December 25, 2011

Coborât a coborât...


http://youtu.be/Q21Fqf-64dg
Coborât a coborât...


Cotidianul LUMINA - Patristica | Sambata, 24 Decembrie 2011
Sfântul Ierarh Grigorie Teologul :
Cuvânt la Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos

Seara editurii Metafraze la librăria Sophia

Seara editurii Metafraze, librăria Sophia, Bucureşti, 23 noiembrie 2011 (inregistrări video). Lansarea volumelor "Cântecele lui Dumnezeu şi alte Povestiri" şi "Povestiri de Crăciun", semnate de Alexandros Papadiamandis, şi a volumului "Teologia Patristică", avându-l ca autor pe pr. prof. Ioannis Romanides. Invitaţi: pr. dr. Gabriel Mândrilă şi Florin Caragiu. Cu participarea actorilor Cristi şi Gabriela Iacob.

December 24, 2011

Teona Qumsiashvili - muzică populară din Georgia

Teona Qumsiashvili - muzică populară din Georgia. 
Superb: credinţă, natură şi muzică... la inălţime!

http://youtu.be/uqESkzPtHgY
Teona Qumsiashvili Shen chemo dido tkivilo

December 19, 2011

Václav Havel - observers vs. beings

R.I.P. Václav Havel (5 October 1936 – 18 December 2011). A memorable quote, excerpt from “The Need for Transcendence in the Postmodern World” (Liberty Medal acceptance speech, Philadelphia - July 4, 1994), via wikiquote:
The relationship to the world that the modern science fostered and shaped now appears to have exhausted its potential. It is increasingly clear that, strangely, the relationship is missing something. It fails to connect with the most intrinsic nature of reality and with natural human experience. It is now more of a source of disintegration and doubt than a source of integration and meaning. It produces what amounts to a state of schizophrenia: Man as an observer is becoming completely alienated from himself as a being.

LANSARE DE CARTE la U.S.R., 20 Decembrie 2011, ora 17: "Sonete 7", de Adrian Munteanu

Maria Yudina plays Bach / Liszt Prelude & Fugue, BWV 543


http://youtu.be/1qWSNI_P378
Music and photos, straight to the heart...

December 17, 2011

sfinte nicolae













ce făcuşi
mi-l puseşi în ghetuţe pe tata
e mic dar o să crească dacă vorbesc cu el
şi îl ţin la soare dimineaţa
încep o viaţă nouă

să dărâm tot?
nu

totul e pus în cale de dragostea lui Dumnezeu
şi din locul în care El se vede
lucrurile se schimbă la faţă se întorc spre tine
şi îţi spun de ce a trebuit să suferi
cum în locul unde ai căzut
soarele îţi bea lacrima
şi se ridică drept în sus ca după o porţie de jar

December 15, 2011

December 13, 2011

William Lane Craig și Rodney Holder - răspuns lui Stephen Hawking


http://youtu.be/lXPY6hmFtOI
William Lane Craig și Rodney Holder (Cambridge UK, în cadrul Turneului "Reasonable Faith") - răspuns pe adresa ideilor din cartea "The Grand Design" de Hawking și Mlodinow. Excelentă prelegere a lui Craig. Foarte bune și comentariile lui Holder, care-i de acord cu Craig cu câteva completări interesante. Asumând ipotetic vorbind, eliminarea începutului prin desingularizare/lanț infinit cauzal/"mega-arhitectură" ultra-speculativă, întrebarea fundamentală rămâne, de ce această "mega-arhitectură... multiversificată" (mai degrabă decât nimic), sau cauza lanțului cauzal infinit însuși, structurat așa cum este (argumentul din contingență; originea este văzută mai mult ontologic decât temporal; William Lane Craig răspunde în direcția necesității echilibrării celor două aspecte). A se vedea și Hawking and Mlodinow: Philosophical Undertakers @ reasonablefaith.org

Mariza - Oiça Lá Sr. Vinho (Ao Vivo - Live)


http://youtu.be/3zsZFUlL_eE

Mariza - Montras


http://youtu.be/CQrkEvfl4bA
Live at the Jazztage in Leverkusen 2007 Germany.

pe dâmbul acesta urcăm împreună e noapte

ne jucăm rolurile cu frică desenăm cu creioane-lanternă constelaţii gemene

toată ziua am bătut străzile
încreţind covorul de apă aşternut ca prin miracol
oamenii intră în umbrele noastre încovoiate
şi dispar îndată ce-i aflăm mai frumoşi mai obosiţi ca altădată
ne ascultă până la capăt
şi dau din cap
da
ne plac urzicile tinere
vrem să simţim pe limbă înţepătura lor
cu gust de lămâie
foarte aproape e intrarea în casa unei mame tinere
colindaţi-o e singură Îl aşteaptă pe Dumnezeu
pruncul doarme
se zbate o lumină pe masă
familia ei sunteţi voi
voi

December 11, 2011

Florin Caragiu - "Determinism, indeterminism şi liber arbitru. Dimensiunea teleologică a practicii"


http://youtu.be/lD5g6jGNk4E
Florin Caragiu, "Determinism, indeterminism şi liber arbitru. Dimensiunea teleologică a practicii", prelegere susţinută la şcoala de vară din cadrul programului internaţional, realizat de Centrul de Cercetare Interdisciplinară în Religie, Filosofie şi Ştiinţă, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Iaşi, în cooperare cu Centrul de Dialog şi Cercetare în Teologie, Ştiinţă şi Filosofie, Universitatea Bucureşti, cu susţinerea financiară a Fundaţiei "John Templeton" din S.U.A., mânăstirea Caraiman, Buşteni, 29 Septembrie-2 Octombrie 2011.

December 8, 2011

Despre Taina Filiaţiei (II)

Despre Taina Filiaţiei (II)
Florin Caragiu
Va apărea în revista „Sinapsa”, nr. X
Vezi şi textul "Despre Taina Filiaţiei"

1. Perspectiva teo-antropologiei iconice

În concepţia părintelui Ghelasie Gheorghe, filiaţia constituie o cheie de boltă a ermineuticii creştine, şi este recunoscută ca o taină înrădăcinată în Hristos, Dumnezeu şi Om. În acest sens, Omul nu reprezintă doar specia om, ci o realitate infinit mai generală, cu implicaţii foarte largi în înţelegerea noţiunii de om, cu privire la ce reprezintă ea în esenţă. Astfel, definiţia omului porneşte de la Ipostasul divino-uman al lui Hristos, prin care Dumnezeu-Fiul şi-a asumat creaţia din interiorul universului creat ca Fiu al Omului, şi ca o punte de legătură atât între creat şi increat, cât şi între elementele şi nivelurile întregii existenţe, actuale şi posibile. Omul fiind creat după chipul lui Dumnezeu, el însuşi urmează să fie „un centru şi un principiu al unităţii lumii” (Ierom. Ghelasie Gheorghe, „Mic Dicţionar de Isihasm”, Col. Isihasm, Rm.-Vâlcea, 1996, p. 52), o sinteză a naturii şi a spiritului înduhovnicit, cu alte cuvinte un microcosmos. Toată creaţia Îl are în sine pe Hristos, prin urmare în micro- şi în macrostructurile ei îl are în sine pe om, ca un fel de numitor comun universal, ce face cu putinţă acel destin al naturii întru umanizare de care au vorbit sfinţii părinţi.

December 6, 2011

Spre Frăsinei...

