August 6, 2015

Carmen Elena Caragiu - Cum sari de la una la alta? (35) - Corpul = interfață cuantică

Când făpturile nu mai sunt ustensile, devin vizibile. Ai timp pentru ele. Cineva te vede. Te reflecți în el. Puii de găină = jucării. Nu știu când sunt în primejdie, ca omul. Se avântă în gol, siguri pe ei. Alternarea planurilor de către o mână nevăzută, un operator nevăzut. Risipă de fantezie, schimbarea culorii ochilor, a zâmbetului de la o clipă la alta. Nu cazi pe panta cărnii, în abis. Întâi se mișcă efectul, apoi cauza. Valurile numai în ochii noștri sunt mare. Corelativ obiectiv = corelativ non-inert, acordat. În artă, obiectul percepe subiectul! Adevăr = adecvare la conștiință. Frumusețea nu trebuie să facă nimic pentru a se afirma. Simplul fapt că se mișcă e prea mult! „Iată, toate cele vechi s-au făcut noi”. Ce-ai văzut? Ce-ai auzit? A percepe contextul macroscopic = a percepe direct semnificația. „Înfașc de ceafă luna, dacă mă-nalț pe vârfuri”. Luna-i sus, dar nu-i „departe”. Linia tristă a gâtului tău e o suliță ruptă. Lumina agățată de ochii mei e singură ca o blană de sconcs cu mireasmă de mentă. Ca să iasă din nou strălucitor la suprafață, simbolul trebuie din când în când cufundat în apele negației. „Vin cu un sânge nou ca o cofă de zmeură dulce. / Și mă mir. Mă caut. Totul e-al meu și nu e./ Fruntea mea atârnase vânătă, grea ca o gutuie, / și mă rugase încet să se culce”. Amintiri ale prezenței. Trecutul e revăzut în altă lumină. Vezi cum a fost. Arta = realitate pe măsura cuvântului. Unghiul vederii e mișcat ca o aripă. „Mâna pe sine însăși se ține, și fără durere”. Legea altruismului ne ține în trup, căci nu ne putem salva singuri. Însămânțăm materia cu prezența noastră. Pui ocrotiți, neputincioși. O au pe mama. Îi ajutăm să crească mari, să treacă hopurile, semănăm în inconștientul lor speranță. Sunt două vieți: într-una trăim pentru a muri, în cealaltă e ca și când ne-am fi căpătat definitiv trupul slavei. Amintirea reface frumusețea. Detalii subliminale = care nu contează pentru privirea orientată cu scop. Îndrăgostindu-te vei vedea. Lucrarea altruismului e neîntreruptă. Corpul = interfață cuantică. Ce vezi din tine = surpriză! Sunetul vine numai cu fața. Subiectul mișcă obiectul, îl răscolește. Parfumul estetic integrează negativul. Joci ca o actriță cu mai multe chipuri. Schimbarea subiectului în loc de perfecționarea instrumentului. Natura e umană. În fiecare obiect trăiește o exaltare personală. 

Carmen Caragiu (1965-2015)
Consciousness field 35