August 25, 2009

Scara şi Icoana

În descrierea practicii isihaste Părintele Ghelasie Gheorghe prezintă într-un loc Icoana lui Hristos ca Scară între cer şi pământ, chip al unirii împlinite între Dumnezeu şi om prin Jertfa şi Învierea lui Hristos. După Părintele de la Frăsinei, „Conştiinţa Icoanei lui Hristos, a Numelui lui Hristos, a Trupului lui Hristos, dă minţii şi întregii fiinţe orientarea gestului sacru faţă de Hristos, Scara vieţii noastre”. Asociată cu icoana, scara apare ca locul unei epifanii a lui Dumnezeu care se pogoară El până la om şi aşteaptă deschiderea sa spre a-l ridica pe treptele tainei dumnezeieşti. Icoana privită ca scară înfăţişează parcursul de la chip la asemănare în urcuşul duhovnicesc.

Într-o zugrăvire poetică, Părintele Ghelasie arată că urcuşul pe scara virtuţilor presupune o deschidere faţă de lucrarea lui Dumnezeu, o participare la taina înfierii dumnezeieşti în Hristos: „Nu îndrăzni să priveşti în Sus,/ Nu îndrăzni să ridici Mintea la Cer,/ Vezi pe Hristos Cel ce Coboară/ Pe Pământ ca o Scară,/ Stai cu Capul plecat,/ Stai cu Mintea în metanie,/ Pune Mâinile la Piept/ Şi prinde te de Scară,/ Ce are Piciorul ei pe Inima ta.// Scara Hristos Leagă Cerul de Pământ.// El coboară pe Scară,/ Inima ta este prea strâmtă,/ Nu poate Intra în ea,/ Stă în dreptul Pieptului tău/ Ca o Icoană atârnată de Gât.// O, Icoană a Lui Hristos,/ Lipită de Pieptul meu,/ Inima mea începe să audă/ Taina Ta de Fiu al Lui Dumnezeu./ Aude cum Tu Te Rogi Tatălui/ Şi aceasta trezeşte şi în mine/ Dorul de Rugăciune// O, Icoană Scara Lui Hristos,/ O, Iubirea Lui Dumnezeu,/ Te Port ca pe o Comoară de mare preţ/ Şi aştept până când Inima mea să poată/ Să se Deschidă ca un Chivot Raclă/ În care să Te Primesc/ Şi să nu te mai pierd vreodată”. Urcuşul pe fiecare treaptă este de fapt suire până în locul pogorârii lui Dumnezeu care ne atrage la Sine şi împreună-călătoreşte cu noi.


Florin Caragiu - Scara Raiului

August 21, 2009

Gödel's incompleteness between use and abuse

  • A number of misinterpretations involving Gödel's incompleteness theorems are addressed in the article The Popular Impact of Gödel’s Incompleteness Theorem (Notices of the AMS, April 2006, p. 440) by the late Torkel Franzén (he passed away in 2006 due to cancer, at age 56), author of "Gödel's Theorem: An Incomplete Guide to its Use and Abuse" (Wellesley, MA: AK Peters, Ltd., 2005).
  • In the final part of his article "The nature and significance of Gödel’s incompleteness theorems" (Institute for Advanced Study, Princeton, Gödel Centenary Program, 2006), Solomon Feferman (from Stanford University, one of the world's leading logicians) questions the relevance of Gödel’s incompleteness in relation to the fundamental laws of physics and especially the "theories of everything" matters.

August 15, 2009

Ştefan Trăuşan-Matu on Bakhtin and AI

The paper Language and the Limits of Artificial Intelligence. A New Religion-Science Relation, authored by Ştefan Trăuşan-Matu discusses, for the first time, the theological dimension (involving the Orthodox Christian understanding of the human person) of Mikhail Bakhtin’s dialogism in relation to Artificial Intelligence. A CV of Prof. Dr. Ştefan Trăuşan-Matu can be found here. He is one of the co-authors of the recent volume "Repere patristice în dialogul dintre teologie şi ştiinţă" (Basilica, 2009).

