Aavocata Lacramioara Axinte, simpatizanta AUR, dupa un raspuns primit de la minister... crede ca l-a apucat pe Dumnezeu de un picior. Dar...
Raspunsul ministerului este de fapt consistent cu validitatea traseului academic al lui Nicusor Dan - deci extazul prematur al unora ca Axinte sau Badau se transforma repede in ....ceva in genul "mana grebla se facu"...
Din raspunsurile mele date doamnei Axinte.
Dupa care am fost blocat, in stilul "I can't take it any more" :)
PRIMUL MEU RASPUNS
Textul conține mai multe confuzii juridice și concluzii forțate, chiar dacă este prezentat într-un limbaj „tehnic”.
** Publicarea în Monitorul Oficial
Nu toate ordinele de ministru au obligația publicării în Monitorul Oficial pentru a produce efecte juridice.
– Ordinele cu caracter intern, organizatoric sau procedural (inclusiv cele privind funcționarea CNRED) au fost, în mod constant, nepublicate, dar perfect valide.
– Aceasta a fost practica administrativă uzuală între anii 1990–2010 și nu este o „descoperire” nouă.
**Funcționarea CNRED
CNRED a funcționat legal și necontestat timp de peste două decenii.
Dacă ordinele invocate ar fi fost inexistente juridic, toate echivalările făcute de CNRED între 1999 și 2010 ar fi lovite de nulitate, ceea ce este absurd și contrazis de realitatea administrativă și judiciară.
**Echivalarea master–licență
- Ministerul nu a susținut că „un master înlocuiește o licență”. Echivalarea s-a făcut pe baza întregului parcurs universitar (anii 1–3 la București + studii aprofundate/DEA în Franța), conform practicilor europene de la acel moment.
- DEA nu era un „master obișnuit”, ci un nivel superior de studii, frecvent utilizat ca bază pentru recunoașterea ciclului anterior.
**Doctoratul echivalat înaintea licenței
Aceasta este o eroare logică repetată:
– Diplomele există din momentul obținerii lor în Franța;
– Atestatele românești sunt acte declarative, nu „creatoare” de studii.
Ordinea atestărilor administrative nu reflectă ordinea studiilor, ci doar momentele în care a fost nevoie de ele.
**Refuzul de a furniza nume de funcționari și dosare complete
Ministerul a procedat corect:
– Datele cerute țin de protecția funcționarilor și de dosare administrative individuale, care nu sunt publice;
– Accesul la astfel de documente se face doar prin proceduri judiciare, nu prin cereri de tip blog/Facebook.
**Sugestia de ilegalitate generalizată
A insinua că toate actele CNRED sunt nelegale pentru că nu au fost publicate în Monitorul Oficial înseamnă a susține implicit că statul român a funcționat ilegal timp de 20 de ani.
Aceasta nu mai este critică, ci retorică conspiraționistă.
**Concluzie:
Răspunsul Ministerului confirmă, de fapt, legalitatea procedurilor.
Restul textului transformă particularități administrative vechi de 20–30 de ani în „scandal”, prin confuzie deliberată între:
- diplomă vs. atestat,
- studii vs. recunoaștere,
- legalitate vs. publicare în Monitorul Oficial.
**Nu e o dezvăluire. E o supra-interpretare construită pentru a sugera o vină care nu apare nicăieri în drept.
AL DOILEA RASPUNS AL MEU
Lăcrămioara Axinte, acest citat nu vă ajută cauza, dimpotrivă: confirmă exact ce spuneam.
Hai să fim foarte preciși, juridic, nu retoric.
1. Ce demonstrează textul pe care îl citați
Da, este adevărat și explicit recunoscut că:
„Ordinul nr. 4.022/2008 nu a fost publicat în Monitorul Oficial”.
Acest lucru era deja stabilit și nu este contestat de nimeni.
Dar observați esențialul:
👉 un ordin publicat în Monitorul Oficial (nr. 3.677/2012) îl invocă expres ca temei juridic valid.
Asta înseamnă că:
- Ministerul Educației recunoaște existența juridică a Ordinului 4022/2008,
- îl consideră în vigoare,
- și îl folosește ca bază legală pentru un act normativ publicat.
Dacă Ordinul 4022/2008 „nu ar fi existat juridic”, acest lucru ar fi imposibil.
2. Nota nu declară nulitatea, ci doar constată lipsa publicării
Nota din subsol NU spune:
- că ordinul este nul,
- că nu produce efecte,
- că nu poate fi aplicat.
Spune doar un fapt:
nu a fost publicat în MO.
