May 25, 2011

Spicuiri - Olavo de Carvalho: fascinația intelectualilor și a tinerilor pentru stânga; ateismul de stat


http://youtu.be/g87b7z_6UcE
Olavo de Carvalho
, Dialectica răului - fascinația intelectualilor și a tinerilor pentru stânga


http://youtu.be/wL2RS4Tv8SM
Olavo de Carvalho despre ateismul de stat

Spicuiri: Matematica şi poezia

Dr. Monica Patriche în cotidianul LUMINA - Opinii, Miercuri, 25 Mai 2011
Ca la carte :
Matematica şi poezia

Părintele Arsenie Praja, pustnicul din Apuseni


Cotidanul LUMINA
Reportaj - Marti, 24 Mai 2011

„Vine el Paştele şi o să fie şi mai frumos!“ :
Părintele Arsenie Praja, pustnicul din Apuseni
de Dumitru Manolache

Fotografie (din chilia Părintelui Ghelasie de la Frăsinei):
Arsenie Praja Pustnicul şi bătrânul Petre (© Florin Caragiu)

May 24, 2011

Lansare la librăria Sophia: Marius Dumitru Linte, "Ordinea Trupului şi/în Sfera Juridică" (Platytera, 2011)



Editura Platytera şi Librăria Sophia vă invită la lansarea volumului:

"Ordinea Trupului şi/în Sfera Juridică" (Platytera, 2011), de Marius Dumitru Linte.

Invitaţi: prof. univ. dr. Gheorghe Hurduzeu, dr. în ştiinţe juridice Cristina Florescu, Florin Caragiu.

Joi 26 Mai 2011, ora 17.00.
Librăria Sophia, Str. Bibescu Vodă nr. 19, Bucureşti, lângă Facultatea de Teologie.

Vă aşteptăm!

Research, persons and participative experience




On Mathematical Trips, a few thoughts about undergraduate research, persons and their participative experience. Indeed, the complexities of (undergraduate) research that even an otherwise well prepared academic (mentor) faces, ultimately point to persons (as in real persons, and not ``the idea of a person''), and their participative experience.

May 20, 2011

Spicuiri: Vasko Popa's Forgetful Number


A Forgetful Number - a poem by Vasko Popa (who "was the first [poet] in post-World War II Yugoslavia to break with the Socialist Realism") in the volume Secondary Heaven (Collected Poems), "Yawn of Yawns" (1968).

Image source (Riemann zeta function ζ(s) in the complex plane).

May 15, 2011

Materie şi Sens

Materie şi Sens
de Florin Caragiu (text publicat în ziarul "Lumina de Duminică", 15 Mai 2011, Rubrica: Religia, filosofia şi ştiinţele în dialog.)

Foto: Diana Popescu

Părintele N. Steinhardt ("Prin alţii spre sine"), aplecat să guste din pildele de paradoxii date de L. Blaga, scria despre ştiinţa nouă, confruntată cu incertitudinea şi paradoxul, că e împinsă să mărturisească prin smerenie. În acest sens, dovadă stă şi acceptarea paradoxiilor, ce lovesc cugetul omenesc la rădăcina iluziilor pe care şi le poate face despre cunoaştere, pe o filieră mecanicistă.
Prăbuşirea ideilor deterministe despre natură, comportamentul individual, imprevizibil al microfenomenului fizic au fost constatări care, cel puţin în momentul lor de maxim impact, au aprins mintea unor cercetători cu focul şi lumina credinţei în posibil. Astfel, Eddington susţinea cu entuziasm că "argumentele ştiinţei contemporane ne autorizează, pare-se, să conchidem că, începând din anul 1927, religia a devenit acceptabilă pentru o minte omenească sănătoasă". În epocă a început să se vorbească despre o altă posibilă metafizică a naturii, incertitudinea, probabilitatea şi contradicţia fiind folosite ca termeni rezultaţi nu doar la capătul unor aride ecuaţii matematice, ci şi dând frâu liber conotativării lor, deschizând, astfel, calea către un îndelung aşteptat "mister". În aceeaşi ordine de idei, părintele Steinhardt remarca "atingerea de către ştiinţă a unor straturi profunde, pătrunderea în adâncime, în subterana universului", concomitent cu "dubla hotărâre a lingvisticii şi logicii de a obţine, printr-un efort comun, posibilitatea constituirii - provizorie, desigur - a unei exprimări coerente, dar antinomice şi paradoxale, a realităţii care, deocamdată cel puţin, scapă oricărei încercări de transpunere tihnită în lumea semnificaţiilor şi semnificatelor tradiţionale". În acest punct, intuiţia ştiinţifică e văzută că se apropie de dogma religioasă, printr-o "antinomie transfigurată de misterul pe care vrea să-l exprime" (Blaga) şi cu o inepuizabilă "deschidere în închidere" (Noica).