(via Florin Caragiu/FB)

Turneul "Reasonable Faith", lupul absent din bârlog

O conferința din finalul turneului "Reasonable Faith" al lui William Lane Craig în UK (Sheldonian Theatre, Oxford, October 25, 2011), în care Richard Dawkins a 'strălucit' prin absență. O absență care ar putea fi numită în mod ironic "the greatest no-show on earth", dar asta i-ar face un serviciu nemeritat vocalului autor al "Himerei Credinței" (nu și într-un asemenea moment critic în care ar fi avut o ocazie unică să-și apere în mod direct producțiile). Profesorul pentru înţelegerea publică a ştiinţei nu poate fi creditat decât prin cea mai banală lașitate, în pofida încercărilor sale bizar/incoerente de a justifica/raţionaliza fotoliul gol (vezi și  aici). Au fost trei profesori ce au purtat dezbaterea cu W. L. Craig: Daniel Came (filosof), Stephen Priest (filosof, dintr-o interesantă perspectiva fenomenologică, cu o mențiune a potențialului lui Heidegger) și John Parrington (farmacolog). Oricum William Lane Craig a făcut o figură superbă în această dezbatere și de fapt în tot turneul britanic: ascultându-l îți dai seamă că decizia lui Dawkins de a nu participa a fost benefică pentru propria sa piele - vorba neaoșului proverb "fuga e rușinoasă dar e sanatoasă" :)

http://youtu.be/fP9CwDTRoOE

November 29, 2011

Despre taina filiaţiei (prezentare la cel de-al Treilea Colocviu Naţional dedicat personalităţii părintelui Ghelasie Gheorghe de la Frăsinei)

Despre taina filiaţiei

Florin Caragiu - prezentare la cel de-al Treilea Colocviu Naţional dedicat personalităţii părintelui Ghelasie Gheorghe de la Frăsinei, desfăşurat la Universitatea „Transilvania” din Braşov, 24 Noiembrie 2011. Alte articole de acelaşi autor pot fi accesate aici

Părintele Ghelasie a realizat una dintre sintezele importante ale teologiei patristice, axând dezvoltările sale teologico-mistice pe taina filiaţiei, gândită ca o coloană vertebrală a înţelegerii creştine. Principalele dezvoltări dogmatice ale Ortodoxiei creştine, de altfel, se dezvoltă în jurul acestei taine centrale, lămurind aspecte ale ei, după cum aflăm şi din volumul „Taina Filiaţiei” (Platytera, 2011), semnat de ieromonahul de la Frăsinei.

Dogma Sfintei Treimi, practic, se întemeiază pe naşterea Fiului şi purcederea Duhului Sfânt, Persoanele Dumnezeieşti deofiinţă, Originea absolută fiind nu un principiu, sau un ansamblu de idei platonice, ci Însuşi Tatăl Dumnezeiesc. Tocmai prin această întemeiere Dumnezeu cel slăvit în Treime poate fi numit Dragoste în Sine şi dincolo de Sine, revărsată în creaţia a cărei aducere la fiinţă din nimic e motivată de aceeaşi dragoste a Tatălui către Fiul, în Duhul Sfânt.

November 28, 2011

Florin Caragiu - “Omul, fiinţă practică şi fiinţă contemplativă”

Cotidianul LUMINA
Lumina cunoştinţei
Duminica, 27 Noiembrie 2011
Religia, Filosofia şi Ştiinţele în dialog :
Omul, fiinţă practică şi fiinţă contemplativă
de Florin Caragiu 

Rubrica "Lumina cunoştinţei. Religia, filosofia şi ştiinţele în dialog" este realizată cu sprijinul Fundaţiei "John Templeton" din SUA, în cadrul unui proiect desfăşurat de Universitatea "Al. I. Cuza" Iaşi şi Universitatea Bucureşti, în cooperare cu Patriarhia Română.

În limbajul filosofic, termenul „praxis” (cf. gr. praxis, acţiune, execuţie) a fost utilizat cu intenţia de a ridica spre sensul ei filosofic ideea de practică, ferind acest cuvânt de o accepţiune curentă, adesea banală. Antropologia filosofică acordă practicii un rol major, indiferent dacă lucrurile sunt privite din perspectivă spirituală sau dintr-un unghi materialist. În ambele cazuri, practica a fost considerată, de cele mai multe ori, izvorul cunoaşterii şi, de cele mai multe ori, al autocunoaşterii, un proces menit să aducă omul în contact cu realitatea obiectivă şi un criteriu obiectiv de verificare a adevărului cunoştinţelor. Gândirea marxistă, după cum se ştie, a considerat practica o categorie filosofică fundamentală, însuşi motorul evoluţiei omului, forţa motrice cea mai importantă a cunoaşterii, ce are ca scop transformarea realităţii, o realitate, însă, lipsită de orice transcendenţă. 
Omul se transformă pe sine şi transformă realitatea prin practică. În procesul de interacţiune a subiectului cu obiectul, se descoperă legile realităţii. Este o concepţie care respinge atât ideea de lucrare divino-umană, cât şi semnificaţia de practică de consum, acea înţelegere simplistă, se spune, a practicii, ca experienţă senzorială sau ca o simplă satisfacere a nevoilor biologice ale individului. De menţionat că există şi concepţii subiective asupra practicii, ce au restrâns practica la sensul de acţiune individuală utilitară. Pragmatismul (incluzând varianta sa pragmaticistă) a pus între paranteze materialitatea lumii, înţelegând procesul cunoaşterii (singurul la care pragmatiştii fac referire, ei refuzând să se refere la obiectul cunoaşterii) ca un simplu instrument de adaptare biologică şi socială a omului la mediu. S-a aşezat aici semnul egalităţii între adevăr şi utilitate, neprezentând importanţă dacă ceea ce este util e sau nu adevărat. J. Dewey a propus o variantă instrumentalistă a pragmatismului, apreciind că noţiunile şi teoriile ştiinţifice nu sunt decât „instrumente” (tools) intelectuale care servesc acţiunea eficientă.

November 26, 2011

Adrian Lemeni - Spaţiul, realitate a comuniunii întemeiate prin Logosul întrupat


Adrian Lemeni - Spatiul, realitate a comuniunii intemeiate prin Logosul intrupat pe video.crestinortodox.ro
Lucrare susținută în cadrul Simpozionului Național "Dialogul dintre teologie, filosofie și știință", ediția a IV-a, cu tema "Realitatea și semnificația spațiului - abordare teologică, filosofică și științifică" (9 septembrie - 2 octombrie 2011, Mănăstirea Caraiman)

Rachmaninoff: variations 13-18 of the Rhapsody on a Theme of Paganini


http://youtu.be/nFcWepKxZD8
Variations 13-18 of the Rhapsody on a Theme of Paganini, performed by Sergei Rachmaninoff

November 24, 2011

Arhetipuri creştine în Mioriţa

Arhetipuri creştine în Mioriţa - un foarte frumos articol al lui Gheorghiţă Geană (Gasul Bucovinei - Revista românilor din Ucraina) - unde se argumentează că "[o]rice exegeză a Mioriţei care ignoră simbolistica creştină din poemă rămâne neîmplinită". Sunt discutate patru teme creştine fundamentale în Mioriţa: păstorul, oaia, maica în căutarea fiului şi nunta.

A treia ediţie a Colocviului naţional dedicat Părintelui Ghelasie Gheorghe

Programul Colocviului Naţional dedicat părintelui Ghelasie Gheorghe (ediţia a III-a, Universitatea "Transilvania" din Braşov, Joi 24 Noiembrie 2011)
„Isihasmul este Liturghie Cerească în Prelungirea Liturghiei Pământeşti Hristice. Noi, din Chipuri-Icoane Perfecte de Rai, prin cădere, am devenit simple Chipuri profane, despărţite de Chipul Dumnezeiesc. Cine ne Redă Chipul de Icoane? Hristos. De aici Liturghia Hristică. Jertfa Sa ne readuce Icoana. Mai mult, Icoana este Chipul Trupului Înviat Hristic, care nu este anihilarea Trupului, ci Transcendentalizarea lui, ca Participare la Cele Dumnezeieşti. ” (Avva Ghelasie)

November 20, 2011

Despre Taina Filiaţiei

Postfaţă la volumul "Taina Filiaţiei", de ierom. Ghelasie Gheorghe, ed. Platytera, 2011, în curs de apariţie

Florin Caragiu şi Mihai Caragiu
În imagine: Sf. Mânăstire Frăsinei (foto de Ioan Mircea Popovici) 

Taina Filiaţiei este centrală în viziunea creştină şi alcătuieşte un nucleu de densitate maximă al specificului ei teologic. Antropologia iconică, aşa cum a conceput-o părintele Ghelasie, este o antropologie filiativă, cu fundamentare hristologică. Fundamentul lumii, se afirmă în acest sens, îl reprezintă Cuvântul-Filiaţia. Acesta ia locul vechiului arhetip de esenţă pur spirituală de tipul Ideii divine, imaginată că există dincolo de creat şi separată ca printr-o prăpastie de netrecut de universul existenţei naturale.