În drept, constatarea unui viciu procedural ≠ sancțiunea nulității, decât dacă legea o prevede expres.
Aici nu o prevede.
3. Argumentul dvs. se autodistruge logic
Dacă aplicăm teza dvs. („nepublicat = inexistent”):
- Ordinul 3.677/2012 ar fi ilegal, pentru că se întemeiază pe un act „inexistent”;
- toate recunoașterile făcute după 2012 ar fi nule;
- Ministerul ar fi funcționat ani la rând în afara legii;
- nimeni (instanțe, Curtea de Conturi, Avocatul Poporului) nu ar fi observat.
Aceasta nu mai este analiză juridică, ci reductio ad absurdum.
4. Ce ar fi fost necesar pentru a vă susține teza
Pentru a avea dreptate, ar fi trebuit să existe:
- o hotărâre judecătorească definitivă care să constate nulitatea Ordinului 4022/2008, sau
- un text legal care să prevadă explicit că nepublicarea atrage nulitatea absolută, sau
- refuzul explicit al autorităților de a-l aplica.
Niciuna dintre aceste condiții nu există.
5. Concluzia juridică corectă
✔ Da, Ordinul 4022/2008 nu a fost publicat în MO.
✔ Da, acesta este un viciu de procedură discutabil.
❌ Nu, asta nu îl face „inexistent juridic”.
❌ Nu, nu invalidează automat echivalările făcute în baza lui.
Iar faptul că un ordin publicat îl folosește ca temei este proba decisivă că teza „inexistenței” este greșită.
Cu alte cuvinte: documentul pe care îl invocați ca „lovitură finală” este, juridic, dovada că sistemul a funcționat în interiorul dreptului, nu în afara lui.
AL TREILEA RASPUNS AL MEU
Apreciez claritatea cu care reformulați afirmația, dar tot insistăm pe o concluzie juridică greșită, pentru că plecați de la o premisă incorect interpretată.
Hai să descompunem raționamentul pe niveluri de drept:
1. Faptul în sine: Ordinul nu a fost publicat în Monitorul Oficial
Da — puteți demonstra (și chiar ați făcut-o) că:
- Ordinul nr. 3.422/1999
- Ordinul nr. 3.088/2008
- Ordinul nr. 4.022/2008
nu figurează în arhivele Monitorului Oficial.
Aceasta este o simplă constatare de fapt, nu o concluzie juridică în sine.
👉 Nimeni nu contesta această constatare.
2. Dar de aici nu rezultă automat ceea ce afirmați:
„Actele nu au existat juridic și deci toată procedura de echivalare a fost ilegală.”
Această concluzie nu urmează logic din nepublicare.
3. De ce nu urmează?
📌 a) Publicarea în Monitorul Oficial este cerută doar pentru actele normative
Conform Legii nr. 24/2000:
- actele cu caracter normativ trebuie publicate,
- actele cu caracter individual nu se publică în MO și există legal fără aceasta.
Ordinul-cadru poate fi act normativ (=> publicabil), dar:
dacă a fost emis ca instrucțiune procedurală sau regulament intern, atunci rolul său este să stabilească reguli interne de aplicare, nu să creeze norme generale opozabile tuturor.
📌 b) Efectele juridice produse în practică au fost acceptate ani la rând
Dacă un act a fost invocat:
- în proceduri administrative,
- în instanță,
- în practică universitară, și nu a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească definitivă,
atunci el a existat juridic până la proba contrară, indiferent de apariția în MO.
4. Existența unei norme nu este echivalentă cu publicarea obligatorie
Interpretarea dvs. pare să fie:
„dacă nu îl găsim în Monitorul Oficial, atunci nu a existat”
Dar:
✅ în dreptul administrativ, multe norme interne sau proceduri se aplică fără publicare în MO
✅ deciziile administrative ulterioare (individuale) pot fi atacate în contencios și verificate în instanță
— dacă legiuitorul ar fi dorit publicarea obligatorie pentru toate, ar fi spus clar
5. Unde se regăsește soluția corectă?
Pentru a demonstra că o normă:
- ❌ este nulă,
- ❌ nu poate fi aplicată,
- ❌ a produs efecte ilegale
trebuie:
- ✔ fie ca o instanță să o fi anulat definitiv,
- ✔ fie să dovediți că era contrară legii (în conținut, nu doar în publicare),
- ✔ fie ca prin lege să fi existat absolută și expresă obligație de publicare (cu consecință de nulitate automată).
6. Concluzia din perspectivă juridică
- ➡️ Da — Ordinul nu a fost publicat în Monitorul Oficial.
