in psihiatrie se considera ca AMNEZIA e o solutie psihica de APARARE la limita.Acolo,in adaposturi,ciinii se inraiesc,multi au priviri absente,ce deviaza straniu de la axa de legatura directa OCHI-OCHI.Totusi,omul exista in univers.El e menit sa se ridice prin constiinta deasupra instinctului.El trebuie sa manifeste acea iubire care sa-l faca PREZENT in sufletele vietuitoarelor,suflete triste in care locuieste mai mult ABSENTA,decit prezenta.Dar interesant mai ales este faptul ca in conditii de liniste,cind nevoile primare au fost satisfacute, animalul se arata foarte interesat de stimulul uman,de incurajarile inteligentei TREZE, e receptiv pe o curba crescatoare la chemarile dragostei neconditionate. Ciinele, insa, si-a insusit aceasta facultate de a iubi dincolo de asteptari.Credinciosia lui e proverbiala.Totul trimite la un mit faimos,care intrupeaza cu maxima stralucire dramatica semnificatia prieteniei dintre om si animalul umanizat. Este vorba de mitul lui Ghilgames si al lui Enkidu,considerat de multi comentatori ca fiind cea mai frumoasa si trista poveste de iubire din cite fost-au auzite.Credinciosia lui Enkidu,patrupedul cu blana si cu ochi de om,fata de Ghilgames,care ii va deplinge moartea cu o jale care depaseste in intensitate orice bocet uman,atinge corzile unei sensibilitati foarte complexe,chiar sau mai ales din perspectiva omului actual,cit a mai ramas din el om."Pe Enkidu,pe prietenulk meu,il pling,ca o bocitoare,pling amarnic;securea mea vinjoasa,sprijinul meu puternic,jungherul meu credincios,scutul meu de nadejde,mantaua mea de sarbatoare,mindrele mele podoabe...,fratele meu mai tinar...Ca unei mirese,iti acopar fata,ca un vultur ma tot rotesc deasupra-ti,ca o leoaica ai carei pui s-au prins in capcana,ma zbat crunt inainte si inapoi...De durere pentru prietenul meu ma infasor in zdrente si fug in pustie..."-din Plinsul lui Ghilgames,la moartea lui Enkidu.
Pentru ca tot suntem la capitolul Ghilgames si Enkidu,o sa incerc sa dau traducerea unui poem recent scris si publicat in limba hindi,in format jam session Ravi Pradhan si subsemnata,un poem dedicat dramei ciinelui din tara Mioritei.Se intituleaza Poem de jale pentru fratele Enkidu,ciinele...Asadar,urmeaza sa se deruleze un poem. "Ca un viteaz s-a luptat cu hingherii,pina cind l-au doborit,l-au lovit in frunte ca pe Enkidu in cea mai trista poveste cunoscuta de om.../ Amara soarta,la capatiiul ciinelui nu s-a asezat sa plinga nici un Ghilgames./ La malurile Lemanului sezu si plinse omul singur,cel care plinge numai in povesti,iar cind povestile se termina,el se ridica de aici si pleaca... / Locul fara de loc al ciinelui e acum o cusca in care incap dobitocul si mincarea lui,iar la cusca,pe latura ei din afara,sta scris necitet 'ciine rau'./ Ciinele rau nu-i rau,nici atunci cind coltii lui de cremene se aprind unii de altii,numai ca el nu ne VEDE,sa intelegem asta,oameni buni.../Sa fim incredintati ca nu ne VEDE;Enkidu trebuie sa fie orb,ca sa se arunce cu furie asupra prietenului iubit.../ Nici noi nu il VEDEM pe el,in negura timpului s-au topit dragostele,nu ne aducem aminte de fata lui alba,de lacrima privirii cuvintatoare cu care gura ne-o invelea./Enkidu si Ghilgames au ajuns doi straini;nu se stie cine-i omul si cine'fiara./Enkidu al nimanui,omul inchis in blana de ciine,a uitat sa plinga,dupa ce mult a mai plins,cind dragostea omului si-a inchis portile cu lacate grele./De pretutindeni e gonit;nu-l mai primesc oamenii,fiarele,nici atit./ Enkidu ciinele sta inchis intr-o temnita fara turn,un loc meschin unde zi si noapte misuna puricii vedeniilor.