August 30, 2008

O vizita in Kansas

Vizitand pagina Misiunii Ortodoxe Sfanta Maria Magdalena din Manhattan, Kansas, vom descoperi ca subdiacon (ipodiacon) si webmaster pe Prof. David N. Yetter (Kansas State University). Pentru cei cat de cat familiari cu teoria nodurilor, "Y"-ul din "HOMFLY Polynomial" este o initiala pentru Prof. Yetter (iar romanii stiu, desigur, ca "O"-ul din "HOMFLY" este o initiala pentru Prof. Adrian Ocneanu de la Penn State). Cecetator de marca in domenii ca topologia cuantica, teoria nodurilor si teoria categoriilor (citeva carti pe amazon.com se pot gasi aici), Prof. Yetter este in acelasi timp indrumator pentru OCF-ul ("Orthodox Christian Fellowship") de la Kansas State.

Essence, energies and the uncreated light...

A few paragraphs about Hesychasm, pointing towards the distinction made in the Eastern Orthodox tradition, between the essence and energies of God. Any serious dialogue between Orthodox theology and science must incorporate in a significant way this theological position.

[St. Gregory Palamas] was initially asked by his fellow monks on Mount Athos to defend them from the charges of Barlaam. Barlaam believed that philosophers had better knowledge of God than did the prophets, and he valued education and learning more than contemplative prayer. [...] Contrary to Barlaam, Gregory asserted that the prophets in fact had greater knowledge of God, because they had actually seen or heard God himself. Addressing the question of how it is possible for humans to have knowledge of a transcendent and unknowable God, he drew a distinction between knowing God in his essence (in Greek, ουσία) and knowing God in his energies (in Greek, ενέργειαι). He maintained the Orthodox doctrine that it remains impossible to know God in his essence (God in himself), but possible to know God in his energies (to know what God does, and who he is in relation to the creation and to man), as God reveals himself to humanity. In doing so, he made reference to the Cappadocian Fathers and other early Christian writers.


Icon of the Transfiguration (15th century, Novgorod)

Gregory further asserted that when the Apostles Peter, James and John witnessed the Transfiguration of Jesus Christ on Mount Tabor, that they were in fact seeing the uncreated light of God; and that it is possible for others to be granted to see that same uncreated light of God with the help of repentance, spiritual discipline and contemplative prayer, although not in any automatic or mechanistic fashion.

He continually stressed the Biblical vision of the human person as a united whole, both body and soul. Thus, he argued that the physical side of hesychastic prayer was an integral part of the contemplative monastic way, and that the claim by some of the monks of seeing the uncreated light was indeed legitimate. Like St. Simeon the New Theologian, he also laid great stress in his spiritual teaching on the vision of the divine light.

Source: the OrthodoxWiki article on St. Gregory Palamas.

August 26, 2008

Alexander Solzhenitsyn (December 11, 1918 – August 3, 2008)



"It is not because the truth is too difficult to see that we make mistakes. It may even lie on the surface; but we make mistakes because the easiest and most comfortable course for us is to seek insight where it accords with our emotions — especially selfish ones." (Alexander Solzhenitsyn, "Peace and Violence" - 1973)

August 25, 2008

ratiuni seminale si loghii creatiei

In articolul sau "Cosmologia autonoma si cosmologia teonoma", Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu aduce in discutie importanta diferenta dintre "ratiunile seminale" ce apar in teologia Fericitului Augustin si "loghii creatiei" ce apar in teologia Sfantului Maxim Marturisitorul.

"asa dupa cum in seminte se gaseste invizibil tot ce
va
constitui apoi arborele,tot astfel, lumea contine
in ea
insasi tot ce avea sa se manifeste mai tarziu,
nu numai
cerul cu soarele, luna cu stelele, ci si alte
fiinte pe
care Dumnezeu le-a produs in potenta ca
intr-o cauza a lor"
(Fericitul Augustin)

In teologia augustiniana, "ratiunile seminale" sunt "cauze secunde care se in­terpun intre creatura si Creator", care conduc la ceea ce autorul numeste "cosmologie autonoma". Desi, in intelegerea initiala, "ordinea supranaturala nu era considerata ca fiind opusa ordinii naturale, dimpotriva, avea rolul sa contribuie prin gratia divina la perfectionarea naturii", cu timpul aceasta idee de autonomie de provenienta crestina s-a transformat intr-o "autonomie secularizata", care "considera orice interventie a ordinii supranaturale in ordinea naturala ca o violare ale acesteia", ajungandu-se in cele din urma fie la exilarea lui Dumnezeu intr-o lume de abstractiuni, fie la negarea existentei lui Dumnezeu.