- ➡️ Nu — asta nu înseamnă automat că întregul sistem de recunoaștere a fost ilegal sau lipsit de temei.
- ➡️ A afirma asta este o eroare de logică juridică, nu o concluzie argumentată.
7. Dacă doriți să abordați juridic, iată întrebările relevante:
- ✔ Ordinul 4022/2008 producea norme generale sau doar proceduri interne?
- ✔ A fost vreodată atacat în contencios administrativ?
- ✔ Instanțele au avut ocazia să îl analizeze și să decidă dacă era legal sau nu?
- ✔ Există o reglementare explicită care cere publicarea și declară nepublicarea ca nulitate?
👉 Până când răspunsurile la aceste întrebări nu sunt analizate în instanță, nu putem transforma o constatare de fapt într-o concluzie de drept absolută.
AL PATRULEA RASPUNS AL MEU
Faptul că Ordinul nr. 4022/2008 nu a fost publicat în Monitorul Oficial (ultima reduta a voastra) nu dovedește ceea ce încercați să demonstrați. Din nou, confundați o neregularitate procedurală cu inexistența juridică.
Ne-publicarea ≠ inexistență automată
Legea 24/2000 stabilește regula publicării pentru intrarea în vigoare a actelor normative, dar:
- lipsa publicării nu „șterge” retroactiv actul,
- nu transformă automat toate actele individuale emise în baza lui în acte nule,
- nu suspendă funcționarea unei instituții prin simpla omisiune formală.
Efectele produse nu pot fi negate prin afirmație
Ordinul 4022/2008 a fost:
- emis de autoritatea competentă,
- aplicat ani de zile,
- utilizat de CNRED,
- luat în considerare în practică și în litigii.
A pretinde că „nu a existat” înseamnă a nega realitatea juridică și administrativă, nu a o analiza.
Dacă teza dvs. ar fi corectă, consecințele ar fi absurde
Ar rezulta că:
- mii de echivalări ar fi inexistente,
- toate universitățile ar fi acționat ilegal,
- instanțele ar fi tolerat ani la rând o fraudă sistemică.
Or, dreptul nu funcționează pe baza unor asemenea reductio ad absurdum.
Tema reală este alta
Discuția serioasă poate fi doar despre:
- oportunitatea,
- legalitatea formală,
- eventualele vicii de procedură ale ordinului,
nu despre „inexistența” întregului sistem.
A repeta „nu a fost publicat în MO” nu transformă automat această constatare într-o concluzie juridică validă.
AL CINCILEA RASPUNS AL MEU
In sfarsit, renunta la argumentul "nepublicarii" si revine la good old conspiracy
Lăcrămioara Axinte, afirmația dvs. nu mai este una juridică, ci o acuzație politică și morală, făcută fără probă.
Până acum ați arătat un singur lucru:
– că unele ordine de ministru nu au fost publicate în Monitorul Oficial.
Atât.
De aici însă trageți un salt nejustificat la concluzia:
„dovada unui sistem corupt”
Asta nu este argument, este etichetare.
1. „Reguli neștiute” este fals
- Regulile nu au fost „secrete”:
- erau cunoscute instituțiilor,
- aplicate constant,
- invocate oficial (inclusiv în acte publicate în MO),
- accesibile prin proceduri administrative și instanțe.
Lipsa publicării ≠ lipsa cunoașterii.
2. Corupția nu se prezumă
Corupția se dovedește prin:
- fapte concrete,
- beneficii ilegale,
- încălcări deliberate ale legii,
- decizii anulate de instanțe.
Nu prin:
- suspiciuni,
- indignare,
- generalizări.
Până în acest punct, nu ați prezentat nicio dovadă de corupție.
3. Sistem „corupt” ar fi însemnat sancțiuni
Dacă vorbim de corupție reală:
- ar exista dosare penale,
- ar exista anulări masive,
- ar exista condamnări sau măcar constatări ale instanțelor.
Nu există nimic din toate acestea.
4. Schimbarea registrului trădează slăbiciunea argumentului
Când argumentul juridic nu mai ține, discuția este mutată în zona:
- emoției,
- suspiciunii,
- insultei indirecte.
Asta nu demonstrează nimic.
Concluzie:
Fără probe, „sistem corupt” rămâne o opinie, nu un fapt.
Iar opiniile, oricât de vehemente, nu țin loc de drept.
DUPA ACEASTA SERIE DE RASPUNSURI DOAMNA AXINTE M-A BLOCAT PE FACEBOOK
