May 20, 2015

Carmen Elena Caragiu (1965-2015) - Domesticirea. Câinele, eternul reper (II) - Domesticirea si tragedia cainilor fara stapan

O idee ce o consider de o mare importanta, formulata de Carmen intr-un comentariu:
"Ciinele este o fiinta foarte apropiata de om, din zorii istoriei l-a insotit pe om, domesticirea insasi fiind o tema cu mari enigme, incit cei ce o cerceteaza afirma ca apropierea s-a facut din ambele directii-dinspre om spre animal si dinspre animal spre om." (14 Septembrie 2013).
Carmen raspundea pe 15 Septembrie 2013: Domesticirea. Câinele, eternul reper...   si continua:
Trasaturile chipului domesticit constituie un fapt documentat, printre altii, de Darwin, in Variatia animalelor si plantelor sub influenta domesticirii. Ce aflam de acolo? Ca trasaturile tind sa fie mai mici, cu forme colorate, urechi pleostite, semnul pacii, al auzului ce se odihneste, cozi incirligate, semn de atenuare a incordarii dorsale, numai daca ne gindim ca de regula dusmanul vine din spate..., ceea ce determina sindromul retroincordarii...Cercetatorii mai zic ca astfel de trasaturi tind sa faca animalele copilaroase si atractive pentru oameni. Fenotipul domesticirii este o realitate nu doar data de la natura, ci mai ales activata in cursul interactivitatii om-animal. Personal, ma intreb; cum de nu se intelege, de ce nimeni nu aprofundeaza tragedia ciinilor fara stapin, fara hrana, adesea, suferind de foame, de frig, de spaime, de cosmaruri, de ura.. Ura e combustibilul tonusului incordat ca un arc in conditii de lupta. Un ciine lasat singur, parasit pe strazi e in pericol sa se salbaticeasca, precum orice alta faptura vie. Ciinii au nevoie de ingrijire, altfel, soarta lor risca sa devina mai rea decit moartea, deci, sa ne gindim la ce putem face pentru ei si din perspectiva aceasta... Dupa puterile fiecaruia, adoptia propriu zisa, nu doar de la distanta, ar fi cel mai bun lucru. S-A OBSERVAT CA SIMPLA EXPUNERE SUB PRIVIREA UMANA A UNEI CULTURI DE DROJDII determina o crestere accelerata a acesteia. Animalul realmente creste sub ochii omului, daca e observat cu dragoste... Iarna, cind pasarile cerului sufereau de foame, imi amintesc ca le-am intins o masa si le-am hranit. Intre vrabiile care veneau, printre alte feluri de zburatoare, era si una cu totul deosebita, alba-alba pe sub aripi si pe piept. Un alb ca zapada, dispus intr-o simetrie perfecta. Cum am vazut-o, mi s-a strins inima si am stiut ca frumusetea ei va fi pricina mortii ei. Era o frumusete creata parca pentru ochii omului,ce-si daduse jos camuflajul...Imi amintesc ca Tagore definise cindva frumusetea ca pe o expunere cu toata fiinta,ca pe ceva "mortal"...Asa a fost si pentru vrabiuta cu chip de alba ca zapada. Dupa o saptamina, nu a mai venit. Sigur o reperasera pradatorii. Ezra Pound scria tot despre o pasare ca desi doar o clipa a luminat-o soarele, pentru ochii nostri, totusi acea fulgurare a deschis in suflete vesnicia.

