July 13, 2015

Carmen Elena Caragiu - Cum sari de la una la alta? (15)

Conștiință cotropită de durere. Nu te confrunți cu respingătorul, paragina, depresia. Ești înclinat să vezi răul. Gura aligatorului te papă. Dinți încălecați. Iepuraș. Morcovel. Ambiția = semnul dezacordului. Unde nu-s picioare, vai de cap! A vedea în viitor, a învăța din trecut. Nu te freca la ochi. Copiii drăguți arată cu degetul (gest salvat de inocența lui). Mură-n gură. Sare dopul. Își trage sufletul. Cine aruncă mănușa? Drob de sare. Sabia lui Damocles. Trage să moară. Hopa-Mitică nu se ridică. Mână de ajutor. Își face planuri. A da piept cu greutățile. Are capul atât de ușor, încât sufli peste el și se mișcă. Nu există opoziție materie-spirit, ci ambiguitate. Între două puncte care se despart, se ițește un năsuc. Desen animat. Lăzărelul. Motanul încălțat. Nu-mi place să fiu privită din spate (unde eu nu am acces) ori arătată cu degetul (fix în vârful nasului). Vulnerabilitate și, totuși, închegare. Cum ai ajuns sus? Cine te-a făcut așa? Să prindă viață o idee. Să-ți iei viața în ambele mâini. Rostul. Materia nu e o rămășiță orizontală (opusă verticalei). Morții clipesc. Săgeata cu care nevăzutul a înțepat în boltă stelele – o imagine tremurată. Lumânările înalte sunt vii: ajung în pom pe propriile lor picioare. Ce, ele n-au picioare? Fără să le pună nimeni acolo. Globuri de Crăciun cu sclipiri. Ce faci cu materia? Cui o lași? Lasă-mă să te las. Face figuri. Sfidează legile gravitației. Sunetul vine numai cu fața. Puterea artei constă în a nu „apăsa” pe suprafața de contact. Boare. Foaie velină. Agită steagul. Altul în același. Miracol.

Carmen Elena Caragiu (1965-2015)