Refutarea falsei "bombe" manipulatoare (petardă logică) a lui Horea Bădău

Si mana grebla se facu! Un Bădău isteric strigand "victorie"  bazat pe o "bomba" care e manipulare.

Iată un răspuns clar, punctual și demontant, care arată exact unde manipulează Horea Bădău și de ce „bomba” anunțată este, în realitate, o petardă logică:

1. Ce spune de fapt Paris 13 – și ce NU spune

Răspunsul invocat de Bădău afirmă un lucru banal și general:

„Documentele depuse pentru cererea de admitere la doctorat includ, în special: diplomă de licență, diplomă de master etc.”

Aceasta este o listă standard de principiu, nu o constatare factuală despre dosarul lui Nicușor Dan.

Paris 13 spune explicit:

• „Nu am acces la aceste documente”
• „Nu știm dacă au fost sau nu prezentate”
• „Trebuie întrebat studentul sau instituția emitentă”

NU spune nicăieri:

• că Nicușor Dan NU ar fi prezentat documentele;
• că admiterea sa a fost ilegală;
• că ar fi existat vreo derogare interzisă;
• că doctoratul ar fi nul.

A transforma „nu știm / nu avem acces” în „nu există” este sofism elementar.

2. Confuzia voită: „reguli actuale” vs. „practici istorice”

Paris 13 descrie cerințele generale ale instituției, nu procedura concretă din anii ’90 și nu deciziile comisiilor de atunci.

Bădău face trei erori grave:

• presupune că regulile erau aplicate identic și rigid în toate cazurile;
• ignoră complet evaluarea pe bază de dosar (dosar académique), standard în Franța;
• confundă cerința formală cu verificarea materială.

În anii ’90, admiterea la doctorat:

• se făcea pe baza DEA + evaluarea parcursului;
• universitatea verifica nivelul, nu „ștampila românească”.

3. „Trebuia să aibă licență din țara de origine” – afirmație fără consecință

Chiar dacă:

universitatea cerea, în principiu, diplomă de licență,

asta NU înseamnă că:

• licența trebuia să fie românească tip CNRED;
• trebuia să existe un document identic cu licența românească;
• admiterea ar fi fost nulă în lipsa unei „hârtii standard”.

În Franța, recunoașterea nivelului este suficientă. DEA-ul obținut anterior este dovada instituțională a acestui nivel.

4. Ce spune Paris 11 – și de ce Bădău „strigă victorie” degeaba

Paris 11 răspunde corect și procedural:

• fără acordul studentului, nu pot divulga date personale;
• nu emit copii de diplome;
• responsabilitatea documentelor aparține studentului.

Acesta este un răspuns GDPR standard, nu o confirmare a vreunei fraude.

Faptul că:

universitatea NU oferă documente unui terț ≠ universitatea spune că documentele NU există.

5. „Aruncă pisica în curtea lui Nicușor Dan” – fals retoric

Universitățile NU sunt obligate:

• să facă investigații politice;
• să confirme sau să infirme teorii conspiraționiste;
• să răspundă la campanii online.

Ele spun un singur lucru: „Nu avem voie să vă dăm aceste date.”

Atât.

6. De ce „bomba” este o manipulare

Bădău:

• ia un răspuns administrativ neutru;
• îl rupe de context;
• îl rescrie ca acuzație;
• adaugă CAPS LOCK și „PUTEREA POPORULUI”.

Tehnică clasică de propagandă: „Nu știm” → „nu există” → „fraudă dovedită”

Concluzia reală

Nu există:

• confirmare de ilegalitate
• refuz al doctoratului
• dovadă că actele n-au fost depuse
• constatare de fraudă

Există doar: răspunsuri procedurale standard

• protecția datelor personale
• lipsa accesului unui terț la dosare academice
• manipulare prin interpretare abuzivă

Paris 11 și Paris 13 NU îl incriminează pe Nicușor Dan.

Îl incriminează doar imaginația conspiraționistă a acuzatorului.

Problema nu este „ce ascunde Nicușor Dan”.

Problema este cum se fabrică scandaluri din tăcere administrativă.

 

 

Petiție online de la Horea Bădău despre Nicușor Dan. Refutări punctuale.