August 12, 2009

Adrian Lemeni despre viziunea filocalica asupra lumii

Intr-un articol al sau gazduit de portalul crestinortodox.ro Adrian Lemeni aduce in discutie "viziunea filocalica asupra lumii" ce transpare din teologia Parintelui Staniloae, argumentand ca demersul autentic intr-o teologie a creatiei pleaca de la Dumnezeu catre lume:

Am putea spune ca demersul autentic intr-o teologie a creatiei pleaca nu de la lume catre Dumnezeu, ci de la Dumnezeu catre lume, in urma experientei duhovnicesti apofatice. Acest demers demonstreaza primatul experientei spirituale in teologie, inclusiv in problematica extrem de complexa a cosmologiei. Necesitatea nevointei ascetice si a experientei duhovnicesti, indispensabile pentru a corecta raportarea in abordarea unei teologii a creatiei este prezentata de Maciej Bielavski, referitor la viziunea filocalica asupra lumii la Parintele Staniloae: "Pentru Parintele Staniloae cunoasterea rationalitatii lumii este insuficienta. El subliniaza nevoia purificarii ascetice a omului, care are un impact asupra modului de a intelege si a folosi lumea sau de a trai in ea. Parintele Staniloae vorbeste explicit despre un nou ascetism. Cu alte cuvinte, pentru teologul roman, viziunea lumii si a vietii in ea e indispensabil legata de purificarea spirituala si asceza omului. Cea mai carcateristica atitudine teologica a Parintelui Staniloae e convingerea sa ca experienta mistica sau apofatica nemijlocita a lui Dumnezeu influenteaza sau chiar schimba viziunea si intelegerea umana a lumii. El nu-L priveste pe Dumnezeu doar din punctul de vedere al lumii sau al omului, ci cauta sa vada lumea din perspectiva lui Dumnezeu, subliniind importanta acesteia. De aceea, propunerea sa poate fi numita teo-ecologie si nu o eco-teologie".

August 10, 2009

Icoane sculptate (I)


Sfântul Ioan Botezătorul şi Sfântul Calinic de la Cernica: Sculptură în lemn, de Ierom. Ghelasie Gheorghe (de pe blogul Parintele Ghelasie de la Frasinei).

August 6, 2009

Timpul şi spaţiul sărbătorii creştine

„În general – aprecia Părintele Dumitru Stăniloae – trăirea apofatică a lui Dumnezeu e o caracteristică definitorie în liturghie, taine, ierurgii. (…) Trăirea apofatică echivalează cu un simţ al misterului care nu exclude raţiunea şi sentimentul, dar e mai adânc decât ele”. Plecând de la cuvintele marelui teolog, ne lăsăm îmbiaţi de buna lor mireasmă şi îndemnaţi să adâncim semnificaţia acestei perioade de post, rânduită după ritualul Bisericii, care va culmina cu Praznicul Împărătesc al Adormirii Maicii Domnului (15 august).

În Ortodoxie, lucru ştiut, postul rugător face parte din pregătirea noastră sufletească şi trupească, este acea purificare de patimi fără de care nu poate avea loc, sub semnul smereniei, împărtăşirea cu Sfântul Trup şi Sânge al Domnului. Din punct de vedere psihologic, nu-i inutil să conştientizăm faptul că o dată cu începutul perioadei se post am intrat deja în timpul ritualic al Praznicului. Faţă de psihologia comună, aceasta constituie deja o impresionantă noutate.

Sărbătoarea în Ortodoxie nu înseamnă simplă rememorare a unui eveniment rămas îndepărtat în spaţiu şi timp. Din contră, ritualul bisericesc ne face în chip viu părtaşi la prezentul etern al unui eveniment sfânt. În acest punct se dezvăluie întreaga pondere semnificativă a istoriei, care pentru creştini înseamnă, pe de o parte, timp şi spaţiu asumate în veşnicia Întrupării, iar pe de altă parte, este timpul câştigat pentru mântuire. Prin timp omul poate dobândi veşnicia. Preţul timpului se măsoară în aurul curat al eternităţii.