November 17, 2011

Despre luptă, în sens creştin

În lume, peste tot, se aud îndemnuri la luptă. Lupte împotriva tiraniei, lupte pentru tot felul de drepturi, lupte în numele unor idei, lupte între fracţiuni rivale, etc. Se întâmplă chiar ca în decursul acestor lupte să aibă loc violenţe, uneori atrocităţi. Cum să înţelegem în sens creştin termenul de luptă, eliberându-l de conotaţia resentimentară şi fanatică, altfel spus lipsită de înţelegerea ce vine de la Dumnezeu?
Căci Dumnezeu este iubitor de oameni, şi voieşte binele omului, chiar dacă îngăduie, după purtarea Sa de grijă, să fie trecut, spre îndreptare şi luminare, prin focul încercărilor vieţii.

November 15, 2011

El Cóndor Pasa


http://youtu.be/gwXiGMauCxg
That's the kind of interpretation of El Cóndor Pasa that I like most (no big orchestra, no hi-tech processing, just pure, traditional, 'organic' sound going straight to the heart).

Superbe nostalgii


http://youtu.be/TKJcuXcATRQ
NOSTALGII INTERBELICE PE DISCURI DE GRAMOFON
Realizatori Ghena Pricop si Gabriel Stoica (Muzeul Brailei)

Solzhenitsyn on art

"Not everything assumes a name. Some things lead beyond words. Art inflames even a frozen, darkened soul to a high spiritual experience. Through art we are sometimes visited — dimly, briefly — by revelations such as cannot be produced by rational thinking. Like that little looking-glass from the fairy-tales: look into it and you will see — not yourself — but for one second, the Inaccessible, whither no man can ride, no man fly. And only the soul gives a groan..." --Aleksandr Solzhenitsyn (Nobel lecture, 1970 - via wikiquote)

November 13, 2011

Waymore Blues și problema operei de artă

Către sfârșit, în argumentul dintre Waylon și Jessi se atinge de fapt problema spinoasă a operei de artă.

http://youtu.be/ugm0JZhX3CI
Waylon Jennings . Waymore Blues solo acoustic

November 7, 2011

Despre beneficiile şi neajunsurile tehnicii

Text apărut în Ziarul "Lumina de Duminică", rubrica"Lumina Cunoştinţei. Religia, filosofia şi ştiinţele în dialog" (rubrică realizată cu sprijinul Fundaţiei "John Templeton" din SUA, în cadrul unui proiect desfăşurat de Universitatea "Al. I. Cuza" Iaşi şi Universitatea Bucureşti, în cooperare cu Patriarhia Română), Duminică 30 Octombrie 2011, sub titlul "Omul sub dominaţia tehnicii".

Filosoful Karl Jaspers – unul dintre cunoscuţii reprezentanţi ai existenţialismului religios – a afirmat că modul de evaluare a tehnicii depinde de ceea ce se aşteaptă de la ea şi că justa ei evaluare presupune cunoaşterea clară a limitelor tehnicii. În primul rând, se cere conştientizat faptul că tehnica este un mijloc şi, ca atare, reclamă o direcţionare a sa. „În paradis, tehnica nu şi-ar avea rostul. Ea serveşte aici eliberării omului de nevoi, îl ajută mai întâi în lupta pentru asigurarea fiinţării sale biologice, apoi, în absenţa constrângerii nevoilor, tehnica îşi permite extinderea imprevizibilă a fiinţării sale factice într-o lume înconjurătoare modelată de el”. [1]

November 1, 2011

Natură şi participare

În creştinism, auzim vorbindu-se de o natură originară şi de o natură înstrăinată, înstrăinată – important de subliniat – prin modificarea tropos-ului. Acest fapt nu presupune o mutaţie radicală a valorilor în ordine umană şi naturală, ci doar, de regulă, o căutare a lor inadecvată, pe o cale greşită, o proiecţie iluzorie şi slăbită a sensului. Adevărul pe care îl dezvăluie poezia este, aşadar, adevărul participativ. Prin latura critică a instinctului poetic se realizează implicit o critică a participării. Aici înţelegem prin participare modul cum ne investim fiinţa în lucruri, în stări de existenţă, în stări de spirit, în tot ce ne înconjoară. Poezia aşază adevărul într-o ecuaţie a participării, a atracţiei, cum s-ar spune aşază o lume întreagă pe orbită, în acest mod, stabilind o lege a gravitaţiei psihice, care, de altfel, se impune de la sine, conform căreia acţionăm, ne orientăm faptele şi pasiunile, atragem ideile şi cuvintele într-un anumit fel, sau, nu mai puţin, ne putem schimba brusc atunci când dorinţa din noi are puterea de a modela altfel lumea.

Martina McBride - God's Will


http://youtu.be/YCRrrP0EhPc  (lyrics)

October 30, 2011

Un retur de serviciu în lung de linie

“A very honest atheist with whom I once debated made use of the expression, 'Men have only been kept in slavery by the fear of hell.' As I pointed out to him, if he had said that men had only been freed from slavery by the fear of hell, he would at least have been referring to an unquestionable historical fact.” (G. K. Chesterton)

Alison Krauss - There Is A Reason


There is a Reason ~ Alison Krauss ~ Lyrics
http://youtu.be/zgrFER5ji_4

October 29, 2011

Pr. Dumitru Stăniloae - despre timp

Timpul înseamnă pentru Dumnezeu durata așteptării între bătaia Sa la poartă și faptă noastră de a deschide.” (Pr. Dumitru Stăniloae)

October 25, 2011

Rațiune și participare

În continuarea emoțiilor de toamnă, câteva observații interesante făcute asupra valorii emoției în capitolul "Mr. Monk and the Phenomenological Attitude" (autor: Talia Welsh) din cartea "Mr. Monk and Philosophy" (Open Court Publishing, 2010). Pacienților cu traume cerebrale cărora le este compromisă capacitatea de trăire a emoției li se diminuează capacitatea de a se angaja rațional în lume (Antonio Damasio: "Descartes' Error: Emotion, Reason and the Human Brain", Penguin, 2005). Maurice Merleau-Ponty, în cartea sa "Fenomenologia percepției" menționează asemenea traume care conduc la inabilitatea de a structura lumea prin comuniune/empatie cu ceilalți. Eroarea lui Descartes, abordată medical de Damasio și fenomenologic de Merleau Ponty, este ideea greșită potrivit căreia rațiunea oferă cea mai sigură/infailibilă desfășurare structurală a lumii și experienței. Insuficiența rațiunii în a oferi o cunoaștere autentică a lumii se datorează plasării sale în registrul "obiectiv" - fapt care elimină dimensiunea narativă din viață, și implicit sensul și țelul. Edificiul rațiunii capătă valoare tocmai prin participarea umană - implicare/angajare a persoanei.

October 21, 2011

între două clipiri (poem de Florin Caragiu)

parfumul tufelor sălbatice ne înfăşoară
ai pielea fierbinte
cu faţa ascunsă mă rogi să-ţi vorbesc
despre curajul de-a înfrunta
un glas rătăcit cu două tonuri mai jos
în visul acesta în care sunt pe deplin treaz
şi simt întunericul
ca pe o pleoapă ce se zbate şi riscul
de a iubi până la capăt

Dumnezeu nu a creat moartea
spaţiul e un sunet ce ne împinge afară
în perna cu ace a nopţii
ochii tăi mi se deschid în piept
plutesc
peste orele din care ţâşnesc peştişori de aur

„bătrâneţea e o încercare prin care trece un tânăr”
spune Ludwig cel orb

October 20, 2011

Despre singurul lucru necesar

Alergăm în viaţă după multe lucruri. Iisus Hristos ne vorbeşte, în acelaşi timp, despre singurul lucru necesar, la a cărui împlinire toate celelalte se vor adăuga. Fiecare om are anumite daruri de la Dumnezeu. În primul rând viaţa însăşi, apoi părinţii, fraţii, copiii, prietenii, natura, înzestrările personale şi capacitatea de efort şi relaţionare, realizările obţinute după diverse strădanii, bucuriile trăite, puterea interioară a depăşirii încercărilor şi suferinţelor, etc.
Problema majoră apare atunci când, sub înrâurirea patimilor, ce pot deveni chiar deprinderi pătimaşe, toate aceste daruri sunt afectate în esenţa lor, care are finalitatea comuniunii în iubire. Dacă darurile vieţii ne vin de la Dumnezeu, din dragostea Lui, ca o chemare la care urmează să răspundem prin punerea lor în lucrare, în vederea împărtăşirii de această dragoste, dacă pierdem din vedere originea şi finalitatea lor, riscăm să rămânem blocaţi într-un „consum” fără orizont al resurselor vieţii.

