April 27, 2015

Recuperari: Carmen Caragiu (1965-2015) - despre muzica si cuvant, Turandot

Carmen Elena Caragiu scria pe 21 Octombrie 2013:

Astazi, colegul meu indian Ravi mi-a oferit niste link-uri.El a pus o problema foarte interesanta. Libretul chiar nu conteaza in muzica de opera///? Ascultati doar asa, cite o arie fara sa va intereseze cuvintele, nemaivorbind de contextul mai larg? Muzica tine loc de cuvint///////? Cum influenteaza cuvintul muzica//////? O simpla constatare psihologica ne spune ca muzica elibereaza navalnic imaginatia.Daca n-avem cuvinte,text in fata,cu siguranta avem amintiri, nostalgii, fantezii, elanuri interioare, forte de plasmuire proprii. Simtim in brat chiar puterea de a dirija, de a modela o lume intreaga cu arcusul pe care aievea il tinem strins in mina. Uneori, el se transforma in sabie mitica. Toate acestea pot, la un moment dat, tine loc de libret. Daca ne impiedicam de coltul covorului si ne trezim brusc din reverie,asta nu ne va face decit sa zimbim din coltul ochiului ,care brusc,insa, se va impaienjeni de mreaja nostalgiei cea dupa povestea nesfirsita. Ne convine chiar si sa fim autoironici,la gindul ca noi am luat locul personajelor. Libretele mai slabe nu fac probleme muzicii,tocmai pentru ca,asa cum am zis,receptorul in mod automat se comporta speculativ,pluseaza continuu,ero-t-izeaza totul ,fara sa aiba nevoie de a-si aduce singur argumente pro sau contra in privinta asta.Muzica nu se sprijina pe libret,mai degraba,libretul pe muzica. Si, totusi, exista clipe cind cuvintele se ridica la inaltimea unei muzici valoroase, clipe sublime cind receptorul e redus la tacere,devine receptor suta la suta.Atentia lui se elibereaza in fata, ca un flux puternic ce nu intimpina rezistente. Franco Corelli si-a exprimat o preferinta pentru opera Turandot,unde interpreteaza rolul printului Calaf. Actiunea se petrece ca intr-un basm. Printesa Turandot aseaza in calea pretendentilor la mina ei ghicitori de nedezlegat,pricina mortii celor prea indrazneti. Nimeni nu a reusit sa o imblinzeasca pe Printesa Mortii. Ea inchide in suflet o motivatie tragica a actiunilor sale,anume,dorinta de a razbuna destinul nefericit al stramoasei ei,stapina a unui imperiu care a fost distrus,in timp ce ea a fost tirita in batjocura si in moarte de cuceritorul strain.Turandot refuza ideea de dragoste,ii uraste pe strainii care ii cer mina.Dar iata ca intr-o zi soseste in inima Chinei un strain fara nume. Neinduplecat de nimeni si nimic,vine la Turandot si ii cere sa il supuna testului mortal.Trei ghicitori cumplite, spre moarte sau spre viata. Printul Calaf, al carui nume nu-i stiut de nimeni, le dezleaga, intr-un fascinant joc de-a viata si de-a moartea. Turandot e disperata,isi implora tatal sa o salveze,dar acesta nu poate incalca un juramint sacru pe care l-a facut. Calaf, caruia iubirea ii inspira riscul jertfei, ii propune el lui Turandot o ghicitoare. Sa-i spuna care-i numele lui. Daca numele va fi aflat pina in zori, va fi gata sa moara. In acest context, e cintata celebra arie Nessun dorma.Turandot a poruncit ca nimeni sa nu doarma in noaptea care nu se mai sfirseste,sa alerge toti,de la mic la mare,in cautarea numelui ascuns. Nessun dorma,cintata inegalabil de Corelli,inseamna No one shall sleep. Cuvintele mai spun, printre altele ,No one shall know my name si Depart O night. Stars,fade...E impresionant. Pentru ca daca trece noaptea,pentru unul, sau pentru altul, aflati in lupta, dar si legati prin juramintul insotirii, pace nu va fi. Tensiunea creste prin dezvoltare muzicala, pe acest fond infinit de rabdare armonioasa, si acesta-i chiar miracolul infaptuit de arta, de marea arta, constind in trairea neantagonista a antagonismului. Frazarea inainteaza lent,cu leganari si reluari inefabile. Aici,arta interpretativa a lui Corelli atinge un apogeu. Un moment de virf dramatic al actiunii e scena torturii la care e supusa Liu, cea care cunostea numele printului si care il iubea,dar care se sacrifica pentru el. Calaf e aproape de victorie, dar Turandot se gaseste tot mai departe de el. Chiar inaintea de clipitul zorilor, el ii face un ultim dar -numele lui. Turandot isi striga victoria si il cheama alaturi de ea in fata poporului, pentru a celebra aflarea numelui atit de cautat. Si care este acest nume, impartasit tuturor de buzele printesei al carei suflet s-a trezit odata cu zorii ? Este Dragostea. Opera Turandot subtitrata in engleza e aranjata, asa cum sunt linkurile primite, in 13 episoade.

https://youtu.be/D1EZre2nWsM?list=PL6sdw2rFJZbSWqkf9N1FMGIzpGeF75BiG 

Celebra arie Nessun Dorma o aflam spre inceputul sectiunii 10/13. Inchei citind fragmente razlete din textul lafel de faimoasei arii Recondita armonia din Tosca. "'Oh hidden harmony /of contrasting beauties./Dissimilar beauties are together/blended by the mystery of art.'' Auditie si lectura placuta.