Dimensiunea posibilului în fizică, la intersecţie cu credinţa

Nici pozitivistă, nici materialistă, interpretarea teoriei cuantice dată de şcoala de la Copenhaga a fost îmbrăţişată de savantul Heisenberg. El a opus această interpretare materialismului, din perspectiva chiar a problemei fundamentale a filosofiei. "Ontologia materialismului se bazează pe iluzia că se poate extrapola modul de existenţă, faptic nemijlocit, care se referă la lumea ce ne înconjoară şi la domeniul atomic. Dar această extrapolare este imposibilă" (W. Heisenberg, "Fizică şi filosofie"). Cu alte cuvinte, iluzia constă în a ne reprezenta lumea particulelor foarte mici prin analogie cu cea a obiectelor macroscopice şi cu comportamentul acestora. Care e consecinţa filosofică a unei asemenea abordări, echivalată cu materialismul prin definiţie reducţionist? În primul rând, rezultă de aici un tablou static şi mecanicist al materiei şi o încremenire a naturii în starea ei de fapt. "De pe această poziţie, materia se supune oriunde şi oricând, oricare ar fi nivelul său de organizare, numai şi numai unora şi aceloraşi legi ale mecanicii" (M.E. Omeleanovski, "Dialectica în fizica modernă"). Lucrurile, exact aşa cum arată ele, se compun din şi se descompun în elemente invariabile. În acest cadru fix, salturile calitative de la simplu la complex devin dificil de explicat.
Noţiunea nonclasică de materie e însă mai apropiată de sensul aristotelic dat termenului respectiv, credea Heisenberg. Materia în înţelesul lui Aristotel era, în esenţă, o potenţă, adică o posibilitate comparabilă cu noţiunea modernă de energie.

Un rai peste noaptea de smoală (despre volumul "Ardere", de Grigore Golubeanu)

Un rai peste noaptea de smoală (despre volumul "Ardere", de Grigore Golubeanu) - recenzie de Florin Caragiu 

Portret de Vasile Dohotaru

În volumul „Ardere (Poeme de vorbe şi de linii)” (Colecţie de autor, 2011), Grigore Golubeanu (membru al Cenaclului literar recent înfiinţat la Centrul cultural „Aurel Stroe” din Buşteni) ne întâmpină cu poetizări ale unor ample intuiţii metafizice, nelipsite de irizări teologice şi adresări rogative. Reflecţia lui Descartes „gândesc deci exist” este, în opinia poetului, izbânda majoră tradusă, paradoxal, prin „fiinţa e jertfă pe crucea plăpândă” (Cogito ergo sum). Aceasta pentru că gândul are, aici, în mod constant, ferestre deschise spre taină. Timpul este investit cu trăsăturile mişcării unei permanenţe, el poartă trăsăturile preschimbării generate de chenoza subiectului: „Mă simt legat de-această clipă/ ce niciodată nu m-a părăsit. (...) Cu cât mă micşorez mă-nalţ în fire” (Iubesc clipa).
O undă de nostalgie învăluie instantaneele prezenţei: „Mi-aduc aminte casa, mi-aduc aminte vinul, / Era aici o masă, cânta şi clavecinul/ Şi eu care am fost atunci am fost” (Revenire). Un nor ameninţător al nesiguranţei şi incertitudinii cu privire la dăinuirea de sine pluteşte peste abisul „nimicului”, însă, declară autorul, „Cât timp mai sunt fiinţă-ntru-Fiinţă/ Cu Dumnezeu vreau să fac parte dreaptă” (Psalm).