October 17, 2011

Mircea Ivănescu, un destin singular

Mircea Ivănescu, un destin singular

Florin Caragiu
Revista "Poesis Internaţional", Anul II, Nr. 6, Septembrie 2011, pp. 33-34
foto: agonia.ro

Mircea Ivănescu a fost văzut ca un poet atipic în spaţiul poeziei româneşti. Motivaţiile acestei aprecieri cvasi-unanime apar diverse şi nu de puţine ori contradictorii. Influenţat de literatura americană, dar mai ales de lirica anglo-saxonă, Mircea Ivănescu a preluat acest filon, din care a extras nu doar un stil, ci şi-a făurit o „manieră personală” de a scrie (M. Petroveanu). Prin tradiţie îndreptaţi spre lumea şi sensibilităţile poeziei franceze, după cum poetul însuşi recunoaşte, sunt confraţii săi de generaţie poetică, ce au aprofundat imperfect – după spusele lui Ivănescu – alte modalităţi lirice.
Mircea Iorgulescu („Rondul de noapte”, 1974) remarca „un poet rafinat şi bizar, fără prea multe legături cu lirica epocii sale”, când s-a referit la autor, pe care l-a analizat cu atribute precum „monoton, complicat şi difuz, în mereu eşuata sa tentativă de a se explica”. În context, rezultatul acestei atitudini poetice, după Iorgulescu, ar fi o „confesiune imposibilă, dramatică şi absurdă în acelaşi timp”, dată fiind contopirea realului cu imaginarul, a ficţiunii cu realitatea.
O cu totul altă interpretare a fost oferită de către criticul Mihail Petroveanu („Traiectorii lirice”, 1974). Aceasta a afirmat, de pildă, că poezia respectivă „se alimentează în chip substanţial din capacitatea producerii unui tip de ficţiune, de invenţie a unei lumi imaginare (…), posibilă în limitele unui burlesc aparte, ţinând mai mult de fantastic decât de caricatural”, o lume pe care, în orice caz, nu o ating şi nu o pot compromite procedeele subminării.

October 15, 2011

Rachmaninov Vespers 6 - Rejoice, O Virgin


http://youtu.be/UPJ3wxBxjAo
Богородице Дево, радуйся - Bogoroditsye Devo, Raduisya
Rejoice, O Virgin (Hail Mary)

October 1, 2011

September 29, 2011

September 28, 2011

"Literatură și Sfinţenie", articol semnat de părintele Gabriel Mândrilă, Tesalonic

Fraţilor, oriunde răul vă va afla,
oriunde mintea vi se va tulbura,
pomeniţi-l pe Dionysios Solomos
şi pomeniţi-l 
pe Alexandros Papadiamandis.

Fragment din studiul introductiv publicat în volumul de povestiri Alexandros Papadiamandis, Cântecele lui Dumnezeu şi alte povestiri, ed. Metafraze, ed. Sofia, Bucureşti 2011, traducere din limba neoelenă, studiu introductiv şi note de pr. dr. Gabriel Mândrilă, ediție îngrijită de Laura Mândrilă, p. 5-52. Sursa foto: wikipedia
_____________________________________________________________

Supranumit „sfântul literelor” şi „călugărul de lume” , cel care şi-a făurit „mănăstirea” în spaţiul prozei, câştigându-şi renumele autentic de psalmod, în tradiţia biblică a psalmiştilor veterotestamentari, al celor săraci şi al celor dispreţuiţi (el însuşi un scriitor sărac şi totodată un scriitor al celor săraci), Alexandros Papadiamandis este unul dintre cei mai studiaţi şi iubiţi scriitori din literatura neoelenă a ultimelor două secole.
Aflat la interferenţa dintre admiraţia nestăvilită, care nu a ezitat să formuleze, de altfel, solicitarea introducerii acestuia în calendarul sfinţilor Bisericii Ortodoxe, şi, în acelaşi timp, a oprobriului deschis, uneori atenuat de indiferenţă (întâlnită în special printre cei care reprezintă „intelighenția” marxistă sau atee), critica literară (nu mai puţin cea teologică şi filosofică) a abordat opera sa, fie din perspectiva valorii intrinseci ethografice, subevaluând valoarea literară a acesteia, fie accentuând relaţia cu tradiţia vie a ortodoxiei şi promovând ideea unei transcenderi a valorii scriiturii sale care, din această perspectivă, se împlineşte nu ca o simplă operă literară, ci ca un discurs cu valenţe predominant teologice.

September 27, 2011

Despre descărcarea şi încărcarea sufletului

De multe ori vedem pe câte cineva izbucnind cu furie, într-un limbaj plin de aciditate, vulgaritate şi resentiment, care nu neapărat îl caracterizează în mod obişnuit, iar după ce năduful său s-a consumat spune: „m-am descărcat şi eu”. E adevărat, tensiunea psihică ajunsese la cote atât de înalte, aproape de a provoca o implozie, încât această reacţie s-a constituit într-o supapă. Sau sunt oameni care preferă să se descarce iute şi, răcorindu-se, să le treacă imediat supărarea, să-şi exteriorizeze gândurile ca o ploaie scurtă şi furtunoasă de vară, în ideea că după consumarea ei cerul minţii va fi iar senin, decât să ţină în ei focul mocnit al supărării, şi să fie tot timpul încruntaţi.
E, însă, cu adevărat, aceasta o descărcare, dacă privim lucrurile mai îndeaproape şi în perspectivă? În primul rând, mă duc cu gândul la efectul cuvintelor şi stărilor asupra fiinţei noastre. Ce rămâne după zisa descărcare? Un cercetător japonez, Masaru Emoto, a arătat un fapt uimitor, legat de raportul dintre cuvinte şi structura profundă a materiei, în speţă a apei. Sub acţiunea energiei unor cuvinte precum dragoste, adevăr, fericire etc. apa cristalizează în cele mai uimitoare forme estetice, la nivel molecular apărând surprinzătoare panorame de nestemate. Invers, sub acţiunea unor cuvinte ce exprimă sentimente de ură, invidie, indiferenţă etc., apa cristalizează haotic, între-un peisaj molecular dezolant, asemenea, să spunem, unei proliferări canceroase.

September 25, 2011

Florin Caragiu - Interdisciplinaritatea, o provocare a timpului nostru (interviu)

Interdisciplinaritatea, o provocare a timpului nostru

Interviu cu Florin Caragiu, apărut în ziarul "Lumina de Duminică" din 25 Septembrie 2011.

„Cuvântul înţelepciunii în propovăduire este darul Duhului, arată sfântul Apostol Pavel, fiind descoperirea omului, dar numai ca dar al lui Dumnezeu. Există o creştere în înţelepciune. Omul trebuie să aibă spirit cercetător, să depună străduinţă – e unul din mesajele pauline, care prezintă înaintarea spre Dumnezeu ca pe o iniţiativă a ambelor părţi, ca pe o sinergie”.

Diac. Sorin Mihalache: Domnule Florin Caragiu, prin activitatea dvs. susţinută în plan cultural sunteţi un promotor al interdisciplinarităţii. Dovadă în acest sens stă şi revista pe care o editaţi, „Sinapsa”, apărută sub semnul „conexiunilor, interferenţelor, joncţiunilor, intersecţiilor” între „artă, filosofie, ştiinţă, teologie”, după cum arată aceşti indicatori de lectură înscrişi pe copertă. Din punctul de vedere al teologului ce sens şi ce menire s-ar putea atribui interdisciplinarităţii astăzi?