April 26, 2015

Recuperari: Carmen Caragiu (1965-2015) - despre "Muzica Omului"

Carmen Elena Caragiu scria pe 3 Iulie 2014:

O carte de referinta pentru cine vrea sa aprofundeze miracolul muzicii este "'Muzica omului"',autori Yehudi Menuhin si Curtis W.Davis..Este o lucrare de exceptie.Citeva citate pot fi in sine elocvente. "Dar exista o distinctie critica intre muzica si vorbire.Prin aceasta afirmatie nu vreau sa ma refer la faptul evident ca una are melodie si cealalta inteles.Dupa multe concerte am fost intrebat ce reprezinta pentru mine muzica pe care o interpretasem.A trebuit sa dezvoltam o serie intreaga de termeni foarte elaborati,pentru a descrie ce inseamna muzica.Diferenta principala sta in faptul ca inainte de toate cuvintele se refera la lumea reala exterioara noua( noi insine riscam sa devenim,in acest mod de raportare,referenti exteriori pentru noi insine,si acesta este si sensul unei analize extrem de subtile realizate de Karl Jaspers-n.ns.),se refera,deci,la lucruri si actiuni pentru care cuvintele servesc ca simboluri acceptabile,folositoare.Pe de alta parte,muzica are o relatie speciala cu faptura noastra interioara.Sentimentele noastre devin prin ele insile entitati,in afara intelesului literal,iar muzica le modeleaza si le modifica.'' Cind spune ca sentimentele devin entitati Menuhin sugereaza un adevar imens.In psihologia ordinara,se afirma ceea ce Camil Petrescu numea odata SENTIMENT CENESTETIC,numit si sentiment de organ sau sentiment ce canalizeaza o nevoie.Acest sentiment e dirijat de o schema de actiune,culminind in golirea rapida de tensiunile acumulate.Asadar,corelativul sentimentului cenestetic e schema de actiune.Am in minte ce trebuie sa fac ca sa ajung undeva.Schema e o constructie rapida si utilitara,aruncata la cos dupa ce si-a atins scopul.Sentimentul estetic ,insa,e corelat cu formele substantiale ale imaginatiei.El nu mai este anexa actiunii,ci chip substantial al existentei launtrice. Paradoxul estetic este urmatorul ; expresia suprema a interiorului este exteriorul,este forma participativa.Aceasta inceteaza sa fie o schita pe care o aruncam la cos. "Interactiunea dreapta-stinga este foarte speciala pentru instrumentul meu.Mina dreapta pune arcusul in contact cu coardele si aceasta este asemenea respiratiei si presiunii plaminilor pentru un cintaret.Si tot aici apar analiza si intelesul,caci miscarea fizica a acestei miini si a bratului este controlata de jumatatea stinga a creierului.Arcusul marcheaza intensitatea,coloritul,atacul si relaxarea.Guverneaza intreaga linie si forma a frazei,intocmai dupa cum un poet alege cuvintele pentru a exprima sentimente.In plus,violonistul este total dependent de un echilibru in fiecare parte a trupului sau,relatia cu verticala si gravitatea ; pozitia capului trebuie sa fie verticala,totusi nu teapana.Sunt patruns de credinta ca puterea speciala a viorii se datoreste in parte felului in care impreuna inima si gindirea,sentimentul si ratiunea.Aceste functii separate de dreapta si stinga contribuie la dificultatea inerenta pentru a cinta bine la vioara.(..)Cind predau lectii de vioara,subliniez in mod special aceasta problema,pe care o numesc DIZOLVAREA ADEZIUNII MENTALE.'' Foarte interesant este dialogul purtat de Menuhin cu Murray Schafer,compozitor,dar si initiatorul unei noi stiinte,o arta noua pe care a numit-o SOUNDSCAPES,ambianta sonora. Schafer numeste ambianta sonora de inalta fidelitate aceea in care zgomotul transmite un semnal sonor,o informatie individuala distincta.''Aici,la tara,sunt putine zgomote si de aceea fiecare sunet poate fi auzit de la o mare distanta.Din contra,la oras este o ambianta sonora de joasa fidelitate,exista asa de multe zgomote,incit e greu de spus care sunt semnalele sonore.'' Menuhin : ''Imi place fosnetul plopilor,pentru ca au atit de multe frunze.Acestea nu sunt rigide si fiecare pare ca fosneste libera.(..)Indianul nord-american stia toate acestea.El putea probabil sa interpreteze sunetele mai bine ca oricare alta rasa.Consider o tragedie faptul ca cei care s-au stabilit in America de Nord s-au despuiat singuri de acea cunoastere intuitiva,sentimentul de a apartine acestor paminturi.Daca colonistii s-ar fi casatorit cu indiene,in loc sale fi ucis,si ar fi schimbat cunostinte intre ei,am fi avut o civilizatie mai bogata.Dar aveau puncte de vedere diametral opuse in privinta proprietatii.Indienii credeau ca padurile,cimpiile,apele erau libere,nu obiecte de stapinit si de disputat in razboaie.'' Schafer : ''Este deasemenea si o chestiune de diferenta intre spatiul acustic si cel vizual.Poti insemna hotarele proprietatilor,dar spatiul acustic este pur si simplu teritoriul peste care trece sunetul.Il posezi momentan,dar nu-l stapinesti niciodata.Acum vreau sa-ti arat un piriu,daca nu a secat complet,caci are unul din sunetele cele mai frumoase.Dacaschimbi stincile printre care curge,schimbi si sunetul.Un exercitiu pe care-l dau uneori studentilor mei estesa-si inchida ochii si sa incerce sa descopere din cite locuri diferite pot auzi apa curgind in acelasi timp.Putem sa o auzim chiar aici,dar de asemenea din multe alte locuri mai jos,mai departe.Uneori poate fi auzita din patru sau cinci surse diferite.Ii fac sa umble dupa astfel de locuri.'' Menuhin ; ''Avem mari simfonii,o muzica minunata,dar muzicienii au tendinta sa dea uitarii legaturile lor cu natura,care poseda sunetele ei proprii.Muzica trebuie sa fi inceput din sunetele naturale care exercitau o presiune asupra urechilor noastre ca si cele pe care leascultam cu urechea interioara in tacere.(...)La Londra si la Gstaad alerg in fiecare dimineata,in jurul gradinii,descult.Imi place sasimt iarba sub picioare.Imi place mirosul din acest sopron.Imi lipsesc magarul si vaca.Mai sunt inca urme peaici ale unor vietati cu patru picioare care au fost mai inainte.E splendid,deschis pina la ceruri .Oamenii nu-si dau seamace binecuvintare ar fi sa traiasca fara pereti.(...) Nimeni nu ar fi putut banui caexista o viata in fiecare obiect,,o viata interna,de aceeaimi place atitudinea africanilor si a druizilor.Ei cred ca fiecare obiect este locuit si ca nu putem stabili un contact cu obiectul respectiv,daca nu-l ascultam.Fiecare lucru poseda vibratii,si atit timp cit nu suntem in contact,nu ne realizam pe noi insine....(...)Sa auzim sunetele individuale,este o lectie deascultare pe carear trebui sa o ia fiecare copil.Ii invatasa-si rafineze auzul,sa incerce sa inteleaga.Este o lectie de toleranta si compasiune.(...)Subtilitatea acestei metode este extraordinara.Iata,aici,ai obiecte metalice carear produce un sunet brutal,daca ar fi lovite frontal,dar felul cum sunt atirnate,cu cit se pot miscamai liber,se ating delicat unele de altele,si cu atit mai subtile devin deosebirile...(...)Ne-am ocupat prea mult deaspectul materialist vizual,care te faci sajudeci un lucru dupa aparenta si ne-am rupt complet de emanatiile intime ale obiectului respectiv''.