Horea Bădău isi continua saga psihologică a self-validării prin atacuri furibunde la Nicușor Dan. Acum atinge un nivel situat undeva între ridicol, hilar, și disperat -  lansând un "Hail Mary" printr-o patetică petițieonline formulată tupeist "Nicușoare, țara vrea teza și licența ta!" - o "provocare" administratiei prezidentiale a Romaniei, somată să....răspundă la 8 intrebări ale sale  (a se citi - acelasi nonsens conspiratorial cu care Bădău ne-a obisnuit). Nicio problemă! Vom raspunde noi  celor 8 intrebări. E simplu. 

DECI: mai jos un răspuns compact la întrebările 1–8 ale lui Horea Bădău

1. Unde, când și cum a obținut Nicușor Dan diploma de licență?

Nicușor Dan a parcurs studii universitare complete în România (1989–1992), urmate de admiterea la studii avansate în Franța. În sistemul francez al anilor ’90, admiterea la DEA presupunea evaluarea și recunoașterea studiilor anterioare la nivel de Licence/Maîtrise sau echivalent. Echivalarea administrativă în România a fost realizată ulterior (2010), cu efect declarativ, nu constitutiv.

2. Cum a fost admis la DEA (Master), anul 5, cu „doar 3 ani de facultate”?

Întrebarea este viciată. În Franța anilor ’90, DEA se acorda pe bază de dosar, iar universitatea evalua echivalența studiilor, nu numărul formal de ani. Admiterea la DEA este dovada recunoașterii nivelului anterior, nu o anomalie. Un „document separat de Licence” nu există în sistemul francez.

3. Angajarea la IMAR

3.1. 1994 – asistent-cercetător

Angajarea s-a făcut pe baza diplomelor străine și a adeverințelor, conform practicii legale și generalizate din acea perioadă. CNRED era la început, iar atestatul nu era condiție constitutivă de angajare.

3.2–3.3. 1998–2000 – cercetător / CS III
Doctoratul a fost obținut în Franța în 2000. Recunoașterea românească din 2002 nu creează doctoratul, ci doar produce efecte administrative interne. A confunda „neechivalat încă” cu „inexistent” este o eroare juridică.

4. Accesarea fondurilor de cercetare la IMAR
Nu este indicat niciun proiect, nicio condiție încălcată, nicio probă. Este o insinuare fără suport factual. Publicarea pe arXiv nu are legătură cu licența sau cu legalitatea finanțării.

5. Echivalarea DEA → licență (2010)
Echivalarea este perfect legală, conform structurii franceze pre-Bologna și practicii CNRED. Ordinul din 2010 nu creează studii retroactiv, ci recunoaște administrativ un parcurs academic deja valid.

6. Doctoratul de la Paris 13 este „tehnologic”?
Nu. Este un doctorat științific în matematică, validat de o universitate franceză și de o comisie academică internațională.

7. „Matematicianul rus” – falsa insinuare
Nicușor Dan nu a afirmat niciodată că ar fi avut un conducător de doctorat rus. În interviul din 2012, el se referă la un specialist de referință în teoria Arakelov, nu la advisorul său.
Conducătorul său doctoral a fost Christophe Soulé, matematician francez, expert mondial în teoria Arakelov. Confuzia dintre „referință științifică” și „îndrumător” este un caz clar de analfabetism funcțional.

8. De ce nu este publică teza de doctorat?
Tezele susținute în Franța în anii ’90 nu erau automat publicate online. Teza există, a fost evaluată și validată de comisie. Lipsa accesului public digital ≠ lipsa tezei.

Concluzie sintetică

Întrebările 1–8 se bazează pe:

• confuzia dintre existența studiilor și recunoașterea administrativă;
•  aplicarea retroactivă a normelor;
•  neînțelegerea sistemului universitar francez;
•  insinuări fără probe.

Nu dezvăluie nicio ilegalitate. Dezvăluie doar un demers polemic construit pe erori juridice și interpretări forțate.

Refutarea dezinformărilor despre Nicușor Dan - o tentativă patetică de "concluzionare" a lui Horea Bădău

Horea Bădău (care mai nou se autoproclama cel mai mare expert in studiile lui Nicusor Dan, hehe ) se invarte in jurul axei obsesiei proprii si se grăbeste catre un (ceea ce el crede ca e) grand finale in care isi inchipuie că raspunde criticilor săi. 

Not so fast. Mai jos - un contra-argument structurat, calm și devastator logic, care răspunde punct cu punct lui Horea Bădău și scoate la lumină unde manipulează, unde confundă și unde minte.