Carmen Elena Caragiu (1965-2015) - Sunetul frumos e un alt CORP al sufletului nostru

Comentariu al lui Carmen - 26 Octombrie 2013: "Redau aici comentariul d-nei Liliana Dumitrache, marea noastra soprana si profesor de canto, la o relativ recenta postare a mea despre deschiderea stagiunii Operei Nationale. Sa ascultam cuvintul profesionistului, care ne onoreaza ; 
''Stimata d-na Caragiu, ati ales o inregistrare elocventa. Eu am ascultat recent o inregistrare cu Aida. Am admirat din nou tehnica desavirsitaamarelui tenor. El a aplicat in cint tehnica vocala supranumita l affondo, o tehnica mai aparte,fundamentata din punct de vedere practic in China,o metoda cu o istorie alambicata, pe care personal o consider chiar amuzanta. Tita Ruffo, Luisa Tetrasini, Aureliano Pertile, Saliapin au sustinut-o. Aceasta tehnica a fost practicata si de Caruso, Mario del Monaco, Corelli, sub indrumarea profesorului Arturo Melocchi. El a fost unicul posesor italian al metodei. Celebritatea celor trei interpreti a si impus-o. Merita, cred, sa vorbim mai pe larg despre acest subiect. In aria Celleste Aida, Corelli reuseste sa interpreteze finalul in conformitate cu indicatiile din partitura verdiana - si bemol 2 in piano. Este un moment muzical de mare dificultate, de aceea, nu-l poate realiza oricine. Pe fb, am detaliat. Pe 17 octombrie, voi fi alaturi de dvs. si voi audia si eu E lucevan le stelle. Agreez ideea. Va multumesc pentru gindul bun si pentru invitatie.Sunt onorata.'' 
Noi suntem onorati,d-na profesor Liliana Dumitrache. Initierea in tainele vocalitatii e un pas urias inainte in procesul cultivarii sufletului.Cu VIBRATIA FRUMOASA incepe insasi viata. Derapajele entropiei, inerente chiar psihologiei noastre de moment, isi afla un antidot ideal in ascultarea muzicii, cea care face din infinita nuantare principiu de viata. Stiinta crescendo-ului si a diminuendo-ului poate fi extrapolata din muzica la viatanoastra practica. Mahler vorbeade legile sfinte ale dinamicii si ale ritmului interior. Se plingeade interpretii care atunci cind vad un crescendo, cinta imediat tare si grabesc ritmul, iar la un diminuendo trec in piano si incetinesc ritmul. In zadar,spunea MAHLER, cauti gradatiile, un mezzo-forte, forte, fortissimo sau piano, pianissimo, pianissisimo...Ei, in opera, Corelli a fost un maestru al acestor trairi de nuanta.Nu zic ca numai el. Dar el a excelat. A devenit un arhetip in arta lirica, pe care, dupa cum a afirmat, o vedea inseparabila de miscarea gestual-dramatica, de teatru. Sunetul frumos e un alt CORP al sufletului nostru, al fiintei noastre din launtru, astfel incit organicitatea, supletea, stralucirea, elasticitatea, dinamica armonica, musculatura lui interna, toate aceste caracteristici ale sunetului muzical alcatuiesc proiectia cea mai fidela a miscarii partii noastre launtrice, acordate la idealul formei nedecadente. Prin muzica,realitatea se REALIZEAZA. Realitatea nu este inca reala; realitatea se realizeaza prin expresivitate...Corelli a avut parte de favoarea unica de a se naste cu un chip pe masura muzicii si cu o voce pe masura chipului. A existat un acord sublim intre el si el insusi...Din momentul in care aceasta frumusete deplina a atins vederea si inima receptorului, din acel moment ea a fost impartasita si a devenit a tuturor. Corelli a vorbit adesea de unul din maestrii sai, tenorul Giacomo Lauri-Volpi. De la el a deprins lumina vibratiei sunetului,care-i o lumina, zice, din sunet, nu de dupa sunet. Un interviu cu Corelli pe acest subiect poate fi urmarit pe you tube-Corelli talks about Lauri-Volpi. [ http://www.youtube.com/watch?v=MeDI-PASTeU ; http://www.youtube.com/watch?v=oXZ3VjjkhkU ; http://www.youtube.com/watch?v=cmrPwN1WgnI ] Sper sa nu fi gresit.