April 24, 2015

Seeing Gargantua... In memoria lui Carmen Elena Caragiu

"Realistic supermassive Black hole "Gargantua" in the film Interstellar, This Computer model is approximately what a person would see in reality made from equations of general relativity. All of the light shown here comes from the horizontal accretion disc. Gravity bends light from the back of the black hole to form the apparent vertical ring." 

http://iopscience.iop.org/0264-9381/32/6/065001/article

Trailer - INTERSTELLAR: https://youtu.be/2LqzF5WauAw
 

Wikipedia - http://bit.ly/1Dijsb8

Opreste barbaria, salveaza ciocarlia! - campanie demarata de societatea civila pentru stoparea uciderii pasarilor cantatoare

Opreste barbaria, salveaza ciocarlia! - campanie demarata de societatea civila pentru stoparea uciderii pasarilor cantatoare - in baza unei legi care
  • permite vanatoarea pe terenurile proprietate privata fara acordul proprietarilor... 
  • majoreaza perioada de vanatoare pentru anumite specii de pasari cu pana la trei luni... 
  • permite cetatenilor straini sa vaneze pe teritoriul tarii noastra...
Detalii AICI.

April 22, 2015

Recuperari: Carmen Caragiu (1965-2015) - "Variatiunile Diabelli de Beethoven"

Carmen Elena Caragiu - comentariu pe 6 August 2014:


Variatiunile Diabelli de Beethoven. Odata cu Beethoven, muzica ia o alta turnura. Incepe sa semene cu o suita de lovituri, incat iti simti plexul puternic atins si reactionezi reflex ca un arc ce se-nconvoaie brusc. Spiritul intra in conflict cu corpul. Pentru a exprima acest conflict dur la care iau parte deopotriva inefabile dureri metafizice si reflexe musculare si senzitive care necesita un control rapid al expresiei, tot atat de rapid pe cat de rapide au fost si ele, acele reflexe tisnite din abisul sistemului nervos, ideal ar fi ca pianistul sa fie si un fel de actor desavarsit, capabil sa exprime prin mimica, expresie faciala, gest si miscare ,mai ales aceea a mainilor sale si a degetelor sale pe clape,o experienta emotionala cu totul speciala. Puterea de expresie e rodul inteligentei,al intuitiei si al comenzii musculare infailibile. Cazul notoriu de reusita il reprezinta persoana pianistului polonez Piotr Andersvewski. Cea dintai initiere obligatorie in stiinta esteticii arata urmatoarele. Expresia biologica este finita.Expresia estetica este infinita. Din punct de vedere biologic si psihologic,moartea,de pilda,inseamna pierderea expresiei. Un mort nu are expresie,de aceea i seacopera fata. Tot asa,un cersetor mizerabil nu are expresie,de aceea ne ferim din calea lui,intoarcem dezgustati capul.Dar expresia estetica este infinita,ea include minusurile si plusurile, majorul si minorul, exaltarea si tragicul. Sa ne gandim numai ce diferenta ca de la cer la pamant exista in universul psihologiei noastre atunci cand ne referim, intr-un caz, la imaginea Julietei moarte, personaj literar, si, in cazul opus, la o cunostinta numita, sa spunem, Julieta, care a decedat in cartierul in care locuim. In primul caz, Julieta moarta e la fel de frumoasa ca si Julieta vie, aparatul de filmat o adora din toate unghiurile. In al doilea caz,e vorba de acea moarte care ne impune sa ne ferim vazul si toate celelalte simturi,pentru ca moartea a distrus expresia realitatii. Dimpotriva,asa cum spuneam,un fenomen enigmatic constand in expresivitatea continua si infinita caracterizeaza viziunea artistica. Iata-l pe Pianist.... Piotr A. interpreteaza admirabil moartea reintegrand-o in universul expresiei, atunci cand inchizand ochii,ca si cand s-ar pierde pe sine, isi lasa capul sa cada intr-o parte sau in piept. Muzica atunci se leagana ca o apa ce duce cu ea corpul Ofeliei... Numai in arta putem muri fara a muri,putem suferi intens atinsi fiind in acelasi timp de geniul voluptatii. Aceasta inefabila leganare a sufletului dizolva cu ea orice rezistenta psihologica,orice antagonism efectiv. Expresia ne elibereaza,pentru ca din arcul ei voltaic fac parte deopotriva abisul si inaltul,viata si moartea...Totul dobandeste semnificatie, adica e demn de a participa la eternitate.Realitatea nu e inca reala. Realitatea se realizeaza prin expresivitate. Nu realitatea in sine,ci realizarea realitatii e ceea ce conteaza pana la urma. Daca asa ar fi si in viata... Numai ca aici primeaza reprimarea si interdictia,ca un junghi ce ne tine pururi in spate. ,,Dansul e o rotire completa,de aceea ameteala lui ne vorbeste despre dragoste si despre moarte deopotriva'', arata o zicala sufita.