1. Falsa întrebare-cheie: „Cum a sărit din anul 3 în anul 5?”

Aceasta este eroarea fundamentală a lui Bădău.

În Franța NU există noțiunea juridică de „a sări din anul 3 în anul 5”.

Există:

• admitere într-un program (DEA),
• pe bază de dosar,
• prin decizie administrativă a universității.

DEA nu este „anul 5 automat”, ci un program de studii aprofundate la care se putea intra:

• după Maîtrise sau echivalent,
• echivalența fiind decisă de universitatea franceză, nu de statul român.

Admiterea la DEA ESTE actul de echivalare academică.

Nu există un „act separat” pentru anul 4. Bădău cere un document care nu există în sistemul francez.

2. „Pe baza căror reglementări s-au echivalat 3 ani cu 5?”

Întrebarea este viciată.

Nu s-au „echivalat 3 ani cu 5”. 

S-a evaluat nivelul academic, nu numărul de ani.

Criteriile reale erau:

• conținutul studiilor,
• performanța academică (olimpic internațional),
• recomandări,
• decizia comisiei universitare.
• Exact așa au fost admiși mii de studenți est-europeni în Franța după 1990.

Dacă Bădău are dreptate, atunci: universitățile franceze ar fi practicat fraudă sistemică timp de decenii.

Absurditate.

3. „Unde este anul 4?”

Aceasta este o obsesie birocratică românească proiectată retroactiv asupra Franței.

În Franța:

• Maîtrise ≠ „an obligatoriu de parcurs cronologic”,
• este un nivel,
• care putea fi recunoscut prin evaluare.

Nicușor Dan NU a „falsificat” nimic.

Universitatea franceză a decis că nivelul său este suficient.

Bădău confundă:

structura administrativă cu ierarhia academică.

4. „Studii universitare incomplete” – afirmație falsă

Fals demonstrabil.

Un student care:

• este admis la DEA,
• finalizează DEA,
• este admis la doctorat,
• susține doctorat valid,

NU poate avea studii universitare incomplete.

Aceasta este o contradicție logică.

5. „Poate i-a păcălit pe francezi?”

Aici Bădău cade definitiv.

Această insinuare înseamnă că:

• comisiile de admitere,
• coordonatorii de doctorat,
• universități ca Paris XI și Paris 13,

ar fi fost:

• naive,
• incompetente,
• sau complici.

Este o teorie conspiraționistă, nu un argument juridic.

6. Minciuna despre „recunoaștere = hârtie tipărită”

Bădău repetă obsesiv:

„unde e hârtia?”

În Franța anilor ’90:

• recunoașterea era decizie administrativă internă,
• nu diplomă separată,
• nu act public general.

„Ce nu există la dosar nu există juridic” este fals în drept administrativ comparat.

7. Funeriu și „echivalarea pe ochi frumoși”

Alt fals.

Ordinul din 2010:

• nu creează studii,
• nu inventează licență,
• recunoaște administrativ un parcurs deja valid academic.

Dacă Funeriu ar fi „falsificat” studii:

• ordinul ar fi nul,
• CNRED ar fi penal responsabil,
• statul francez ar fi contestat.
• Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat.

8. Concluzia reală (nu propaganda lui Bădău)

Horea Bădău:

• aplică retroactiv reguli românești stricte;
• ignoră complet autonomia universitară franceză;
• confundă echivalarea administrativă cu existența studiilor;
• transformă lipsa unui document într-o „dovadă de fraudă”;
• alunecă spre conspiraționism („i-a păcălit pe francezi”).

Nicio instanță, nicio comisie academică, nicio universitate nu i-a confirmat obsesia

Verdict final

NU există: 

• fals de diplomă
• studii inventate
• fraudă academică

Există: 

• parcurs academic valid internațional
• recunoaștere administrativă ulterioară (normală)
• manipulare grosolană prin confuzie de sisteme

Problema nu este Nicușor Dan.

Problema este analfabetismul juridic și academic al acuzatorului.

Refutarea dezinformărilor despre Nicușor Dan - obsesiile lui Horea Bădău

Demolarea ultimelor obsesii ale lui Horea Bădău, postate sub infumuratul/pateticul titlu "Adevar si minciuna despre parcursul academic al lui Nicușor Dan". Pentru cine intelege profilul sau psihologic Bădău trebuie sa continue obsesiv cu dezinformarile pentru a se auto-valida. Rezultatul e o dezinformare continuata.

