EXEMPLUL 1.
Cornel Nistorescu preia istericalele ignorante ale unei Natalia Bumbac, care la randul ei il preia pe nimeni altul decat Horea Badau.
Demontam punctual aici.
Textul lui Nistorescu/Bumbac (preluând exaltarea lui Horea Bădău) e un hack job clasic, construit din senzaționalism, ignoranță academică și insinuări fără probă. Hai să-l desfăcem metodic.
1. Ton de tabloid, nu de presă
„BOMBA BOMBELOR! ZI ISTORICĂ!” – din primele rânduri e clar că nu suntem în zona jurnalismului, ci a agitprop-ului. Bumbac/Nistorescu publică practic un postare Facebook cu CAPS LOCK, emoție, eroi populari și donații de 150 de lei. Asta nu e investigație, e spectacol de galerie.
Un jurnalist serios ar fi filtrat:
- limbajul isteric,
- afirmațiile neverificate,
- conflictul de interese al „verificatorului”.
Nistorescu nu face niciuna dintre acestea.
2. „Desecretizarea” tezei – o minciună grosolană
Teza nu a fost desecretizată. Tezele de doctorat:
sunt documente publice în biblioteci universitare,
- se obțin prin procedură standard,
- se consultă in situ sau prin scanare.
A prezenta accesul legal la o teză ca pe o „lovitură dată sistemului” e manipulare pentru public needucat academic. Practic, se vinde banalul ca eroic.
3. Confuzie (sau rea-credință) privind plagiatul
Afirmația-cheie:
„sunt o mulțime de definiții care nu sunt puse între ghilimele și nu este citat autorul”
Asta trădează neînțelegerea elementară a scrierii academice, mai ales în matematică:
- definițiile standard nu se pun între ghilimele;
- ele se folosesc cu trimitere bibliografică generală sau implicită;
- formularea proprie a unei definiții clasice nu este plagiat.
Dacă ar fi altfel, 90% din tezele de matematică din lume ar fi plagiate. Inclusiv cele de la ENS, Paris-Saclay, MIT, Princeton.
4. Ridicolul „expertului”
Horea Bădău:
- nu e matematician,
- nu e specialist în etică academică în matematică,
- nu a coordonat doctorate în domeniul respectiv.
Și totuși:
„la o primă privire… material pentru plagiat este cu duiumul”
Asta nu e evaluare, e prejudecată. Exact opusul unei analize serioase.
5. Atacul pe limba franceză – josnic și absurd
Ideea că Nicușor Dan „nu posedă limba franceză”:
- contrazice traseul lui academic (ENS, doctorat în Franța),
- ignoră faptul că exprimarea orală ≠ competența academică,
- e o insinuare ad hominem, nu un argument.
E echivalentul logic al: „are accent, deci n-a terminat facultatea”.
6. Lipsa totală a dovezilor
Observă ce nu există în articol:
- niciun paragraf comparat cu o sursă,
- nicio lucrare identificată ca sursă copiată,
- nicio analiză cu soft antiplagiat,
- nicio opinie a unui specialist în matematică.
Există doar:
- promisiuni,
- exclamații,
- eroi imaginari,
- dușmani vagi („sistemul”).
7. Rolul lui Bumbac/Nistorescu: complicitate, nu jurnalism
Natalia Bumbac/Nistorescu:
- nu verifică,
- nu contextualizează,
- nu întreabă „ce înseamnă plagiat într-o teză de matematică?”,
- nu cere o reacție competentă.
El amplifică un atac politic sub mască „academicǎ”. Asta nu e neglijență, e complicitate editorială.
Concluzie
Avem:
- un (fost) profesor care nu înțelege domeniul,
- o teză tratată ca dosar penal,
- un jurnalist care publică isterie Facebook,
- zero probe concrete.
Nu e „demascare”. Nu e „investigație”. E o execuție mediatică improvizată, menită să sugereze vinovăție înainte de orice analiză reală.
