July 29, 2010

„Simţirea înţelegătoare şi trezia poetică” (Interviu realizat de Eugen Bunaru)

Domnule Florin Caragiu, vă propun să ne întoarcem puţin în timp… La începutul lui martie v-aţi lansat în Timişoara la librăria „Joc secund” şi la cenaclul „Pavel Dan” a doua dvs. carte de poezii, „Sentic”, apărută la ed. Vinea în noiembrie 2009. Cum v-aţi simţit în Timişoara în această dublă ipostază: de poet, dar şi de, să zicem, turist peregrin?
– Şi ca poet şi ca turist peregrin m-am simţit excelent. Atmosfera a fost primitoare, receptivă şi interactivă, iar organizarea şi luările de cuvânt în serile de cenaclu – de înaltă ţinută. Şi, nu în ultimul rând, am retrăit bucuria transmiterii în viu grai a acestui dar artezian care e poezia. Pot să spun cu sinceritate că Timişoara e unul din oraşele mele de suflet.
Publicată cu un an înainte, sub sigla aceleiaşi edituri, „catacombe. aici totul e viu” – o carte de poeme foarte bine primită de critica literară – a fost la un pas de premiul naţional Mihai Eminescu, Opera Prima. Ce anume a împiedicat, în final, obţinerea premiului şi în ce măsură v-a afectat o astfel de situaţie?
– Cred că juriul a luat decizia pe care a socotit-o cea mai corectă şi nu m-am simţit în nici un fel afectat.
Florin Caragiu se prezintă – în Sentic – ca un surprinzător poet postdouămiist. Deşi a frecventat Cenaclul Euridice, el s-a ferit să practice poetica minimalistă…”, îl recunoaşteţi, desigur, în această subliniere, pe regretatul critic literar Marin Mincu. V-aş ruga să vă opriţi puţin asupra ei…
Fiind vorba de o poezie care are ca orizont intenţional omul şi lumea în integralitatea lor, presupunând legătura cu Divinul, ea nu poate fi minimalistă. Evident, poezia de inspiraţie religioasă poate intra în contact cu toate celelalte modalităţi de poetizare, fără a-şi pierde specificul. O caracteristică principală a acestui mod de a face şi mai ales de a trăi poezia este permeabilitatea faţă de o hermeneutică de natură complexă, care are în centru caracterul iconic al imaginii şi al senzaţiei, valorificate poetic. Aceasta înseamnă că trăirile, chiar elementare fiind, pe care poezia le consemnează, nu se reduc la o idee sau la o reacţie pe filieră behavioristă, ci valorează tot atât de mult în sine ca acumulatori de sensuri şi de energii spirituale localizate, ca nişte condensuri de complexitate într-o unitate de simplitate aparentă.
Ca un corolar, putem vorbi de clasicismul acestui tip de poezie, cu referire la imaginea omului întreg şi la o ierarhie semiexplicită a valorilor. Poezia religioasă, înţeleasă – ca orice alt tip de poezie – precum o operă a spontaneităţii, a reacţiei empatice imediate, se justifică din perspectivă creştină prin posibilitatea practică şi înnăscută de a accede la o natură originară a omului, nedeformată de păcat, care nu-i totuna cu „a doua natură” a omului. De aici, atmosfera poeziei religioase e compatibilă cu o participare integrală (inclusiv organică) la viaţă, nereducându-se doar la raportarea strict spirituală la un univers ideal. O regulă duhovnicească, valabilă şi în trăirea poeziei, ne arată că nu-i de ajuns să respingem răul, să evităm contactul cu o anumită realitate, pentru a accede la bine. Iubirea nu se edifică pe temeliile respingerii şi ale urii. Conduita neevitantă a gestului poetic, ca premiză fundamentală a deschiderii sale creative şi ca un deziderat al maximei sale funcţionalităţi poate fi perfect asimilată de o gândire creştină. Într-o poezie creştină, atmosfera spirituală imanentă în organic nu e o realitate care se impune o dată cu simpla ei nominalizare.
Într-o astfel de producţie, întâlnim aspecte precum: compatibilitatea între sensul profund şi simplitatea şi naturaleţea gestului, posibilitatea elastică de a evita preţiozitatea stilistică şi convenţionalitatea didactică a imaginii, mularea pe realitate fără cultivarea sentimentului de evadare din real, participarea la bine necondiţionată psihologic de aversiune şi de o distanţare moralizatoare a aspectelor contrare de care ţine, în fond, tragismul existenţei, viziunea neschematică asupra realităţii, interesul profund pentru cazul individual, valorizarea istoriei şi a detaliului istoric. Vom putea vorbi de paradoxul disocierii armonioase ca procedeu de fond al marii arte religioase. În raport cu răul, nu se manifestă o psihologie aversivă ci o psihologie pur neaderentă – al cărei simbol poate fi „îngerescul” – neparticipativă la pseudofiinţa răului. Prototipul ei duhovnicesc este Întruparea hristică, care atinge totul şi nu se murdăreşte cu nimic.
Din punct de vedere poetic, psihologia neaderentă la rău permite imersia liberă în universul „energiilor lingvistice dejective”, cum spunea Marin Mincu, cu un elan taumaturgic, fără teamă de contaminare şi, ca atare, fără conduită evitantă şi cu excluderea rigidităţii la contact. Înţeleg prin rău un univers modificat, desfigurat de egoism, de entropie, de aversiune, de moarte etc., într-un cuvânt o „desfigurare” prin care creştinii înţeleg păcatul şi urmările sale.  Sau, altfel, răul psihologic pe care îl simţim cu toţii atunci când suntem sub jugul necesităţilor de zi cu zi şi când simţim nevoia să ne eliberăm de ele, tendinţă figurată, de pildă, prin artă, prin viziunea unui alt mod de a exista. „Invariabilitatea la mediu” (a nu răspunde psihologic răului cu rău, ceea ce este o esenţială recomandare creştină) este o consecinţă a treziei duhovniceşti. Simţirea înţelegătoare se transpune în trezie poetică.