Recuperari: Carmen Caragiu (1965-2015) - "Estetica vietii la Menuhin"

Carmen Elena Caragiu - comentariu pe data de 28 Februarie 2015:
Yehudi Menuhin s-a declarat admiratorul unei atitudini fata de viata care sta marturie prioritatii estetice. Aceasta atitudine, scria Menuhin,''nu pretinde ca ar respecta preceptele morale, ci numai proportiile estetice, dar in practica, aceasta se dovedeste a actiona tot atit de bine ca si cele 10 porunci, pentru a evita comportarile gresite si a incuraja virtutile. Brutalitatea, nerabdarea, invidia, lacomia, suspiciunea sunt desigur urite,dupa cum dragostea si generozitatea sunt frumoase. Legile frumusetii pot fi mai usor definite, cer mai putina exigenta si, in mod sigur, sunt mai reconfortante decit legile moralei. Frumusetea te ameteste si te linisteste in acelasi timp- te ameteste pentru ca te inspira si te invita la abandonare,te linisteste pentru ca cere un anumit grad exceptional de disciplina. Din contra, moralitatea este adesea asociata cu ipocrizia, cu invidia, reprimarea, prejudecata, dar mai ales cu constringerea celor drepti si integri care invoca in mod fanatic sanctiunile lor, fara a mai tine seama daca produc placere sau durere,bine sau rau.'' Menuhin a insistat pe ideea acestei ''imperecheri intre disciplina si abandonare,paradox esential al frumusetii care reprezinta pentru mine o suprema realizare omeneasca.(...)De buna seama ca aceasta nu-i caracteristica numai pentru creatia omeneasca ; pescarusul dezgroapa scoici din nisipurile plajei si le da drumul cu o precizie infailibila pe stinci,iar pisica sare si cade inapoi pe patru labe cu aceeasi precizie,manifestind un echilibru asemanator intre spontaneitate si disciplina,ceeace,dupa mine,constituie expresia cea mai elevata a vietii"'.Menuhin era si un mare admirator al naturii si al animalelor,cele care largeau considerabil numarul membrilor ''familiei Menuhin''...Intr-un loc,violonistul a spus ca dintre stiinte,matematica poate fi traita tot ca un fel de paradox al frumusetii,in care se ingemaneaza libertatea cu disciplina,dar trebuie sa fii un matematician de virf si sa jonglezi cu creativitatea de tip matematic,ca sa simti asta.Citatele au fost preluate din cartea autobiografica intitulata ''Unfinished Journey"'de Yehudi Menuhin. Lewis Caroll ,matematicianul si scriitorul ce s-a plimbat impreuna cu Alice in Tara Minunilor,avea si el o consideratie speciala fata de ...pisici. Elasticitate magica,electrizare si remanenta,aceste fenomene sunt atit de bine puse in valoare de comportamentul pisicesc,credea Caroll,incit pisica ramine aici chiar si cind ea dispare..Iata textul ramas celebru : ''-Bine-zise Pisica,si de data asta disparu incet de tot,incepind cu virful cozii si sfirsind cu rinjetul,care mai zabovi citva timp,dupa ce tot restul pisicii disparuse. Ce curios,gindi Alice.Pisica fara rinjet am mai vazut,dar rinjet fara pisica...Asaceva n-am pomenit de cind traiesc...Din tinara generatie de poeti,Adrian Dinis isi face un obicei din a valorifica ,nu fara un efect super,surisul pisicii de Cheshire...,asta ar mai trebui spus.

April 18, 2015

Recuperari: Carmen Caragiu (1965-2015) - "Muzica integreaza imaginar drama mortii, gasindu-i loc pe scara infinit de variata a expresiilor iconice"...

Carmen Caragiu - comentariu datat 20 Aprilie 2014:

"La o recenta masa rotunda,avind ca subiect al dezbaterii negativul in arta,la care am participat si eu,s-a ridicat aceasta problema incitanta - de ce artistul prefera intotdeauna exprimarea prin contrariu si de ce marea arta e reticenta fata de happy-end. De ce tragicul nerezolvat e atit de muzical,de ce chipul Julietei moarte e atit de frumos,incit aparatul de filmat incremeneste asupra lui,din unghiurile cele mai favorabile ...De ce ultima scena din Tosca,cu un Mario Cavaradossi care nu se mai scoala -sugerindu-se subliminal ca moartea lui nu este decit o infinita aminare a unui gest asteptat,aminare pe care muzica cu virtuti de temporizare inefabila o induce-,de ce aceasta scena ne face fericiti din punct de vedere artistic ////?...De ce psihologia artistica merge in contrasens cu asteptarile din psihologia vietii de zi cu zi? Nu ne dam,poate,bine seama,dar acestea sunt intrebari fundamentale pentru orientarea spirituala a vietii noastre. Benjamin Libet de la Univ.California a introdus un concept interesant ,anume the Conscious Mental Field- CMF. ''A chief quality or attribute of CMF would be that of unitary,unified subjective experience. The CMF would not be in any category of known physical fields such as electromagnetic,gravitational etc.The CMF would be in a phenomenologically independent category ; it is not describable in terms of any externally observable physical events or any known physical theory as presently constitued.In the same sense as for all subjective events,the CMF would be detectable only in terms of subjective experience,accesible only to the individual who has the experience.'' Aceasta experienta subiectiva are ,insa,insusiri extrem de stranii,in masura in care ea poate face abstractie de sine.Atunci,traim cu impresia 100% reductionista ca lumea pe care o vedem exista chiar asa cum e vazuta independent de observator.Noi nici nu existam.Exista doar lumea corpurilor exterioare. Cum spunea Aristotel,universul perceptiilor fizice ramase neinterpretate,netransfigurate de o constiinta mai adinca,mai subtil selectiva este opera intelectului pasiv sau patimitor.Simturile sunt apasate si lovite de stimuli exteriori ce se imprima in procesele primare de receptare. Insa intelectul activ sau creator proceseaza altfel imaginea.El nu mai e un sac de box,ci o pelicula sensibila extrem de fina,capabila de developari uimitoare. In arta,CMF-ul isi atinge punctul culminativ de experienta subiectiva unitara si maxim de nuantata.Spuneam intr-o postare anterioara ca inteleptii antici vedeau in muzica o imitare a miscarilor sufletului,a indivizibilelor. Scara muzicala face loc logicii intervalului muzical,care este intr-adevar o logica afectiva multimodala,avind ca operatie esentiala modulatia opusa gindirii binare ,mai bine zis,judecatii logico- afective de tip exclusivist si antagonist. Rezolutia armonico-melodica a tensiunilor e posibila numai intrucit a integrat majorul si minorul deopotriva. CMF-ul de tip estetic a putut fi denumit un cimp integrator ireversibil de imagine iconica. Ce este o imagine iconica ///? Este un CHIP - icoana,de la eikon,chip- modulat dupa logica tonala,care difera radical de logica binara,cea care poseda doar doua trepte,doi poli ce se resping, respectiv moartea si viata,aceste ginduri obsesive ce produc in noi manii si depresii,schisme nevindecabile.Muzica integreaza imaginar drama mortii,gasindu-i loc pe scara infinit de variata a expresiilor iconice.Nu-i complicat de inteles. Avem la indemina exemple familiare tuturor.Spuneam ca scara tonala opereaza prin alt mod de integrare si valorizare a imaginii decit simtirea antagonist-duala. Moartea Julietei...Filmul se opreste sarutind aceasta imagine a ADORMITEI,dupa care nu mai exista nimic de ordin naturalist,cum ar fi,grija bolnavicioasa ca aici exista un cadavru care se descompune. In acelasi sens,Thomas Mann a vorbit de miracolul muzicii,care cu ochii inchisi paseste inainte peste o prapastie de moarte ca si cind aceasta nu exista,ca moarte,cu intelesul ei odios,acela de triumf al Nimicului. Punctele de suspensie artistica blocheaza o interpretare afectiva devastatoare,cum e cea materialista, cu gust rau,fad,marcat de stricaciune insuportabila. Gilbert Durand a vorbit,la rindul sau,de puterea divina,mintuitoare a EUFEMISMULUI in arta. Acesta cu forta lui de a umbri,de a voala intelesurile e picatura din mirul varsat al Duhului Sfint.Triumful eufemismului,al expresiei voalate sau al procedurii voalante,consfinteste triumful neintrerupt al Chipului asupra mortii. Sa ne gindim la Radames si Aida,asa cum a facut-o Th.Mann,sau la Romeo si Julieta...Chipurile indragostitilor morti nu sunt date niciodata mortii,in arta,ci aceleiasi desfatari care imbratiseaza orice alta imagine in esenta muzicala,modulatorie.Tonalul tine in viata orice imagine,orice chip,orice stare,redindu-i in mod tainic viata. Mortii ii spunem adormire,trecere,iar Georg Trackl spune despre baiatul mort ca se plimba pe colina.In arta,chipul este functie continua,iar ambiguitatea este asemeni lichidului amniotic in care fatul pluteste,fara sa fie vatamat de miscari. Viata sfintilor a fost eufemistica ea insasi.Sufletele lor pluteau,eliberate de miscarile aversiunii.Orice cadere cu inima pe scara muzicii,tot asa,e compensata,nu decompensata.Moartea insasi se lasa vazuta ca o intimplare grava prin care trece un chip,nu ca o iesire din chip.In arta,chipul este functie continua,numai miscarea expresiei devine mereu alta.Tosca. Mario Cavaradossi mort.Ideea de moarte e o alta miscare pe scara uleioasa a expresiilor. Sa fim atenti la ochiul aparatului de filmat,cum se apropie aproape cu senzualitate ,prin intrari delicate de unghiuri si perspective,de dulceata ultimelor imagini din Tosca,imagini ale mortilor intinsi pe jos,cu capul cazut intr-o parte,ca si cind acesta ar fi un gest de VOINTA ESTETICA. O asemenea apropiere de ''moarte'' nu e posibila in viata comandata de criterii extraestetice. Pentru cine a urmarit Turandot,opera film, ii va fi mai usor sa inteleaga ce rol imens are functia de amortizare,de temporizare exercitata de muzica,prin care sunt oprite miscarile iuti de reactie avintate sa judece actiunea dupa criterii straine actului de decantare artistica. Cind despre Turandot se spune ''ea nu exista,ea este moarta'' aici nu avem de-a face cu un tert exclus,ci cu ceva asemanator intunecarii impresionante a timbrului muzical,un fel de "'darkness '' ce-ti stringe pieptul. Muzica se dezvolta in chip nepatimitor,cu temporizari inefabile ce nu-si au locul in viata obisnuita. E ca si cind cineva brusc isi pierde memoria si incepe de la zero.Nu mai poate fi vorba de refulari,de continuturi reprimate ce revin in forta. Departe suntem de asa ceva.Leganarea a luat locul unidirectionalitatii specifice psihologiei scindate ,agresate de sirul neintrerupt al gindurilor.Un comentator a spus despre Turandot ca se lasa citita precum un scenariu crestin,al biruintei jertfei si dragostei asupra razbunarii si mortii,Calaf iesind victorios prin spirit de daruire din lupta cu Principesa Mortii."'Piara toata lumea,eu o vreau pe Turandot'' emana un sens mistic,acela ca Hristos a venit pentru a mintui lumea de moarte si intuneric,nu pentru a le indeparta temporar.Din ''cerul ei tragic"',Turandot a fost facuta sa coboare,iar reusita in acest sens ii apartine deopotriva muzicii,rezonanta cu aceasta adevarata cintare a cintarilor pucciniana. Si nu e vorba de nici un sentimentalism la mijloc."

