June 27, 2015

Variatiuni pe o tema necunoscuta...


1. Cu zeci de ani in urma am mers cu niste prieteni pe cel mai frumos drum forestier de pe planeta... Era in Prahova. Poate in vecinatatea (extinsa) a Valenilor de Munte. Poate in vecinatatea (extinsa) a Cheii. Poate in alta parte. Insa mi-am amintit intotdeauna armonia speciala creata de sunetele combinate ale vintului, riului si padurii. Am fost tentat de citeva ori sa pun mina pe telefon si sa-mi sun prietenii pentru a afla exact numele acelui traseu. Ar fi fost practic si eficient. Dar nu am facut-o, pentru ca amintirea acelei combinatii sonore a ajuns sa constituie pentru mine o "semnatura" cu o valoare ce merge dincolo de numele geografic sub care traseul era si (poate) inca este cunoscut. Cunoasterea exacta a numelui "tehnic" ar scadea din stralucirea senzatiei care continua sa rasune in mine - si prin aceasta fiind deschizatoare a unui orizont cognitiv special.
2. Cu ani in urma, am descoperit pe un perete unui departament de biologie din cadrul unei universitati din Ohio un tablou continind un citat frumos despre animale. Era acolo o idee care m-a impresionat, si care considera speciile ca fiind, intr-un fel profund simbolic, "natiuni". Am fost tentat de citeva ori sa vizitez iarasi acea universitate si sa caut acel tablou. Ar fi practic si eficient. Dar nu am facut-o, pentru ca simpla amintire a acelei percepute convergente intre animal si "natiune" s-a transformat cu timpul, intr-un (de facto) "portal" de intelegere a unei dimensiuni in care incepusem deja sa pasesc. Greu si poate  stingace, dar inaintam. Iarasi se deschidea un orizont cognitiv special. Aceasta experienta - fruct neasteptat al unei lecturi fulgeratoare (nu imi amintesc nici macar numele autorului si niciun alt detaliu din pasaj) ar fi in pericol de a se risipi daca as afla detalii tehnice despre respectivul si opera sa. 

3. Neindoielnic, exista un invariant straniu in toate aceste "orizonturi speciale". Si poate ca voi fi tentat de multe ori sa studiez in detaliu natura acestui invariant, cu speranta de a aduce la lumina ceea ce este inca necunoscut. Si totusi, iarasi...

June 26, 2015

Premiera legala mondiala: statul danez obligat sa reduca emisiile de dioxid de carbon cu 25% in 5 ani, pentru protectia propriilor cetateni

"Primul proces de daune la nivel mondial in materie de schimbare climatica: un tribunal din Danemarca obliga statul danez sa reduca emisiile de dioxid de carbon cu 25% intr-o perioada de 5 ani, in scopul protejarii cetatenilor" - cititi articolul complet AICI.

"Dutch court orders state to reduce emissions by 25% within five years to protect its citizens from climate change in world’s first climate liability suit" - read the full story HERE.

On a related note -- Leonardo Dicaprio - received big FB likes from Carmen

Carmen Elena Caragiu (1965-2015): VIS

"AM VISAT o creatură de fier plimbându-se pe cer, ca un geamantan care avea un mâner. Aluneca pe cer. În aceeași clipă, am văzut chipul unei păsări speriate. Era un contrast total între privirea caldă a păsării și acel diavol tehnic care înainta pe boltă. Era ca un tăiș! Și sub acest tăiș stătea natura fără apărare. Câtă nevoie era în acel moment de om, de omul bun, tată al făpturii! Să fim buni cu acești micuți, n-avem voie să-i lăsăm!"

Carmen Elena Caragiu (1965-2015)

June 24, 2015

Carmen Elena Caragiu (1965-2015) - De Dragobete (din însemnările cocoșelului Gabi)

Primăvara a venit,
Se aude ciripit,
Ciripit de Dragobeți,
Uite-i colo, sus, pe crengi.


Eu îi văd de la fereastră
Cum se joacă și se ceartă,
Stau în glastră ca o floare
Și mă uit în depărtare.


Dragobetele sunt eu,
Singur ca un popândău,
Un ditamai dragobet
Nas în nas cu-un parapet.


Nu e vorbă, acaret
Să tot fie, berechet,
Unde dai, mobilier,
La etaj și la parter.


Că mă sui, că jos mă dau,
Nu prea am nici chef, nici mau.
La etaj am întâlnire
În oglindă, tot cu mine.


Cum v-am spus, sunt Dragobet,
Cu „probleme” de băiet.
Par eu calm, dar de-aș putea
Prin fereastră aș zbura.


Motor am, și rezervor
Cu focoasă de hormon.
Când mi-oi lua avânt odat’
Pe Lună-am aterizat!


Nu ziceți că nu v-am spus,
Tac, eu, tac, și sunt supus
Până într-o zi, că, ce?...
Doar eu sunt Dragobetele.


Ei, și-acum ce fac? Mă plimb.
Adică nu fac nimic!
Măsor holul din cinci pași,
Halal soi de cercetaș!


Aurica-mi dă târcoale,
Cu ochi dulci, cu vorbă moale,
Când mă saltă-odată-n brață
Mă umple cu dor de viață.


Ian te uită ce mai fată,
Și frumoasă, și deșteaptă,
Și nespus de grațioasă,
O ciupesc și ea mă lasă!...


Mai că vrea, mai că nu vrea,
Mai că nu, mai m-ar lăsa
Să o trag de piciorușe,
Chiparoase fără frunze.


Prima mea iubire, ea,
Ea a fost, mămica mea,
Că de mult noi amândoi
Am fost unul, deși doi.


Ca un cavaler rănit
De prințesa lui primit,
Tot așa am fost și eu
Îngrijit, ca un erou!


Când pieptul mi-l oblojea
Inima mi-o mângâia.
Rana mea, rană de dor,
Se trece doar cu amor!


De când m-am născut, am fost
Cu pieptul rupt pân’ la os,
Cu o inimă ieșită
De dragoste suferindă.


Carmen Caragiu (1965-2015)

Carmen Elena Caragiu (1965-2015) - Pe-astă lume, sub ăst cer (Cocoșelului Dani)

El nu vrea să crească mare,
Să se țină pe picioare,
Parcă știe pruncul meu
Că-n lume zace cel rău.


Cată acoperământ
Sub al maicii lui veșmânt,
Dar veșmintele mi-s strimte
Și nu îl mai pot cuprinde.

Se înghesuie în mine
Ca-ntr-un ou ce nu-l mai ține,
Atunci când va face crac
Va ieși din el un cap.

Va ieși puiuțul meu
Pe-astă lume, sub ăst cer.
Și-mi va cere-nvățătură
Care nu-i de dat pe gură,

Ci-i de dat în urechiușă,
Care-i tot un fel de gușă,
Însă plină de cuvinte
Și de povețele sfinte.

De la cine va primi
Puiul mamii, omilii?
De la Sân’ Maria Mare
Care-i mamă la oricare.

E și mama ciorilor,
Cum e și a florilor.
Ea pe-Arhanghel îl trimite
Să ne-nvețe lucruri sfinte.

Carmen Elena Caragiu (1965-2015)

Nu sunt periculosi...

... daca sunt crescuti bine!
Acelasi lucru se poate spune si despre catei!
Image source 







June 21, 2015

Cum sa te comporti in fata unei avalanse de nonsens - sfat pentru o posibila reactie initiala (politicoasa si eficienta)

Cind cineva este expus unei avalanse de nonsens - fie la un nivel de comunicare interpesonala sau la un nivel mai mult sau mai putin "oficial", multi nu gasesc nici o metoda de reactie initiala care sa fie cit de cit politicoasa si eficienta. Motiv pentru care, din pacate, multi escroci sunt lasati sa mearga mult mai departe decit ar trebui. In experienta mea, o anumita fraza m-a salvat de multe ori, reducind apreciabil si aproape instantaneu (in cele mai multe cazuri) debitul initial de nonsens ce se revarsa asupra-mi. 

Deci:
"What are you talking about?"...
"Ce vrei de fapt sa spui?"...
Sa ne amintim ca in aceste cazuri, e esential sa fim constienti ca "burden of proof" nu cade asupra noastra ci asupra sursei de nonsens - care pus fiind in situatia sa (se) explice, este surprins si adesea descumpanit. Succes!
 

P.S. Cazul fericit: este posibil ca sursa de nonsens sa nu fie pusa pe smechereala, ci sa fie vorba de confuzie, exprimare nefericita sau termeni nepotriviti. In acest caz, intrebarea "Ce vrei de fapt sa spui?"... ii va face un bine care va fi apreciat.

