October 29, 2012

Florin Caragiu: Sfinţenia la frontiera psihologiei

Cotidianul LUMINA - Lumina cunoştinţei (Duminica, 28 Octombrie)
Religia, Filosofia şi Ştiinţele în dialog:
Sfinţenia la frontiera psihologiei
de Florin Caragiu

Psihologia în genere priveşte către fenomenul uman, remarcându-i unicitatea, ce constă în existenţa psihismului conştient. Acesta defineşte fiinţa antropologică precum un fenomen originar şi unic. Se afirmă că persoana este astfel organizată încât întregul are proprietăţi ce nu pot fi regăsite la nivelul părţilor. De aceea, concepţiile reducţioniste ratează, de regulă, definiţia omului.

Pe de altă parte, modelarea experimentală nu e nici ea o metodă propice de cercetare a fenomenului personal, deoarece acesta nu poate fi raportat decât la sine, ca întreg, sau mai bine zis la un ideal lăuntric care-i o pecete iconică a chipului lui Dumnezeu prezent în om, potrivit viziunii creştine. "În psihologie, simplul nu poate explica complexul, deoarece natura psihismului este interontică şi nu se poate reduce la o suprapunere de niveluri înăuntrul unui întreg divizibil în facultăţi psihice. De fapt, pericolul debitării pe niveluri a persoanei constă în dispariţia prin scotomizare a înseşi condiţiei sale existenţiale."1 Acelaşi autor a remarcat faptul că modelul simplului care explică complexul este determinist liniar, în timp ce persoana constituie un cu totul alt tip de organizare, neliniară, "angajată într-un efort nesfârşit de geneză şi instaurare a noutăţii."2
Cât priveşte reducţionismul interpretativ, freudismul apare exemplar sub acest aspect. Tripla reducţie a freudismului constă în biologizarea psihicului, psihologizarea socialului şi naturalizarea umanului. Cu aceste trei postulate majore, psihanaliza freudiană s-a instalat până nu de mult în centrul ştiinţelor despre om.
Ca ştiinţă antropologică, psihologia se confruntă cu o primă întrebare-cheie, formulată astfel de V. Pavelcu: "Cum este posibil studiul ştiinţific al unui fenomen, prin definiţie invizibil şi insesizabil, pe baza unor semne vizibile şi materiale, dar inadecvate celui dintâi."3 Altfel spus, cum să studiezi ştiinţific, experimental, sufletul?
Istoria psihologiei stă la începuturile ei sub semnul dualismului, al dezbaterilor aprinse privind unitatea dintre suflet şi corp, moral şi fizic, subiectivitate şi organicitate cerebrală. Naşterea psihologiei ca ştiinţă coincide cu instituirea unor metode experimentale şi de măsurare cantitativă a comportamentelor. Modelul metodologic era căutat în fiziologie, temeiul teoretic în evoluţionism, consecinţa fiind impunerea unui mecanism constând în înţelegerea complexului prin simplu, a psihismului prin mediu. Psihologia experimentală, în primele sale faze, s-a axat pe apriorismul asociaţionist, altfel spus, a făcut din funcţiile psihice elementare, cu legile lor de asociere şi combinare precise, elementele fundamentale de explicaţie şi de echivalare între comportamentul instinctivo-ereditar al animalelor şi manifestarea umană extrem de complexă, care este, după cum se ştie, structurată spiritual, ca o piramidă axiologică. Psihologia redusă la fiziologie, la obiectivismul mecanicist (numele vehiculate în epocă legate de această concepţie sunt Claude Bernard, Pavlov, Richet, Watson etc.) lasă astfel să se înţeleagă că organul psihismului şi al reflexelor este unul şi acelaşi. Între timp, întemeierea psihologiei animale a făcut posibilă naşterea psihologiei diferenţiale şi, astfel, punerea temeiului de cercetare pentru aprofundarea diferenţei dintre animal şi om, mai bine zis dintre animalitate şi umanitate, dintre instinct şi inteligenţă, dintre adaptare majoritară şi creaţie prioritară. În psihologia contemporană e încă activă operaţia de reducere a psihicului la fiziologic, fizic sau social. Este vorba de un reducţionism epistemologic, care reflectă, de fapt, reducţionismul ontologic, adică înţelegerea psihicului ca fenomen fiziologic, fizic sau social. În opinia noastră, o psihologie a întregului, în autenticul sens al cuvântului, nu poate fi întemeiată decât prin reîntoarcerea la metafizică, la antropologia iconică, răsturnând perspectiva asupra fundamentelor ontologice.

