June 24, 2015

Carmen Elena Caragiu (1965-2015) - De Dragobete (din însemnările cocoșelului Gabi)

Primăvara a venit,
Se aude ciripit,
Ciripit de Dragobeți,
Uite-i colo, sus, pe crengi.


Eu îi văd de la fereastră
Cum se joacă și se ceartă,
Stau în glastră ca o floare
Și mă uit în depărtare.


Dragobetele sunt eu,
Singur ca un popândău,
Un ditamai dragobet
Nas în nas cu-un parapet.


Nu e vorbă, acaret
Să tot fie, berechet,
Unde dai, mobilier,
La etaj și la parter.


Că mă sui, că jos mă dau,
Nu prea am nici chef, nici mau.
La etaj am întâlnire
În oglindă, tot cu mine.


Cum v-am spus, sunt Dragobet,
Cu „probleme” de băiet.
Par eu calm, dar de-aș putea
Prin fereastră aș zbura.


Motor am, și rezervor
Cu focoasă de hormon.
Când mi-oi lua avânt odat’
Pe Lună-am aterizat!


Nu ziceți că nu v-am spus,
Tac, eu, tac, și sunt supus
Până într-o zi, că, ce?...
Doar eu sunt Dragobetele.


Ei, și-acum ce fac? Mă plimb.
Adică nu fac nimic!
Măsor holul din cinci pași,
Halal soi de cercetaș!


Aurica-mi dă târcoale,
Cu ochi dulci, cu vorbă moale,
Când mă saltă-odată-n brață
Mă umple cu dor de viață.


Ian te uită ce mai fată,
Și frumoasă, și deșteaptă,
Și nespus de grațioasă,
O ciupesc și ea mă lasă!...


Mai că vrea, mai că nu vrea,
Mai că nu, mai m-ar lăsa
Să o trag de piciorușe,
Chiparoase fără frunze.


Prima mea iubire, ea,
Ea a fost, mămica mea,
Că de mult noi amândoi
Am fost unul, deși doi.


Ca un cavaler rănit
De prințesa lui primit,
Tot așa am fost și eu
Îngrijit, ca un erou!


Când pieptul mi-l oblojea
Inima mi-o mângâia.
Rana mea, rană de dor,
Se trece doar cu amor!


De când m-am născut, am fost
Cu pieptul rupt pân’ la os,
Cu o inimă ieșită
De dragoste suferindă.


Carmen Caragiu (1965-2015)