Florin Caragiu: Îmi permit să încep prin a cita concluziile unui psiholog, Doru Simion Ogodescu, la rândul său intens preocupat de problema interdisciplinarităţii. Pe acest temei, el e autor al unui model triadic al cunoaşterii şi totodată promotor al ideii de transformare a fenomenului uman într-o problemă centrală a câmpului ştiinţific actual. A afirmat că interdisciplinaritatea ne încurajează să abordăm pe dinăuntru obiectul cunoaşterii şi să pătrundem, chiar parţial, în inima realităţii, acolo unde fenomenele apar intercorelate, unitare, în desfăşurare concomitentă. În acelaşi sens, André Malraux arăta, la vremea sa, că punându-şi probleme despre lume, despre varietatea aspectelor şi despre adâncimea enigmelor ei, omul îşi evidenţiază astfel propriile adâncimi. Om şi lume alcătuiesc o unitate de devenire, o unitate de reacţie, şi nu pot fi concepuţi separat, fapt pe care, de altfel, teologia creştină l-a afirmat substanţial, când a raportat ambii termeni la actul creator dumnezeiesc, la creaţia subîntinsă de Logos, ce conferea originara armonie lăuntrică a existenţei.

– Ce reprezintă fenomenul uman pentru ştiinţa contemporană? Poate fi el abordat prin mijloace propriu-zis ştiinţifice?

September 24, 2011

Despre credinţă

Este credinţa, în creştinism, o „afacere pur privată”, cum spun unii? Asistăm, adesea, la o reţinere exagerată în ce priveşte temele legate de suflet şi credinţă, concomitent cu o totală nonşalanţă în manifestarea publică a vulgarităţii şi imoralităţii, pe fondul unui relativism cu accente totalitare, în sens desacralizant. În contextul actual, pentru un creştin problema este una delicată.
Pe de o parte, nu trebuie „să arunci mărgăritare porcilor”, cu alte cuvinte, misterul credinţei se cere abordat într-o atmosferă cuvenită, în care să existe o minimă deschidere sufletească şi să nu fie pur şi simplu batjocorit (de alţii sau, de ce nu, de tine însuţi, dacă te dai în spectacol cu o purtare necuvenită). Pe de altă parte, spune Hristos, „de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de acesta şi Fiul Omului se va ruşina, când va veni întru slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri” (Lc. 9, 26).
Pentru că e însăşi adeverirea dragostei lui Dumnezeu care ne-a creat, mărturisirea credinţei nu poate şi nu trebuie să înceteze, chiar dacă cea prin cuvânt poate să lase loc, în condiţii ostile, celei prin faptă. Însă trebuie să fim atenţi ce fel de chip al credinţei mărturisim, atunci când o facem, dacă aflăm de la sfântul apostol Iacov că „fără fapte credinţa este moartă”! Cât despre relativism, de ce ar trebui acceptat ca o dogmă numai pe ideea clişeului atât de uzitat că respectul faţă de om trebuie să implice acceptarea tuturor părerilor cu egală valoare de adevăr? Ceea ce, trebuie să fie spus, nu înseamnă decât discreditarea tuturor convingerilor ca lipsite de adevăr şi a omului însuşi, ca fiinţă in-diferentă. Practic, se deschide, astfel, uşa larg indiferentismului faţă de adevărul învăluit în taină. Tocmai de aceea, relativismul este calea cea mai sigură spre nihilism, s-a spus.
Confuzia provine dintr-o proastă înţelegere a respectului faţă de om şi, paradoxal, dintr-o concesie făcută, în fond, fanatismului de orice fel. Prin excesul de zel în prevenirea fanatismelor, se cade în fanatismul invers, al respingerii fără socotinţă a respiraţiei neşovăielnice în taina credinţei, care este un mod spiritual al omului de legătură cu cele nevăzute şi mai presus de înţelegere.

September 22, 2011

September 20, 2011

Despre înfruntarea răului

Cum să nu răspunzi cu rău la rău şi totuşi să nu inviţi, prin aparenţa unei slăbiciuni, răul să profite de acest răspuns? În primul rând, e vorba de o atitudine, prin care nu primeşti în spaţiul tău interior răul, ceea ce ar însemna o eclipsă de bine în chiar fiinţa ta. A nu răspunde cu rău la rău nu înseamnă lipsa atitudinii. Această atitudine, însă, nu trebuie să fie o reacţie în faţa răului impregnată de rău. Răul care ţi se face se cade înfruntat ca o încercare şi o exersare spre întărirea stabilităţii tale în bine. Pentru a face răul te lipseşti de bine, sau, cum spune sfântul Maxim Mărturisitorul, de însăşi fiinţa virtuţilor care e Hristos, şi drept aceea cel ce săvârşeşte răul se află într-o stare de sărăcie sufletească vrednică de compătimire. Prima reacţie în faţa unui om ce face răul ar trebui să fie tocmai compătimirea, durerea de inimă pentru un semen afectat de boală. Sigur că în faţa unui om bolnav atitudinea obişnuită e de a-l feri să-şi facă rău sau să facă rău altora sau să vatăme fiinţe şi lucruri, însă fără a proiecta asupra lui răutatea ca şi cum ar fi el însuşi, în deplină cunoştinţă, rău. Se zice că acela care răspunde cu rău la rău preia o parte din memorialul acestui rău, sau chiar îl amplifică. E firesc să încerci să limitezi răul – de aceea justiţia e necesară – însă fără acea proiecţie a răului în tine însuţi ca şi cum ar avea o substanţă în sine. Răul presupune o lipsire sau golire de bine. Sfinţii Părinţi invitau să separi în mintea ta fapta rea de săvârşitorul ei.

Continua redobândire a gândirii Părinţilor

Recomandare: Sinteza neopatristică în secolul al XX-lea (articol semnat de Adrian Agachi în cotidianul Lumina din 18 Septembrie - despre teologia Pr. Georges Florovsky, eroarea distincţiei scolastice patristic/postpatristic şi necesitatea unei continue redobândiri/reintegrări a gândirii Părinţilor).

September 19, 2011

The greatest (no-)show on earth

Apparently some prominent UK humanists are M.I.A. when it comes to debating the renowned Christian philosopher William Lane Craig...

http://youtu.be/0mioJYqRVDE

September 18, 2011

Despre boală

Boala e în general o pacoste, pentru cei mai curajoşi o provocare, pentru încă mai puţini o binecuvântare. Primii de obicei o provoacă, o atrag prin propriul lor mod de viaţă, cei curajoşi o înfruntă ca pe un obstacol, iar ultimii o folosesc ca remediu pentru suflet. Se spune că nu e uşor să stai în preajma unui om bolnav. Compasiunea afişată se consumă repede în faţa unei lupte de uzură cu boala. Afecţiunea noastră, a celor sănătoşi, e pusă la încercare. Iubirea umană, câtă este, se clatină. Avem sentimentul că viaţa merge înainte şi nu putem rămâne la nesfârşit în urmă cu bolnavul. Ne purtăm cu el mai expeditiv, mai tehnic, mai aspru chiar. Încercăm să ne dozăm forţele. În acest punct ne dăm seama că iubirea noastră e extrem de fragilă. Precară chiar. Dau năvală sentimente contradictorii. Un exerciţiu util este să realizezi ce aşteptări are bolnavul. Să simţi ritmul lui, diferit de cel normal, să-l respecţi, punându-te în locul lui. Şi reciproc, dacă eşti tu bolnavul, să te pui în locul celuilalt, să-i înţelegi greutăţile de adaptare. Aşa s-ar putea evita multe adversităţi care fac din boală un iad. În fond, suntem puşi la încercare. Boala este o încercare a unui om sănătos, aş spune, parafrazându-l pe Beethoven, care zicea că bătrâneţea este o încercare prin care trebuie să treacă un tânăr. Ne este, de regulă, foarte greu să săvârşim un „maraton” al binelui.