File de poezie semnate de Vasile Ioan Ciutacu

File de poezie semnate de Vasile Ioan Ciutacu

Florin Caragiu
Cotidianul "Lumina"
Sâmbătă 7 Mai 2011, p. 12

"M-ascund în tine, Poezie/ ca-ntr-o lacrimă albă"

Lecturând volumele „Descântece pentru viaţă şi moarte” (ed. Premier, 2007), „Spânzurat de-un fir de iarbă” (ed. Premier, 2009) şi „Indulgenţe pentru un loc pe Corabia lui Noe” (ed. Premier, 2009), distingem din primul moment temele preferate de Vasile Ioan Ciutacu: satul şi natura, femeia, părinţii, Dumnezeu, viaţa şi moartea. Sunt folosite abundent comparaţia, metafora, dar nu lipseşte nici metonimia din repertoriul unui spirit zbuciumat, ce mânuieşte un fascicul de imagerii în continuă teleportare.
Tonul general, elegiac, se cantonează, dominant, într-o anume retorică sentimentală, care se desfăşoară pe cărări mai mult sau mai puţin bătute, însă merită surprinse momentele de inspiraţie, vâna de poet autentic.
Un exemplu cât se poate de elocvent: „Uite cocorii/ Uite cocorii/ Cum ne cară cerul/ Până rămân în noi ploile/ Şi deasupra noastră norii. // Uite, ţi-am spus, / Uite, ţi-am spus/ Până şi mâna ta e un cocor/ Ce-mi ia o parte din suflet/ Şi pleacă mai departe cu el în zbor. // Şi rămân, Doamne, / Şi rămân, Doamne, / Orb de ochi şi ciung de o mână/ Şi cu jumătăţi de cuvânt/ Ce nu-mi pot fără gura ta/ Nimic să mai spună. // Şi frunza, / Şi frunza/ Cu zimţii plini de rugină/ Îmi cade-n plămâni/ Şi retează fereastra mea de lumină. // Şi-atât de adânc, / Şi-atât de adânc/ Simt rădăcinile braţe de fier/ Cum mă caută după o vreme/ Să mă-nalţe după cealaltă jumătate de trup/ Păstrată de tine într-o livadă din cer” (Într-o livadă din cer). Sau acest superb poem scurt, ce comprimă esenţa lirismului: „Lacrima din mine/ e atât de mare/ încât dacă nu visez/ începe potopul” (Visul).

May 11, 2011

Rugăciunea şi depăşirea izolării spirituale

Rugăciunea şi depăşirea izolării spirituale

Florin Caragiu 
Ziarul "Lumina de Duminică", rubrica "Invitatul săptămânii",
8 Mai 2011, p. 3