Iată un răspuns clar, punctual și documentat la afirmațiile lui Horea Bădău, separat pe „adevăr/minciună”, dar corect juridic și academic:

 

1. „A intrat direct în anul 5 (DEA) fără anul 4”

Fals / manipulare.

• În Franța anilor ’90, DEA nu era un „an 5 automat”, ci un program accesibil pe bază de dosar, prin evaluarea studiilor anterioare.
• Admiterea la DEA este ea însăși actul de recunoaștere a nivelului Licence/Maîtrise sau echivalent.
• Nu exista obligația formală de a „face anul 4” nici în România, nici în Franța, dacă universitatea franceză decidea echivalența.

2. ENS „nu ține loc de licență”

Parțial adevărat, dar irelevant.

ENS nu acordă diplome, corect.

Dar nimeni nu susține că ENS i-ar fi „dat licența”.

Admiterea la DEA nu s-a făcut „prin ENS”, ci prin universitate, pe baza evaluării dosarului academic. ENS este complet secundar în această discuție.

3. „Funeriu a echivalat ilegal DEA cu licența”

Fals juridic.

Ordinul din 2010:

• nu creează studii,
• nu falsifică nimic,
• recunoaște administrativ un parcurs deja valid academic, conform practicii Bologna și structurii franceze pre-Bologna.

 

Echivalarea DEA → licență a fost practică legală și aplicată și altor cazuri similare, nu un „favor”.

„Nu dezminte, deci e vinovat” nu este argument juridic, ci retorică de tabloid.

4. Angajarea la IMAR în 1994 „fără licență”

Fals prin anacronism normativ.

În anii ’90:

• CNRED era la început, fără proceduri clare;
• angajarea în institute de cercetare se făcea pe baza diplomelor străine + adeverințe, nu exclusiv pe atestat CNRED;
• aceasta era practică generalizată pentru cercetători formați în Franța, Germania, SUA.

A judeca 1994 cu regulile birocratice de după 2010 este eroare gravă de drept.

5. „IMAR și Funeriu au ascuns tipul diplomei”

Insinuare fără probă.

• Formularea „diplomă de studii” este standard administrativ, nu dovadă de fraudă.
• Lipsa detaliilor într-un răspuns administrativ nu creează ilegalitate.

6. Angajarea din 1998 / promovarea din 2000 „fără doctorat”

Confuzie deliberată între existența titlului și recunoașterea lui administrativă.

Doctoratul:

• există din momentul susținerii și validării în Franța (2000);
• ordinul din 2002 nu creează doctoratul, ci doar îi produce efecte administrative în România.
• Aceeași situație a fost valabilă pentru mii de cercetători români formați în străinătate.

7. „Fonduri europene accesate fără licență”

Acuzație gravă fără nicio probă.

Nu este indicat:

• niciun proiect,
• nicio condiție încălcată,
• nicio decizie de finanțare ilegală.

Simplă insinuare penală.

8. „Fără anul 4, masterul și doctoratul nu sunt valabile”

Fals academic.

Valabilitatea:

• este stabilită de instituția care acordă diploma, nu de polemiști de pe Facebook;
• universitățile franceze au validat DEA și doctoratul.
• România nu poate anula retroactiv diplome străine valide.

9. „Sporul de doctorat e neprescris”

Eroare juridică.

Sporul:

• se acordă pe baza titlului de doctor existent;
• eventualele diferențe administrative sunt chestiuni de drept al muncii, nu „fapte penale continue”.

CONCLUZIE

Afirmațiile lui Horea Bădău se bazează pe:

• confuzii între validitate academică și efecte administrative;
• aplicarea retroactivă a normelor;
• insinuări fără probe;
• anacronisme juridice.

Nu există nicio dovadă de ilegalitate, fals sau fraudă.

Există doar o construcție polemică care ignoră sistemele universitare franceze și practica reală a anilor ’90.

Refutarea dezinformărilor despre Nicușor Dan - avocata Lacramioara Axinte

Aavocata Lacramioara Axinte, simpatizanta AUR, dupa un raspuns primit de la minister... crede ca l-a apucat pe Dumnezeu de un picior. Dar...

Raspunsul ministerului este de fapt consistent cu validitatea traseului academic al lui Nicusor Dan - deci extazul prematur al unora ca Axinte sau Badau se transforma repede in ....ceva in genul "mana grebla se facu"... 

Din raspunsurile mele date doamnei Axinte.