Despre libertate

„Îi trebuie omului atât de puţin să fie fericit...”, spunea fostul actor Dragoş Pâslaru, acum părintele Valerian de la mânăstirea Pătrunsa. Omul, prin firea sa, însetează după libertate. Nu e, însă, uşor să o atingi. Libertatea poate deveni o fata morgana. În spaţiul între dorinţe şi împlinirea lor condiţionările se pot multiplica la nesfârşit. Îţi poţi dori să ai acces la anumite lucruri, a căror obţinere îţi restrânge drastic câmpul de acţiune şi chiar orizontul libertăţii. Mulţi oameni îşi doresc să aibă mai mulţi bani. Pe măsură ce îi câştigă, nivelul de comoditate creşte, devin dependenţi de cheltuieli şi datorii tot mai mari pentru adecvarea la context şi târziu îşi dau seama că pot gusta tot mai puţin din libertatea la care visau, că suferă, pe undeva, mai degrabă o înrobire, trecând prin stări sufleteşti greu de suportat. Urmărirea febrilă a unei cariere, de asemenea, poate diminua sentimentul de libertate, mai ales dacă ceea ce faci nu te împlineşte sufleteşte. Nici măcar o viaţă lejeră nu îţi asigură libertatea, pentru că poţi să ajungi stăpânit de plictiseală, de sentimentul unei acute sau cronice lipse de sens. Poţi să îţi satisfaci anumite dorinţe şi să devii dependent de satisfacerea lor în măsura în care îţi pierzi libertatea. Cum ar fi alcoolismul, drogurile, desfrânarea, lăcomia etc. După cum spun sfinţii părinţi, patimile îi micşorează omului gradul de libertate. Mai mult, omul din faţa ta riscă să devină, cel puţin în anumite momente, doar un instrument al atingerii anumitor satisfacţii, un parametru în ecuaţia urmăririi unui obiect al dorinţei insaţiabil.

September 13, 2011

Adrian Munteanu. Octava Sângelui

Adrian Munteanu. Octava Sângelui
Recenzie de Florin Caragiu
În: "Trei Poeţi Braşoveni": Adrian Munteanu. Octava Sângelui; Eugen Axinte. Eden-tităţi; Claudiu Mitan. „Ştiinţa şi bucuria secretă” (Paralela 45, 1998), revista "Spaţii Culturale", Nr. 17/ Iulie-August 2011, pp. 74-76.

Braşoveanul Adrian Munteanu se numără între cei mai remarcabili sonetişti ai literaturii noastre. Şerban Foarţă elogia frumuseţea acestor poezii, care îl „consolează de micile mizerii ale cotidianului”, admirând faptul că „maxima virtuozitate nu impietează asupra sentimentului, a emoţiei”. La rândul său, Marin Mincu observă, referindu-se la volumul „Femeie!...” („Minerva”, 2009), faptul că autorul „cultivă ardoarea erotică specifică acelui «dolce stil novo» despre care a vorbit Dante atunci când s-a referit la Guido Guinizzelli”.

My review of David Berlinski's "One, Two, Three: Absolutely Elementary Mathematics" in JACMS



My review of David Berlinski's "One, Two, Three: Absolutely Elementary Mathematics" appeared in the Journal of the Association of Christians in the Mathematical Sciences (September 2011) - click here to read it.

September 12, 2011

Despre familie. Şansa unei întâlniri

O întâlnire e o şansă de a ieşi dintr-o capsulă a înstrăinării. De aceea, e resimţită ca o eliberare. Ca o ieşire în larg spre cucerirea de noi teritorii. Farmecul familiarizării e inegalabil. E resimţit ca o minune. Totul se dilată. Ochiul filtrează selectiv fenomenele, neînregistrând decât ceea ce este plăcut, marcat de erosul învăluitor. Semnificativ e numai ce face atingere cu această intimitate. Elementele negative sunt filtrate sau convertite. Mai devreme sau mai târziu, însă, urmează provocări serioase. Elementele trecute cu vederea, împinse în planul secund, tarele din memorialul genetic, îşi forţează intrarea pe scenă. Explozivităţile ascunse irump. Neconcordanţele, disonanţele, obişnuinţele, preferinţele exclusiviste, deprinderile rele şi stările proaste capătă relief şi provoacă fluctuaţii severe ale erosului. De ce oare multe relaţii care par la primă vedere ideale – poate realmente şi sunt pe moment – se distrug după o vreme? Unul din motive ar fi, după mine, ratarea sensului întâlnirii, care stă în extinderea dragostei sufleteşti, de la sine către persoana iubită şi de aici, sub acoperământul divin, continuată la toţi semenii. O familie care se baricadează afectiv faţă de cei din jur, care se mărgineşte la interesele casei sfârşeşte într-un circuit închis şi o atmosferă irespirabilă. Egoismul în doi e la fel de înfricoşător ca egoismul monist şi pregăteşte o nefericită cantonare în izolare. De aceea, o probă a reuşitei în viaţa de familie este capacitatea de extindere a dragostei sufleteşti către ceilalţi, către străini. Trufia, avariţia, gelozia, invidia etc. pun stavile acestei revărsări altruiste şi comunicative, iar desfrânarea, slava deşartă, lăcomia şi alte patimi o deformează, până la a-i conferi un caracter disolutiv. Drumul de la familie către „ceilalţi” trece printre Scylla şi Charibda.

September 11, 2011

Mai aproape de Enescu

Mai aproape de Enescu
de Florin Caragiu
Revista "Ramuri", Septembrie 2011

Se împlinesc 130 de ani de la naşterea lui Enescu şi ne aflăm în plină desfăşurare a Festivalului internaţional care-i poartă numele. Sunt evenimente de seamă, trăite cu sufletul la gură de toţi cei care continuă să creadă în perenitatea valorilor culturale. Din păcate, gândirea şi personalitatea celui ce a fost compozitorul şi interpretul George Enescu sunt puţin cunoscute publicului larg de la noi. Celor ce l-au receptat îndeaproape, omul Enescu le-a inspirat, prin prezenţa sa şi prin modul său de a fi, ca o personalitate unitară, sentimente ieşite din comun. Cella Delavrancea, bunăoară, remarca faptul că fineţea întregului om se concentrează în ştiinţa şi intuiţia gestului: în felul special de a ţine şi de a mânui arcuşul, de neîntâlnit la alţi interpreţi. Efectul era o muzică aptă să smulgă lacrimi fierbinţi, deşi nu apela deloc la sentimentalism. Cum spunea Bernard Gavoty, amintindu-şi de concertele date de Enescu şi Cortot, maniera în care s-au cântat cele Şase sonate pentru vioară şi pian de Bach a fost pe măsura mesajului acestor compoziţii. Ele nu cer să stârnească emoţia, pentru că sunt mai presus de emoţie. Se adresează acelei părţi din sufletul nostru unde subiectivitatea şi-a atins un fel de fundament al obiectivităţii ei, desfătându-se cu lumea valorilor ultime, a sacrului care nu poate muri, chiar dacă se camuflează în profan (Eliade) În marginile gândirii sale, Karl Popper viza un fapt similar atunci când se referea la ceea ce a fost numit de el „lumea a treia a conştiinţelor obiective de gândire”, care este autonomă, în ciuda faptului că este tot un produs al subiectului uman.

September 9, 2011

Alison Krauss and Yo-Yo Ma playing Stephen Foster's "Slumber my darling"

Yo-Yo Ma and Alison Krauss together with Edgar Meyer and Mark O'Connor playing "Slumber my darling", a song by Stephen Collins Foster (July 4, 1826 – January 13, 1864) the "father of American music" who tragically died at age 37 in poverty - with 38 cents in his pocket and  a scrap of paper that said just that:
"Dear friends and gentle hearts"

http://youtu.be/Xftn_mV7czA
From the album Appalachian Journey

Rugăciunea roditoare: o nouă mănăstire pe Argeş

Cotidianul LUMINA, 7 Septembrie 2011
Silvia Radu, artista care creşte biserici:
„Mi se pare minunat ca pe Argeş să mai fie încă o mănăstire“ (articol de Raluca Brodner). Noua mănăstire este ctitorită de sculptorul Vasile Gorduz (1931-2008) şi soţia sa, artista Silvia Elena Radu. A se vedea şi articolul Marturisiri - Silvia Radu (crestinortodox.ro).

September 8, 2011

O intrebare despre fiintare si constiinta

Un pasaj (intrebare fundamentala - este de fapt "the question") din Edmund Husserl, pe care l-am preluat de pe pagina de FB a lui Florin Caragiu:

Oare aceasta intoarcere a privirii de la fiintare la constiinta este intamplatoare sau este ceruta, in cele din urma, de particularitatea a ceea ce, sub denumirea de fiinta, este permanent cautat ca domeniu al problematicii filosofiei? (sursa imaginii)

September 6, 2011

Invitaţie la „Liniştea din mijlocul vacarmului”

Invitaţie la o ziditoare lectură pe blogul Părintele Ghelasie de la Frăsinei: „Liniştea din mijlocul vacarmului” (interviu cu arhimandritul Hristofor Bucur, realizat de Cristian Curte - publicat în revista „Lumea Monahilor”, nr. 47/2011, pp. 35-46).