„Într-o perioadă de inflaţie verbală, care nu face decât să agraveze urâta singurătate, numai omul păcii rugătoare poate să mai vorbească celorlalţi, să arate cuvântul devenit chip, privirea devenită prezenţă” (Paul Evdokimov, „Rugăciunea în Biserica de Răsărit”, Polirom, Iaşi, 1996, coperta IV). Căci aşa-zisa eră a comunicării „globale”, în care ne ducem viaţa astăzi – ni se sugerează – e pândită de primejdia fatală a însingurării, prin incomunicabilitate. În acest context, isihasmul – contrar a ceea ce pare că spune cuvântul: o practică a rugăciunii solitare – poate deveni mai actual decât oricând, el venind în întâmpinarea dezideratului de a depăşi izolarea spirituală. Pentru exemplificare, amintim cuvintele sfântului Serafim de Sarov: „Dobândeşte pacea interioară şi o mulţime de oameni îşi vor găsi mântuirea lângă tine”.
Divergenţa dintre teologia harismatică şi teologia scolasticilor, aşa cum s-a conturat aceasta în disputa dintre scolastici şi palamiţi, separă două concepţii gnoseologice care sunt definitorii, în genere, pentru modul în care omul se raportează la lume şi la Dumnezeire. Ridicarea de la cele sensibile la „sensuri şi teoreme”, cu ajutorul intelectului şi prin conceptele universale ale sufletului raţional, defineşte demersul scolastic, filosofic întemeiat.
Teologia „cuvintelor” acordă un rol predominant, chiar întemeietor în planul cunoaşterii, cuvintelor, silogismelor şi demonstraţiilor, altfel spus operaţiilor ce ţin de intelectul nostru natural. Prin forţa şi versatilitatea acestuia se exercită cugetul analogic, al cărui neajuns a fost, nu de puţine ori, sesizat de către criticii metodei respective, aplicată în spaţiul teologiei, ca de pildă cu privire la rezultatul unei imagini statice a divinităţii (o veşnicie statică, obţinută prin metoda analogiei).
Metodologia dublă a scolasticilor, cu invocarea sacrificării raţionalului (sacrificium intellectus), ajunge să surpe temelia unităţii funcţionale dintre lucrurile sensibile şi cele inteligibile, pe care a invocat-o sfântul Grigorie Palama. Acesta a distins între ştiinţa teologică şi vederea lui Dumnezeu, care înseamnă mai mult decât cunoaşterea lucrului, fiind vorba în chip mistic de „posedarea” lui. În starea de îndumnezeire, în omul devenit subiect al harului dumnezeiesc, simţurile şi intelectul se transformă radical, astfel încât – se arată – „lumina necreată se vede şi se înţelege de la sine”.
În contemporaneitate, spre orizontul acestei afirmaţii trimit cugetări de genul: momente radical diferite, chiar sisteme de idei opuse între ele din istoria spiritualităţii occidentale, pot fi incluse şi armonizate într-o paradigmă definitorie pentru civilizaţia occidentală în ansamblul ei (acoperind şi Răsăritul creştin, şi cu precădere), care, se spune, este o spiritualitate animată de aspiraţia spre schimbarea subiectului ca o condiţie a accederii la adevăr. Adevărul va fi dat unui subiect restaurat, sau nu va fi dat deloc.
Nu numai şi nu atât de instrumente sofisticate de cunoaştere are nevoie omul spre a cunoaşte (în acest caz, determinat fiind de teoria adevărului corespondenţă şi de raţiunea ca absolută justificare a propoziţiilor), ci de a fi altfel, el însuşi, un alt subiect, poate unul mai „răbdător”. În Hristos, prin transmutarea trupului, înduhovnicirea naturii, restaurarea radicală şi integrală a omului ne-au fost date în mod real şi culminativ, nu doar ca o aspiraţie vagă şi teoretică.

În disputa sa cu Grigorie Palama, Varlaam încerca să argumenteze că prin ştiinţă omul restabileşte în sine chipul lui Dumnezeu. Astfel, el atribuia ştiinţei puterea de a dezrădăcina din suflet răutatea şi patima, care originează în neştiinţă. Grigorie Palama respinge o asemenea opinie, afirmând că în cazul în care ştiinţa şi filosofia tind să preia în mod ilicit funcţiile harismatice, atunci filosofia devine „miere amestecată cu cucută”. Palamiţii stabilesc o ordine între teologia harismatică şi cea ştiinţifică, subordonând-o pe ultima celei dintâi. În privinţa valorii ştiinţei, Palama afirmă că judecata nu e rea întrucât e judecată, ci întrucât e întrebuinţată rău. După cum comentează Dumitru Stăniloae, parafrazându-l pe Palama, „chiar şi mintea demonilor, întrucât e minte, e bună, dar întrucât face întrebuinţare rea de ea, e rea. Ea cunoaşte mai bine ca noi măsurile universului, cursul şi conjuncţiunile corpurilor cereşti, dar nefolosind cu pietate cunoştinţele, e minte rea şi întunecată” („Viaţa şi învăţătura Sfântului Grigorie Palama”, ed. Scripta, 1993, p. 30).