Dupa care am fost blocat, in stilul "I can't take it any more" :) 

PRIMUL MEU RASPUNS 

Textul conține mai multe confuzii juridice și concluzii forțate, chiar dacă este prezentat într-un limbaj „tehnic”.

** Publicarea în Monitorul Oficial

Nu toate ordinele de ministru au obligația publicării în Monitorul Oficial pentru a produce efecte juridice.

– Ordinele cu caracter intern, organizatoric sau procedural (inclusiv cele privind funcționarea CNRED) au fost, în mod constant, nepublicate, dar perfect valide.

– Aceasta a fost practica administrativă uzuală între anii 1990–2010 și nu este o „descoperire” nouă.

**Funcționarea CNRED

CNRED a funcționat legal și necontestat timp de peste două decenii.

Dacă ordinele invocate ar fi fost inexistente juridic, toate echivalările făcute de CNRED între 1999 și 2010 ar fi lovite de nulitate, ceea ce este absurd și contrazis de realitatea administrativă și judiciară.

**Echivalarea master–licență

• Ministerul nu a susținut că „un master înlocuiește o licență”. Echivalarea s-a făcut pe baza întregului parcurs universitar (anii 1–3 la București + studii aprofundate/DEA în Franța), conform practicilor europene de la acel moment.
•  DEA nu era un „master obișnuit”, ci un nivel superior de studii, frecvent utilizat ca bază pentru recunoașterea ciclului anterior.

**Doctoratul echivalat înaintea licenței

Aceasta este o eroare logică repetată:

– Diplomele există din momentul obținerii lor în Franța;

– Atestatele românești sunt acte declarative, nu „creatoare” de studii.

Ordinea atestărilor administrative nu reflectă ordinea studiilor, ci doar momentele în care a fost nevoie de ele.

**Refuzul de a furniza nume de funcționari și dosare complete

Ministerul a procedat corect:

– Datele cerute țin de protecția funcționarilor și de dosare administrative individuale, care nu sunt publice;

– Accesul la astfel de documente se face doar prin proceduri judiciare, nu prin cereri de tip blog/Facebook.

**Sugestia de ilegalitate generalizată

A insinua că toate actele CNRED sunt nelegale pentru că nu au fost publicate în Monitorul Oficial înseamnă a susține implicit că statul român a funcționat ilegal timp de 20 de ani.

Aceasta nu mai este critică, ci retorică conspiraționistă.

**Concluzie:

Răspunsul Ministerului confirmă, de fapt, legalitatea procedurilor.

Restul textului transformă particularități administrative vechi de 20–30 de ani în „scandal”, prin confuzie deliberată între:

• diplomă vs. atestat,
• studii vs. recunoaștere,
• legalitate vs. publicare în Monitorul Oficial.

**Nu e o dezvăluire. E o supra-interpretare construită pentru a sugera o vină care nu apare nicăieri în drept.

AL DOILEA RASPUNS AL MEU

Lăcrămioara Axinte, acest citat nu vă ajută cauza, dimpotrivă: confirmă exact ce spuneam.

Hai să fim foarte preciși, juridic, nu retoric.

1. Ce demonstrează textul pe care îl citați

Da, este adevărat și explicit recunoscut că:

„Ordinul nr. 4.022/2008 nu a fost publicat în Monitorul Oficial”.

Acest lucru era deja stabilit și nu este contestat de nimeni.

Dar observați esențialul:

👉 un ordin publicat în Monitorul Oficial (nr. 3.677/2012) îl invocă expres ca temei juridic valid.

Asta înseamnă că:

• Ministerul Educației recunoaște existența juridică a Ordinului 4022/2008,
• îl consideră în vigoare,
• și îl folosește ca bază legală pentru un act normativ publicat.

Dacă Ordinul 4022/2008 „nu ar fi existat juridic”, acest lucru ar fi imposibil.

2.  Nota nu declară nulitatea, ci doar constată lipsa publicării

Nota din subsol NU spune:

• că ordinul este nul,
• că nu produce efecte,
• că nu poate fi aplicat.

Spune doar un fapt:

nu a fost publicat în MO.

În drept, constatarea unui viciu procedural ≠ sancțiunea nulității, decât dacă legea o prevede expres.

Aici nu o prevede.