May 17, 2015

Yes! WE CARE! 16 Mai 2015 - International protest against animal cruelty in Bucharest - Romania and other European cities

Yes! WE CARE! 16 Mai 2015, BUCHAREST
Surse: Dadau Andra Andreea si Grupul Social pentru Apararea Drepturilor Animalelor -  A.D.A (respectiv), Facebook

Mai mult la Grupul Social pentru Apararea Drepturilor Animalelor -  A.D.A



Yes! WE CARE! 4 - Pta Victoriei!
Yes! WE CARE! 4 - Pta Victoriei!
Posted by Dadau Andra Andreea on Saturday, May 16, 2015


Legende ale blues-ului: Mike Bloomfield "WDIA" & remembering B.B. King



via Sweet Blues: A film about Mike Bloomfield - Facebook
" If You Love These Blues Play them as You Please " LP 1975 
Vogue, June 1968 (Electric Flag) "With brass, we sound like a whole church full of people singing together. I love it. I feel just like B.B. King."

May 15, 2015

RIP B.B. King (1925-2015), blues legend

<< B.B. King (born Riley B. King; September 16, 1925 – May 14, 2015) was an American blues musician, singer, songwriter, and guitarist. Rolling Stone magazine ranked him at No. 6 on its 2011 list of the 100 greatest guitarists of all time (previously ranked No. 3 in the 2003 edition of the same list), and he was ranked No. 17 in Gibson's "Top 50 Guitarists of All Time". According to Edward M. Komara, King "introduced a sophisticated style of soloing based on fluid string bending and shimmering vibrato that would influence virtually every electric blues guitarist that followed."King was inducted into the Rock and Roll Hall of Fame in 1987. King was also inducted into 2014 class of the R&B Music Hall of Fame. He is considered one of the most influential blues musicians of all time, earning the nickname "The King of Blues", and one of the "Three Kings of the Blues Guitar" (along with Albert King and Freddie King). King is also known for performing tirelessly throughout his musical career, appearing at 250–300 concerts per year until his seventies. In 1956 it was noted that he appeared at 342 shows. King continued to appear at 100 shows a year through the end of his career. Over the years, King has developed one of the world's most identifiable guitar styles. He borrowed from Blind Lemon Jefferson, T-Bone Walker and others, integrating his precise and complex vocal-like string bends and his left hand vibrato, both of which have become indispensable components of rock guitarists' vocabulary. His economy and phrasing has been a model for thousands of players. King has mixed blues, jazz, swing, mainstream pop and jump into a unique sound. In King's words, "When I sing, I play in my mind; the minute I stop singing orally, I start to sing by playing Lucille.">> Cf. Wikipedia - B.B. King

Carmen Elena Caragiu (1965-2015) - O particula de suflet, granita eluziva dintre insufletit si neinsufletit...


Carmen scria, pe 7 Septembrie 2013: 