M.C. - 19 Iunie 2015

June 20, 2015

David Chalmers - Towards a Science of Consciousness



"Robert Lawrence Kuhn: In principle is it possible for the neuroscience to explain the hard problem? In principle!
David Chalmers: What I would say is, on its own, no. That is, if you want a complete explanation of consciousness in terms of the processes in the brain and that’s all, no. Process in the brain would explain things like the functioning of brain system, the behavior they produce, maybe if you want to explain how we walk, how we talk, then there is a potential for explanation of that in terms of brain processes. But when it comes to consciousness [...] the hard problem is the problem of our subjective experience that looks like just telling the structural, dynamical story about the brain, only with a gap - why is that always accompanied by experience, why it doesn’t it go on in the dark…"

June 19, 2015

Menirea profesorului

Cel mai important lucru pentru un profesor: sa gasesti momente in care sa-i poti spune unui student, pe buna dreptate:  
"Foarte bine lucrat!", "Good job!"

Memorii dragi - Carmen si energia radianta a regasirii de sine

Cind se apropia momentul treptei a II-a, Carmen​ se pregatea pentru examen la Liceul Liceul Mihai Viteazul Ploiesti, cu ideea de a urma profilul Matematica-Fizica (eu eram deja acolo, probabil in clasa XII-a). In mod evident, Carmen excela si ar fi trecut fara probleme. Deci totul era aranjat, traseul era deja hotarit, succesul asigurat, samd. Punct ochit - punct lovit... cum se mai spune.
Ei bine, intr-o buna zi, la prinz, cu circa 2 luni inainte de examen, Carmen s-a pornit pe plins! Non-stop! A continuat pina dimineata. Nu mai voia Matematica-Fizica, nu mai voia LMV. Mama statea cu ea tot timpul si discutau incetisor. Eu eram, cam ca tot liceeanul mascul aiurit, "oblivious" la orice chestie personala mai subtila ce se petrecea in jurul meu :-) Ca urmare, o data cu dimineata urmatoare, Carmen era "o alta" - isi schimbase radical optiunea, hotarind sa dea examenul de treapta la Liceul de Filologie-Istorie "CD Gherea" din Ploiesti (acum "Nichita Stanescu").

Si acum imi amintesc schimbarea radicala - fata ii devenise brusc radianta, lucra ca o forta a naturii (n-am vazut in viata mea asa ceva) practic non-stop, zi de zi, si nu se oprea decit pentru micul dejun, prinz si (poate, rareori) cina. A trecut examenul de treapta fara nici o problema, urmind ca la prima Olimpiada de Limba si Literatura Romana la care a reprezentat Liceul Gherea sa ia Premiul I la etapa nationala. Avea o energie incredibila, in esenta energia regasirii de sine.
Astfel, Carmen dat dovada de mult curaj in a alege sa fie ea insasi, in a refuza incadrarea schematica intr-un cliseu, realizandu-si prin aceasta pasiunea sufletului ei. A fost o experienta ce ne-a educat, ne-a dat de gindit, ne-a inspirat, ne-a imbogatit si ne-a luminat pe toti.

June 17, 2015

Un alt limbaj universal

In jurul unei mese din cafe bar se discuta incetisor. Cu multe momente de tacere in care nimeni nu gaseste o iesire, urmate de entuziasm euristic (care in general nu tine mult, de cele mai multe ori fiind vorba, evident, de o greseala). Pe masa un haos de cesti de cafea, hirtii mizgalite (unele mototolite, altele inca "hot"), creioane si sandwich-uri partial terminate. Nu e nici o graba. Uneori aceeasi idee, chiar si vadita anterior ca fiind gesita, reapare, dar nimeni nu protesteaza. In jurul mesei prieteni din Bulgaria, Turcia, Romania, SUA, Bangladesh, China, Iordania, Brazilia, Mexic... Tirziu, dupa ore si ore, echipa se sparge si lumea purcede spre iesire impartita in grupuri mai mici in care expresia "si totusi...." se aude frecvent... 
Matematica transcende frontierele si diferentele dintre oameni si este, alaturi de muzica, un alt limbaj universal.

June 16, 2015

Virtutea rationalitatii, frumusete si eluzivul "dincolo"

A FI RATIONAL inseamna a fi cinstit si responsabil cu enunturile pe care le faci, fie ele despre lumea naturala (reala, a facticitatii masurabile) sau despre obiectele mintii (creatii matematice si imaginare, incluzind obiectele artistice). In special inseamna a fi modest si smerit in sensul de a accepta vulnerabilitatea enunturilor pe care le faci (care, odata "la vedere" pot fi vadite ca inexacte, incomplete, incorect formulate, contradictorii, nonsensuri, false, sau - ceea ce unii considera mai rau decit false - nefalsificabile), cu convingerea ca in urma nenumaratelor asemenea serii de corectii si/sau completari reciproce toti partenerii de dialog vor avea de cistigat. Dialogul rational are loc "la vedere" si da oricui libertatea de a formula critici si/sau corectii. Am putea spune ca aceste este un semn al virtutii rationalitatii. 

Asta nu inseamna ca trebuie sa accepti ca nu exista nimic dincolo de rational. Insa "dincolo" ne lovim iremediabil de paradox (orice discurs despre "dincolo" trebuie sa aiba o rationalitate). Putem spune ca "dincolo" este traire, este frumusete, este "energia punctului" (care are si ea rationalitatea ei sau, mai intuitiv, este si nu este rationala). Frumusetea este cea mai puternica evidenta pentru "dincolo"!

Pe de alta parte, in exaltarea unui transcendent "dincolo" exista riscuri atit de mari incit necesitatea unui discursul rational (macar in domeniul public sau educational) devine clara 'after the fact'. In primul rind pentru simpla usurinta (mergind de multe ori pina la tupeu) cu care cineva poate pretinde "consens" si "terminarea" dialogului in conditiile care multe alte aspecte (posibil - dar nu necesar - divergente) sunt trecute "cu eleganta" sub pres. Mai ales cind despre "dincolo" se vorbeste ca cum si cum ar fi un amarit de "obiect" pe care toti l-au "masurat" deja si acum sunt in unanimitate (critica adusa de Einstein, mentionata de Carmen​). Da, eluzivul "dincolo" e o problema spinoasa, trebuie mers cu pasi mici. Sau, si mai bine, arunca o privire rapida si intoarce-te repede :-) Image source

June 15, 2015

Bobobo si emergenta empatiei la oameni

"Este o ironie crudă că tocmai acei bonobo care arunca lumina asupra emergentei raportarii empatice a umanitatatii vis-a-vis de semeni sunt orfanii mamelor ucise de, ati ghicit, oameni"... Read the full National Geographic article: Endangered Bonobos Reveal Evolution of Human Kindness / Experiments show the great apes share with strangers and empathize. Image source: Wikipedia.

June 13, 2015

Carmen Elena Caragiu (1965-2015): Scrisori imaginare (2): „Rostul meu pe lume”

Scurta mea viață pe pământ n-am s-o uit niciodată, deși, pe măsură ce timpul trece, se schimbă, parcă, culoarea amintirilor despre ea și azi mi-o amintesc puțin altfel decât ieri. Poate mâine îmi voi aminti și altceva și altfel decât pot face azi.
Pe când eram în ou, știu că gândeam. Speranța mea, deși nedefinită, creștea pe măsură ce învățam să mă mișc. Deși eram nerăbdător, ascultam de rațiunea care îmi spunea să am răbdare. Rațiunea! Acest glas minunat se rostea în mine, glasul luminos al rațiunii, pe care îl auzeam și îl ascultam. Era ceva cu totul neobișnuit pentru o biată vietate ca mine să înțeleagă lucruri cu totul de neînțeles pentru cei ca noi.
În ou, ca într-o căsuță de pustnic, n-am stat degeaba, după câte îmi amintesc. Într-un fel, poate că meditam. Sau mă pregăteam pentru o meditație, un fel de meditație. Pentru prima dată, am simțit răul de singurătate. Singurătatea, nu ca fapt de a fi singur, fără al doilea, ci acea singurătate pe care o trăiam cu senzația că deși sunt străin printre semenii mei, totuși, încă nu pot fi pregătit pentru altceva, cum ar fi, pentru lumea oamenilor. Ce străin și singur mai eram!
După ce m-am născut, această senzație ciudată a devenit din ce în ce mai vie, pentru mine. Frățiorii mei scânceau tot timpul. Eu tăceam, și îmi vedeam de ciugulit. Nu făceam parte din lumea pruncilor, dar nici din a maturilor, nu eram nici animal, dar nici om. De mic aveam putere și energie, chiar aveam atâta minte cât să simt durerea că se întâmplă ceva straniu cu mine. Mâncam automat, căci, de fapt, mă gândeam. Și nu reușeam să înțeleg, și mă durea că nu reușesc să înțeleg ceva ce îmi apăsa sufletul.
Apoi, într-o străfulgerare, am văzut omul. Și l-am văzut în chipul părintelui. Dar eu eram ca rățușca cea urâtă. Semenii mei erau oarecum departe sufletește de mine, iar lumea oamenilor încă nu mă recunoștea și nu mă primea! Suspendat între două lumi în care nu aveam loc, astfel am ieșit din viață. M-am născut încă nepotrivit pentru viață.
Cea mai dureroasă amintire a mea e un zid de gratii despărțitoare. Vroiam să trec de el și nu puteam. M-am îmbolnăvit de durere. Nu puteam ajunge la oameni, ca să-mi spun iubirea și să devin de-ai lor.
Cea mai frumoasă amintire a mea e părul mamei. Mă pierdeam în părul ei, lângă urechea ei. Câte nu-i mai șopteam în gând!...
Acum știu că dacă nu plecam eu, ei nu veneau... Ei, adică frățiorii mei „pe jumătate oameni”. Poate acesta a fost rostul meu pe lume. Să fac loc unui viitor mai bun!...