Acest prezent etern al sărbătorii creştine conferă istoriei o demnitate nemaiîntâlnită în nicio altă religie. Un cunoscut teolog şi filosof francez, Jean-Yves Lacoste, afirmă într-o scriere a sa dedicată fenomenologiei liturgice că „liturghia se integrează topologiei (acestei istorii, n. ns.) transgresând-o”.

Hristos nu doar că a trecut prin timp, ci, mai mult decât atât, a asumat timpul, purtându-l cu Sine în urcuşul spre Înviere! Urmarea? Succesiunea clipelor şi-a schimbat cursul calitativ. Condiţia „veşmintelor de piele” a devenit transparentă pentru modul liturgic al timpului de dinainte de căderea omului.

Evenimentul Învierii nu a rămas undeva în urmă, într-un timp mort al memoriei netransfigurate. În măsura în care a fost penetrat de Hristos, timpul a încetat să se mai măsoare în distanţa de la viaţă la moarte, de la lumină la întuneric. De acum înainte clipele însele pot rodi veşnicii, iar amintirile devin izvoare de putere adăpate de Har.

Cum a spus şi Părintele Ghelasie de la Frăsinei în volumul „Trăirea Mistică a Liturghiei”, în capitolul „Timp – vreme – calendar ca liturghisire de creaţie”, „Liturghia este o actualizare, o nesfârşită prelungire a sacrului. Liturghia este astfel posibilitatea refacerii unităţii timpului”.

În Biserică, sentimentul unităţii timpului e inseparabil de acela al participării la un spaţiu specific liturgic. Altoirea lumii la Trupul lui Hristos răstoarnă logica locului, cum ar fi spus acelaşi, Jean-Yves Lacoste, autorul mai sus menţionat. În „Experienţă şi Absolut” (Deisis, 2001), acesta a indicat, dintr-o perspectivă fenomenologică, noutatea raportării fiinţei la spaţiul liturghiei: „Experienţa liturgică vrea să deschidă un spaţiu în care lumea sau pământul nu se interpun între om şi Dumnezeu”.

Cum răstoarnă liturghia logica locului? Abolind distanţele dintre inimi, în primul rând, prin mijlocirea Celui Necuprins. Unul şi Acelaşi este Trupul şi Sângele Domnului, împărţit simultan nenumăraţilor credincioşi prezenţi în toate colţurile pământului. Una şi aceeaşi liturghie cerească se săvârşeşte în toate locurile deodată.

Asistăm la contracţia până la abolire a distanţelor despărţitoare, sub semnul solidarităţii sufleteşti dintre toţi participanţii la Sfintele Taine. Aceştia alcătuiesc un singur popor al lui Dumnezeu şi, mai mult decât atât: un unic trup al lui Hristos, în care fiecare mădular îl simte în sine pe celălalt. Acest mod inedit de a fi în spaţiu constituie, desigur, o prefigurare a existenţei eshatologice. Atunci va străluci Hristos, Unul prezent în toţi şi toate, iar Duhul Sfânt va fi El mijlocitorul comuniunii universale.

Locul liturgic e învăluit de acel Har sub acţiunea căruia se aboleşte imaginea de turn Babel a spaţiului desfigurat de cădere, agent al înstrăinării sufleteşti şi al distanţării fizice între fiinţe. Fie ca şi acest sfânt praznic să ne găsească prezenţi împreună în Casa Tatălui Ceresc, sălaş al dialogului universal şi etern.

Florin Caragiu
(va apărea în cotidianul "Lumina")

August 4, 2009

The good vector

The good vector

by Mihai Caragiu
August 3, 2009

A terrible shock changed the vector's direction
Missing the mark, it started to freeze.
The good glorious vector would certainly have vanished
If it weren't for the mercy of the word
Who clothed it, with great care
In garments of skin.

Thus the vector carried on, hidden-and-not-quite
There we found ourselves, experiencing the human condition
In a complex wrapped-around cosmological skin cloth.

But hearing the news of the kingdom, we started to climb
Through the mercy of the word, up the ladder of repentance
Moving on to the dressing chamber
Where we and the good vector will be clothed
In garments of light.

August 3, 2009