“RASPUNS la comentariul d-lui Buciu Petre: Problema pe care eu o vizasem e de alta natura si are alt sens, decit se poate intelege. Face parte dintr-un text mai amplu decit acel fragment incizat descurtul dvs. comentariu (multumesc, oricum) care fireste nu comporta noi comentarii, pt. ca tot ce spuneti in sine e evident, iar evidenta nu reclama sublinieri. Daca as fi vrut sa spun numai ce banuiti ca am vrut sa spun,chiar nu merita comentat. Problema e realmente alta. Ea tine de esenta unui comportament care ia forma motivatiei acelui comportament. De pilda, intelegerea motivatiei jocului la om si la animalepoate fi diferita, dovada in acest sens fiind diferitele moduri de a filozofa asupra jocului, unii-biologi, chiar-afirmind ca o data cu placerea jocului, a extravagantei diversiuni, incep cultura si omul, altii socotind dimpotriva ca in timp ce la animal jocul reprezinta un mecanism biologic de descarcare a energiei in exces, in cazul omului jocul e deja creatie, punerea in miscare a fortelor imaginarului. Diferenta dintre perceptia pasiva (ca o imprimare) si imaginatia care nu mai e un simplu proces primar, ci un proces secundar, implicind mai mult activitatea subiectului si generarea noului reprezinta un aspect importantcare face nu doar deliciul etologiei, dar tinde mai ales astazi sa devina un motor de cautare in oceanul de stiinte ale observatiei, cu conditia sa ne infrinam tendinta - vetusta, dupa parerea mea, de a ridiculiza aceasta sintagma, ma refer la stiintele observatiei, in care la prima vedere toate par amestecate ca intr o ciorba, nu? Totusi, numai daca ne gindim ca P. Suppes de la Stanford a exprimat convingerea ca psihologia e o stiinta la fel de fundamentala ca fizica, de aici putem concede ideii ca o ciorba isi merita numele, daca-i buna... Incercind sa descrie fenomenul constiintei, in specificitatea sa, o serie de filozofi si teologi, deopotriva, au vazut in acesta o miscare entuziasta de transcendere a nevoii. (Fara entuziasm, fara motivatie, care sa sustina ascensiunea psihica intr-un sens neasteptat, greu putem vorbi de energie proprie constiintei)). Cind sistemul nervos se odihneste si nu mai e impins de nevoie sa actioneze, ce se intimpla atunci?? Nimic, ar zice unii. Adevarul e ca fiinta vie actioneaza altfel, invatindu-se sa guste dintr o libertate imaginara, daca i s-a facut loc fie si pe moment intr-un univers cu textura ludica, flexibila,vorba lui Einstein, un univers virtual, dar psihic actual, ce scapa presiunii nevoii. Imprevizibilul de care vorbeati nu mi se pare o notiune potrivita, in orice caz, nu, suficienta, pentru a indexa cu ea notiunea de constiinta. De ce? Sa ne gindim doar la faptul ca in microcosmosul viu se petrec cele mai imprevizibile, cele mai neasteptate miscari,dar ele tin in principal de un mod de manifestare fizic, sau biofizic, propriu mecanismelor de adaptare si de supravietuire. Aceste manifestari depasesc cu mult intentia interioara, daca putem vorbi de asa ceva, oricum, Leibniz a putut si el pare ca reintra in actualitate. Daca ati studiat biologia, stiti ca strategia in atac si in aparare pe care o desfasoara virusii-subiect gramatical, mai mult decit logic-, sau bacteriile intrece imaginatia omului, prin gradul de inventivitate, de versatilitate a acestor masinarii de viata, ce se afla la originea bionicii la mare cautare astazi. Urmarind scene din viata bacteriilor, asistam la adevarate manevre subtile de lupta, unele din ele binecunoscute din istoria belicoasa a spetei umane, cum sunt: furtul identitatii(genetice), ascunderea propriei identitati, reusita calului troian, deruta, simularea pozitiei de invins, replieri ultrasinuoase,,in fisierul unor curbe mari de timp,din care Monte Cristo va iesi si se va intoarce, revenind in forta, pentru a invinge.Ce sa spunem despre toate acestea/////? Exista un subiect care face toate acestea? Din punctul de vedere al filozofiei motivatiei, nu e de ignorat faptul ca operatii precum cele mai sus mentionate sunt automate si se petrec la viteza fulminanta a instinctului, ele nefiind rodul premeditarii. Nu le putem pune in legatura cu un fel de cvasiconstiinta, pentru ca minusculul virus actioneaza, mai bine zis e actionat la o viteza de reactie care practic nu poate fi constientizata, asumata din interior intr-un fel sau altul. Problema a lamurit-o Eddington, cel care a spus ca viteza masinatiunilor fizice scapa categoric