September 4, 2011

Roşia Montană - sau ce poate (des-)face o corporaţie dacă plăteşte $12 pe an pentru fiecare român

Din articolul Una este aurul din pământ şi alta cel de la Banca Naţională de Prof. Dr. Mihaela Fîrşirotu (Montreal, Canada) aflu, printre altele, că românilor li se cere să accepte potenţiale efecte distructive asupra mediului, sănătăţii, tradiţiilor şi patrimoniului pentru suma de $12 pe an pentru fiecare...
Tot pe tema Roşia Montană:

August 31, 2011

Oamenii de lângă noi

Cotidianul LUMINA - 17 August 2011
Oamenii de lângă noi
de Monica Patriche
În memoria Prof. Univ. Dr. Constantin Tudor
Un model de modestie şi de viaţă trăită din plin, împlinită prin faptul că nu a îngropat talantul primit, ci dimpotrivă. Numai gânduri bune pentru cel care aşteaptă din parte-ne ceva pozitiv. Şi-mi aduc aminte cum povestea părintele Galeriu că la înmormântarea părintelui Stăniloae vorbea cu acesta ca şi când ar fi fost în viaţă, cu convingerea că este auzit. Aceasta este, cu siguranţă, ceea ce e bine să facem şi noi.

August 25, 2011

„Westward leading, still proceeding/To the world unseen”... Rosanne Cash


http://youtu.be/Ud-SlCiZ7AM (with lyrics - here)

Jorge Luis Borges and the „given for a purpose”

„A writer — and, I believe, generally all persons — must think that whatever happens to him or her is a resource. All things have been given to us for a purpose, and an artist must feel this more intensely. All that happens to us, including our humiliations, our misfortunes, our embarrassments, all is given to us as raw material, as clay, so that we may shape our art.” (Jorge Luis Borges - via wikiquote)

August 21, 2011

Cuvântul de la capătul lucrurilor

Cotidianul Lumina
Lumina cunoştinţei|Duminica, 21 August 2011
Religia, Filosofia şi Ştiinţele în dialog:
Cuvântul de la capătul lucrurilor
Florin Caragiu

S-a afirmat că există un stadiu iniţial al evoluţiei ştiinţei, impregnat de filosofie, în speţă o filosofie a naturii. O asemenea fundare filosofică are ca motor al funcţionării ei, de regulă, principiul analogiei. Filosoful Descartes, de pildă, s-a folosit de modelul său ontologic mecanicist - abandonat, în timp - pentru a elabora ideea - în sine valabilă - de reflex condiţionat, înţeles ca o conexiune cauzală între senzaţie şi reacţie. 

Un psiholog tinde să recurgă la analogii sugestive cu manifestările energiei fizice pentru a descrie viaţa energiei psihice, deşi prin tot ceea ce face nu reuşeşte să dea o definiţie precisă acesteia. La fel procedează şi teologul, care, de multe ori, recurge la raţionamente analogice pentru a-şi creiona concluziile menite să convingă. Exemplul clasic este bine cunoscutul argument imaginativ potrivit căruia ceasul îl arată pe ceasornicar, iar natura pe Creator.

Tocmai asemenea mari propoziţii ontologice întemeiate experimental sunt străine de spiritul ştiinţei actuale. Philipp Frank, în filosofia ştiinţei, a arătat că până nu demult se proceda la deducerea principiilor ştiinţei din principii filosofice "inteligibile", astfel încât un lanţ unic de raţionamente lega ştiinţa de filosofie. Cu totul altfel se prezintă situaţia lor actuală, când lanţul s-a sfărâmat, ştiinţa s-a autonomizat şi s-a separat de filosofie şi de o anumită tradiţie a fecundităţii gândirii, ce putea deschide lesne calea teologhisirii. Problema reunificării ştiinţei cu filosofia, a refacerii verigii pierdute, se pune în vremea actuală mai acut decât niciodată, considera Philipp Frank1.

August 20, 2011

August 17, 2011

Jacques Barzun on "the age of ready reference"

"The age of ready reference is one in which knowledge inevitably declines into information. The master of so much packaged stuff has less need to grasp context or meaning than his forbears: he can always look it up." (Jacques Barzun, http://en.wikipedia.org/wiki/Jacques_Barzun)

„Poezia autentică – practică textuală abilă şi provocare pe verticală a sensului” (Eugen Serea în dialog cu Florin Caragiu)

„Poezia autentică – practică textuală abilă şi provocare pe verticală a sensului” (apărut în revista "Fereastra", Anul VIII, Nr. 4 [62], August 2011, p. 22)

Eugen Serea: În ce sens se mai poate vorbi astăzi de o poezie creştină? Nu este o contradicţie în termeni, aşa cum vor considera cei care, în mod tendenţios, separă menirea poeziei de exprimarea unui crez?

Florin Caragiu: În opinia mea, chiar şi o poezie numită a senzaţiei, aparent fără adâncime ideatică, nu poate exista ca atare. Psihologii au constatat, de altfel, existenţa unui raţionament inconştient, care dă gustul lumii, şi prin intermediul căruia, în absenţa interpretării conştiente a unui fapt, acest fapt e ca şi cum se interpretează singur, de la sine. Să încetăm să ne iluzionăm că a trăi în senzaţia oarbă înseamnă a trăi în afara ideologiilor, fără a alege. În orice moment omul face o alegere.

August 14, 2011

Invitaţie la introspecţie

Invitaţie la introspecţie
de Florin Caragiu
Revista “Ramuri”, Nr. 7 (1141), Iulie 2011, p. 12

Recent, am fost pus la curent cu ce cred cercetătorii despre plictiseală, constatând efectele ei dezastruoase. E ca o otravă lentă, se afirmă, care dereglează tot sistemul viu, împingându-l sigur spre distrugere. Acest insuportabil nor cenuşiu care se lăţeşte pe cerul sufletelor oprimă respiraţia, provoacă tahicardii şi aritmii, astenizează, deprimă imunitatea, usucă papilele gustative, agravează nevrozele, exacerbându-le în unghiuri depresive fără ieşire. Când plictiseala insidioasă ne invadează, puterile organismului sunt secătuite rapid. De vină e caracterul ei difuz, care face să sufere imaginea întregii existenţe, estompate, uniformizate de la un capăt la celălalt, ştergând individualităţile, făcând de nerecunoscut atât identitatea, cât şi alteritatea. Fiinţa astfel agresată cu greu poate delimita această stare, aparent omniprezentă în atmosferă, ca pe un corp străin de ea şi raportabil la o cauză externă, care poate fi clar identificată şi, astfel, îndepărtată, măcar la nivel de tonus al intenţiei. Drept urmare, reacţia de încordare, de respingere, se consumă într-un orizont închis, asfixiant, pentru că nu mai are cum să fie propulsată înainte de speranţă şi nici de tensiunea acţională a gândirii, cea care, de regulă, plănuieşte metodele de luptă şi victoriile sinelui persistent.

August 12, 2011

Putem vedea rostul?...