In contrast, teologia rasariteana, articulata de Sfantul Maxim Marturisitorul nu vorbeste de ratiuni seminale create care functioneaza in autonomie si independenta fata de Dumnezeu, ci de ratiuni necreate - loghii creatiei - puse in miscare de Duhul Sfant, si centrate in Ratiunea suprema sau Logos-ul prin care toate s-au facut. In ceea ce autorul numeste "cosmologia teonoma" a Sfantului Maxim Marturisitorul, "Logosul cunoaste ratiunile tuturor lucrurilor inainte de facerea lor, fiindca in timp ce Creatorul exista pururea in mod actual, fiecare creatura isi primeste existenta ei la timpul potrivit, trecand din starea de potenta in starea de act atunci cand voieste Ziditorul":

"Caci in El (Logosul sau Ratiunea suprema) sunt fixate ferm
ratiunile tuturor
si despre aceste ratiuni se spune ca El le
cunoaste pe toate inainte de facerea
lor, in insusi adevarul
lor, ca pe unele ce sunt toate in El si la El, chiar daca toate
acestea, cele ce sunt si cele ce vor fi, nu au fost aduse la
existenta odata cu ratiunile
lor, sau de cand sunt cunoscute
de Dumnezeu, ci fiecare isi primeste existenta
efectiva si
de sine la timpul potrivit, dupa intelepciunea Creatorului,
fiind create
conform cu ratiunile lor. Fiindca Creatorul exista
pururea in mod actual, pe cand
creaturile exista in potenta,
dar actuale inca nu." (Sf. Maxim Marturisitorul)

Dupa cum remarca autorul, la Sfantul Maxim Marturisitorul, trecerea de la potenta la act a ratiunilor creatiei nu se face "in mod autonom si independent", ci este vorba de o actualizare facuta "prin vointa Logos-ului divin". Aceasta face, considera autorul, ca teologia loghilor creatiei dezvoltata de Sfantul Maxim sa depaseasca controversa moderna "creationism-evolutionism", "in favoarea unei creatii continue a tuturor lucrurilor din univers, controlata de Logosul divin, ca Ratiune Suprema, care isi are punctul ei de plecare in creatia initiala (creatio originalis) si se va incununa cu creatia finala (creatio finalis), la Parusia Domnului, prin aparitia unui cer nou si a unui pamant nou, adica cu transfigurarea intregii creatii in Hristos". Avem deci de a face cu "doua cosmo­logii, doua destine, una autonoma, care duce la secula­rizare, si alta teonoma, care se incununeaza cu transfigu­rarea".

August 23, 2008

Logosul, loghii creatiei si urcusul nesfarsit in Hristos

"Ai arătat, Sfinte Maxim, că Dumnezeu a creat zidirea cea văzută şi nevăzută din nimic, prin bunăvoinţa Sa, şi sufletele deodată cu corpurile, după raţiunile subzistând în El dinainte de veacuri. Iar unirea raţiunilor proprii de creaţie cu loghii divini este însuşi urcuşul nesfârşit în Hristos spre veşnica împărtăşire de iubire."(Acatistul Sfantului Maxim Marturisitorul, Icosul 9)

(NGC 1414 imaged by the Hubble Space Telescope)


NOTA. Remarcam o dimensiune euharistica a loghilor creatiei - scantei (temeiuri eterne, ratiuni, principii interioare, ganduri dumnezeiesti, intelesuri spirituale) divine reprezentand imanenta "locuire/intrupare" a Logosului in ratiunile de creatie. Aceasta locuire isi are radacina in vointa si iubirea divina (loghii sunt "puteri creatoare volitive ale lui Dumnezeu, care implica gandirea modelelor" si care "desi sunt eterne, nu tin de natura Lui, ci sunt expresia vointei Lui", cf. Sf. Maxim Marturisitorul, Ambigua, citat in [1]), si se poate intelege ca reprezentare cosmologica a tainei Intruparii, ca temei al rationalitatii cosmosului, al inteligibilitatii sale (de catre fiinta umana, creata dupa Chipul si Asemanarea lui Dumnezeu) si, in ultima instanta, al trasaturilor antropice ale universului. Privitor la relatia dintre Logos si loghii creatiei, este interesant de mentionat aici "modelul circular" al Sfantului Maxim Marturisitorul ("Patru Sute de Cugetari Teologice", Suta a Doua, #4): "Prin analogie cu centrul unui cerc, care poate fi privit ca sursa indivizibila a tuturor razelor cercului, tot asa, un simplu si indivizibil act de cunoastere spirituala face ca persoana vrednica de unire cu Dumnezeu sa perceapa esentele interioare ale lucrurilor create (loghii creatiei) ca pre-existand in Dumnezeu". Deci daca centrul cercului ar simboliza Logos-ul, am putea spune ca punctele cercului ar simboliza loghii creatiei.

