In Romania, problema [plagiatelor si nu numai] tine de o educatie morala care trebuie sa fie sustinuta de o societate cu valori corespunzatoare. Nu-ti insusi munca altuia, nu fura, nu plagia ar trebui sa functioneze ca un automatism.
Nu e cazul la noi in Romania (absolut ma consider roman si european, de aceea spun "la noi"), cred ca din motive istorice. Nu vad nicio solutie, poate peste o generatie, poate mai mult, va fi altfel.
Altfel, cu lucrarile doctorale care sa "revolutioneze domeniul", alea sint putine si in US! De exemplu, sute de universitati din America sint mai bine ranked ca cele din Romania, si totusi chiar si in aceste intitutii foarte putini studenti doctorali revolutioneaza ariile respective! In cele mai multe cazuri e suficient ca comisia doctorala sa vada resultate noi fie publicate deja, sau acceptate, sau sa vada rezultate noi care sint "evident publicabile" in judecata comisiei.
Mai e ceva care nu prea se spune in Romania, iar in America se implica dar nu se accentueaza atit de des cit ar trebui: doctoratul este un INCEPUT! Dupa doctorat ar trebui sa urmeze o cercetare mai profunda. Pe
undeva PhD-ul te pune intr-un "limbo" - trebuie sa te validezi. Nu pentru un CV ci pentru constiinta atingerii unei mai depline realizari profesionale. Creind
si obtinind rezultate notabile intr-o arie diferita decit cea a
PhD-ului. In Romania PhD-ul este adesea vazut ca "punctul omega", ajungi
acolo si esti un "made man" - si asta incurajeaza implicit plagiatul (e ca in mafie: pentru a ajunge "made man", se "calca peste cadavre").
De fapt: ai PhD? Inseamna ca ti-ai demonstrat abilitatea sa creezi si sa cercetezi, ceea ce inseamna ca ulterior doctoratului este mult de lucru. Poate fi un postdoc. Poate fi o lucrare publicata (research monograph) in dezvolti o idee noua care te captiveaza si care ii captiveaza si pe colegi (peers).
Asta le-am zic la "incoming faculty", in calitate de department chair (sau, mai nou, "program lead"): trebuie sa faci ceva nou "research-wise" de care sa fi mindru.