Într-un frumos articol de Conf. univ. Dan Chiţoiu (Rostul nevoii de re-luare, cotidianul Lumina din 24 Mai 2011) se face referinţă la isihasm, unde reluarea nu e "o simplă repetiţie", ci o "re-punere/re-situare/deschidere" către alteritate.
În cele ce urmează ne vom intreba:
Cum putem vedea acest fel de reluare-întru-har ?
Putem "vedea rostul" ?...
1. ELICEA
O abordare a imaginii într-un mod raţionalist/geometric este limitată. Silogismul se restrânge la un spaţiu formal strict limitat, merge "de la punctul A la punctul B" - chiar dacă drumul este anevoios, nu există alteritate. Dat fiind dimensiunea duhovnicească a deschiderii, a asocia o imagine geometrică acestui proces (ar fi o schemă/clişeu care "defeats the purpose") ar fi hazardat. În orice caz, o "simplă repetiţie" ar sugera o mişcare circulară uniformă într-un plan xy, iar dacă ar trebui să includem o nouă coordonată z care să reprezinte "sporul/urcuşul" (ori continua re-punere), am avea o mişcare ascendent-elicoidală în spaţiul 3-dimensional.
2. SCARA LUI PENROSE
Problema este că în isihasm, spaţiul în care se face "avansul" (z) nu este "din lumea aceasta", având un statut ontologic diferit de acela al coordonatelor "planului repetiţiei" xy. E un urcuş corespunzător unei verticalităţi care, văzută din "lumea aceasta", nu ar putea fi percepută decât într-un mod tensionat, absurd, paradoxal ("Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie..." - 1 Corinteni 1:18). În termeni oarecum speculativi, poate că tensiunea acestui paradox sau incongruităţi ontologice, privită din punctul de vedere al celor care, sincer interesaţi la modul exclusiv raţional dar separaţi de dimensiunea duhovnicesc-participativă, ar fi reprezentată de "scara imposibilă" a lui Penrose: o (aparentă) urcare nelimitată într-o coordonată paradoxală. Scara imposibilă este perplexitatea raţiunii ajunsă la limitele existenţei... ("lumea aceasta" (căzută)...) Ce este dincolo?
3. ICOANA
Însă pentru "cei ce sa mântuiesc", participând cu trupul şi cu sufletul în drumul despătimitor, este evident că nu poate fi vorba de o asemenea reprezentare (geometrică, paradoxală sau nu, dar încremenită, moartă). Caci acestia au, in schimb, taina icoanei, imagine perfectă, vie, a rugăciunii neîncetate.Pentru prima dată, aici PUTEM VEDEA ROSTUL şi nădejdea. Într-adevăr, "God became man so that men might become gods" (St. Athanasius) 

August 10, 2011

Ieşirea din sine

cu un deget în gura căţelului – ce-l strânge fericit –
aştept să cadă pelerina întunecată a soarelui.
în vale, îngerul peretelui îşi flutură aripile în părul moale de veveriţă
a trebuit să ne pierdem în ploaie ca să cădem de pe trupul păros
al lumii în iarba abia cosită şi să ascundem aici durerea
îndrăgostirii. e doar o pânză întinsă, în care suflă un copil.
poţi bate din palme când te trezeşti pe acoperişul oraşului.
la început, totul pare simplu, însă dragostea trece prin tine
şi te învăluie ca o apă în care nu cutezi să respiri. primul om întâlnit
te pune pe gânduri: oricine ar fi, îţi poartă sufletul la vedere.
şi bucuria lui îţi străbate ochiul, iar suferinţa, inima.

Florin Caragiu

Reason and Logos

Escape from Reason: indeed a profound and amazingly thought-provoking article by Fr. Archpriest Stephen Freeman. 
Highlights: "“Reason,” as popularly understood is a distortion of the proper Christian use of the word."..."the logoi of created things [...] reflect, not their “rational” structure, but their structure within the light of Christ."

August 8, 2011

Review: God and Stephen Hawking, by John C Lennox

Click here to read the review from The Procustean blog.

Muzica - privilegiu al fiintei

George Steiner lecture about music (Nexus Conference, 2010).   
Highlights: "there is more in consciousness than electronic wiring"... music as "hope of a transcendent possibility"... music vs. "barbarism of organized noise"... music is an absolutely necessary educational component... "the music, in a sense, plays us"... great music = "privilege of being".

http://youtu.be/oKh7edvRvFQ
Nexus Conference 2010: Keynote Lecture George Steiner

August 7, 2011

Scaunele (un mini-curs evanghelic)

Nu, nu "scaunele" lui Ionescu... In orice caz, glad to have you here :)
Love Wins - An Orthodox View este o mini-demonstratie de teologie comparata, folosind doua scaune ca recuzite!

Love Wins - An Orthodox View
http://youtu.be/WosgwLekgn8

August 6, 2011

omenesc, prea omenesc

"The idea that science is a uniquely self-critical institution is of course preposterous. Scientists are no more self-critical than anyone else. They hate to be criticized… Look, these people are only human, they hate criticism — me too. The idea that scientists are absolutely eager to be beaten up is one of the myths put out by scientists, and it works splendidly so they can avoid criticism." (David Berlinski - which, by the way, has a really good new book, "One, Two, Three: Absolutely Elementary Mathematics", that I enjoyed reading).

This myth may have its roots in a specific mode of engaging into the scientific quest. The "bug" is a matter of feeling (the often downplayed perpetual engine of any meaningful narrative whether scientific or artistic) rather than reason, and a touch of phenomenology will be a first remedy. A Christian may see the Cosmos (sensible or intelligible) as a gift (or maybe a network of gifts?...) which must be lived creatively (science being one possible venue) so that a process of iconic anamnesis will unfold.

August 2, 2011

Belle et Sébastien

Belle et Sébastien - one of the greatest childhood movies of all time (the story of the friendship between the orphan Sébastien and the Great Pyrenees dog Belle). Almost 40 years have passed, and I still remember it (a memory strangely enhanced - and at the same time transformed - now, when the memory of Nana is added up... as an additional, surprising gift).

http://youtu.be/vAlR9JWULEw
Belle et Sebastien

August 1, 2011

An ancient Irish hymn

B​e Thou My Vision - "The original Old Irish text, Rop tú mo Baile is often attributed to Dallan Forgaill in the 6th century. The text had been a part of Irish monastic tradition for centuries before its setting to the tune, therefore, before it became an actual hymn"


Be Thou My Vision - Ancient Irish Hymn from 8th Century by 4Him
http://youtu.be/IQxHvBtR7hs

philosophy

C. S. Lewis (from "Learning in War Time", a sermon preached in the Church of St. Mary the Virgin, Oxford, Autumn 1939):
"Good philosophy must exist, if for no other reason, because bad philosophy needs to be answered. The cool intellect must work not only against cool intellect on the other side, but against the muddy heathen mysticisms which deny intellect altogether."

July 30, 2011

The arrow with an "apophatic tip": St. Gregory the Theologian

In St. Gregory the Theologian's view on design, the perceived harmony/order of the world establishes an iconic resonance - in which the image of God within the human person, entangled with the harmonious iconicity of the Creation (represented by a beautifully elaborated lyre, suggesting the participative dimension) generates an immediate, instinctive feeling of spiritual clarity that transcends the dianoetic reasoning, and which might be construed as an arrow with an "apophatic tip":

"No one seeing a beautifully elaborated lyre with its harmonious, orderly arrangement, and hearing the lyre's music will fail to form a notion of its craftsman-player, to recur to him in thought though ignorant of him by sight. In this way the creative power, which moves and safeguards its objects, is clear to us, though it be not grasped by the understanding. Anyone who refuses to progress this far in following instinctive proofs must be wanting in judgment. But still, whatever we imagined or figured to ourselves or reason delineated is not the reality of God." (On God and Christ, Oration 28 sect 6, St. Vladimir's Seminary Press, p. 41; image source)

July 29, 2011

Grand Duchess Elizabeth Feodorovna


http://youtu.be/-CuxDWLfzQY
Grand Duchess Elizabeth Feodorovna of Russia / Princess Elisabeth of Hesse and by Rhine
"I was seized with horror. They were singing the prayer: 'Lord, save your people!'" (Ryabov - the Bolshevik assassin). See the document Murder of the Grand Duchess Elizabeth compiled by Archimandrite Nektarios Serfes.

July 28, 2011

Walt Whitman – Un copil a spus: Ce este iarba?

Walt Whitman – Un copil a spus: Ce este iarba?

(trad. din lb. engleză Florin Caragiu)

Un copil a spus: Ce este iarba?, aducându-mi-o cu mâinile pline;
Ce aş putea să răspund copilului?... Nu ştiu mai mult decât el ce este...

Presupun că trebuie să fie steagul dispoziţiei mele, ţesut dintr-un material verde, plin de nădejde.

Sau cred că e batista Domnului,
Un dar parfumat şi memento dinadins aruncat,
Purtând numele posesorului undeva prin colţuri, ca să putem vedea şi remarca şi să spunem: a Cui?