Carmen Caragiu (1965-2015)

Carmen Elena Caragiu (1965-2015): Scrisori imaginare (1): Trăirea transcendentală, spațiul euharistic dintre moarte și înviere

Dragă soră și prietenă A.,

De când m-am mutat întru Domnul, am revăzut viața mea pământească și vremurile de rătăcire, cu nespusă durere în inima mea. Nu știam ce este Iubirea, nu cunoșteam taina Vieții. Acum, timpul căinței mele a rodit. Când cad din iubire, adică din legătura lor cu divinitatea, cu perfecțiunea, oamenii cad o dată cu lumea. Li se închide ușa împărăției și nu mai găsesc calea spre vechiul tărâm. În spațiul acestei amnezii maladive, existența ia chip de tumoră, de proliferare moartă. Lucrul însuși este un „corp mort”, ce a mai rămas din obiectul viu. Pe pământ nu cunoșteam nici „chipurile” oamenilor, nici „chipurile” lucrurilor. Acum înțeleg perfect, prin vie vedere, ce înseamnă cunoașterea vie și noutatea absolută pe care ea o produce.
Se spune că memoria circulă între ființele care au nutrit reciproc (sau măcar unilateral) afinități, pe durata vieții lor pământești. Prin tine, am ajuns la Dani, l-am văzut pe Dani, copilul tău minunat.
Aici sus, omul vechi a murit și cel nou s-a născut. Esența minții se schimbă în mod radical, căci toate asociațiile între idei, între lucruri și imaginea lor, între cuvinte și lucruri devin altele decât acelea cu care ne obișnuiserăm.
Vechea istorie s-a retras undeva în străfundurile psihicului, ca într-un mormânt al rătăcirilor și al durerilor. O purtăm în noi, căci memoria pământului nu ne părăsește niciodată. Ieri, privind la o floare, nu vedeam decât o banală imagine alcătuită din tulpină și petale. Floare era floare. Aici, sus, floarea apare ca un nume și un chip unic, căci fiecare suflet e o taină. Noi nu mai cunoaștem prin fostele cuvinte, prin fostele noțiuni moarte. Existența vindecată de maladia căderii, de această malignizare a formei, s-a întors la chipul ei dintâi. Când sufletul se arată în lucruri, mintea este bulversată de această explozie a formelor și a unicității fiecărei prezențe, cu fiecare detaliu al ei. Trăirea transcendentală este spațiul euharistic dintre moarte și înviere. Dani, fostul cocoșel, îmi apare adesea în dublă ipostază: când purtând, ca pe o cruce sfântă, chipul lui istoric, acela de cocoșel necuvântător, când ca un băiețel cu ochi stranii și parfumați. Între aceste două repere, istoria și eternitatea, ambele prezente în noi, se află taina hristică a morții și a învierii. Se poate spune că, având istoria în noi, ca pe un mormânt, ca pe o memorie eternă, fiecare clipă a eternității devine în raport cu aceea ca o nouă înviere, o renaștere cu fiecare clipă. Cum să îți explic, dragă prietenă, această stare? Aici, sus, nimic din ce-i nou, din ce-i „altfel” decât era pe pământ, nu se învechește, nu se uzează. Dani cu chip de băiețel apare pururi ca o „surpriză”, ca o noutate absolută în orizontul de așteptare al omului vechi. Eternitatea descrisă ca „înviere” este o continuă acțiune, în curs. Noi resimțim nașterea chipului nou ca pe o continuă ridicare din mormântul vechilor memorii. Harul noii vieți este inepuizabil. El ne mișcă în profunzime obișnuințele, bulversându-le. Câteodată, Dani apare într-o mereu „altă poveste”, ca un cocoșel, ceea ce-i un semn că memoria pământului s-a întrupat din nou. Câtă tragedie și iubire se amestecă în inima celui ce a fost „răpit” de Duhul, în înaintarea acestei povești, de la moarte către Înviere!
Renașterea coincide cu o redescoperire a tainelor, și mai adânci, ale chipului. Mi-am dat seama că esența iubirii este dumnezeiască și că puterea iubirii este mai presus de noi. Iubirea pune în mișcare basmele transcendentale. Ea este izvorul din eternitate al darului lacrimilor.
Acum, că am pentru moment dezlegare să îți vorbesc, îți cer iertare pentru ignoranța mea de bolovan care odinioară te-a chinuit. Prietenia universală, cu florile, cu păsările, cu oamenii, este o stare reală, mai reală decât orice închipuire bolnăvicioasă. În miezul ei se află Densul, Greul, Plinul sufletesc.
Iartă-mă, încă o dată.

Carmen Caragiu (1965-2015)

June 12, 2015

Is Ponta refusing a DUI test?...

No matter how much the Romanian parliament will scramble to keep Ponta beyond the reach of the law, he will continue to be marked by the corruption charges issued by DNA, and images like the one below (I steal and lie in the caption) will keep going viral. Unless, of course, he chooses to clear himself, in court, against DNA's indictment. At this moment, any attempt on his part to change the configuration of the judiciary (a plan which he apparently plans to pursue) indirectly supports DNA's corruption allegations. This is like refusing a DUI test (the refusal will lead to heavier penalties than if one would have accepted the test and 'officially' found drunk).



Nae Ionescu - inceputurile, si un motiv de regret

Explorind "inceputurile academice" ale lui Nae Ionescu - despre care in Wikipedia (http://ro.wikipedia.org/wiki/Nae_Ionescu) se scrie:
"În anul 1919 își susține doctoratul în filosofie la Universitatea din München, cu profesorul Bäumker, cu teza: Die Logistik als Versuch einer neuen Begründung der Mathematik"
Cine este acest Bäumker? L-am gasit la Mathematics Genealogy Project (http://genealogy.math.ndsu.nodak.edu/id.php?id=62119):
Clemens Bäumker --- Dr. phil. Westfälische Wilhelms-Universität Münster 1877 Germany -- Dissertation: Des Aristoteles Lehre von den äussern und innern Sinnesvermögen .
Clemens Bäumker a condus 7 doctorate, printre care si... "Nicolae Jonescu - Ludwig-Maximilians-Universität München - 1919". Numai unul dintre acesti 7 descendenti a condus la rindul sau doctorate - este vorba de Karl Bühler -- Université de Strasbourg - 1904 (primul descendent al lui Bäumker in ordine cronologica) care are la rindul sau doi descendenti, unul dintre ei fiind Karl Popper (Ph.D. Universität Wien,1928). Nae Ionescu a fost, cronologic vorbind, ultimul (sau penultimul ?) dintre elevii lui Bäumker (1919).
Se poate argumenta ca teza sa "Die Logistik als Versuch einer neuen Begründung der Mathematik" avea un mare potential. Astfel, 1919 devine un punct de la care Nae Ionescu putea incepe un traseu marcat de progrese reale si de impact in materie de logica si/sau filosofia stiintei. Nu a fost sa fie, traseul sau ulterior fiind marcat de o imersie (profesor talentat si carismatic fiind fara indoiala) in "combo-ul" toxic misticism + extrem nationalism, ceea ce este, dintr-un punct de vedere academic in general (cit si al meu personal), o regretabila pierdere.