prinderii ei in 'durata psihica', indiferent de care-i fiinta, vietatea la care ne referim. Viteza la care se desfasoara operatiunea masinala e exterioara constiintei. Nu virusul se misca imprevizibil-ar insemna sa antropomorfizam excesiv-, ci masina virala, operatiunea. Withehead afirmase la rindul lui ca aceasta nu incape in ceea ce el numea sense-perception. Din perspectiva fizicii mai noi, insa, mitul mecanicismului de la ultimul nivel se cam spulbera.si el... Un poet a zis, interesant: ATOMUL E FOARTE LENT INAUNTRU SI FOARTE RAPID IN AFARA... La acest nivel, e cam dificil sa adoptam perspectiva behaviorista, ce deduce psihologia din comportament. Observatia devine cu adevarat relevanta atunci cind incetam sa avem de a face cu spectaculozitatea unor fenomene microobservabile, in schimb, suntem in contact cu o situatie superioara, marcata de unitatea dintre comportament si psihologie, dintre un corp si o manifestare care pot fi asumate de un psihic, atunci cind psihologia poate fi dedusa din comportament, cind animalul invata sa recunoasca o figura, chiar de alta specie, sa se recunoasca in ea, sa o lectureze silabisind fiori noi si experimentind curenti de entuziasm cvasiuman. In acest caz, spuneam, comportamentul se inscrie clar in sfera duratei perceptiei, el poate fi procesat din interior.. Semnalul automat declansator de reactii tinde sa se transforme in semn declansator de raspuns. Jagadish Chandra Bose a dovedit ca plantele insele au senzatii durabile, rumegind stimulii exteriori si digerindu-i cu fermentii timpului launtric. Ele au memorie afectiva, au capocitatea de a recunoaste identicul si de a pastra legaturi de memorie cu entitati de alta specie,ceea ce sugereaza deja o motivatie gratuita, diferita de stringenta cu care nevoia primara impinge la actiune, ca un bici. Plantele au preferinte muzicale, muzica fiind cea mai abstracta arta. In acelasi sens, Thomas Mann si-a extins generoasele si tragicele meditatii asupra coacervatelor, in rind cu radiolarii, vazind in ele motivatia prefigurativa, raportata la straniile formatiuni biosimulative. Ele simuleaza forme si miscari de viata cu uimitoare precizie, incit par vii. Concluzia lui Mann este ca omul traseaza cu prea mare duritate granita dintre insufletit si neinsufletit.
Citeva dintre concluziile care se impun sunt urmatoarele: putem vorbi de o crestere psihica posibila mai ales in cazulunor vietuitoare ce interactioneaza constant cu omul si prin medierea acestui raport interspecific, si cu reprezentantii altor specii,care de regula nu se regaseau ca prieteni in fisierul intraspecifitatii bio-genetice. Elocvente in acest sens sunt clipuri ca: Pisica si papagal prieteni, papagal cacadu hraneste ciinele in gura, prietenie adevarata intre om si leu, papagal dansator-un fan special al lui Michael Jackson, Papagal cinta His Heart Out etc.Cercetatori de la Harvard, Baltimore si de la Inst. Max Plank s-au referit, se stie, la calitatile unice si la rezultatele uimitoare pe care le au anumite specii, printre care papagalii australieni cacadu, sau cei din rasa marele gri african. S-a precizat faptul ca ei nu imita mecanic, cum s-ar putea crede, ci chiar inteleg ceva. Aceasta performanta psihica e corelata cu depasirea stadiului de inchistare animalica,cu iesirea din sine. Constiinta inseamna a-l vedea pe celalalt, a da un spectacol pt.el, a genera intentionat situatii de feed-back afectiv,a face ceva pt.o fiinta, in favoarea ei. Cu asta se masoara constiinta.Si ce mai zic cercetatorii///? Pasarile par ca inteleg structura fizica a unei provbleme,sunt sensibile la modul cum obiectele interactioneaza si pot invata sa progreseze spre un obiectiv indepartat, fara a fi recompensate pas cu pas. De obicei,conditia invatarii la animal e recompensarea metronomica. Aceste cazuri de exceptie sunt relevante pt. posibilitatile naturii, atunci cind o privim de sus in jos, nu dintr-un punct oarecare, comun tuturor. Pe masura ce urcam pe o ipotetica scara a vietuitoarelor, spre capacitatile lor superioare, ludicul se descopera a fi un raport afectiv cu formele, cu corpurile, cu spatiul si obiectele din el, care toate si-au incetinit viteza , pentru a intra in durata psihica. Spiritul ia seama de exterior, de celalalt, invata sa observe. Cum invata Dr.Quantum, actul observatiei determina colapsul functiei de unda, nasterea particulei. In cazul de fata, o particula de suflet.

