June 9, 2016

Plagiatul, boala veche

Se discuta extensiv despre lipsa de integritate in societatea de azi, reflectata, printre altele, in actele de plagiat in care s-au angajat numeroase persoane influente din spatiul public contemporan.
De fapt practica plagiatului la mai-marii nostri este o boala veche. Un exemplu interesant in acest sens este filosoful interbelic Nae Ionescu, elevat la rang de model "iconic" de catre traditionalistii de ieri si azi.  
"Placerea lui de a-si atribui idei ale altora si eruditia altora este uimitoare, cum stupefianta este intreaga lui triserie, poza lui de ganitor original care, dupa multa meditatie dureroasa, ce-i pune in pericol echilibrul moral, s-ar lasa, in fata studentilor, in voia inspiratiei. Caci, dupa ce s-a anuntat in mod repetat ca filosofia e posibila doar ca filosofare, ca act personal, deci solitar, ca act trait in intimitatea sufletului, ca “imprumuturile in filosofie sind o imposibilitate”, il vedem pe Nae Ionescu imprumutind fara scrupule. Adica, sa spunem lucrurilor pe nume, il vedem plagiind. Cazul lui ar fi ideal pentru cercetarea lui Michel Schneider asupra “hotilor de cuvinte”. Presupun ca in Bucurestiul interbelic se stia, chiar daca nu foarte precis, de plagiatele (sint mai multe, totusi!) ale lui Nae Ionescu. Amintesc in acest sens nota din 30 iunie 1931 din jurnalul lui Camil Petrescu: “Am luat masa, la ‘Parcul Veseliei’, cu Bagdasar. Mi-a spus ca o conferinta a lui Nae Ionescu era in intregime luata din Spengler. Ca a interzis cu furie ca vorbaria sa-i fie stenografiata. Toata presa a laudat apoi adancimea de ganduri a lui N.I.” [8] In plus, asa cum am mai mentionat [9], in mediile culturale si mondene ale capitalei, ideea ca Nae Ionescu a plagiat tipologia pelerine-mire-sfant ajunsese subiect de conversatie cotidiana. Chiar si unul dintre partizanii originalitatii lui Nae Ionescu, Aurel Cioran, furnizeaza, involuntary, o proba mai mult decit semnificativa despre reputatia acestuia: “un fost student ii reproseaza [lui N. I.] ca si-a insusit ideile lui L. Klages […]. N.I. ii raspunde: de cind sint professor n-am citit nici o carte” [10]. Apoi, Alexandru George a facut dovada plagiatului din Max Scheler [11]." SURSA: Filosofii paralele - Marta Petreu, Editia a II-a, POLIROM 2013