June 8, 2015

Carmen Elena Caragiu (1965-2015): Muzica – un ocean de prezențe

Muzica e ca o geometrie a sufletului, o geometrie vie și sacră. Dacă, așa cum o cunoaștem noi, geometria este o știință a figurilor spațiale, care au o semnificație mai degrabă extrasufletească decât un simbolism spiritual, muzica este și ea un fel de „geometrie”, a înlănțuirilor de sunete, între care se deschid „figuri” sufletești, „unghiuri” afective dintre cele mai variate, „lumi” de tensiune emoțională care țin în ele, ca într-o sămânță, universuri „schimbate la față”. Căci, trebuie spus, această tensiune sufletească exprimată de muzică este în sine o lume vastă sau este ca și originea unei noi lumi. Un semiton are puterea să ne azvârle în cer sau în infern. În muzică, o singură nuanță poate fi decisivă, poate fi izbăvitoare.
Acest adânc al sufletului, această rezonanță infinită a exteriorului în interior, ca și a interiorului în interior (înțelegând, aici, o căutare de sine sau o armonizare cu sine însuși), se desfășoară pe durata muzicii. S-a spus despre muzică: o putem descrie ca pe o succesiune de stări ale sufletului. Din capul locului se cere precizat, aceste stări ale sufletului în muzică izvorăsc nu doar din om, din subiectivitatea sa, ci și, mai ales, din lucruri, din peisaje, din felurite amănunte prin care se exprimă sufletul lumii. Emoțiile induse de muzică nu sunt personale în sens egoist, ci, mai degrabă, sunt transpersonale sau suprapersonale. Este o fericire intim legată de expresie, revărsată din afară și în afară.
Muzica deschide vederea tainică a ochilor sufletești. În muzică „vedem” și „auzim” lucruri și peisaje, vedem și auzim chipuri și forme… Ne sunt ele exterioare, sau interioare? Legea intimă a muzicii este ca orice peisaj să fie subîntins de o stare a sufletului, de parcă spațiul ar curge ca un fluviu din sufletul nostru sau chiar dintr-un suflet tainic, neștiut, mult deosebit de al nostru. Dar, întotdeauna, el caută să ajungă la inima noastră.
Legea armoniei tonale constă în subzistența sufletului în tot ce există. Raporturile dintre sunete nasc întâi o stare de suflet, din care apoi izvorăsc figurile spațiului. „Atmosfera” sufletului le este originea. Puterea tonală are, deci, o forță creatoare de „cosmos”, pentru că ea traduce, în limbajul muzicii, puterea cauzală a sufletului.
Nimic din ceea ce există nu poate fi perceput ca „obiect”, căci în orice moment muzica desfășoară o relație totală, „între subiecți”… O nostalgie nestinsă și indeterminată aureolează întreaga existență sonorizată… A cui e tânguirea de adiere pătrunzătoare pe care gura de lemn a flautului, răsunând omenește, o șoptește cu note acute și vibrante, în răstimpuri inegale? Cine strigă? Cine ne cheamă și de unde, pe neanunțate? Căci asta nu ni se indică clar.
Adevărul e că puterea muzicii răstoarnă în psihologia noastră toate reperele mentale axate pe identități neconforme cu esențele. În universul muzicii, nu există puncte cardinale fixe. Nu există orientare binară, aceea care scindează existența în subiect și obiect. Nu mai funcționează vechea opoziție între „tu” și „eu”, fundamentată pe egoism. Universul se fluidizează și se spiritualizează, curge de la unul către toți și de la toți către unul: iată unul din miracolele înfăptuite de muzică.
O proprietate a sunetului este caracterul său instantaneic, de apariție vie, care interacționează subiectiv cu memoria noastră în care s-a întipărit cursul anterior al muzicii, căci muzica nu lasă urme în afară, decât în lăuntru, unde numai sufletul o poate reține. Din această suită de asociații sufletești se naște „densul”, „greul”, „plinul” spațiului muzical și toată coerența sa, fundamentată pe o viață sufletească activă.
Cu reperele lumii căzute nu ne putem orienta în paradisul eshatologic. De aceea, în muzică pare că domnește, suverană, o intensă și pozitivă nedeterminare.
Perihoreza lumilor sufletești e instantanee și nu depinde de parcurgerea în timp a distanțelor, de mișcarea acelor de ceasornic. Această instantaneitate face ca timpul să se contracte brusc și infinit și totodată face ca fiecare clipă să se umple de durată, să se dilate la dimensiunea calitativă a eternității. Limbile ceasului se dau peste cap. Punctele cardinale par că dispar, o dată cu hărțile. Consecința imediată este o stare de inefabilă fluiditate a trăirii, în momentul opririi „ceasornicului” spațiu-timp.
În același timp, paradoxul muzicii constă în faptul că această stare de nedeterminare (marcând slăbirea sau abolirea reperelor lumii vechi) coexistă cu geneza formelor sufletești, a reliefurilor pline de substanță interioară specifice noii existențe. Universul a devenit cu adevărat o casă a sufletului, oferindu-i acestuia o protecție deplină și constantă. Aici, în muzică, nici o liniuță, nici un desen intonațional cât de mic nu rămâne în afara deplinei noastre atenții sau încuviințări afective; și orice formă care se naște cunoaște, astfel, o geneză afectivă, de parcă în ea un suflet se naște, se afirmă sau se mișcă în interiorul unei relații vii, uneori, ca un ied ce zburdă…
Dacă în geometria vidă, a formelor fără suflet, raporturile între linii și elemente sunt fără ecou sufletesc, sugerând, deja, „golul” unei existențe fără sens ce poate fi măsurată și definită exclusiv cantitativ, din contră, muzica proclamă tocmai imposibilitatea de a te raporta la orice element sau semnal existent, indiferent de unde vine el, în alți termeni decât cei ai relației sufletești. Muzica este ca un ocean de prezențe, și susurul ei cel mai stins, mai indefinit, mai apropiat de tăcere, este, și acesta, ori, mai ales acesta, la fel de intens ca și un sunet plin. De aici, „densul”, „greul”, „plinul” muzicii, trăirea ei magnetizată cu sentimentul că nimic din câte sunt nu se epuizează și că limita cea mai de jos este totodată adâncul cel mai de sus. În muzică, tot ce nu „auzim” (tot ce-i mai „umil”) se aude, pentru că sufletul îi dă cuvântul!
Ca o developare a unei pelicule întunecate, în baia emulsiei afective, străfulgeră azurul spațiilor deschise din această tainică peliculă a trăirii. Muzica ne aduce cu ea vederea, ne redă vederea deplină, înăuntru și în afară, nu atât prin faptul că vedem (deși este adevărat că și această funcțiune a văzului devine cu siguranță mult mai sensibilă, mai amănunțită, mai penetrantă decât în mod obișnuit), ci prin faptul, mai ales, că universul însuși își arată fața sa umană, expresivitatea sa uluitoare, el începe să existe ca SUBIECT, pentru a fi văzut, contemplat, iubit. În muzică și în artă, în general, universul și-a încetat existența înstrăinată de „obiect”, redevenind „subiect” vizavi de om. De aici, inepuizabila complexitate și fierbintea bogăție interioară care se revarsă de pretutindeni, cu fiecare sunet. Ori, cel puțin, așa ar trebui să sune o muzică mare, oglindă a realității transfigurate.
Văzul transcendental nu poate acționa în absența corelativului său, care este lumea schimbată la față. Aerul se îmbujorează, lucrurile își deschid ochii către om, freamăte și țâșniri misterioase și insistente ne trimit, dinspre lucruri, impulsuri electrice în nervi. Totul palpită, iar această inedită vitalitate CUVÂNTĂ, intră în dialog cu omul. Structura intimă a spațiului cunoaște organizarea plurală și personală.
La Mozart, starea fundamentală a sufletului, care este bucuria în lumină, schimbă culoarea universului. Albastrul afectiv cel mai pur se răsfrânge pretutindeni, și în el se reflectă de asemenea viteza îngerească a gândirii, acțiunea pură și castă, caracterizată simultan prin puritate și o extraordinară energie, pe care numai o mare grație o poate ține în frâu! În această muzică, țâșnirile intempestive nu au efectul bineștiut de masificare a energiilor, prin acumularea lor cantitativă, ci, din contră, ele au mai degrabă rolul de a fixa detaliile, de a conduce la microstructura calitativă a lumii, prin intense individualizări în planul imaginii. Într-o muzică de inspirație divină, nici o mișcare foarte energică nu ajunge să bulverseze starea de diferențiere calitativă a existenței, ceea ce reușește să facă din plin o anti-muzică apropiată mai degrabă de zgomot, decât de sunetul infinit semnificativ.
Revenind la Mozart, iată muzica lui! Amănuntele joacă în ochi, detaliile capătă greutatea întregului, o încetinire sau o accelerare șăgalnică a ritmurilor, într-o serenadă, poate „da peste cap” un întreg univers, răsturnându-l „în joacă”, atât de mare este puterea muzicii fericite și, totodată, a sufletului din care emană energia unui întreg univers.
În muzică, sufletul domină timpul și spațiul (devenite ca niște elemente de poveste), deci, a încetat să mai fie dominat de ele. Cum afirmase Neofit Pustnicul, e ca și când, de acum, spațiul există în suflet, nu sufletul în spațiu.
În mișcarea a doua din Simfonia a V-a, timpul se naște din bătăile inimii, pe calea ritualică dintre suflet și divinitate, iar acest timp măsoară dorul, iubirea, nu distanța în spațiu. Este, cum spunea Neofit, Timpul ritualului, timpul SACRU, cel care măsoară „durata” muzicii. Dacă în mod spontan această mișcare a sufletului apare reprezentată printr-o mișcare în spațiu, să știm că aceasta e dictată de legitățile intime ale sufletului, nu de constrângerile unei deplasări în spațiu, în funcție de viteză și timp ca factori pur fizici. Sufletul se mișcă în spații reprezentative, la rândul lor mișcate de un timp sufletesc. Nașterea unei imagini reprezentative e, uneori, inerentă acordului tonal, ce reflectă o stare a sufletului. În Simfonia a V-a, cum am văzut, spațiul s-a organizat inițiatic sub formă de trepte pe care sufletul, în drumul său către Dumnezeu, le urcă străbătând etapele unui ritual tainic. Din dorul intens al sufletului, sprijinit de puterea de stâncă a dumnezeirii, se naște Împărăția. Spațiul însuși se pune în calea omului sub formă de trepte de poveste și orice bătaie a inimii pare că adaugă încă una la acest scenariu de celebrare comunională.
Mantia luminescentă de Făt-Frumos a fost așternută din mers pe umerii celui cu suflet nobil, cu chip de Făt-Frumos, cu care sufletul lumii a rezonat astfel, aureolându-l. Există infinit de multe taine, chei, uși, închise sau doar pe jumătate deschise, în Împărăția Muzicii. Cine se adâncește pe cărările ei de basm va cunoaște ce-i o dragoste fără sfârșit…