April 14, 2015

Recuperari: Carmen Caragiu (1965-2015) - un poem tradus din limba Hindi (fragment)

"Prietenă, am auzit tot murmurul elementelor
Și am recunoscut în ființe jelania!
Cum îneacă în valuri de diamant privirea
Cea din adîncuri curcubeu.
Pe buzele uscate șuvoiul viselor

Își împrăștie perlele
De a căror splendoare sînt grei și norii
Ce coboară din stele în iarbă.
Toată unduirea din lacrimile de nectar și otravă
Dintre țărînă și cer o știu.
Eu știu în durere viața fericirii!"
 
(fragment din "Poem ritmic", de Mahadevi Varma (1898-1979), traducere din limba hindi de Caragiu Carmen, în revista Ramuri nr. 9 (291), septembrie 1988, p. 16)

April 12, 2015

Recuperari: Carmen Caragiu (1965-2015) - reflectii, note si comentarii (1)

Incerc sa recuperez si sa redistribui comentarii, note si reflectii ale iubitei noastre surioare Carmen Caragiu, care a trait, la modul maximal, INTRU SI PRIN CUVINT - despre care la un moment dat spunea: "Cuvintul este singele nostru virtual atit de pretios,este farima din genialitatea atemporala cu care un suflet se poate incumeta sa traverseze valea plingerii, moartea insasi, asimilind-o unei Vieti mai vaste..."