May 14, 2015

16 MAI 2015 - protest international impotriva uciderii în masă a câinilor fără stăpân și fraudării banului public

PENTRU CRIMA SI HOTIE, NOI VA VREM LA PUSCARIE!  

Sute de mii de caini maltratati si omorati intr-un singur an, zeci de milioane de euro cheltuite prin firme de casa, iar mecanismul crimei si al hotiei continua. Autoritatile nu incurajeaza adoptiile si sterilizarea, ci crima si hotia. Detalii AICI.

May 10, 2015

Recuperari Carmen Caragiu (1965-2015): Regatul tainic al plantelor si arebescurile muzicii

Comentariu la "Grieg: Peace of the Woods" - 26 Septembrie 2014.
"Regatul tainic al plantelor se priveste ca intr-o oglinda in arabescurile muzicii...Gratia sonora evoca cel mai mult imaginea plantelor, fiinte tainice, a caror tacere musteste de energia miscarii nevazute. Iar muzica se vrea a fi o privire in nevazut, in universurile potentiale... "
si mai jos,
"E tacerea facuta auzita...."

Una dintre cartile preferate ale lui Carmen a fost Viata Secreta a Plantelor  ("acest popor imens si necunoscut" - analizat fascinant de autorii Peter Tompkins si Christopher Bird).

Recuperari Carmen Caragiu (1965-2015): Despre Corelli

Despre Corelli

Frumusețe pură... N-ar fi suficient, dacă n-ar fi pusă în valoare de talent. Spiritul trebuie să se ridice la înălțimea frumuseții, nu să fie mai prejos de ea. În cântul frumuseții, spiritul este principiul variațiunii.

Carmen Caragiu (1965-2015)

Consemnare de Florin Caragiu

May 9, 2015

Recuperari Carmen Caragiu (1965-2015): Cu soarele-n ochi

Unul din suita de poeme scrise de Carmen, publicate în hindi, parțial traduse și publicate în română, dedicate nuvelelor lui Thomas Mann, care are o imagine a lui preferată: ,,privire ridicată și ținută așa cât mai mult, cu soarele-n ochi”... Acum am găsit poemul cerut de dvs. Se intitulează chiar așa: „Cu soarele-n ochi”. Îl transcriu în format indian, cu bare. ,,Verde crud și pantă lină / Și privire fără vină... / Cine-mi caută pricină, / Calea dă să mi-o ațină ? /////// Cine-mi sare drept în față / Ca un vânător din ceață / Și cu raze de deochi / Săgetându-mă în ochi?.... //////// Cine mă împinge-alene / Să m-ascund de după gene? / Să-mi întorc obrazul meu / Ca un scut, rotit mereu... /////// Soarele pe urma mea / Zice: Dă-mi privirea ta. / El, arcaș și împărat / Se strecoară la vânat.... /////// Vrea să cat în ochii lui, / Să cad pradă dorului, / Dorului cu fața trasă, / Cu pupila cât o ață. /////// Ca frumoasa Siegelinde, / Să trăiesc cu el în minte... / Tot cu soarele în plâns / Și cu lacrima-n surâs”. Personal, eu ador acest poem. De la domnul Ravi Chandrashekar, căruia îi mulțumesc nespus! (text primit de la d-na profesoară Liliana Dumitrache) 