3. Argumentul dvs. se autodistruge logic

Dacă aplicăm teza dvs. („nepublicat = inexistent”):

• Ordinul 3.677/2012 ar fi ilegal, pentru că se întemeiază pe un act „inexistent”;
• toate recunoașterile făcute după 2012 ar fi nule;
• Ministerul ar fi funcționat ani la rând în afara legii;
• nimeni (instanțe, Curtea de Conturi, Avocatul Poporului) nu ar fi observat. 

 Aceasta nu mai este analiză juridică, ci reductio ad absurdum.

4.  Ce ar fi fost necesar pentru a vă susține teza

Pentru a avea dreptate, ar fi trebuit să existe:

• o hotărâre judecătorească definitivă care să constate nulitatea Ordinului 4022/2008, sau
• un text legal care să prevadă explicit că nepublicarea atrage nulitatea absolută, sau
• refuzul explicit al autorităților de a-l aplica.

Niciuna dintre aceste condiții nu există.

5.  Concluzia juridică corectă

✔ Da, Ordinul 4022/2008 nu a fost publicat în MO.

✔ Da, acesta este un viciu de procedură discutabil.

❌ Nu, asta nu îl face „inexistent juridic”.

❌ Nu, nu invalidează automat echivalările făcute în baza lui.

Iar faptul că un ordin publicat îl folosește ca temei este proba decisivă că teza „inexistenței” este greșită.

Cu alte cuvinte: documentul pe care îl invocați ca „lovitură finală” este, juridic, dovada că sistemul a funcționat în interiorul dreptului, nu în afara lui.

AL TREILEA RASPUNS AL MEU

Apreciez claritatea cu care reformulați afirmația, dar tot insistăm pe o concluzie juridică greșită, pentru că plecați de la o premisă incorect interpretată.

Hai să descompunem raționamentul pe niveluri de drept:

1. Faptul în sine: Ordinul nu a fost publicat în Monitorul Oficial

Da — puteți demonstra (și chiar ați făcut-o) că:

• Ordinul nr. 3.422/1999
• Ordinul nr. 3.088/2008
• Ordinul nr. 4.022/2008

nu figurează în arhivele Monitorului Oficial.

Aceasta este o simplă constatare de fapt, nu o concluzie juridică în sine.

👉 Nimeni nu contesta această constatare.

2. Dar de aici nu rezultă automat ceea ce afirmați:

„Actele nu au existat juridic și deci toată procedura de echivalare a fost ilegală.”

Această concluzie nu urmează logic din nepublicare.

3. De ce nu urmează?

📌 a) Publicarea în Monitorul Oficial este cerută doar pentru actele normative

Conform Legii nr. 24/2000:

• actele cu caracter normativ trebuie publicate,
• actele cu caracter individual nu se publică în MO și există legal fără aceasta.

Ordinul-cadru poate fi act normativ (=> publicabil), dar:

dacă a fost emis ca instrucțiune procedurală sau regulament intern, atunci rolul său este să stabilească reguli interne de aplicare, nu să creeze norme generale opozabile tuturor.

📌 b) Efectele juridice produse în practică au fost acceptate ani la rând

Dacă un act a fost invocat:

• în proceduri administrative,
• în instanță,
• în practică universitară, și nu a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească definitivă,

atunci el a existat juridic până la proba contrară, indiferent de apariția în MO.

4. Existența unei norme nu este ​ echivalentă cu publicarea obligatorie

Interpretarea dvs. pare să fie:

„dacă nu îl găsim în Monitorul Oficial, atunci nu a existat”

Dar:  

✅ în dreptul administrativ, multe norme interne sau proceduri se aplică fără publicare în MO

✅ deciziile administrative ulterioare (individuale) pot fi atacate în contencios și verificate în instanță

— dacă legiuitorul ar fi dorit publicarea obligatorie pentru toate, ar fi spus clar

5. Unde se regăsește soluția corectă?

Pentru a demonstra că o normă:  

• ❌ este nulă,  
• ❌ nu poate fi aplicată, 
• ❌ a produs efecte ilegale

trebuie:

•  ✔ fie ca o instanță să o fi anulat definitiv,
• ✔ fie să dovediți că era contrară legii (în conținut, nu doar în publicare),
• ✔ fie ca prin lege să fi existat absolută și expresă obligație de publicare (cu consecință de nulitate automată).

6. Concluzia din perspectivă juridică

• ➡️ Da — Ordinul nu a fost publicat în Monitorul Oficial.
• ➡️ Nu — asta nu înseamnă automat că întregul sistem de recunoaștere a fost ilegal sau lipsit de temei.
• ➡️ A afirma asta este o eroare de logică juridică, nu o concluzie argumentată.