October 27, 2012

R. I. P. Jacques Barzun (1907-2012)


Everybody keeps calling for Excellence — excellence not just in schooling, throughout society. But as soon as somebody or something stands out as Excellent, the other shout goes up: "Elitism!" And whatever produced that thing, whoever praises that result, is promptly put down. "Standing out" is undemocratic.

Jacques Barzun (11/30/1907 – 10/25/2012)

October 24, 2012

Experiment şi observaţie

Cotidianul LUMINA - 21 Octombrie 2012
Religia, Filosofia şi Ştiinţele în dialog: 
Experiment şi observaţie 
de Florin Caragiu

Obiecţiile aduse ideii de psihologie ştiinţifică experimentală sunt, în speţă, patru: cunoaşterea globală este sacrificată în favoarea cunoaşterii analitice, pierzându-se sensul întregului prin care acesta răspunde impresiilor; obiecţia fenomenologică constă în argumentul că psihologia experimentală sacrifică cunoaşterea individului şi a individualului unei cunoaşteri generale ale cărei rezultate se impun conform unui scenariu artificial, nu natural. Experimentul sacrifică unicitatea; metoda experimentală sacrifică subiectivul pentru obiectiv, introspectivul pentru comportamental.

Creştinismul este prima şi unica religie care valorifică până la capăt dinamica vie a psihologiei umane, punând în valoare, cu toată relevanţa lor metafizică, simţirea, sentimentul, iubirea, dar şi suferinţa, numai întrucât Dumnezeu S-a întrupat, coborând în domeniul simţirii şi luând asupra sa carnea noastră, cu capacitatea ei de a suferi, după cuvântul lui Clement din Alexandria (Stromate).

Limitele explorării ştiinţifice a psihicului

Progresul ştiinţelor experimentale, cu inerentele excese scientiste, a încercat la un moment dat să impună opinia conform căreia singura psihologie ştiinţifică este cea experimentală. Se ştie că experimentul reprezintă o metodă de cercetare ştiinţifică constând în reproducerea artificială, în "condiţii de laborator", a unui fenomen natural, sau în modificarea premeditată a lui pentru a observa răspunsul dat în condiţii speciale, puse în scenă de cercetător. Dezavantajele experimentului constau în excluderea acelor interconexiuni prezente în cadrul unui sistem mai larg, din care face parte, însă în mod natural, şi fenomenul studiat, cu precizarea că însuşi contextul natural reprezintă o variabilă, şi poate una dintre cele mai importante ale devenirii fenomenului. Metoda experimentală în psihologie recurge la tehnici psihometrice, exercitate prin procedee de măsurare, cuantificare şi clasificare a faptelor psihice, în ipoteza unor legi standard, care pot fi testate, cum ar fi aplicarea unor anumiţi stimuli pentru a obţine un anumit comportament. Există laboratoare de psihologie experimentală (cel dintâi creat de Wundt).
O mare parte dintre psihologi resping însă ideea triumfalistă de psihologie ştiinţifică experimentală. Ei adoptă poziţia conform căreia metoda experimentală nu se poate aplica fenomenelor psihice, altfel spus, faptul psihic nu poate fi supus experienţei aşa-zise de laborator. Datorită intervenţiei acesteia din urmă, cunoaşterea globală este sacrificată în favoarea cunoaşterii analitice, care prin analiza de amănunt a părţilor, comparabilă cu o disecţie, periclitează unirea lor într-un ansamblu şi ratează păstrarea sensului de întreg. S-au făcut şi plastice comparaţii cu experimentele din fizica cuantică, unde aranjamentul şi instrumentarul modifică reacţia supusă observaţiei.
Fenomenologia, prin Husserl, la rândul ei, a obiectat că psihologia experimentală sacrifică cunoaşterea individului şi a individualului unei cunoaşteri generale care nu ţine nici un ochi deschis către fluxul conştiinţei, al trăirii transcendentale. Acesta este subîntins de o intuiţie globală, numită de către fenomenologi fluxul vieţii. Elementele unicat din trăire nu pot fi decelate prin experiment, ci prin pura observaţie introspectivă, ce decurge într-un timp natural, reglat după bătăile inimii, şi într-un mediu natural, neagresat de provocări exterioare. Pentru Husserl, esenţa lucrurilor şi relaţiilor se dezvăluie numai în condiţiile în care fluxul natural al conştiinţei nu este perturbat.

October 16, 2012

Florin Caragiu: Repere de antropologie iconică

Florin Caragiu - text prezentat la Sesiunea de Comunicări de la Hoghiz, 6 Octombrie 2012, în cadrul celei de-a treia ediţii a Festivalului „Sinapsa”.