Consemnat de Florin Caragiu

Recuperari Carmen Caragiu (1965-2015): Despre conștiința estetică

JUDECATA estetică nu e un lucru simplu. Cei mai superficiali cred că e suficient să-ți placă un lucru și că un simplu like e răspunsul cuvenit să fie dat unui fenomen extrem de complicat, cum e cel estetic, care mută radical motivațiile și direcția asociațiilor psihice, psiho-kinetice, valorice etc. Și pisicii mele îi place muzica, pe care o ascultă ce o ascultă, după care fuge la treaba ei, fără să se mai uite în urmă. În critica literară, Jean Pierre Richards a vorbit despre tematismul senzațiilor, arătând că senzațiile sunt teme, ele conțin informații prețioase despre spațiu, timp, durată, textură a spațiului, a timpului, despre raporturi între elemente și idei. Senzația așa cum o valorifică arta nu-i un semnal, cum ar fi, să spunem, strigătul de împerechere, lipsit de valoare în sine, menit fiind, în schimb, doar unui rol utilitar. Senzațiile în artă, dimpotrivă, sunt condensuri de asociații psiho-ideatice, puneri în abisal ale intelectului creator, nous poietikos. Ele reclamă contemplație, analiză, comment. De aici, necesitatea existenței specialiștilor, profesioniștilor lecturii. Like-urile pe bandă rulantă în fața unei opere de artă reprezintă un fenomen de masă, un mod de reacție primară, neaprofundată, din care nu rămâi până la urmă cu nimic, pentru că senzația că îți place ceva e extrem de superfluă în sine, se evaporă repede, riscând să fie confundată repede cu orice alt tip de plăcere. Pentru a preveni această devalorizare regretabilă, există conștiința analitică estetică. Ea e singura capabilă să discearnă diferența specifică și să reflecteze asupra singularităților și mesajului lor. Arta e prin excelență spațiul de manifestare al reacțiilor SINGULARE, deviate de la standardul psihologic al răspunsurilor comune date în procesul interacțiunii noastre cu lumea înconjurătoare. În artă se pune accentul pe CUM reacționăm, pe CUM procesăm informația, iar acest CUM nu-i deloc, cum s-ar putea crede, un alt mod al aceluiași CE, ci până la urmă reprezintă un alt CE. Psihologia artistică, s-a spus, este una producătoare, nu re-producătoare de realitate. Are un caracter creativ, constituant, nu mimetic și pasiv, în raport cu realul.

Carmen Caragiu (1965-2015)
Consemnat de Florin Caragiu

Recuperari Carmen Caragiu (1965-2015): Despre metasenzația artistică și trăirea estetică a unui fapt de viață sau de moarte