(Dracusori mari si mici sar din fata si-l ating cu un deget mic din spate,facindu-l sa se-nvirteasca-n loc,de-ai zice,privindu-l,ca vrea sa se scarpine.)/ Si nimic nu poate fi altfel./ Si totul se roteste la fel,la infinit,ca un carusel fara umbra de om in el...//Glorioase vremuri apuse,acelea in care/prietenul ciine si omul colindau cimpiile manoase,hranindu-se unul din viata altuia ca fratele din frate,ca albina din florile dulci...// Vino,Enkidu,prietenul nemingiiat al inimii mele...// Acest ciine cu ochi ageri,dar cu suflet orbit vede cu dintii.El vede fier si latra la fier./ Gura lui e ca un stilp inalt,/de care foamea si setea il tin legat cu lanturi scurte./ Capul lui cu par de cuie rasucite in dureri sprijina garduri.Pe el nimeni si nimic nu-l sprijina./Totul apasa pe el. // Un singur ciine parasit si bolnav duce in spinare tot pamintul./Ciinele sprijina cu trupul lui lovit,searbad zidurile de beton pe linga care trece,sprijina/arborii batrini de pe marginea drumului,cu umbra lor inclinata si amenintatoare./Cu ochii-n jos fuge,pentru ca lucrurile toate s-au inteles sa il alunge./ Din zodii intunecate,axa pamintului se inclina la unghi ascutit peste fugar/ incercuindu-l,inchizindu-l intr-un patrat de umbra neagra./ Si acest cerc patrat care se stringe nu are urma de loc in el.E mai vid decit vidul insusi si mai negru decit smoala urii./ In cercul patrat al inimii omului,/ va muri sugrumat cel care a patruns in umbra de culoarea punctului.Va muri din lipsa de loc/ cel pe care dragostea prietenului nu il primeste. // El e Enkidu,prietenul parasit al inimii mele...// Ciinele bolnav si singur nu are loc pe pamint,/gonit e pina si din madularele trupului sau./ Ochii lui mici si bolnavi sunt impinsi afara din orbite,ca un fir de zeama,/ ca doi batrinei zvirliti in frigul iernii,din casa lor de-o viata.../ Carnea se intoarce impotriva carnii,lacrima ce arde,impotriva ochiului ars de ea./ Parul lui aspru ca securea junghie pielea ce i-a dat sa suga,limba/ atirna grea ca o aripa taiata./ Sufletul plinge cu singe.Sufletul plinge cu singe.// El e Enkidu,prietenul pierdut al inimii mele...// Celui mai bun prieten al omului,ciinele Enkidu,/ i-a fost acoperita cu pinza de moarte privirea/ inainte ca ochii lui sa plece de aici,dintre noi./ Bocitoarele s-au grabit sa-i cinte de jale si de despartire,dar el nu pleca...si nu pleca ...si nu pleca. //Vino,Enkidu,iubirea mea...// Enkidu ciinele latra si musca,da sa sfisie,e atins de turbare,dar sa nu indrazniti sa credeti/ ca ne VEDE./ Credinciosul Enkidu isi asteapta prietenul care nu mai vine.Niciodata el nu sfisie fata iubirii,atunci cind se face VAZUTA.Si cine spune altfel,blasfemie face.//Acum el nu va VEDE,si nici voi pe el.../ Aici nimeni nu vede pe nimeni/ si pretutindeni se inalta GRATII si VEDENII...// Vino,Enkidu,prieten nevazut al inimii mele.' Acesta a fost poemul ocazional, scris cu gindul la tragedia ciinelui prietenului nostru.Sa nu credem ca el nu stie ce-l asteapta ;moartea'curata',spalarea pe miini,dezinfectia sufletului de murdarirea lui cu imaginea ciinelui.El simte totul.Telepatia e dovedita stiintific si e o facultate psihica inca activa in sufletul animal.Daca puii despartiti de parinti sunt dusi la mare distanta si omoriti,in aceeasi clipa encefalograma parintilor reactioneaza clar.Fara sa stim,lumea de linga noi se umple de rezonantele oceanice ale durerii.Si sa nu credem ca acestea nu ne afecteaza.Noroc cu copiii,care nu se spala asa de usor pe miini.O fetita de la un cerc creativ mi-a aratat astazi isprava ei,citez pe sarite; 'Lumea si-a gasit odorul/E Urit-Mirositorul/Snupidupidu il cheama/Numai bun de pus in rama./.../Si-un Urit-Mirositor/E al mamei lui odor...'