Nota pe 23 Noiembrie 2013 -- "Reflectii si obiectii pe marginea textului ''Sunt o curva literara'',de Dan Stoica,postat in Club de lectura. E o postare care ridica mingea la fileu celor invatati sa isi puna intrebari. Din pacate nu putem sherui textul,se vede treaba ca este un club select,frecventat de personaje serioase,ce nu se lasa trase cu usurinta pe alta coala de facebook.Iata un semn bun,de incoruptibilitate.Domnule Dan Stoica,gresesc eu ,sau e adevarat ca sunteti dezamagit de faptul ca arta e folosita prea des in mod trivial,ca un mijloc de seductie erotica/?Daca-i asa,e extrem de regretabil,ceea ce transpare chiar din textul dvs. ,cind spuneti - desi a strins in brate sute (///?) de femei,orice barbat adevarat nu stie sa numere mai mult de una. Iata un calificativ cu greutate spirituala : ADEVARAT,o fiinta ADEVARATA. Care ar fi motivatiile ei /? Ma tot intreb. Pun in legatura meditatia asupra respectivei fiinte cu cea asupra cuvintelor,despre care va intrebati- Si cu cuvintele cum ramine //.///? Eros si arta. Ce le leaga,ce le desparte,aceasta-i intrebarea,una din marile intrebari. Pentru ca mai sunt si altele,la fel de importante -Ce-i adevarat in dragoste,care-i adevarul in arta...Ma bucura ca o concluzie a acestei scrieri cu titlu provocator a fost regasirea Cuvintului ca sursa a tuturor cuvintelor. Hristos,Iubirea universala,ca simbol nu-i strain de specificul exercitiului artistic. S-a zis despre arta in adevarul sau ca ea ar insemna un fel de repartizare uniforma a erosului pe intreaga suprafata a existentei,o intropatie generalizata. Cu cit reusesti sa simpatizezi facind abstractie de preferinte,cu atit,in calitate de artist,esti considerat mai select,capabil de viziune si sensibil la enigma.Asa spunea Borges. Ar trebui sa invatam sa ne adresam cu aceeasi capacitate de empatie tuturor,nu doar apropiatilor favorizati.E un aspect. Sunt,insa,artisti si artisti...Sunt si ceruri false,cum sugerati.Nu stiu in care text ati ridicat o problema la fel de incitanta - cea despre emotia simulata. Cuvintele pot minti,dar acesta-i doar un aspect al problemei. Celalalt tine de miracolul simularii,din care cresc cu putere realitatile virtuale,ca si cind forma isi produce fondul. Orice emotie autentica nu poate fi decit,macar un pic,simulata,adica creata,impinsa inainte de cuvintul care ne-o ia inainte,el fiind,intr-o clipa de inspiratie,mai rapid decit inertia,decit obisnuintele noastre timorate. Atunci,nu eu vorbesc,ci ""sunt vorbit"'.Cind te exprimi,devii mai puternic,chiar daca spui lucruri care te surprind pe tine insuti.In acea clipa,suntem noi insine ca si loviti de puterea cuvintului pe care l-am rostit,avem tendinta -in special,cei cu simt dramatic- sa ferim ochii,sa intoarcem brusc fata spre stinga.Regizorul Dan Stoica stie mai bine decit mine despre aceste lucruri. Cu cuvintul nu ne falim,nu ne mindrim,ci ne intrupam in el,prin el existam,ne facem vazuti si iubiti,ne lasam atinsi prin cuvint,mingiiem cu el,renastem prin el,nemurim prin el,cum spuneti undeva...Cuvintul e cea mai pura si spirituala materie,este chiar chipul dorintei,al zimbetului nostru adevarat. E chipul nostru posibil,nu doar actual si mai degraba aparent. Cu radacinile lui metafizice,cuvintul nu ne face mai artificiali,ci mai naturali in sens esential.NATURA SIMULATA,CONTRAFACUTA este tocmai cea care a rupt legatura cu biologia transfigurata a cuvintului. Bineinteles,cuvintele pot sa nu spuna nimic,pot sa fie moarte,caz in care nici macar n-ar trebui sa se numeasca cuvinte,ci doar copii palide ale lucrurilor moarte intre care ne miscam,'"corpuri delicte'' pe care stau intiparite urmele unei existente agresive ,fara sens,infiorator de banale,aceea pe care o duc 90 la suta din oameni,de cind se nasc pina la mormint. Dar cuvintul,din fericire, poate fi cel ce ne ajuta sa ne miscam altfel,sa inchidem ochii si sa ne trezim brusc ,fara complexe si chiar fara amintiri,intr-o alta lume,sa fim intocmai cu acel dirijor pasionat ce creeaza universuri vii doar din felul cum isi misca bagheta si din felul cum isi leagana prezenta,ca o miscare de ape ce scoate la lumina ,din adincuri,o realitate virtuala magnifica. Sa nu ne temem de cuvint. Sa inchidem ochii si sa-l urmam,pe valul cu creste al inspiratiei.....Pentru a fi,viata nu se cere reflectata,ci mai degraba creata,imaginata... In dragoste,te privesti in ochii celuilalt si esti altfel decit te vede restul lumii.Cuvintul este singele nostru virtual atit de pretios,este farima din genialitatea atemporala cu care un suflet se poate incumeta sa traverseze valea plingerii,moartea insasi,,asimilind-o unei Vieti mai vaste...Cuvintul creator nu imita viata,aceasta viata,ci merge inaintea ei. Viata inflamata de cuvint apuca pe alte cai decit pe cele batatorite. Romeo si Julieta au stat de vorba cam multisor unul cu celalalt,si tot nu le-a fost de ajuns... Cuvintele pot face dragoste uneori chiar mai bine sau mai presus decit pot face trupurile.Ce-ar fi dragostea fara declaratiile de dragoste///??...Ce-ar fi frumusetea fara oglinda Albei-ca -Zapada,o oglinda de cristal fermecat inaltata de muzica si de poezie...Multi afirma ca poezia este replica in oglinda a dragostei adevarate.Dar aici se cere o maxima gravitate,pentru a intelege ce se intimpla in realitate,pentru a nu desacraliza fenomenul. Ca si arta,erosul aduce cu sine in dar un fel de sfirsit al antagonismului existential,incetarea repulsiei cu finalitate conservatoare,prin disolutia reflexului de aparare la granita. Acea bariera a aversiunii reflexe prin amorsarea careia pielea reactioneaza involuntar la orice stimul exterior si strain este ridicata. Daca alegem sa fim seriosi pina la capat,nu putem sa nu recunoastem ca aici se petrece ceva exceptional,cu care nu te joci.Nu vorbim,simplu,de placere,ci de o placere abisala si infinita,eviscerata de orice reziduu catabolic,purificata de toata rezistenta psihologica a self-controlului. Printre cei care au analizat cu autenticitate fenomenul ""compulsiei fericite'' se numara la loc de cinste Julius Evola,elogiat de Plesu.Exista o semnificatie metafizica inclusa in placerea de o anumita natura,iar atunci cind devenim constienti de aceea,devenim constienti de paradigma de sens mai ampla din care ea face parte si,astfel,ajungem sa ne eliberam de ignoranta,de orbire,de patima lipsita de frumusete. Coborirea rigidei platose somato-musculare,valorizarea tipic-eminesciana a durerii si a ametelii,eliminarea reflexului existential de greata,imbatarea cu saliva,cu intimitatea celuilalt ,imblinzirea reflexelor sunt evenimente nu doar ale erosului,ci,in primul rind,as zice,trasaturi ce caracterizeaza biologia cuvintului poetic sau si miscarea madularelor muzicii,muzica,acest proces de disolutie sonora suferit de o minte robita determinismului. Tocmai pentru ca opozitia in sens tare self-non-self cunoaste o inmuiere,o