Apofatic si catafatic

Urmatorul fragment din articolul "Sfinţenie şi Vederea lui Dumnezeu", scris de Pr. Andrew Louth (Department of Theology and Religion, Durham University) , este preluat de la blogul revistei Sinapsa. Traducerea lui Florin Caragiu a aparut in numarul 2/2008 al Sinapsei.

În veacul al VII-lea, Sfântul Maxim Mărturisitorul cugeta adesea la evenimentul Schimbării la Faţă. El folosea limbajul dionisian al teologiei apofatice şi catafatice spre a tâlcui taina. Lumina care iradiază din trupul şi veşmintele Sale, încât înfăţişarea omenească a lui Hristos devine transparentă faţă de natura dumnezeiască, îi vorbeşte lui Maxim despre transparenţa şi claritatea Scripturii şi creaţiei pentru cei a căror înţelegere a fost curăţită şi pusă în acord cu Hristos, pentru cei capabili să primească lumina lui Hristos: expresia din psalmi „întru lumina Ta vom vedea lumină” (Ps 35 [36], 10) nu este niciodată departe în interpretarea patristică a Transfigurării. Aceasta este latura catafatică, după cum arată Sfântul Maxim, latura afirmativă a Transfigurării. Însă faţa, faţa preschimbată şi strălucitoare ca soarele ne atrage într-o taină dincolo de tot ce putem cuprinde cu înţelegerea, în taina persoanei lui Hristos, Persoana divină care a asumat firea noastră omenească. Faţa lui Hristos – faţă şi persoană sunt acelaşi cuvânt în greceşte: πρόσωπον – vorbeşte despre „ascunzimea proprie a fiinţei Sale [dumnezeieşti]”. Aceasta este întâlnirea faţă-către-faţă cu Hristos, spre care ne atrage toată strălucirea, rămânând însă o taină de nepătruns: contemplăm doar şi suntem pătrunşi de teamă sfântă cu prilejul întâlnirii inefabile, care rămâne dincolo de tot ce ni se descoperă în strălucirea revărsată din trupul şi veşmintele Sale. Sfântul Maxim ne înfăţişează aici un fel de contopire a misticii întunericului întâlnite la Sfântul Grigorie de Nyssa cu o mistică a luminii, pe care Schimbarea la faţă o simbolizează într-un mod mai natural. Lumina Dumnezeirii iradiază din omenitatea creată a lui Hristos şi ne atrage într-o stare în care întregul cosmos ni se descoperă răspândind lumina Dumnezeirii, însă lumina însăşi, dat fiind că este lumina Dumnezeirii necreate, nu poate fi înţeleasă de capacităţile noastre omeneşti: este copleşitoare, un „întuneric strălucitor”, după exprimarea poetului galez Henry Vaughan, o lumină care, adunându-ne în noi înşine, ne atrage în taina insondabilă a realităţii lui Dumnezeu.

Aleator local, simetrii globale

Din punct de vedere tehnic, imaginea de mai jos reprezinta distributia patratelor in corpul finit cu 6241 de elemente. Generata in urma executiei unui mic program MATLAB, imaginea a fost folosita in scop educativ in cadrul unui curs de teoria numerelor si criptografie pe care l-am predat in primavara lui 2008.


















Dar sa lasam partea tehnica la o parte si sa contemplam imaginea in sine, ignorind modul in care a fost generata. Notam simetriile globale ale imaginii. Cu toate acestea, se poate spune ca "local" (sa urmarim partile rezonabil de mici, pozitionate "generic") se comporta aleator...


O varianta in culori obtinuta prin "netezire" (culorile corespund mediilor simbolului lui Legendre pe patrate cu latura 3).



August 22, 2008

Matematica si Isihasm

Revista Sinapsa este o revista de cultura dintr-o perspectiva crestina, publicata de Editura Platytera. Mai jos puteti gasi un fragment introductiv din recenzia tematica pe care am scris-o impreuna cu fratele meu Florin, "Infinit, numire, descoperire - o perihoreza a cunoasterii" - o incursiune in istoria stiintei (aparuta initial in revista Sinapsa Nr. 1/2008).