Carmen Elena Caragiu (1965-2015), 7 Ianuarie 2008

June 4, 2015

REVELATORY! Official statement on the F.V.E. Stray dogs Seminar (June 2015 - Iasi, Romania) by Claudiu Dumitriu and Codrut Feher

Official statement by Claudiu Dumitriu and Codrut Feher, 
Co-Founders of 'Combaterea Abuzurilor'

With regret, we inform you that the seminar "Stray dog: present and future" organized by F.V.E. (Iaşi, June 3, 2013 – in the opening of F.V.E.’s general congress) is about to be compromised and even misappropriated by the organizers, whose fundamental agenda is to convince you that the abject industry of stray dog "management" in Romania is actually a “successful project".

They want you to believe that the cruel and thoughtless law enabling the mass killing of stray dogs is a legal "masterpiece", and that within the “community of experts", this project did not generate tensions, nor disagreements, but only consensus, optimism, and "rounds of applause" (from this point of view, I see no difference between the spirit of said seminar and the propagandistic display of forged abundance in a North Korean grocery store – in both cases the aim is to replace reality with fiction, and truth with falsehood).

In their attempt to misinform you and conceal the grim reality behind the cynical and onerous stray dog management in Romania, F.V.E. and the College of Veterinarians of Romania have developed a strategy of deceit. Namely: 

  • The Congress was organized in a stronghold of the ruling party - Iaşi - enabled with a fairly acceptable dog shelter that did not qualify outright as a as a ghastly killing place (unlike the extermination shelters in Bucharest, where protests of animal activists abound – in which case you will be in an imminent “risk” of seeing the grim reality of dog killings;
  • The organizers kept secret the organization of the seminar (never made public);
  • The organizers engulfed the participants into massive, bureaucratic piles of reports and statistics (mixing valid relevant recommendations and guidelines of the OIE with “rosy” and falsified data about the dog management situation in Romania);
  • The organizers invited only representatives of non-governmental organizations that were government-friendly and "verified" (i.e., known for their uncritical position and obedience of authority);
  • Last but not least, the organizers absolutely prohibited the participation of troublesome activists such as Claudiu Dumitru (Vice-President of the National Federation for the Protection of Animals, and president of the Alliance against Abuses, which repeatedly denounced animal cruelty together with Romanian authorities' corruption and complicity with the perpetrators of said cruelties) under the absurd pretext that his participation and the painful truths expected to be shared by him, would create a "strain" among the participants (clearly the organizers preferred to rather “entertain” the participants with “relaxing lies”).

Thus, under the pretext of a so-called “indisputable professional authority” of the veterinary leaders (in this area), F.V.E. is preparing to abusively claim the power of issuing ultimate verdicts on "the situation of stray dogs in Romania" and to submit irrevocable pronouncements which will offer legitimacy to the official lies of A.N.S.V.S.A. and C. M. V. Ro.

The seminar is about to turn into an elaborated charade consisting of seemingly “scientific” presentations in conjunction with (otherwise valid) discussions and arguments, completely unrelated to the grim reality in the field.

This charade is supposed to hide the ineffective strategies of the Romanian authorities, the bad laws, filthy cruelties and profits realized from the suffering animals. It seems more like a play taken from the arsenal of totalitarian ideology and propaganda meant to falsify reality and presenting the forged reality with an aura of “undisputable” truth.

Consequently, F. V. E. leadership’s lack of transparency and fairness is only a pitiable attempt to protect C. M. V. Ro. management’s idiosyncrasies (and in particular the sensitivities of Liviu Harbuz , the “grey eminence” of all veterinary institutions and organizations in Romania) in order to divert your attention from the following grave issues:

  1. The horrendous cruelties suffered by stray dogs in Romania. Indeed, the sinister treatment of these animals is already well known throughout Europe. The fact that animals are strangled or injured during capture, that they are kept hungry, thirsty, without any medical attention, and allowed to kill each other in pestilential shelters was brought to the F.V.E. management’s attention by Mr. Claudiu Dumitriu himself. However, instead of taking corrective measures or even issuing strong statements acknowledging a state of fact, the F.V.E. management preferred to snub and ostracize the one who made the disclosures.
  2. A.N.S.V.S.A.’s indolence and even complicity with perpetrators of animal cruelties. Cynically, "the situation of stray dogs in Romania" is presented in the seminar by Adina Ciurea on behalf of A.N.S.V.S.A., a public institution which, even if on paper should be responsible with the enforcement of animal protection, in practice displays an unparalleled contempt towards animal welfare in Romania (For more than 10 years A.N.S.V.S.A. is the traditional accomplice of those who commit cruelty towards animals, especially against stray dogs, by systematically refusing to apply the sanctions mandated by law).
  3. The cynicism and opportunism of C. N. M. V. Ro’s management. Clearly, the College of Veterinarians of Romania is only interested in the profit they can make as a result of their “stray dog management”, and organized this seminar especially to promote and protect their business interest as recipients of the fees paid by dog owners to include their pets in the Registry of Evidence for Owned Dogs (Registrul de Evidenţă al Cîinilor cu Stăpân - R.E.C.S.), managed by C. N. M. V. Ro. (For this purpose, C. N. M. V. Ro. took over, against all customs, R.E.C.S.’s administration, seizing the process of creating and maintaining the electronic register, without any auction and for an enormous sum, at the same time dismissing a collaboration proposal from the Taso Foundation which offered the electronic platforms and servers they hold for free. Also, in a clear display of contempt, C. N. M. V. Ro. blocked and sabotaged the donations of microchips as well as the offers for free identification of dogs made by prestigious European NGOs alongside with the Taso Foundation. Obviously, C. N. M. V. Ro. did not want to lose any penny from the taxes paid to the veterinarians for the R.E.C.S. identification – a process that they controlled).
  4. Inconsistency and precariousness of the law. Against the eulogies formulated by the government and first of all by Mr. Liviu Harbuz – morally responsible for the law adopted in September 2013, the “killing law” is, for all practical purposes, a juridical calamity in both form and content. Leaving aside the technical faults, the unclear and confusing wording that undermines its predictability, the law is sabotaging the adoptions, allows for dog catcher abuses and violation of private property, discriminates against dog owners, and allows for precarious conditions for dogs, and runs against their welfare (especially the freedom of movement). Moreover, due to a proposal made by C. N. M. V. Ro themselves (with the clear intent of “stimulating” dog identification, thus maximizing its profits), the law contains the aberrant provision conditioning the rabies vaccine for dogs with owner on their previous identification through R.E.C.S., i.e., C. N. M. V. - Ro’s money making machine. This stipulation, going against the constitutional rights of the Romanian citizens and against a healthy environment, led (for the first time in 41 years) to the absurd and dangerous situation of having millions of dogs unvaccinated!
  5. The compromises made by W.S.P.A. and other “government-selected” NGOs with respect to animal cruelty complaints. The W.S.P.A. gave up any criticism, while other activists urged not to make complaints against Romanian dog catchers engaged in cruelty against animals. Moreover, W.S.P.A. praised the Management Act (obviously without bothering to look for details). The price of this compromise is a dubious partnership with A.N.S.V.S.A. and C. N. M. V. Ro allowing the organization to castrate dogs or make free education programs in a mandatory cooperation with the authorities (unfortunately, many large associations have started to make such compromises , opportunistically assuming that the collaboration with the Romanian government will enhance their image and provide funds for themselves, figuring that they would have more to gain from collaborating uncritically with the authorities rather than openly criticizing the perpetrators of animal cruelty and their governmental enablers).
The conclusion we can draw is, unfortunately, a sad one. Democratic values, especially the right of opinion and non-discrimination, are trampled upon by the leadership of F.V.E. which, for the sake of their Romanian partners, prefers sticking with their “rosy” lies instead of addressing the inconvenient truth, thus the idea of organizing such a “relaxed” meeting, without any substantial debates.