Părintele Ghelasie Gheorghe de la Frăsinei a realizat, în spaţiul românesc, o excelentă sinteză a viziunii creştin-ortodoxe, dezvoltând liniile unei aşa-numite antropologii iconice. Concepţia asupra omului este marcată de revelaţia creştină, potrivit căreia taina Treimii Dumnezeieşti şi taina Întrupării sunt cheile de aur pentru accesul la înţelegerea realităţii şi a fiinţei umane create după chipul lui Dumnezeu cel viu, întru Logosul şi Fiul lui Dumnezeu. Perspectiva structuralistă este subordonată celei dialogice, iar aceasta din urmă îşi descoperă chipul originar şi orientarea spre împlinire în perspectiva liturgică, euharistic-comunională. De altfel, actul însuşi al creaţiei este prezentat drept unul liturgic, prin care Fiul concepe şi asumă în sine chipurile de creaţie, Tatăl binecuvântează, dând fiinţă făpturilor, iar Duhul Sfânt plineşte sfinţitor acest act creator, prin care Sfânta Treime creează din iubire şi o realitate de altă fiinţă, realitatea creată a cărei cunună este omul, şi care, în întregul ei, poartă pecetea treimică, în întrepătrunderea om-înger-natură.

October 9, 2012

apt necombatant

nu te mai lupţi cu acest rău: viaţa
e-n mâinile Domnului. armata de detractori –
nisipii, ca o dună gata s-acopere frumoasele chipuri
adâncite în aerul tare, sub atracţia unor privelişti
ce nu-s altfel decât încrustate-n tristeţea
fericită a inimii – nu află în vârful cuţitelor   
decât răvăşitoarea absenţă a pragului.
ura lor e o pânză ce le-acoperă faţa;
veninul cuvintelor rămâne pe limba lor,   
neştiind ei de unde vin, unde se duc   
cei ce sufletu-şi pun pentru risipitorii ce uită departe
casa unei îmbrăţişări plutind – peste chinul uitării –
ca o aducere-aminte. un ac pluteşte-n sângele
acestor trişti cavaleri ai invidiei, ascunşi
sub masca unor îndeletniciri sanitare:
ei morţii împotriva viilor îi asmut. ci tu
în gipsul feţelor sapi un tunel: aşa cum sunt,
îi iubeşti. iar suferinţa ce-i macină,
fără să ştie, luminează insesizabilul gest.

October 6, 2012

Petre Ţuţea, românul: 110 ani de la naştere

“Eu, cultural, sunt un european, dar fundamentul spiritual e de tăran din Muscel. La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de rîs. Si toti din generatia mea au simtit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sînt tîmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit pînă la moarte. Eu nu stiu daca vom fi apreciati pentru ce am facut, important este ca nu am facut-o niciodata doar declarativ, ci ca am suferit pentru un ideal. ...Definitia mea este: Petre Tutea, românul. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire si suferintă. Si convingerea mea este că suferinta rămîne totusi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu.” (Petre Ţuţea).

Viaţa şi conştiinţa în orizontul temporalităţii - Ziarul Lumina

Cotidianul LUMINA, 30 Septembrie 2012
Religia, Filosofia şi Ştiinţele în dialog:
Viaţa şi conştiinţa în orizontul temporalităţii 
Gheorghe-Cristian Popa, Diac. Sorin Mihalache

October 4, 2012

„sã se aprindã în noi a Numelui chemare”...


"Foc am venit sã cobor pre pãmânt",
zice Hristos cu arzãtor cuvânt.
Si Preacuratã, furtuna dragostei Lui
sã ne aprindã cu tot rãscolul pârjolului
si sã ne umple de luminã nemãsurat
ca pre Tine, fecioarã, care L-ai purtat.

Dragostea Lui sã ne fie de nelipsit
cu Numele de slavã de suflet lipit,
Si cu fiece fir smerit de rãsuflare
sã se aprindã în noi a Numelui chemare,
Sã ne ardem de parã în Dumnezeu
din toatã dragostea Numelui Sãu.
Si-nvãpãiati de sãrbãtoare în Domnul asa
ca flãcãrile dragostei sã strigãm: Aleluia!

(Fragment din Imn Acatist la Rugul aprins al Nascatoarei de Dumnezeu)
Facere a lui Daniil ieroschimonahul (Sandu Tudor)
Imaginea - din Cãlãuza de Andrei Tarkovski

„Let us follow this creative process...”

„Let us follow this creative process and see whither it leads. The Super-Essence, as It transcends both Non-Existence and Existence, also transcends both Time and Eternity. But from afar It is seen or felt as Existence and as Eternity.”  
St. Dionysius the Areopagite - On the Divine Names and the Mystical Theology (source)