EXEMPLUL 2
Urmeaza o demolare a unui alt hack job, Tiberiu Pirnau din Ziarul de Valcea. Pe teme de Badau, dar mai "creativ" si mai grijuliu cu ce spune - fara sa se poata abtine de la debitarea de minciuni :)
Articolul din Ziarul de Vâlcea este același hack job ca cel al lui Bumbac/Nistorescu, doar ambalat mai „academic” și cu vocabular împrumutat din rapoarte de etică. Substanța rămâne aceeași: insinuare fără probă, expertiză opacă și mutarea porții regulilor. Hai să-l comentăm punctual
1. „Sub lupa experților” – expertiză invizibilă
Formularea-cheie:
„doi profesori universitari de matematică, cu experiență directă în școli doctorale”
- Fără nume.
- Fără afiliere.
- Fără domeniu precis.
- Fără texte comparate.
În orice evaluare reală de plagiat, identitatea evaluatorilor este publică, tocmai pentru a permite verificarea competenței și a eventualelor conflicte de interese. Aici avem „experți-fantomă”, un procedeu standard de autoritate inventată.
2. Mutarea deliberată a definiției plagiatului
Articolul face o manevră esențială: redefinește plagiatul astfel încât să-l poată „găsi” fără copiere.
Citat-cheie:
„nu afirmăm existența unui plagiat
demonstrat prin copiere textuală” (!!!)
Exact. Pentru că nu există.
În schimb, introduce noțiuni vagi:
- „omisiune de atribuire”
- „citare locală obligatorie pe fiecare pagină”
- „alternanță suspectă”
Aceasta este o rescriere post-factum a standardelor, aplicată retroactiv unei teze din anii ’90 / începutul anilor 2000, într-un domeniu (matematică pură) unde:
- citarea este globală, nu pagină cu pagină;
- definițiile canonice sunt standard shared language;
- lemele clasice sunt adesea reluate fără „(cf. X, p. Y)” pe fiecare rând.
3. Neînțelegerea (sau falsificarea) practicii matematice
Afirmația:
„orice pagină care conține definiții, leme, demonstrații trebuie să indice sursa pe acea pagină”
Este falsă pentru matematică.
În tezele serioase:
- sursele sunt indicate la început de capitol sau într-o secțiune de preliminarii;
- se presupune competența cititorului;
- demonstrațiile standard nu se marchează obsesiv.
Dacă această regulă ar fi reală:
- ar pica masiv teze de la ENS, Paris VI, Bonn, Princeton;
- articole din Inventiones sau IHÉS ar fi „problematic conforme”.
Ziarul de Vâlcea confundă științele umaniste cu matematica teoretică — o eroare de bază.
4. „Structura clasică” ≠ plagiat
Formularea:
„reproduc structura clasică a lucrărilor de referință”
În matematică, structura clasică este obligatorie, nu suspectă:
definiție → leme → teoremă → demonstrație.
A acuza pe cineva că folosește „structura clasică” este ca și cum ai acuza un chimist că folosește tabelul periodic.
5. „Alternanța suspectă” – psihologie de tabloid
Argumentul-cheie:
„știa regula, dar a aplicat-o selectiv”
Asta nu e analiză academică, e profilare psihologică:
- nu demonstrează intenție,
- nu demonstrează fraudă,
- doar sugerează vinovăție.
Este exact tehnica din dosarele mediatice: dacă uneori citezi și alteori nu, înseamnă că ascunzi ceva. Fals logic.
6. Aplicarea retroactivă a „standardelor de azi”
Articolul recunoaște implicit:
„raportat la standardele de astăzi”
Asta e inadmisibil în evaluarea unui doctorat:
- se judecă după regulile vremii și ale domeniului;
- altfel, mii de doctorate istorice devin invalide.
- Este un proces cu lege schimbată după faptă.
7. Miza politică mascată ca rigoare
Finalul moralizator:
„nu discutăm despre un doctorand anonim, ci despre președintele României”
Traducere corectă: nu aplicăm regula egal, ci mai dur pentru că e incomod politic.
Asta nu e etică academică, e instrumentalizare politică a eticii.
Concluzie
Articolul din Ziarul de Vâlcea:
- nu demonstrează plagiat;
- nu citează texte copiate;
- nu numește experți;
- nu respectă standardele domeniului;
- mută definițiile ca să obțină „problemă”.
Este o acuzație construită din limbaj, nu din probe. O tentativă de a crea fum dens acolo unde nu există foc. Pe scurt:
nu avem un scandal academic, ci o campanie de delegitimare ambalată în jargon universitar.