July 26, 2010

Amazing Grace - Willie Nelson


YT link

Jambalaya (on the Bayou)

Released on July 19, 1952, Jambalaya (On the Bayou) in outstanding interpretations, due to Hank Williams Sr. (credited as author) and Emmylou Harris. In the picture above: the entrance to the Hank Williams memorial in the Oakwood Cemetery in Montgomery, AL

Hank Williams Sr.:



Emmylou Harris:

July 21, 2010

July 20, 2010

Maria Yudina playing Beethoven's Sonata No. 29


Maria Yudina "openly opposed the Communist regime, resulting in her being banned from teaching or performing on stage on several occasions. She can also be considered one of the great Christian thinkers of Russia in the twentieth century (among her friends was the philosopher Pavel Florensky)"
Here, she plays Ludwig Van Beethoven's Piano Sonata No. 29 in B flat major, Op. 106 (Hammerklavier) - part 4/4

July 14, 2010

Imagini de la pomenirea de 7 ani a Cuviosului Ghelasie de la Frăsinei

La blogul Parintele Ghelasie de la Frasinei se găsesc imagini de la pomenirea de 7 ani a Cuviosului Ghelasie (Sfânta Mânăstire Frăsinei, 2 Iulie 2010). Iată aici câteva dintre fotografii (pentru mai mult, vizitaţi grupajul complet realizat de Eugen Serea).




July 11, 2010

sign (poem by Florin Caragiu, English translation: Simona Sumanaru)

tonight I fall asleep on this thin arm
a bracket of unanswered questions
death is a stone block
ground by the muttered name

you hide inside me and wait for me to find you
in between my ribs and God’s hands

words are loose in my gums, I can no longer bite off
the baked sun from your teardrop

you suddenly rise up and take my heart into your palms
I never knew that in between one’s ribs
there is room for so much unearthly sharpness

(poem published in the volume "catacombe. aici totul e viu" ("catacombs. everything is alive here"), Vinea Publishing House, Bucharest, 2008, p. 11. English translation: Simona Sumanaru)

forgiveness (poem by Florin Caragiu, English translation: Simona Sumanaru)

you open me up from within like a freshly-sewn wound
after a game with colored broken glass
I cannot fight it, I just lay myself down on the ground
to listen to the violin sliding over God’s footsteps

the world lies deserted between us like a disinflated ball,
or like a sharp two-edged sword that rejoices
when our cheekbones touch

my name remained on the finger
with which you write in the sand
forgiveness

(poem published in the volume "catacombe. aici totul e viu" ("catacombs. everything is alive here"), Vinea Publishing House, Bucharest, 2008, p. 9. English translation: Simona Sumanaru

July 10, 2010

Phenomenology in an orthodox key

Steven Cassedy - GUSTAV SHPET AND PHENOMENOLOGY IN AN ORTHODOX KEY
Studies in East European Thought, Volume 49 (2), 81-108 (June 1997). Abstract available here.

July 8, 2010

Recenzie la: Sfântul Grigorie de Nyssa, „Despre Fericiri” (ed. I.B.M. al B.O.R., 2009)