Putem vedea un exemplu istoric interesant de fertilitate a demersului filosofico-religios pentru creativitatea ştiinţifică în articolul lui Loren Graham şi Jean-Michel Kantor: "A comparison of two cultural approaches to mathematics: France and Russia, 1890-1930" Şcoala rusă de gândire din care făceau parte matematicieni ruşi de prestigiu precum Dmitri Egorov (1869-1931) şi Nikolai Luzin (1883-1950), şi influenţată de prietenul şi colegul lui Luzin, Pavel Florenski (1882-1937) încerca să găsească o cale de ieşire din concepţia despre lume dominantă – seculară, raţionalistă şi pozitivistă. Influenţaţi de o anume familiarizare cu practica isihastă acompaniată de o reflecţie filosofico-religioasă cu privire la "numire", ei au pus accentul în cercetarea ştiinţifică pe libertatea dată omului de a crea obiecte matematice. Teza articolului mai sus menţionat este că "în Franţa cultura raţionalistă şi secularizată predominantă a exercitat o influenţă negativă în ceea ce priveşte acceptarea mulţimilor infinite (în particular, a celor nenumărabile) drept obiecte matematice legitime, în timp ce vederile religioase mistice ale întemeietorilor Şcolii de Matematică Ruseşti au avut o atitudine pozitivă în direcţia unei asemenea acceptări". Ca simptome ale raţionalimului francez în câmpul cercetării matematice, autorii articolului arată că "Lebesgue era strict împotriva folosirii Axiomei Alegerii. Nu mai devreme de 1905 Picard respingea funcţiile discontinue", iar "în 1908 Borel se opunea încă folosirii infiniturilor nenumărabile". "Borel şi alţi matematicieni francezi doreau să păstreze, în cel mai mare grad posibil, întrebările filosofice în afara cadrului matematicii", pe când matematicienii ruşi amintiţi "voiau să integreze abordările filosofice şi religioase în matematică". Graham şi Kantor observă că prin "acceptarea numerelor transfinite drept obiecte matematice legitime" aceşti cercetători, îndeosebi Nikolai Luzin, au stimulat "dezvoltarea funcţiilor de o variabilă reală şi naşterea Şcolii Ruse de Matematică, care a avut o influenţă majoră în matematica veacului al XX-lea".

August 7, 2008

Dimitri Fedorovich Egorov



Dimitri Fedorovich Egorov (1869-1931). Dupa revolutia sovietica a aparat in mod deschis biserica in fata opresiunii suporterilor marxismului. Unul dintre cei mai mari matematicieni rusi din toate timpurile, a fost inlaturat pe motive politice din Societatea de Matematica din Moscova in 1930, dupa ce a fost denuntat ca "reactionar si om al bisericii". A urmat arestarea, si greva foamei. In pragul mortii, a fost plasat in spitalul inchisorii. Dupa unele surse a murit in casa matematicianului Nikolai Cebotarev.

Referinte:
Dmitri Egorov (Wikipedia)
Dmitri Fedorovich Egorov (Biographies of World Mathematicians)
Mystic, Martyr, Mathematician (Orthonormal Basis Blog)