„Melancholia” de Petre Buciu, vecinul nostru de facebook. O compoziție interesantă pentru un începător. Sunt demne de reținut valorificarea eterogenității timbrale și dezvoltarea prin variațiuni care excelează prin climaxul decliv, un fel de crescendo în jos, suflat prin alamă cu cel mai grav acroșeu. Eterogenitatea timbrală e pusă în valoare prin faptul că peisajul vocii orchestrale, cu aspect de pânză di...fuză, evanescentă, e secționat de suflul aspru al alamei, ce trage o falie adâncă în corpul sonor suplu și visător al corzilor ce cântă la unison. Această secțiune de arteră centrală dă drumul la sângele melancoliei, care inundă totul, fără să murdărească nimic... Timbral, efectiv, se creează o culoare de contrast impresionant, un roșu întunecat ce lovește ochiul interior, dar care nu tulbură vederea. Muzica valorifică maiestatea fie și tragică a tempoului lent, amplitudinile mari, îmbrățișările prin evocare, și știm că evocarea înseamnă o paradoxală îmbrățișare a morții, a trecutului. În artă, stupoarea melancolică marchează simultan înghețul și dezghețul viziunii. Trecutul e în noi punctul mort, locul cel mai sterp al ființei, spunea Beethoven cel din facsimile. Aici trebuie însămânțată muzica, picătura miraculoasă a sunetului, sentimentul tonal. Nu există artă acolo unde nu există perspectivă inversă, înaintare cu fața spre ce se află înapoi. Durata sunetului muzical nu exprimă timpul, ci ieșirea din timp. A ține sunetul în durată înseamnă a trece prin moarte, concluziona același Beethoven, tot el afirmând că a executa o rotire completă înseamnă a te abandona. A te abandona înseamnă a părăsi logica luptei. A părăsi logica luptei - ceea ce nu-i un act de voință, ci de grație, arta însăși fiind grație - înseamnă a trăi indefinit, nu a muri, moartea fiind totuna cu viața condiționată. Vedem, dar, că sângele e liber să țâșnească, înțelegem că muzica ne ține în viață cu venele deschise, cu fiori reci pe pielița mâinii, și totodată că timpul de coagulare dispare, pentru că nu exista un sfârșit în curgerea înainte a muzicii, asemănătoare cu o curbură infinită. Să fim atenți cum înțelegem valoarea melancoliei ce saturează de frumusețe arta, să nu-i psihologizăm prea mult sensul. Ca estetician, dar nu mai puțin ca om, mă văd obligată să atrag atenția în acest sens. Arta depășește lumea senzațiilor psihologice așa cum le cunoaștem, și toți esteticienii responsabili nu încetează să opună emoția psihologică emoției estetice. Melancolia motivată extraestetic nici n-ar putea produce acel efect înfiorător de delăsare gravă pe care ni l-a transmis această bucată, Melancholia. Psihologii spun vrute și nevrute. În artă te adaptezi simultan la viață și la moarte, nu mai poate fi vorba de un răspuns negociat dat necesității sociale... Asistăm la un cu totul alt fenomen. Cu adevărat singura zonă a psihicului în care se poate cultiva tristețea este zona estetică. Prin recursul la distanțarea afectivă estetică, care în muzică, de pildă, ia forma temporizării și a legănării, prin care timpul săgeată e frânt, prin contemplație - fericită și îndurerată totodată - devine posibilă trăirea pozitivă a durerii, pe înțelesul oricui, melo-drama..., de ce n-am zice și așa. Putem caracteriza emoția imanentă artei ca fiind o senzație devenită „senzație a senzației”, plăcere a durerii, în virtutea unei detașări și totodată înălțări contemplative, denumind-o, pe drept cuvânt, „metasenzație”; „metasenzația”, a cărei existență absolut dezirabilă și controlabilă expresiv în cele mai fine amănunte nu mai cunoaște deloc minusurile și plusurile, maniile și depresiile, inhibițiile și compensațiile, într-un cuvânt: stările de conflict brut, specifice psihologiei extraestetice impure. Nu rezoluția psihologiei, imposibilă, în cele mai multe cazuri, ci rezoluția melo-armoniei posibilă practic în orice tonalitate afectivă - după cum muzica e liberă să-și trăiască „postludiul” în orice mod sau tonalitate, care poate deveni tonalitatea fundamentală, majoră sau minoră, tristă sau veselă, exaltată sau depresivă, este prioritar reprezentativă conceptual pentru a evidenția, cu specificul ei unic, trăirea estetică a unui fapt de viață sau de moarte. Aceasta a însemnat, în esență, abolirea contradicțiilor existențiale, a „marșa” funebru și bacovian... „În cele mai dulci cântece se deapănă cele mai triste gânduri”... Reușind să fie o rezoluție afectivă în toate tonalitățile, pozitive și negative, arta ne poate elibera astfel afectivitatea în chip exhaustiv și mistic. Muzica ambientală audiată cu această ocazie mi se pare excelentă pentru a ilustra, într-un eventual audiobook, poezia lui Mircea Ivănescu, poet nepereche. Îmi pare bine că d-na Liliana Dumitrache și-a dat like-ul pentru tânărul pasionat de tainele compoziției.

Carmen Caragiu (1965-2015) 

Consemnat de Florin Caragiu