I had hoped – perhaps naively – that the integration in F.V.E. would dispel C. N. M. V. Ro’s backward outlook. Unfortunately it happened the other way around: not only F.V.E. failed of getting C. N. M. V. Ro to give up its arbitrary, discriminatory and undemocratic practices, but even worse, it became “contaminated” itself of said practices, enhancing them in a most regrettable manner.

June 2, 2015

- Claudiu Dumitriu -

June 3, 2015

Contaminata de coruptia guvernamentala, F.V.E. intra in cirdasie cu mafia hinghereasca - despre seminarul " Cainii fara stapan: prezent si viitor" (Iasi, Romania)

Seminar " Cainii fara stapan: prezent si viitor"
3 Iunie 2015, Iasi, Romania
SURSA

Doamnelor şi domnilor,

Cu regret, vă informăm că seminarul „Stray dog: prezent and future” organizat de FVE la Iaşi în data de 3 iunie 2013 (în deschiderea congresului general FVE) este pe cale să fie compromis şi deturnat chiar de către organizatori, al căror interes fundamental se dovedeşte a fi acela de a vă convinge că industria abjectă a „gestionarii” cainilor fără stăpân din România este de fapt un „proiect” de succes, că legea crudă şi stupidă a uciderii în masă a câinilor fără stăpân este o „capodoperă” juridică şi că, la nivelul comunităţii „specialiştilor”, acest subiect nu a generat tensiuni sau disensiuni ci numai consens, optimism şi „voie bună” (Din acest punct de vedere, nu vedem nicio diferenţă între organizarea acestui seminar şi etalarea propagandistică a belşugului contrafacut dintr-un aprozar nord-coreean. În ambele, operează aceeaşi metodă: înlocuirea realităţii cu ficţiunea, substituirea adevărului cu minciuna).

În tentativa lor de a vă dezinforma, de a vă rupe complet de realitatea sinistră, cinică şi oneroasă a gestionării câinilor fără stăpân în România, F.V.E. şi Colegiul Medicilor Veterinari din România au elaborat o întreagă strategie: au fixat locul Congresului la Iaşi într-un fief al partidului de guvernământ unde, ca din întâmplare se află un adăpost de câini frecventabil (ferindu-vă de „pericolul” capitalei unde protestele şi criticile puteau ajunge la urechile dumneavoastră iar adăposturile pentru câini sunt absolut nefrecventabile), au ţinut secretă organizarea seminarului (nici până în ziua de astăzi desfăşurarea lui nu a fost făcută publică), au pregătit, dupa toate regulile manipulării, vrafuri de rapoarte, statistici şi dări de seamă (care amestecă recomandări pertinente şi corecte ale ghidului O.I.E. cu date falsificate si poleite despre situaţia gestionării câinilor în România), au invitat numai reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale agreate şi „verificate” (cunoscute pentru poziţia lor necritică şi respectuoasă faţă de autorităţi) şi, fapt foarte grav, au interzis în mod absolut discriminator participarea unor activişti incomozi precum Claudiu Dumitriu (vicepreşedinte al Federaţiei Naţionale pentru Protecţia Animalelor şi preşedinte al asociatiei Alianta pentru Combaterea Abuzurilor care a denuntat în mod repetat cruzimile împotriva animalelor, precum şi corupţia şi complicitatea autorităţilor române cu autorii acestor cruzimi) sub pretextul aberant ca v-ar “stressa/tensiona” împărtăşindu-vă adevăruri dureroase (în loc să urmeze trendul organizatorilor şi să vă “detensioneze” prin recitarea unor minciuni “relaxante”.)

Astfel, sub pretextul unei aşa zise autorităţi profesionale incontestabile a medicilor veterinari (în acest domeniu), F.V.E. se pregateşte să confişte tema “situaţiei câinilor fără stăpân din România” şi să o supună unui verdict irevocabil, prin care să legitimeze minciuna oficială a A.N.S.V.S.A. şi C.M.V.Ro. Seminarul este pe cale să se transforme deci într-o şaradă elaborată în care nişte prelegeri „ştiinţifice” şi nişte argumentaţii rezonabile, care nu au însă nimic de-a face cu realitatea din teren, vor camufla şi vor acoperi strategiile ineficiente ale autorităţilor române, legile proaste, cruzimile şi profiturile imunde realizate de pe urma suferinţei unor animale (Metoda, preluată din arsenalul ideologiei şi propagandei totalitare constă în esenţă în falsificarea realităţii şi în monopolizarea adevărului despre realitatea astfel falsificată).

În consecinţă, lipsa de transpareţă, şi de corectitudine a conducerii F.V.E. nu este altceva decât o încercare lamentabilă de menajare a idiosincraziilor conducerii CMVRo (şi în special a sensibilităţilor lui Liviu Harbuz, eminenţa cenuşie a tuturor instituţiilor şi organizaţiilor veterinare din România) cu scopul diversionist de a vă abate atenţia de la următoarele chestiuni foarte grave:

1. Cruzimile înfiorătoare la care sunt supuşi câinii fără stăpân în România. Tratamentul sinistru aplicat acestor animale este deja bine cunoscut la nivel european. Faptul că animalele sunt sugrumate realmente sau rănite în timpul capturării, sunt înfometate, însetate, netratate medical, lăsate să se ucidă între ele în adăposturi pestilenţiale a fost adus la cunoştinţa conducerii FVE chiar de către Claudiu Dumitriu. În loc să ia măsuri sau să facă declaraţii dure pe acest subiect, însă, conducerea FVE a preferat în mod stupefiant să-l ostracizeze pe cel care a făcut dezvăluirile.
2. Indolenţa şi complicitatea A.N.S.V.S.A. cu autorii cruzimilor. În mod cinic, “situaţia câinilor fără stăpân din România” este prezentată în cadrul Seminarului de către Adina Ciurea, din cadrul ANSVSA- instituţie publică care, deşi este responsabilă cu aplicarea normelor de protecţie a animalelor manifestă un dispreţ fără egal faţă de bunăstarea animalelor din România (De mai bine de 10 ani de zile, ANSVSA este primul complice al celor care săvârşesc cruzimi faţă de animale, în speţă faţă de câinii fără stăpân, refuzând sistematic să aplice sancţiunile prevăzute de lege).
3. Cinismul şi oportunismul conducerii C.N.M.V.Ro. În mod evident, Colegiul medicilor veterinari din România nu este interesat decât de latura profitabilă a gestionării câinilor fără stăpân şi nu a organizat acest seminar decât pentru a-şi promova şi proteja afacerea ce constă în încasările taxelor pentru înregistrarea câinilor în Registrul de Evidenţă al Cîinilor cu Stăpân (R.E.C.S.) pe care îl gestionează (În acest scop, CNMVRo a reusit să preia prin lege, împotriva tuturor uzanţelor, administrarea RECS şi să atribuie crearea şi mentenanţa registrului electronic, fără licitaţie, pentru o sumă enormă, ignorând propunerea de colaborae a Fundaţiei Taso care i-ar fi pus la dispoziţie gratuit platformele electronice şi serverele pe care le deţine. Totodată, cu un cinism exemplar, CNMVRo blochează şi sabotează donaţiile de microcipuri şi/sau identificarea gratuită a câinilor pe care s-au oferit să le facă organizaţii neguvernamentale de mare prestigiu în Europa precum Fundaţia Taso pentru a nu pierde niciun cent din taxa de identificare/înregistrare încasată de la medicii veterinari pentru fiecare câine înregistrat în R.E.C.S.)
4. Stupiditatea şi pecaritatea legii. Contrar elogiilor aduse de autorităţi (în primul rând de către d-nul Liviu Harbuz considerat autorul moral al actului normativ în forma în care a fost adoptat în septembrie 2013) legea este aproape o calamitate juridică atât sub aspectul formei cât şi sub cel al fondului. Lăsând la o parte defectele de tehnică legislativă, formulările neclare şi confuze care-i subminează predictibilitatea, legea sabotează adopţiile, permite abuzurile serviciilor de hingherit, discriminează deţinătorii de cîini, încalcă dreptul la proprietate şi la viaţă privată, reglementează condiţii precare de bunăstare a câinilor (în special liberatea de mişcare). Mai mult decât atât din cauza unei propuneri făcute chiar de CNMVRo (cu scopul de a „stimula” identificarea cîinilor şi a-şi optimiza profiturile) legea conţine o prevedere aberantă şi aume condiţionarea vaccinării antirabice a câinilor cu stăpân de identificarea în prealabil a acestor cîini. Din cauza acestei prevederi care încalcă dreptul constituţional al cetăţenilor la sănătate şi la un mediu sănătos, s-a ajuns astăzi în situaţia absurdă şi periculoasă ca milioane de câini să rămână nevaccinaţi antirabic, pentru prima dată în ultimii 41 de ani!
5. Compromisul făcut de WSPA şi de celelalte ONG-uri „selectate” în ceea ce priveşte criticile cruzimilor faţă de animale. Astfel, WSPA a renunţat la orice critică în acest sens, ba chiar i-a îndemnat şi pe alţi activişti să nu facă plângeri împotriva serviciilor de hingherit româneşti care comit cruzimi faţă de animale. Mai mult decât atât, WSPA laudă Legea de gestionare (evident fără să o cunoască). Preţul acestui compromis dubios este încheierea de parteneriate cu ANSVSA si cu CMVRo în urma cărora organizaţiei i se permite să castreze gratuit câini sau să facă programe de educaţie, neapărat în colaborare cu autorităţile (din păcate multe din asociaţiile mari au începu să facă astfel de compromisuri, pornind de la premisa oportunistă că imaginea lor şi implicit puterea lor financiară, au mai mult de câştigat din „asocieri”formale şi sterile cu autorităţile decât prin acţiuni oneste de criticare şi de sancţionare a acestora).
Concluzia pe care putem să o tragem nu poate fi deci decât una tristă. Valorile democratice, în primul rând dreptul la opinie şi intezicerea discriminării sunt călcate în picioare de conducerea F.V.E. care, de dragul partenerilor români, preferă o minciună poleită unui adevăr incomod, preferă să organizeze o non-dezbatere „relaxată” decât o dezbatere reală şi de substanţă. Am sperat, cu naivitate poate, că integrarea în F.V.E. va scăpa CMVRo de mentalităţile retrograde dar iată că lucrurile s-au petrecut tocmai invers. Nu numai că FVE nu a reuşit să asaneze practicile arbitrare, nedemocratice şi discriminatorii ale CMVRo, ci mai rău de atât, a „reuşit” să se contamineze cu aceste practici şi să le actualizeze în maniera cea mai lamentabilă.

Would F.V.E. (the Federation of Veterinarians of Europe) have decorated Ceausescu? YOU BET! On the Stray dogs Seminar to be held on 3rd of June, 2015 in Iasi, Romania

O.F.A. OPEN LETTER: On the Seminar "Stray dogs: present and future" to be held on 3rd of June, 2015 in Iasi, Romania
To:
Federation of Veterinarians of Europe, OIE - World Organisation for Animal Health, International Companion Animal Management Coalition (ICAM), Carodog / Vier Pfoten

Ladies and Gentlemen,

Some deep concern has been expressed about the absence of a balanced opinion during the FVE General Assembly in Iasi, at which you will have a representative in attendance.

As you are aware, there is some criticism of the Romanian Government about the introduction and conduct of Law 258/2013. This criticism comes from diverse European countries and has been endorsed by Members of the European Parliament as well as by their Intergroup on Animal Welfare after visiting Romania.

Given that no representative of any group challenging the Romanian government's practice will be present at the conference to be held on 3rd of June, 2015 in Iasi, Romania - and in the interests of fairness and justice - we would like to inform you that a significant research program is currently taking place to compile one of the largest bodies of information ever created on the Romanian stray animals issue.

Included will be:

• an evaluation of the comparative costs of implementing the present animal control policy as opposed to a national spay & neuter program;
• the impact on zoonoses;
• effects on children's mental health;
• impact on society;
• compliance with international guidelines and shelter activity compliance

We trust that both yourselves and your supporters will be eager to receive a copy which will also be selectively and widely distributed on the internet.

June 2, 2015

- Occupy for Animals -

June 2, 2015

Carmen Elena Caragiu (1965-2015): Arta ca vedere a chipului – o misterioasă trecere la limită

Vârsta metafizică a omului este matura tinerețe. Acest chip al omului este fizionomia lui esențială, și dacă aici, pe pământ, omul a îmbrăcat haina căderii, pe cea a bătrâneții și a morții, dincolo de ele noi trebuie să învățăm să privim ceea ce este etern, iar prin sufletul omului ni se dezvăluie eternul, frumosul. Cum e sufletul omului, astfel apare chipul lui, ca soarele străpungând norii aparențelor. Cine poate privi trăsăturile eterne ale chipului, acela are parte de anotimp însorit în suflet.
Una din tainele artei, pe care și poezia și muzica o poartă în sânul lor, este taina întregului cuprins în fiecare amănunt. Întreg înseamnă ceea ce acoperă trecut, prezent și viitor, coextensiv cu eternitatea și atingând esența. În poezie, ca și în muzică, orice vers mare, ca și orice frază muzicală mare, poartă în ele comoara unei încărcături tainice. Și orice detaliu reflectă întregul.
Iată, într-o poezie, ni se comunică un gest, aparent obișnuit, dar, de fapt, cu o semnificație ascunsă și adâncă, dincolo de simplitatea lui aparentă. Cineva deschide ușa, ni se spune, și încet trece pragul... În poezie, această trecere poate fi moartea, trecerea pe celălalt tărâm. Orice gest aici e tainic, misterios, cu infinite reverberații și subînțelesuri. Însă de ce poezia, ca și muzica, alege pentru a se exprima imagini concrete? E aici o altă taină. Taina Chipului. Distanța dintre viață și moarte se contrage într-o metaforă: trecerea pragului, pășirea... Subiectul e același, același Personaj, cel dinainte de a deschide ușa și cel după trecerea pragului.
Chipul îi e neschimbat, ca de la o clipă la alta. Nu ni se spune nimic despre trecerea timpului, despre îmbătrânire, despre moarte, la modul direct. În schimb, timpul a fost spațializat. În acest cadru, trăsăturile Personajului nu se schimbă. De la o clipă la alta există continuitate și tinerețea lui se conservă. Pentru că poezia ne vorbește despre o persoană tânără care are o experiență misterioasă.
După ce a pășit pragul, lumina atenției se focalizează pe chipul personajului și atunci vedem că ochii îi sunt umbriți de cearcăne, care adâncesc frumusețea și sporesc profunzimea lor, fără să o strice.
Orice om este, în esența sa indestructibilă, un subiect la vârsta tinereții mature și acesta este chiar chipul său real, pe care arta îl oglindește. Arta este întotdeauna eufemistică, adică se referă voalat la evenimente. Pentru că acest subiect al tinereții eterne este chipul nemuritor al omului, ce rămân să fie îmbătrânirea și moartea? Boli, boli ale căderii. Strică ele chipul? Aparent, da. În esență, nu. Și pentru că în esență există mereu același chip, atunci în artă se exprimă acest adevăr în plenitudinea lui. Astfel, el, Chipul, se transformă într-un personaj.
Un personaj asemeni lui Făt-Frumos care are de străbătut Valea Plângerii. Poate fi rănit, chipul îi poate fi însemnat cu răni, dar rămâne tot Făt-Frumos. Niciodată un poet sau un muzician nu ne descrie moartea așa cum apare ea ochilor noștri fizici, ce sunt orbi la cele sufletești. Artistul folosește alegoria, exprimând prin imagini poetice esența lucrurilor...
Vederea de suflet nu are niciodată în fața ochilor chipuri atinse de timp, ci doar chipuri însemnate de suferință sau de bucurie, iar moartea însăși este o experiență a crucii.
Nu ne gândim niciodată la eroul din „Eroica”, deși trecut prin moarte, ca la un chip atins de timp. Nu. El este subiectul etern, Făt-Frumos din lacrimă pururi tânăr, în care se consumă experiența crucii, oricare ar fi aceasta. Să reținem deci: una din marile taine ale artei este posibilitatea ce ni se oferă, prin ea, de a vedea Chipul indestructibil al omului, care este el însuși o taină în afara timpului.