August 6, 2008

Stiinta si smerenie

Se desfasoara mai nou un continuu dialog intre stiinta si credinta, intunecat adeseori de suspiciune si accente polemice tensionate, iluminat insa in anumite momente de sperantele generate de ceea ce partenerii de dialog considera a fi descoperirea unor convergente. Este interesant de remarcat ca virulenta si dramatismul acestui conflict se manifesta cu precadere in spatiul occidental, caci in traditia crestin ortodoxa, potrivit unor distinsi teologi precum parintele George Metallinos, avem de a face cu o ”falsa problema”, conflictul fiind evitat tocmai prin distinctia pe care Biserica o face intre energiile create si cele necreate. Astfel, credinta se poate vedea ca o cunoastere-contemplare-experienta practica a Necreatului, trait in mod isihast, filocalic, in inima, fiind o cunostere divina, superioara, singura indispensabila pentru mantuire. Pe de alta parte, stiinta reprezinta cunoasterea energiilor create. Sa mentionam ca universul matematic face parte integranta din lumea creata, ceea ce explica ceea ce unii numesc ”nerezonabila eficienta” a matematicii in studiul universului fizic, micro- sau macroscopic (intr-adevar, se constata o uimitoare rezonanta pe care cele mai abstracte si mai sofisticate arii ale matematicii si-au gasit-o cu fizica fundamentala). Aceasta distinctie practica, in spiritul Sfintilor Parinti, intre cele doua tipuri de cunoastere-intelepciune, are meritul de a evita confuzia si conflictul, actionind ca un factor vindecator, smeritor. Intr-adevar, parintele Metallinos are dreptate atunci cind afirma ca nimic nu exclude coexistenta credintei si stiintei in conditia in care nici credinta nu este o metafizica scolasticizata imaginara, si nici stiinta nu isi falsifica caracterul pozitiv prin adoptarea unei dimensiuni metafizice. Cum smerenia este una dintre cele mai mari virtuti duhovnicesti, este firesc sa ne intrebam daca nu cumva in lumea stiintelor asistam la emergenta unor paradigme smeritoare (care, printre altele, tempereaza triumfalismul ”iluminist”). Intr-adevar exista o serie de dezvoltari care confera un anumit sens smeritor-apofatic stiintelor fizice. Sa ne gindim la mecanica cuantica, in speta principiul de nedeterminare sau, mai nou, la intreaga arie de cercetare dezvoltata in jurul ideilor de non-localitatate, ”entanglement”, inegalitatile lui Bell, starile GHZ (inducind un ”holism” la nivel cuantic), etc. Einstein insusi, de pe pozitia determinismului clasic, e intrigat de aceasta ”cenzura transcendentala” constituita din ”ciudatenii” nedeterminist-probabilistice, de faptul ca nu putem decit asocia probabilitati variilor rezultate posibile ale experimentelor cuantice, si protesteaza: ”Dumnezeu nu joaca zaruri!”. La care Bohr raspunde: ”Nu-I poti spune lui Dumnezeu ce sa faca!”. Iata un act de smerenie! Astazi interpretarea Bohr a mecanicii cuantice este, de facto, paradigma interpretativa fundamentala in acest domeniu stiintific.

In lumea matematicii, s-ar putea spune ca analogul perechii Einstein-Bohr ar putea sa fi fost perechea Hilbert-Godel. Aici, formalismul radical al lui Hilbert, a carui intentie era o axiomatizare completa a matematicii, a capatat o ajustare smeritoare in teoremele de incompletitudine a lui Godel. "Prima teorema" a lui Godel afirma, in esenta, ca in orice sistem matematic consistent, recursiv enumerabil si suficient de complex ca sa incorporeze numerele intregi exista propozitii corect formulate care sunt adevarate, care insa nu pot fi demonstrate formal in cadrul sistemului. O a doua teorema a lui Godel vizeaza imposibilitatea demonstrarii consistentei unui asemenea sistem in cadrul formalismului propriu. Un alt exemplu este demonstrarea, in 1970, de catre Yuri Matijasevic a ”problemei numarul 10” a lui Hilbert care, pe scurt, cerea o procedura care este in stare sa rezolve ecuatiile in numere intregi intr-un numar finit de pasi. Un algoritm universal aplicabil tuturor acestor ecuatii, cu alte cuvinte. Matijasevic a demonstrat ca un asemenea algoritm nu exista! Exista astazi o abundenta de rezultate de non-decidabilitate, non-definabilitate, etc, in matematica. Un crestin ortodox nu se poate opri in a simti un suflu de smerenie in toate aceste dezvoltari. Ca expresie a smereniei ar putea fi, de asemenea, perceput, modul in care majoritatea matematicienilor de marca inteleg natura adevarului matematic: ca o descoperire, explorare a unui univers noetic si nu ca o simpla inventie-gimnastica a mintii.

In materie de biologie-evolutionism, conflictul stiinta-religie ia adesea forme virulente, marile dezvoltari smeritor-apofatice mentionate mai sus pentru ariile mecanicii cuantice si matematicii lasindu-se inca asteptate. Nu este exclus, dupa cum remarca John Polkinghorne (”Belief in God in an Age of Science”, Yale University Press, 1998) ca biologia actuala sa se afle inca intr-un stadiu de triumfalism similar cu vechiul triumfalism mecanicist ce a marcat primele generatii post-Newton. Cu toate acestea, putem discerne deja anumite semnale care ar putea avea sanse reale in temperarea acestui nou triumfalism. As mentiona aici pe marele matematician si combinatorist Marcel Paul Schutzenberger (1920-1996), care a adus critici solide, fundamentate matematic, cliseelor neo-darwiniste (a se vedea, de exemplu, articolul sau ”Inteligenta artificiala, neo-darwinism si principiul antropic”, aparut in Jean Delumeau, editor, Le savant et la Foi, Flammarion, Paris, 1989).