Foto: Mihai Apostolescu

Introducere

Cu prilejul anului omagial al Sfinţilor Capadocieni, a apărut în 2009 – an omagial al Părinţilor Capadocieni – la ed. I.B.M. al B.O.R., volumul „Despre Fericiri”, de Sfântul Grigorie de Nyssa (traducere din limba greacă veche şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae). Sfântul Grigorie vorbeşte întru început despre fericire, ca despre „cuprinsul” inefabil al „tuturor celor ce se înţeleg prin numirea de bine” (p. 10). Pentru a indica cele înţelese în mod inexprimabil despre Dumnezeu, „indefinitul” Lui, arată părintele Stăniloae, „folosim de obicei cuvintele poeziei, îmbinându-le într-un fel care să treacă peste hotarele înţelesurilor lor”, „felul în care se poate împăca înţelesul cu indefinitul, sau cum putem înţelege ceea ce depăşeşte limitele definite ale înţelesului” fiind o „taină” (p. 12, n. 11). Sfântul Grigorie pune în lumină fericirea „celui ce a fost făcut părtaş la Cel care poartă numele fericirii adevărate (prin fiinţă)” (p. 12). Ca „apanaj al persoanei”, tâlcuieşte părintele Stăniloae, „fericirea constă în a fi, prin calitatea de chip al lui Dumnezeu, o fiinţă niciodată terminată, ca una ce participă la infinitatea lui Dumnezeu” (p. 12, n. 12).

„Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte, şi aşezându-se, ucenicii Lui au venit la El. Şi deschizându-şi gura, îi învăţa zicând: Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.”

Sfântul Grigorie distinge două bogăţii, „una vrednică de năzuit şi una vrednică de osândit”, şi două sărăcii, „una vrednică de lepădat şi una care ne fericeşte”. Plecând de aici, sărăcia cu duhul, cea care fericeşte, este a celui ce „sărăceşte cu voia de cele cugetate ca rele şi nu adună în vistieriile lui nimic din giuvaerurile diavoleşti, ci arde cu duhul şi prin aceasta îşi adună sărăcia de păcate” (p. 14). Sărăcia cu duhul este identificată cu „smerita cugetare de bunăvoie”, prin care omul îmbracă chipul (smereniei) lui Dumnezeu, căci dacă Dumnezeu e neajuns prin fire, „smerenia Lui”, a Celui ce „a sărăcit pentru noi, ca noi să ne îmbogăţim din sărăcia Lui” (2, Cor. 8, 9) este „înrudită şi potrivită nouă” (p. 15). Este suficient să avem în vedere cele două margini ale vieţii pentru a ne da seama, arată sfântul Grigorie, de faptul că omul nu e stăpân pe viaţa sa şi a opri alunecarea în patima mândriei, cea care ne împiedică de la aflarea primei fericiri.

„Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul”

Înfăţişând fericirile ca pe o scară duhovnicească, sfântul Grigorie de Nyssa arată că după dobândirea nădejdii cerurilor, Hristos ne călăuzeşte spre „pământul celor vii, în care nu a intrat moartea” (p. 26), „cugetat mai presus de ceruri” (p. 27), în care intrăm prin „blândeţe”. Ea opreşte rapida „alunecare spre păcat” şi „aplecare a firii spre rău” (p. 29), „liniştea în acestea” fiind „mărturie a mişcării spre cele de sus” (p. 30). Blândeţea înseamnă „a nu fi luat, ca un torent ce se rostogoleşte în vale, de pornirea patimii”, ci de „a se împotrivi bărbăteşte acestei mişcări” şi a se strânge în sine prin raţiune, „reţinând ca un frâu pornirile”, nelăsând „sufletul să fie dus în neorânduială” (p. 32). Părintele Stăniloae explică faptul că „raţiunea adevărată a noastră ţine seama de raţiunea unitară a fiinţei noastre şi nu lasă raţiunile parţiale să se destrame” (p. 32, n. 33). Cei blânzi vor moşteni „pământul ceresc, în Hristos Iisus” (p. 34).

The Brothers Karamazov (1958) - with Romanian subtitles


The final sequence in the movie The Brothers Karamazov (1958), with Romanian subtitles.
For more, go here.

July 6, 2010

the garden (poem by Florin Caragiu, English translation: Simona Sumanaru)

1. closeness

when you draw near the silence gets sharper
the trees change their position by slowly rotating
they measure up the space between us from more and more angles

we hurry down the streets in all directions
hoping to defy gravity
that still slows us down

only five words away the heart dilates
suddenly turned blue as by a happy accident

the creatures run towards the red end
passing beneath the arches of the feet
over the thin edges of the city

the closer we get the more the body curls up
into itself,
half-open on your side

blood must have been thicker once
visible to the naked eye


2. the gift

your look is a gold sheet
which I clumsily tear up

the shadows are running towards dawn
only our story awaits

like an unopened gift


3. the encounter

the night got thinner and turned bitter,
a sip takes us closer
to the hole in the wall where we said we’d meet

crossing the garden you throw yourself on the ground
among the apples that have rolled down without a shadow of sadness,
the image curls up like a womb
in which the rustling inebriates the seeds

my body drinks up your song
from the wound washed by God’s silence

(poem published in the volume "catacombe. aici totul e viu" ("catacombs. everything is alive here"), Vinea Publishing House, Bucharest, 2008, pp. 12-13. English translation: Simona Sumanaru). Previously posted on Florin's English Corner.