May 4, 2011

The Way Back (2010)

A review in Slate Magazine about "Hollywood's first film about the Soviet Gulag" - here.
Washington Post Review
Trailer

Teaching matters


Teaching awards received - in 2010 and 2011 (the latest on May 2nd, which just happens to be Nana's birthday).

May 2, 2011

Ficţiunea ca iconicitate

Ficţiunea ca iconicitate
de Florin Caragiu
Revista "Ramuri", nr. 4 (1138), Aprilie 2011, p. 17
foto: Diana Popescu

În cartea sa „Ce este viaţa? Spirit şi materie”, fizicianul E. Schrödinger s-a referit la ceea ce el a numit „misterul calităţilor senzoriale”, pornind chiar de la denumirea dată capitolului final din respectiva lucrare. Ce este o senzaţie? Cum se explică apariţia unei culori, a unei imagini, care, în stricta lor fenomenalitate, nu au nimic în comun cu substratul fizic generator? Neurochirurgul american Karl Pribram a emis ipoteza unei posibile naturi holografice a creierului. (O prezentare a acestei problematici, cu implicaţiile ei spirituale, o aflăm de la Patrick Drouot, în „Vindecare spirituală şi nemurire”). Conform teoriei amintite, ceea ce vedem, auzim sau simţim reprezintă în substrat tot atâtea strategii de calcul complex la care sunt supuse frecvenţele unor date cu care intră în contact creierul. Una din proprietăţile hologramei constă în a înmagazina informaţii privitoare la ansamblu în oricare din punctele sale, astfel încât devine posibilă reconstituirea imaginii întregi chiar după ce holograma s-a spart. Urmare a cercetărilor întreprinse de Pribram în echipă cu renumitul neuropsiholog Karl Lashley s-a desprins ipoteza că amintirile nu sunt localizate, ci distribuite difuz (holografic) în creier. Alţi savanţi (D. Pollen, M. Tractenberg) au împins mai departe teoria creierului holografic, legând-o de memoria fotografică sau eidetică, pe care o posedă în chip excepţional unii indivizi.
Interesul lui Pribram a vizat cu deosebire implicaţiile teoretice derivate din aspectul matematic al hologramei, aspect demonstrat de matematicianul Dennis Gabor. Prin intermediul unor serii matematice, Gabor a obţinut imaginea unui obiect după aceasta fusese transformată într-o gamă de frecvenţe înregistrate de un film holografic. Procesul se arată similar cu acţiunea conjugată a unei camere şi a unui post de televiziune care transformă şi recuperează o imagine în şi din frecvenţe electromagnetice.
După fizicianul englez David Bohm, creierul construieşte o realitate concretă, pornind de la domeniul frecvenţial, interpretând frecvenţele, conform unui anumit tip de automatism calculatoriu. Bohm a încercat să explice experienţele mistice în special prin „noutatea” şi „calitatea” „modului de calcul” răspunzător de o apariţie inedită a lumii. Pusă în raport cu natura dinamică a universului, holograma tindă să facă loc termenului de holomişcare (David Bohm).
Profesorul William Tiller (Univ. Stanford) şi-a afirmat credinţa că realitatea seamănă, de fapt, cu holodeck-ul, altfel spus cu holospaţiul din seria „Star Trek: Generaţia Următoare”, descris ca un loc al simulărilor holografice, unde obiectele pot să apară şi să dispară, fără a avea inerţia lucrurilor aşa cum le cunoaştem, dar permiţând efectiv sugestia prezenţei lor obiective şi persistente în spaţiu (o fenomenologie a cvasi-obiectualităţii, s-ar zice).