Exista, de fapt, o reala posibilitate ca ”dezvoltari smeritoare” (practic, ”teoreme de incompletitudine” specifice domeniului respectiv) sa apara in orice arie stiintifica, mai devreme sau mai tirziu. Nu vom privi aceste ”dezvoltari smeritoare” cu o satisfactie vanitoasa, ca pe niste ”lovituri” umilitoare-minimalizatoare aplicate stiintelor, ci cu o smerita bucurie launtrica de neexprimat prin cuvinte, caci suntem martori ai Lucrarii lui Dumnezeu, chiar si pe cele mai ”ocolite” cai. Astfel, aceste ”teoreme de incompletitudine” consituie cresteri, si nu diminuari-minimalizari, pentru respectivele stiinte. Foarte interesanta si profunda mi s-a parut pozitia fata de stiinte adoptata de marele duhovnic roman parintele Gheorghe Ghelasie. In primul rind, acesta separa ”Big-Bang”-ul cosmologiei (urmare a pacatului, si in consecinta in- augurator al mortalitatii cosmice extinsa pina in adincurile procesualitatii subcuantice, dar si al drumului evolutiv spre reintregire si indumnezeire a persoanei) de ”Big-Bang”-ul Luminii si al Creatiei, al celor sapte zile din Geneza. In al doilea rind, parintele Ghelasie asocia o functie liturgic-smeritoare, fiecarei activitati umane si, in particular, stiintei, universul insusi fiind, pentru parintele Ghelasie, o Icoana a Fiului lui Dumnezeu. In aceasta privinta e interesant de mentionat convergenta pozitiei parintelui Ghelasie cu cea exprimata intr-o carte recent aparuta (Light from the East: Theology, Science, and the Eastern Orthodox Tradition, Fortress Press, 2003), in care autorul (Alexei V. Nesteruk, fizician si cosmolog lucrind in domeniul gravitatiei cuantice, care a studiat cu Penrose and Prigogine, si aflat in acelasi timp pe drumul hirotonirii ca preot ortodox) insista asupra pozitiei parintilor greci ai Bisericii, care au sustinut o viziune liturgica asupra stiintei. In prefata cartii sale Nesteruk scrie: ”Conflictul dintre teologie si stiinta poate fi depasit daca ambele sunt repuse intr-o proprie legatura cu dimensiunea euharistica, inteleasa in termeni cosmici ca ofranda de creatie catre Dumnezeu, prin arta, stiinta si tehnologie. Activitatea stiintifica poate fi vazuta ca o lucrare liturgica cosmica”.

Referinta - Mihai Caragiu. Stiinta si smerenie. In "Ghelasie Isihastul, iubitorul de Dumnezeu", Editura PLATYTERA si Manastirea Frasinei (2004), 118-121.

____________________________________________________

Citeva cuvinte, la patru ani dupa publicarea acestui articol. Ideea asocierii credintei cu energiile necreate si, "in paralel", a stiintei cu cele create, desi in parte adevarata, imi pare acum oarecum reductionista. In plus, ceea ce e mai important, omite sa considere impactul Caderii asupra realitatii create. Stiinta ar putea fi vazuta ca un dialog al fiintei umane cazute (purtatoare totusi, chiar si in aceasta stare, a Chipului lui Dumnezeu, prin medierea caruia se stabilesc punti contemplative catre loghii creatiei) cu realitatea post-lapsariana (invaluitoare, dar si relevatoare, a realitatii pre-lapsariene). Caderea impune o "cenzura transcendentala" la un nivel mult mai fundamental decit "cenzura" aleatorului de tip cuantic mentionata in articol , restrictionind accesul fiintei umane cazuta la realitatea creata pre-lapsariana. Nu putem nici macar asuma ca "timpul pre-lapsarian" ar avea aceeasi natura "stochastica" cu cel post-lapsarian, sau ca dihotomia stochastic/determinism ar fi fost prezenta in universul pre-lapsarian. Reformulind ideea Parintelui Ghelasie mentionata in articol, miscarea/dinamica universului pre-lapsarian, initializat prin "Big-Bang-ul Creatiei", ar fi de o natura profund liturgica, in timp ce universul post-lapsarian ar putea fi vazut ca o acoperire/reformatare stochastica initializata prin "Big-Bang-ul Caderii".