dezirabila macerare,asa-numitii indragostiti pe viata si pe moarte isi permit sa schimbe intre ei vocabule noroioase,dar pe care le arunca intr-un soi de creuzet alchimic,ce secreta AUR. Scirba si repulsia dispar ca prin farmec.Aceste fiinte privilegiate de zei nu mai traiesc la ''distante rezonabile'' una de alta,ci ca intr-o deplina simbioza,impartasindu-se din unul si acelasi metabolism intim,chiar daca se gasesc separati si distantati in spatiu.In acelasi sens,Milan Kundera vorbea de un absolut al sentimentului nemarginit,in care se dizolva,ca intr-o solutie chimica,tot ce-i patat,murdar si strain. Daca indragostitii nu se feresc de atingerile intime,tot astfel,nici poetii nu se feresc de atingerea cuvintelor celor mai - aparent-"'rusinoase''. Exista o clipa de extrema dragalasenie a simtirii,cind gretos si dulce nu se mai opun unul altuia,cind ceva ne apare ca fiind,totodata,si gretos,si dulce,gretos de dulce,adica foarte dulce,cu zimbetul de rigoare...In context,sa nu uitam ca umorul insusi joaca rolul de catalizator alchimic. Aceasta iesire din opozitie,marcind eliberarea din menghina conflictelor interioare,o aduce cu sine in dar arta,prin magia cuvintului ei.Iesirea din opozitie se incarca acum cu majora semnificatie a depasirii instinctului de conservare,cel care ar fi vrut sa separe,ca intotdeauna,precaut si inflexibil,dulcele de acru. (Sa nu comit o impolitete,dar as zice ca ...medicii in speta ar trebui sa se simta derutati auzindu-ne punind astfel problema,pe noi,pacientii lor supusi,care am fost invatati sa ne purtam cuminte,sa trecem strada numai cind semaforul e pe verde si sa facem ochii mari cind e rosu.Sa amestecam rosul cu verdele nu e lucru sanatos,clar,nu ?...Cel mai des zicem ca dinsii si facem ca noi...,pina cind ajungem la doctor....) Dupa parerea mea,totusi,artistul ar trebui sa fie cel mai sanatos psihic dintre oameni.Cu conditia sa-si dea seama ca destinul sau are o semnificatie maxima si ca trebuie,ca atare,asumat la o mare anvergura spirituala. Aspiratia dvs.catre un crestinism genuin ,d-le Stoica, ar putea fi explicata si in acest sens...Sunteti un suflet nostalgic in sens creator,de aici si contrapunerea Yahve-Iisus...Artistul ideal nu e un libertin. Nu exista nici o legatura substantiala intre un desfrinat si un artist,un artist autentic,constient de mesajul lucrarii artei. Mai degraba,artistul ar trebui sa se asemene ascetilor. La o prelegere intitulata Arta si Eros,tinuta in fata unor studenti,alegerea mea a fost sa ma prezint imbracata in negru ,punind cu maxima seriozitate conditia -Cine ride,afara. In sala,se vorbea ca la inmormintare. Bineinteles,prima care a zimbit larg la sfirsit,datorita incordarii sustinute,eu am fost,fapt pentru care am fost invitata prompt afara... Muzica e cel mai puternic mod psihic de a suprima reflexul de respingere,datorita algolagniei sau trairii pozitive a durerii,care rascoleste si inspira imaginatia.Am fost intrebata,o intrebare importanta ,cerind lamuriri esentiale - Exista o legatura intre sadism si algolagnie ?/Pe fond,nici o legatura. Sadismul reprezinta o perversiune absolut condamnabila,algolagnia,un test spiritual,imaginar,subtil,neconstringator...Sau,cel mult,in mod inofensiv simulator de constringere... In muzica,devine sesizabil acest adevar cind se apasa insistent pe anumiti centri tonali,care fac parte din psiho-fiziologia noastra subtila.Atunci,ne simtim covirsiti ori e ca si cind suntem constrinsi dureros sa gustam dintr-o fericire mai inalta decit putem cuprinde...... Imaginatia afectiva creatoare se axeaza pe sugestii si pe semnificatii fecund-innoitoare,nu pe fapte morbide. Poetul MIRCEA IVANESCU este un maestru incontestabil in a dirija si doza metasentimentul rezultat din algolagnie,cea pe care EMINESCU insusi a cultivat-o indelung,intr-o atmosfera tipic eminesciana de farmec dureros,dureros de dulce. Renuntarea la activismul funciar al MIINII reprezinta o sugestie impresionanta intilnita la ambii poeti. In dragoste,miinile pot MURI. Nemaifiind nevoie,acum,in inefabila stare de plutire,de transmiterea fortei si nici de pirghiile lucrului manual,corpul transportat de un elan mai presus de el nu mai are practic nevoie de miinile sale. Mina erotizata devine ''plumb''...Este pasiva,magnetizata,ca si"'legata prin vraja"' ; altfel spus,ramine complet dezactivata. Cureaua de ceas insasi capata,prin urmare,brusc un iz sadic,pentru ca a "'legat strins'' aceasta "'mina moarta''...Erosul in momentele sale de gratie ne face partasi la o reala stare de beatitudine,contrara luptei pentru existenta si care nu are,sigur,ca mesaj profund si mistic procreatia si nici macar,ca scop ultim,acuplarea partenerilor.Figura mistica facuta vizibila aici este fringerea si predarea miinii,ca fringerea piinii...Simpla,naturala alcatuire a unui brat usor indoit din cot ajunge sa fie resimtita,aceasta,ca o traumatica flectare,o fringere dureroasa din incheietura,uneori,ca o fantasma a fracturii deschise,in convexitatea cotului. Sigur,nu-i o problema de interventie ortopedica,ci mai degraba una muzicala: cum punem pe note moartea Isoldei,cum asezam unghiul ascutit al disonantei,cum ne lasam tulburati de cromatisme...Muzica este eros in stare pura,gindeau anticii. In aceasta stare cu aspect dezarmant, cu efecte fantasmatice,un brat frumos si simplu flectat ajunge,asadar,sa para un adevarat membru frint,ca si cind purtatorul lui ar fi un ranit grav...Imaginea lui este o appogiatura,o disonanta...Ne amintim de Blaga,de "'cintaretii bolnavi''...Inca o data, imaginea mobilitatii membrelor nu mai compune ca altadata sugestia de activitate a lor voluntara ,ci,mai nou,a creat aceasta fantasma senzuala a dezarticularii ,acordata la o stare de spirit pasiv-activa,care gusta nu mai putin din Viata desi este parasita de otelirea si de brutalitatea vointei de a fi. Domnule Dan Stoica,va straduiti atit de mult sa ne impartasiti gindurile dvs.,mi-ati parut putin dezamagit,putin trist in ultimele texte postate,incit mi-am dorit sa va incurajez,sa reinviu in sufletul dvs.increderea in cuvint,in semnificatia artei pentru miezul insusi al vietii noastre. Personal,marturisesc ca scrierile dvs. mi-au de intarit curajul de a-l gindi pe Iisus liber,altfel.Dintre cunoscuti,mai exista cineva,Buciu Petre, care mi-a dat sugestii in acelasi sens. Pentru ca dialogam,trebuie sa jertfim din timpul nostru ca sa ne facem intelesi si ca sa celebram frumusetea prieteniilor sufletesti. Reiau o idee. S-a spus despre arta ca ea inseamna un fel de repartizare uniforma a afectivitatii pe intreaga suprafata a existentei. S-ar cuveni sa ne adresam cu aceeasi capacitate de empatie tuturor fiintelor,nu doar preferatilor in mod subiectiv. Orice chip este o sursa de viziune si enigma,afirmase Borges. Inca o data,ma bucur ca oconcluzie a textului dvs. a fost regasirea Cuvintului ca sursa a tuturor cuvintelor."