7. Dacă doriți să abordați juridic, iată întrebările relevante:

• ✔ Ordinul 4022/2008 producea norme generale sau doar proceduri interne?
• ✔ A fost vreodată atacat în contencios administrativ?
• ✔ Instanțele au avut ocazia să îl analizeze și să decidă dacă era legal sau nu?
• ✔ Există o reglementare explicită care cere publicarea și declară nepublicarea ca nulitate?

👉 Până când răspunsurile la aceste întrebări nu sunt analizate în instanță, nu putem transforma o constatare de fapt într-o concluzie de drept absolută.

AL PATRULEA RASPUNS AL MEU

Faptul că Ordinul nr. 4022/2008 nu a fost publicat în Monitorul Oficial (ultima reduta a voastra) nu dovedește ceea ce încercați să demonstrați. Din nou, confundați o neregularitate procedurală cu inexistența juridică.

Ne-publicarea ≠ inexistență automată

Legea 24/2000 stabilește regula publicării pentru intrarea în vigoare a actelor normative, dar:

• lipsa publicării nu „șterge” retroactiv actul,
• nu transformă automat toate actele individuale emise în baza lui în acte nule,
• nu suspendă funcționarea unei instituții prin simpla omisiune formală.

Efectele produse nu pot fi negate prin afirmație

Ordinul 4022/2008 a fost:

• emis de autoritatea competentă,
• aplicat ani de zile,
• utilizat de CNRED,
• luat în considerare în practică și în litigii.

A pretinde că „nu a existat” înseamnă a nega realitatea juridică și administrativă, nu a o analiza.

Dacă teza dvs. ar fi corectă, consecințele ar fi absurde

Ar rezulta că:

• mii de echivalări ar fi inexistente,
• toate universitățile ar fi acționat ilegal,
• instanțele ar fi tolerat ani la rând o fraudă sistemică.

Or, dreptul nu funcționează pe baza unor asemenea reductio ad absurdum.

Tema reală este alta

Discuția serioasă poate fi doar despre:

• oportunitatea,
• legalitatea formală,
• eventualele vicii de procedură ale ordinului,

nu despre „inexistența” întregului sistem.

A repeta „nu a fost publicat în MO” nu transformă automat această constatare într-o concluzie juridică validă.

AL CINCILEA RASPUNS AL MEU

In sfarsit, renunta la argumentul "nepublicarii" si revine la good old conspiracy

Lăcrămioara Axinte, afirmația dvs. nu mai este una juridică, ci o acuzație politică și morală, făcută fără probă.

Până acum ați arătat un singur lucru:

– că unele ordine de ministru nu au fost publicate în Monitorul Oficial.

Atât.

De aici însă trageți un salt nejustificat la concluzia:

„dovada unui sistem corupt”

Asta nu este argument, este etichetare.

 1. „Reguli neștiute” este fals

• Regulile nu au fost „secrete”:
• erau cunoscute instituțiilor,
• aplicate constant,
• invocate oficial (inclusiv în acte publicate în MO),
• accesibile prin proceduri administrative și instanțe.

Lipsa publicării ≠ lipsa cunoașterii.

2. Corupția nu se prezumă

Corupția se dovedește prin:

• fapte concrete,
• beneficii ilegale,
• încălcări deliberate ale legii,
• decizii anulate de instanțe.

Nu prin:

• suspiciuni,
• indignare,
• generalizări.

Până în acest punct, nu ați prezentat nicio dovadă de corupție.

3. Sistem „corupt” ar fi însemnat sancțiuni

Dacă vorbim de corupție reală:

• ar exista dosare penale,
• ar exista anulări masive,
• ar exista condamnări sau măcar constatări ale instanțelor.

Nu există nimic din toate acestea.

4. Schimbarea registrului trădează slăbiciunea argumentului

Când argumentul juridic nu mai ține, discuția este mutată în zona:

• emoției,
• suspiciunii,
• insultei indirecte.

Asta nu demonstrează nimic.

Concluzie:

Fără probe, „sistem corupt” rămâne o opinie, nu un fapt.

Iar opiniile, oricât de vehemente, nu țin loc de drept.

DUPA ACEASTA SERIE DE RASPUNSURI DOAMNA AXINTE M-A BLOCAT PE FACEBOOK