Carmen Elena Caragiu (1965-2015)

Carmen Elena Caragiu (1965-2015) - Natura, taina mistică a copilului

Până când viața nu se întinde spre cel mai umil mădular, nu avem viață în noi. Căderea a ocultat arhetipul mistic al iubirii filiale sau părintești din inima omului. Procreația naturală, cu consecința ei constând  în asumarea ca fii, de către părinți, doar a copilului biologic, nu e decât manifestarea superficială și deformată a condiției originare în care există filiație. Filiația originară derivă din raportul dintre ierarhiile existențiale. Iisus Hristos este Fiul Tatălui, creația este copilul lui Dumnezeu. Natura este copilul omului. Omul a fost creat cu destin de îndumnezeire, iar natura cu destin de umanizare.
Natura este copilul nostru mistic părăsit. Este o urgență faptul de a-l recupera și a-l salva. Natura nu este sălbatică, ci doar sălbăticită din pricină că părinții ei au părăsit-o în mod brutal, încetând orice comunicare cu ea. Omul nu mai dialoghează cu propriul lui copil. Acesta s-a închis într-o muțenie fatală, a uitat să vorbească; situația lui e foarte tragică. Copiii noștri așteaptă de la noi eliberarea din sclavia milenară. Natura suspină  în așteptarea înfierii.
Trăim clipa unică în care în univers s-a luminat chipul făpturii, când pasărea a suspinat din iubire filială pentru om. Dacă privim în adâncime și cu dragoste natura vom descoperi în trăsăturile chipului ei moștenirea sufletească a părinților ei, pentru că în sens larg, în sens transcendental, omul este părintele naturii. Dulceața copilului se concentrează ca o maximă și nemuritoare esență în privirea părinților.
Să nu ne dezamăgim, să nu disperăm. Suntem chemați la o menire înaltă, care va fi îndeplinită. Taina mistică a copilului transcende biologia. Natura este copilul și menirea omului este s-o înfieze. Acest copil mistic este sursă de bucurii și delicii sufletești nesfârșite. Acum știm ce este în inima lui Dumnezeu când își iubește copiii de creație, pentru că așa putem, acum, și noi iubi asemenea Domnului. El nu-și poate dezlipi nici o clipă ochii de iubiții Săi, și tot așa și noi, ne sculăm cu gândul la ceea ce iubim și adormim cu același gând.  

Carmen Elena Caragiu (1965-2015)

Carmen Elena Caragiu (1965-2015) - Când muzica își deschide în infinit aripile

Când muzica își deschide în infinit aripile, spațiul și timpul sunt cuprinse în desfășurarea lor, astfel încât Goethe, care a descris muzica cu o metaforă, numind-o „înger”, trebuie să fi făcut aluzie la heruvimul cel cu o mie de ochi din Scripturi. Un ochi deschis pretutindeni este și muzica, ochiul duhului care cucerește întinderile mânat de atracția comuniunii instantanee. Căci trebuie spus că în lumea spirituală ființele nu mai există înscrise pe coordonatele spațiale pe care le cunoaștem, ci se întâmplă în acea lume că distanța dintre două ființe este doar aceea a apropierii sau distanței dintre sufletele lor. Iubirea (rugăciunea Iubirii) este forța care învinge spațiul, așa cum în muzică, între do de sus și do de jos există în acest interval de maximă distanță și o maximă apropiere. Totul se măsoară în rezonanță, în acord sufletesc. Misterul muzicii constă tocmai în această lume tainică a acordurilor sufletești, simultan cu care se modifică profund structura ontologică a spațiului și a timpului.
Metafora universului ca o carte sau care se îndoaie ca o foaie exprimă plastic acest fapt. Vorbind de lumea restaurată, ea se pliază, deci, după mișcările sufletului, spațiul fiind aici, plastic, maleabil, poetic, receptiv la persoană, care este chiar nucleul său generator. Nu mai există ruptură între interior și exterior, materia subtilă nu se mai opune sufletului cu rezistența legilor impersonale.  Acestora le iau locul niște mișcări aparent paradoxale, poetice, vii, dacă ar fi să le judecăm în comparație cu criteriile rigide ale universului în care am locuit ca muritori.
Acest nou spațiu, spuneam, se mulează după mișcarea sufletelor, după cum o trenă scânteietoare își urmează purtătorul. Avem de-a face totodată cu un univers PLURAL, cu o lume pentru toți, cu o existență care nu mai cunoaște criza de spațiu, aglomerarea, înghesuiala și, în consecință, nici tendințele imperialiste de extindere cu forța, pentru cucerirea locului celuilalt. Aici loc este pentru toți și orice mișcare în afară este, de aceea, nemărginită și nobilă. Mai mult: fiecare suflet locuiește un întreg infinit care este lumea sa, lumea după chipul și dorința sa, emanație în afară a unui univers infinit interior care s-a exteriorizat creator și a devenit astfel vizibil și comunicabil. Nu există un singur infinit, ci o multitudine de infinituri, câte suflete... Aceste infinituri în comuniune nu există așa cum există lucrurile în spațiu, structurate prin relația de vecinătate și adesea ciocnindu-se între ele. Relația dintre aceste infinituri este o perihoreză, o întrepătrundere fără amestecare. Ca în muzică, unde intensitatea fuziunii între spații nu exprimă adesea decât forța iubirii și a afirmării persoanei, tot astfel se cade să ne imaginăm, în chip mistic, fața spațiului eshatologic. În el nu mai există limite, demarcații metrice între lumea ta și lumea mea: „până aici” eu, „până aici” tu, fiecare cu dreptul său de proprietate!
(Referindu-ne la intensitatea, vârtejul și viteza orbitoare, caracteristice mișcărilor muzicii, trebuie spus că ele devin posibile tocmai prin perihoreză: întrepătrunderea infiniturilor după legi care nu mai sunt ale maselor ce se ciocnesc între ele; intensitatea crește cu o energie nemaiîntâlnită.)
Există lumi ale sufletului, infinite în sine, și întrepătrunderea lor este o călătorie în patria infinită a unui suflet iubit.
În universul iubirii restaurate, fiecare începe să cânte o simfonie, propria sa simfonie a dragostei, a comuniunii și acest nucleu intens al iubirii, ca însuși principiul generator al Formei, se deschide ca spațiu într-un mod fără opreliști.
Se înțelege că centrul gravitațional al noului mod de existență este Sufletul. El este Densul, Greul, Plinul, este însăși legea de manifestare a întregului. De aici pornesc tot și toate. Densul, Greul, Plinul nu au, deci, o semnificație cantitativă, ci una prioritar calitativă, adică: în lumea restaurată, forța gravitațională este însăși Iubirea. Totul gravitează pe orbita ei. Așa cum în vechea lume, toată greutatea și consistența unui corp sunt condiționate de existența atracției gravitaționale care adună într-un tot elementele, le ține strâns legate și astfel face posibilă existența corpurilor, în mod similar, dar diferit cauzal, în universul Iubirii dumnezeiești, Iubirea este acea forță care creează substanță, din care emană spontan o întreagă simfonie consistentă a spațiului. Iubirea dă formă spațiului, din ea se înfiripă consistențele, așa cum „substanța” se înfiripă într-un „câmp” gravitațional. În „câmpul” muzicii, care este cel al acordurilor Iubirii și al mișcărilor sufletului, apare aievea materia noii lumi.
Spațiul lumii restaurate nu este preexistent sufletului, cum se întâmplă în universul materiei moarte, unde un pământ arid, de pildă, se cere lucrat, muncit, pentru a putea fi „locuit”. Nu. După modelul creației dumnezeiești, de la început lucrurile toate sunt „bune”, în existența eshatologică. Aici fiecare loc emană cu toată frumusețea și complexitatea unei creații personale, din nucleul ei generator. Persoana este evident cauza generatoare a energiilor, aparent exterioare, dar, în fond, intim legate de starea sa interioară.
Dumnezeu este Iubirea supremă, în relație cu care devine posibilă propria noastră iubire. Sursa supremă a forței creatoare, originea Muzicii este în Dumnezeu și, prin Dumnezeu, în noi. 

Carmen Elena Caragiu (1965-2015)